ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 02.10.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 15.04.10
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
JUL-2018
DURATA: 1 zile
prieteni
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Vasile Fati, o viaţă pentru o idee: Grădina Botanică din Jibou

TIPĂREȘTE URM de aici

Centrul de Cercetări Biologice- Grădina Botanică Vasile Fati se află în oraşul Jibou la o altitudine de 270m şi are astăzi o suprafaţă de 24 ha. Este cea mai nouă grădină botanică din ţară şi considerată una din cele mai complete şi frumoase din Europa

Istoric

După naţionalizare liceul din Jibou împreună cu cantina şi internatul a funcţionat în palatul familiei Wesselenyi. Acesta este cel mai mare palat baroc din Transilvania şi a fost construit începând cu 1702 de către baronul Wesselenyi Istvan şi contesa Banffy Kata. Generaţiile următoare au dezvoltat reşedinţa, aceasta ajungând la şase clădiri înconjurate de un frumos parc dendrologic de câteva hectare plantat în 1781.

În 1959 catedra de Biologie a liceului a fost ocupată de tânărul profesor Vasile Fati în vârstă de 27 de ani. Acesta şi-a dat seama de imensul potenţial al parcului care înconjura palatul datorită speciilor de arbori, unii plantaţi cu 300 de ani în urmă, alţii mai bătrâni dar în mare parte uscaţi şi ofiliţi. S-a gândit că cea mai bună modalitate de aplicare a lecţiilor teoretice predate elevilor ar fi o grădină botanică.

Cea mai nouă grădină botanică din ţară a fost înfiinţată în 1968 de prof. Vasile Fati care i-a devenit director. În vederea obţinerii aprobării de la Ministerul Învăţământului a colaborat şi a obţinut referate de susţinere de la cei mai mari botanişti ai vremii prof. dr. Alexandru Borza întemeietorul Grădinii Botanice a Universității din Cluj, prof. dr. Ion T. Tarnafschi directorul Grădinii Botanice a Univesității din București şi alţii. Muncind alături de elevi şi alţi profesori entuziaşti, la scurt timp după înfiinţare a dat în folosinţă prima seră.

Gândind în perspectivă, prof. Vasile Fati şi-a dat seama că nu poate crea o adevărată grădină botanică doar pe cele 5 ha de teren aflate în administrarea liceului. A început o muncă de sisif cu memorii şi proiecte, studii asupra condiţiilor pedoclimatice şi după câţiva ani a obţinut de la Ministerul Silviculturii o suprafaţă de 7 ha. Munca lui de influenţare a autorităţilor a continuat şi în 1975 Primăria oraşului Jibou a cedat Grădinii Botanice încă 6 ha din rezerva de stat. Astăzi ocupă o suprafaţă de 24 ha.

În continuare atenţia lui a fost îndreptată spre crearea sursei de apă fără de care grădina nu putea exista. În 1978 a obţinut bararea unui râu învecinat în locul numit Valea Viilor şi autorităţile au amenajat unui mic lac de acumulare a cărui apă era necesară Grădinii Botanice. A construit încă şase sere pentru plante tropicale şi mediteraneene şi a obţinut fonduri pentru o centrală termică atât de necesară pentru obţinerea unei temperaturi constante în aceste sere. Serele sale conţin o colecţie importantă de palmieri şi specii de arbori exotici, plante tropicale şi subtropicale repartizate după zona geografică şi se desfăşoară pe o suprafaţă de 4000mp. În ani 1980 a construit acvariul în care trăiesc40 de specii de peşti. Cum fondurile de la stat şi primărie erau insuficiente a ridicat sere de microproducţie pentru flori în ghiveci şi tăiate destinate vânzării în întreaga ţară. Grădina este organizată pe mai multe sectoare cu specii arborescente sau florale înrudite. Am scris toate acestea ca omagiu adus unei vieţi dedicate unui proiect care a fost realizat fără fonduri europene, doar prin perseverenţa şi abnegaţia unui ins care a ştiut să se zbată pentru idealul lui.

După 1989

Grădina Botanică din Jibou s-a dezvoltat, astăzi deţinând peste 5000 specii de plante din întreaga lume. S-a construit un nou acvariu care conţine o faună acvatică formată din peşti exotici şi tropicali, deasemeni o grădină zoologică situată în pădure în care trăiesc cerbi, căprioare şi porci mistreţi şi o grădină japoneză în care este reprezentată simbioza dintre natură şi artă. Elementele esenţiale dintr-o grădină japoneză sunt apa, podeţele curbate, pietrele, plantele şi cascadele punându-se accent şi pe latura estetică. În ultimii ani s-au obţinut orhidee în vitro.

Activitatea ştiinţifică şi de cercetare

Este una de elită, personalul de specialitate participând şi aducând contribuţii la seminarii şi congrese internaţionale, colaborând la reviste de specialitate şi având legături strânse cu 450 grădini botanice din toată lumea. De larg interes este catalogul de seminţe (Index Seminum) şi mostre de plante pe care-l publică anual şi-l distribuie altor grădini botanice.

Pofesorul Vasile Fati a decedat în 2007 la vârsta de 75 de ani.

Palatul baroc Wesselenyi a fost retrocedat moştenitorilor după mulţi ani de procese dar această decizie nu a afectat Grădina Botanică. Acum este scos la vânzare dar prin decizia definitivă a Curţii Supreme de Justiţie, cripta familiei nobiliare, grajdurile şi manejul au rămas în posesia Centrului de Cercetări Biologice Jibou care doreşte să le restaureze pentru a extinde activitatea turistică.

 

Program de vizitare: 1 oct-31 martie, la exterior 8-17, serele şi acvariul 8-16.30; 1 aprilie- 30 sept, la exterior 8-19, serele şi acvariul 8-18.30

Taxă de vizitare: adulţi 10 lei; elevi, studenţi, pensionari 5 lei; copii sub 7 ani şi persoane cu dizabilităţi, gratuit.

Căi de acces:

Zalău - Jibou (DN1H), 26km

Cluj Napoca - Jibou DN1F/E81,88 km

 

Web, dacă se poate youtu.be/fyw2xIHm7ZA

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Michi in 02.10.18 18:58:37
Validat / Publicat: 02.10.18 21:11:04
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în JIBOU [SJ].

VIZUALIZĂRI: 2173 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P16 Grădina japoneză
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29000 PMA (din 31 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

elviramvio
[02.10.18 22:01:19]
»

@Michi:

Interesant. Stiam câte ceva despre acest loc dar mi-aţi completat cunoştinţele.

adrianaglogo
[03.10.18 13:23:02]
»

@Michi: am nimerit si eu SB. !

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adrianaglogo, elviramvio
Alte impresii din această RUBRICĂGrădina Botanică Vasile Fati:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.73118090629578 sec
    ecranul dvs: 1 x 1