ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.10.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 22.04.12
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
OCT-2018
DURATA: 1 zile
familie cu copii
3 AD. + 2 COPII -- v: 14; 8

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.67%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

In Gradina Botanica din Bucuresti cu bunica si nepoata

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Preambul

Vineri am citit pe AFA idei de petrecere a timpului liber in Bucuresti. Mai intai am ales un apus de soare pe Lacul Morii vezi impresii. Pentru duminica optiunea a fost o vizita la Gradina Botanica. Bucuria a fost insa totala caci pe langa prietena mea cea mai buna si prietenul meu maxim, i-am cooptat si pe bunicii lor. Si daca mai adaug ca mama mea, bunica nepotilor, copiii mei (ati inteles ceva?) a fost profesoara de biologie si agricultura, va dati seama ca am avut cu noi si un ghid competent, plimbarea urmand a se transforma intr-o superba ora deschisa despre plante, arbusti si arbori, despre culori, despre viata, despre frumos, despre protejarea mediului si speciilor. Veniti si voi cu noi?

Intrebari si raspunsuri utile

Unde?

La Gradina Botanica “Dimitrie Brandza” din Bucuresti, pe soseaua Cotroceni, la numarul 32, in sectorul 6 al Capitalei, vis-à-vis de Palatul Cotroceni.

Se poate ajunge cu transportul in comun pana la statia Gradina Botanica. Cu troleibuzele 61,62,71,93 sau autobuzele 105,236,336. Cu masina mica va recomand sa parcati pe strada Dr. Dimitrie Brandza, perpendiculara pe Soseaua Cotroceni, in dreptul semaforului de la Gradina Botanica. Gratuit.

Cand?

Spatiile in aer liber se viziteaza zilnic intre orele 8 – 20 (16.03 – 15.10) si 9 – 17 in rest. Muzeul Botanic este deschis marti – vineri intre 10 – 15, sambata – duminica 9 – 13. Serele de expozitie si Pavilionul Padurea Tropicala la fel ca Muzeul Botanic mai putin miercuri.

Cat?

As putea scrie, “gratis, mama soacra” sau “chilipir”! Pentru spatiile exterioare se plateste la casa din stanga intrarii 7 lei pentru adulti, 2 lei pentru pensionari, studenti, elevi. Pentru sere 3 lei adulti, 1 leu restul, se achita la intrarea in sere. Atentie! Pe sait preturile nu sunt actualizate! V-am spus eu ca e chilipir, maria ta?

Si ca sa stiti la ce sa raportati aceste sume, asa ca informatie de inceput, Gradina Botanica gazduieste 3.500 plante vii si 300.000 mostre in Herbar. Alte colectii de plante se gasesc conservate in Muzeul Gradinii Botanice.

Istoric

De multe ori se da skip peste istoric, fiind considerat neinteresant. Pe mine m-a impresionat asa ca il postez, sintetizat, daca voi nu vreti a il citi, dati scroll si continuati povestea colorata cu flori mai jos.

Gradina Botanica “Dimitrie Brandza” din Bucuresti a fost inaugurata in anul 1860 prin decret semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Gradina Botanica a facut parte sau a fost integrata in mediul universitar. La inceput dr. Carol Davila (1860), care este fondatorul institutiei, a anexat-o Facultatii de Medicina si Farmacie. Primul nume marcant care a condus institutia este botanistul roman Dimitrie Grecescu, care a dezvoltat semnificativ gradina prin schimburile initiate cu alte gradini botanice europene.

In 1874, Gradina Botanica a trecut in administrarea Universitatii Bucuresti functionand pe langa Facultatea de Stiinte, mutandu-se din zona Cotroceni (vis-à-vis de actuala locatie a fost la inceput) in zona universitatii, pe proprietatea Vasile Sutu. In acest ani isi pune amprenta pe conducerea Gradinii Botanice, prof. dr. Dimitrie Brandza. Acesta creste considerabil rolul Gradinii Botanice si obtine in acest scop posibilitatea de a o muta pe terenul unde se gaseste si astazi, intr-un spatiu mult mai generos si adecvat scopului acesteia. Au aparut serele, s-au organizat cursuri in noua locatie.

Din 1932 pana in in 1954, institutia decade intrucat este cedata spre administrare Primariei Municipiului Bucuresti, care nu a mai urmat sensul educational pentru care exista gradina.

Din anul 1954, Universitatea Bucuresti revine la conducerea Gradinii Botanice si asa se gaseste si in prezent reluand rolul educational si de cercetare pe care i-l dadusera oameni de stiinta cu peste un secol in urma. Aici studentii pot participa si astazi la lectii deschise.

In 1960 s-a construit noul Institut Botanic si Herbarul General (sectia de plante superioare), spatii unde se predau cursuri si laboratoare. In 1973 – 1976 s-a construit complexul expozitional de sere intins pe 2.500 mp, iar in 1978 noul Muzeu Botanic. In 1994, Gradina Botanica primeste numele prof. dr. Dimitrie Brandza.

Gradina Botanica se intinde pe o suprafata de 18 ha.

Structurarea vizitei

Gradina Botanica se compune din sectoare exterioare, sectoare interioare si Muzeul Botanic. Traseul nostru a inceput in dreapta intrarii, la “exterioare”, am mers pana la extremitatea opusa a gradinii, apoi ne-am bagat la caldura, anume in sere, si in cele din urma am iesit din nou la “exterioare” in celalata jumatate de gradina.

”Exterioare” – partea I

La exterior intanim plante anuale si perene – 500 specii - care accepta climatul din zona Bucurestiului. Imediat dupa intrare se remarca sectorul decorativ. Este zona care impresioneaza ochiul si unde sunt plantate functie de sezon lalele, bujori, crini si alte plante decorative. Arbusti mai speciali gasiti in acest sector sunt alunul american cu ramuri torsionate si liliacul indian. Intre arbori se remarca artarul japonez, cedrii. Nu lipsesc nici lianele.

Denisa s-a indragostit de la prima prezentare mai pitoreasca pe care i-a facut-o bunicul cu privire la gura leului. Ca dovada, inainte de plecare am mai trecut o data pe la gura leului.

Printre florile naturale am avut placerea sa visional in dreapta aleii o expozitie de pictura cu … flori.

Sectorul Colina Gimnospermelor

Gimnospermele sunt plante lemnoase care au samanata neinchisa in fruct. Reprezentantii cei mai cunoscuti sunt arborele pagodelor (Ginkgo biloba), pinii, brazii, molizi, zada, ienuparul, chiparosul, arborele vietii (Thuja), tisa, ultima ocrotita la noi. Arborii plantati sunt plantati aici pe un teren in panta.

Veveritele se bagau in seama ba in stanga, ba in dreapta, ba catarate in copaci, ba coborite in iarba. Imi pare rau ca nu am avut cu noi alune sau nuci.

Am intalnit si o plansa unde bunica a predat din ce este alcatuita o planta. La ora de botanica ad-hoc am mai invatat despre liane si plante cataratoare si despre iasca care traieste parazit pe tulpini de copac.

Am revenit in aleea principala unde era amenajat un lac cu pesti. In tot parcul, gasesti numeroase locuri de stat pe banca, iar curatenia este impecabila.

Central, in capatul aleii principale, este amplasata Gradina Italiana. Este caracterizata prin simetrie si stil. In gradinile italiene predomina verdele si nu sunt neaparat multe flori. Intalnim garduri vii sau sculpturi, fantani, lacuri sau cascade. Mai multi vizitatori cu copii invadasera aici spatiul verde.

Trecem acum in jumatatea stanga a parcului, dinspre intrare privind, in zona opusa intrarii. Intram in sectorul Flora Dobrogei. Aceasta prezinta un interes aparte in Gradina Botanica, nu stiu sa va spun de ce. Incerc sa gasesc o explicatie pe panoul informative amplasat aici. Aici se face referire la faptul ca Podisul Dobrogei este zona cea mai secetoasa a Romaniei. Astfel prin particularitatile climatice de aici, intalnim o flora specifica stepei, care pierde incet teren in detrimentul terenurilor agricole. Aici traiesc stejarul pufos, frasinul din care am remarcat un copac impunator si ocrotit.

Ce este interesant este ca 50% din flora Romaniei (2.000 taxoni in limbaj de specialitate) se intalneste in Dobrogea. Nu mi-as fi imaginat! Multe sunt plante rare sau chiar ocrotite la nivel european, precum campanula sau bujorul de stepa. In Dobrogea se afla 82 de rezervatii natural.

In afara de preacunoscuta Rezervatie a Biosferei Delta Dunarii mai avem aici Parcul National Muntii Macin (sper in curand sa va povestesc de la fata locului) si altele.

In drum spre sere, mai trecem prin Gradina Bunicii. Este un sector mai micut care doreste sa reproduca modelul de gradina traditionala romaneasca. Legume, flori, plante medicinale, pomi fructiferi. Aici era oragnizat un eveniment privat cand am trecut noi, astfel ca nu am putut vizita toata gradina. Oricum evenimentul asa cum parea era organizat pe tematica culinara bazata pe fructe si legume din gradina.

Fata in fata cu aceasta este herbarul, un spatiu interior care nu era vizitabil. Este cu siguranta dedicat studentilor de specialitate.

”Interioare”

Dupa atata plimbare pe afara, va invit si la interior. Sa incepem cu sera veche sau Pavilionul Padurea tropicala. Aici se viziteaza un singur compartiment. Este o acomodare pentru vizita ce ne asteapta.

Cautam putin intrarea in Serele de expozitie si o gasim. Aici platim taxa pentru sere de care am amintit la inceput. Traseul la interior presupune traversarea unei succesiuni de sali care comunica si se inchid intr-o bucla. Suprafata totala a serelor se intinde pe 2.500 mp.

Prima sala este spectaculoasa. Suntem in Palmariu. Ficusii gigantici si palmierii inalti de peste 10 metri, care vor sa strapunga acoperisul de sticla al serei, sunt atractia salii.

Nu puteai lipsi orhideele, care au dedicate o sala intreaga. Flori decorative si parfumate de o frumusete si mgingasie deosebita, pot acoperi o paleta larga de culori.

Am trecut si pe la sectorul ferigilor tropicale. Frunzele sunt elemental distinctive si atractiv totodata. Sunt cultivate ca plante ornamentale in Europa, dar ca plante alimentare in zonele lor de origine.

Compartimentul plantelor subtropicale prezinta conform asteptarilor tot felul de arbori si arbusti din familia citricelor: lamai, portocal, grapefruit, mandarin. Unii cu fructe uriase.

Compartimentul plantelor acvatice tropicale. Aici este amenajat un bazin in centrul salii pe care s-a intesat o retea de nuferi tropicali din genul Nymphaea (despre care am povestit in incursiunea de la Baile Felix anul trecut). Pe margine este un exemplar dintr-o padure de mangrove.

Pentru mine, dintotdeauna atractia nr. 1 a Gradinii Botanice a reprezentat-o Colecţia de cactuşi. Sunt plante desertice si semi-desertice, ce traiesc tot in America. Formele si dimensiunile de la foarte mici la imensi, florile acestora cand infloresc, asigura spectacolul din aceasat sala. Compartimentul plantelor suculente explica cum traiesc plantele in zonele aride. Avand tesuturi care retina pa, lipsite de frunze, inlocuite cu tepi, isi asigura provizii de apa pentru su[pravietuire in conditii grele.

Urmeaza Compartimentul Bromeliilor, care cuprinde plante originare din America. Sunt plante perene, care se fixeaza pe ramurile arborilor, printre muschi si licheni. Florile lor sunt de culori variate, vii, uneori cerate sau in forma de cupe.

”Exterioare” – partea a II-a

Dupa caldura din serele de expozitie, simtim nevoia sa iesim din nou la aer proapsat. Ne intampina rosariumul. Ati ghicit, e simplu! Este o mica gradina in care sunt expuse multe specii de trandafiri printre care sunt amenajate alei. Stiati ca trandafirul a aparut acum 60-70 milioane de ani? Stiati ca acesta a inceput sa fie cultivat in China in urma cu 5.000 de ani? Trandafirii sunt arbusti ornamentali, dar sunt exploatati si in industria parfumurilor, cosmeticelor si farmaceutica. Eu insa adaug o omisiune de pe panourile de informatii care ma duce cu gandul la … dulceata de trandafiri.

Mai sunt si alte sectoare precum sectorul plante rare, unde probabil in alte anotimpuri intalnim ghioceii si bujorul de stepa. In sectorul plante meditareneene ar trebui sa vedem smochinul, galbenelele, levantica si altele. In Iridarium ati putea admira 300 specii de irisi. Specia Iris brandzae este dedicata lui Dimitrie Brandza si a devenit emblema Gradinii Botanice din Bucuresti.

Dupa ce am mai pus putin fundurile pe una din multele bancute din parc, ne-am indreptat din nou spre sectorul decorativ, unde i-a placut Denisei mult cum deschide gura leului … gura.

In drum spre iesire, ne-am propus sa poposim pe dreapta aleii principale sa vizitam

Muzeul Botanic
. Din pacate ear trecut de orele unu fix si se inchisese. Pavilionul a fost infiintat chiar de prof. dr. Dimitrie Brandza. In muzeu sunt prezente colectii de plante uscate, presate, conservate in alcool sau formol si sub forma de mulaje.

Final de articol

Interdictii in Gradina Botanica

-Intrarea cu masina

-Intrarea cu skateboardul, role sau trotinete (desi aici informatia intre sait si afusajul din parc difera!)

-Intrarea cu patine

-Intarea cu sania

-Intrarea cu biciclete (felicitari!)

-Intrarea cu motociclete

-Intrarea cu caini

-Jocurile cu mingea

-Practicarea plajei, picnicului

-Aruncarea gunoaielor pe peluze si alei.

Gradina Botanica este o oaza verde de liniste si frumos, un loc curat, aerisit, care difera in fiecare anotimp si pe care ne-am propus sa o vizitam si cu fata ei de primavara, si poate si cu cea de vara. Denisei i-a placut foarte mult, iar bunicii i-a crescut inima in piept sa ii predea nepoatei 2 ore de botanica.

2 – 3 ore necesita o vizita pe indepelete in Gradina Botanica. In perioada calda, este umplut si lacul, noi l-am gasit secat. Ne-a placut si vom reveni! Numai de bine!

 

@webmaster: Rog inserare videoclip: youtube. Multumesc.


[fb]
---
Trimis de Dan&Ema in 20.10.18 08:39:09
Validat / Publicat: 20.10.18 09:49:34

VIZUALIZĂRI: 2504 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dan&Ema); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P15 Bunica preda lectia de botanica nepoatei
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 42950 PMA (din 46 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

14 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[20.10.18 09:48:51]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

webmaster
[20.10.18 10:17:30]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[20.10.18 10:35:13]
»

@webmaster: multumesc x2

doinafil
[20.10.18 13:57:43]
»

@Dan&Ema:În urmă cu vreo săptămână sau două a postat și Mihai un articol despre grădina botanică, pe care am vizitat-o în August.

Atunci florile erau mai multe, iar expunerea lui nu a fost la fel de bine documentată, - d. p. d. v. al amănuntelor legate de biologie.

Revăzând pozele tale m-am bucurat că „amfostacolo” și eu.

Este foarte bine că nepoții descoperă locuri și învață lucruri utile de la bunici!!!

Felicitări pentru că-i educi (și) așa pe copii, Dane!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dan&EmaAUTOR REVIEW
[20.10.18 14:25:21]
»

@doinafil:

Multumesc de vorbele frumoase. Adica slove.

Da, aspectul Gradinii Botanice este in permanenta schimbare. Se plateaza flori de sezon, apoi unele infloresc mai mult in doua saptamani, altele se trec.

Foarte adevarat este ca foarte multe plante sunt perene si exista o baza consistenta comuna tot anul.

Imi doresc sa (re) vedem Grafiba Botanica la primavara. Sper ca bunicii sa fie in forma si sa ne fie dascali buni si atunci.

Va pupam, numai de bine! ????

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Zoazore
[21.10.18 08:05:51]
»

@Dan&Ema: Interesantă vizită, mai ales c-a fost ghidată!

Superbă și perioada aleasă, cu-atâtea culori, lumini și umbre!

De ce i-a plăcut atât de mult Denisei gura leului?

Dacă tot ai zis c-ai avut pile la botanică, verifică, te rog frumos, P11. Mie-mi pare a fi altceva decât Ginko Biloba!

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[21.10.18 08:21:49]
»

@Zoazore:

P11 este Arborele Ginco din Fam. Ginkgoaceae. Este un arbore ocrotit. Traieste spontan in China. Se cultiva si in alte tari atat pentru aspectul sau ornamental cat si in scop terapeutic. Ginco este singurul din familie care dateaza de 270 milioane de ani. Sa stii ca si eu am pus intrebarea: Asta e Ginko Biloba?

Am sa atasez si placuta de la umbra lui.

Denisei i-a placut gura leului ca i-a arata bunicul cum se deschide si se inchide gura leului apasand pe cupa de sub florile ei gingase. Adevaraul ca aceasta floarea m-a fascinat si pe mine de mic din acelasi motiv prezentat de tata, adica aceeasi persoana!

Multuemsc de ecou si numai de bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Zoazore
[21.10.18 08:25:04]
»

@Dan&Ema: Ok! Dacă zici! Mie mi s-a părut a fi stejar!

Bun venit în club! Eu aveam în grădină floricica asta gingașă. Cum bănuiești, mă jucam și eu cu ele, le făceam să vorbească între ele...

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[21.10.18 08:37:46]
»

@Zoazore: ????

Mitica49
[21.10.18 14:33:48]
»

@Dan&Ema: Chiar că este un minighid, așa cum l-a încadrat web-ul. Trebuie să vizitați și Muzeul Botanic, conține multe exponate interesante, inclusiv documente referitoare la personalitățile ce au făcut ca actuala Grădină Botanică și muzeul aferent să existe. Despre asta am scris aici : vezi impresii

Felicitări pentru articol!

N.B. Văd că pe aleile grădinii mai sunt încă expuse tabourile cu tematică flori ale pictorului Const. Dipșe.

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[21.10.18 15:26:35]
»

@Mitica49:

La primavara vom vizita probabil si Muzeul Botanic. Acesta se inchidea mai devreme. Noi am lasat intentionat Muzeul Botanic pentru finalul vizitei intrucat si la sere se inchodea mai devreme si atunci am ales din spatiile cu program restrictionat sa mergem intai la sere. Va veni si timpul muzeului, cu siguranta!

Expozitia in aer liber era intr-adevar a pctorului Dipse. Si ne-a placut si era foarte bien incadrata in Gradina Botanica.

Multumesc de lectura si ecou, Numai de bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mishu
[21.10.18 21:29:36]
»

@Dan&Ema: Pentru mine Gradina Botanica are o semnificatie aparte, aici am facut practica in liceu si am avut parte in felul acesta de un ghidaj adevarat, sa stai o saptamana cateva ore zilnic si sa afli tot ce se poate despre acest loc chiar a fost o experienta deosebita.

Am mai fost si cu flacaii mei si cu antrenorii care au avut o sedinta speciala cu ei in sanul naturii.

Este un loc in care ar fi de preferat sa ne petrcem timpul liber si nu in mall.

Felicitari, votat cu mare drag.

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[21.10.18 21:59:00]
»

@mishu:

Este un loc in care ar fi de preferat sa ne petrcem timpul liber si nu in mall.

Ce povata buna grait-ai!

Gradina Botanica, parcurile, miscarea, activitatile practice sunt “inghitite” tot mai mult de preocuparile noii generatii atrasa de mall-uri si net. Este greu sa te opui acestui trend, este greu de fapt sa gasesti echilibrul intre cele doua pentru ca generatia noastra avea doar una dintre cele doua mari optiuni.

Iesitul la aer, joaca de-a v-ati ascunselea; tara, tara, vrem ostasi; sotron; elastic; lapte gris; si batutul mingii.

D-ale vremurilor!

Ai avut o practica de invidiat cu siguranta! Ma bucur oentru tine!

Numai de bine, Mishu! ????

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mishu
[21.10.18 23:12:59]
»

@Dan&Ema: Pentru statul asta afara mi-am luat-o eu acum vreo 40 de ani de la matusa mea. Eram la Giurgiu cu doi veri mai mici ca mine cu 2-3 ani si cu bunica mea. Am plecat de dimineata, ne-am jucat pe muntii de nisip de la o cariera de piatra si am venit acasa la pranz doar ca sa las o soparla pe care o prinsesem si sa plecam iar la joaca. Copiii cu care ne jucam au fost tare simpatici si draguti cu noi (ca doar eram ceva nou in zona lor) si ospitalieri de mici (de, ca romanii) si au dat iama prin frigiderele parintilor (ce si-or fi luat-o dupa aia) si au veni afara pe camp cu diverse tipuri de carne, au facut gratar si ne-am ospatat cu totii (si mai mult ca sigur ca nici spalat pe maini nu eram) apoi am plecat sa jucam de-a v-ati ascunselea, noroc ca nu am plecat sa ne ascundem ca mama si matusa ieseau din bloc sa ne dea disparuti la militie ca nu mai aparusem acasa. Ce ciufuleala ne-am luat, dar ce frmos a fost ca si acum imi amintesc. Nu cred ca vreun copil isi va aduce aminte de cat de bine s-a distrat la mall, ci m-ai degraba de astfel de locuri.

Sa faci bine si sa colinzi cu copiii tai cat poti de mult. O seara linistita.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema, doinafil, mishu, Mitica49, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂGrădina Botanică Dimitrie Brândză:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.067378044128418 sec
    ecranul dvs: 1 x 1