Prin Grădina Botanică din București, în mare viteză

TIPĂREȘTE

„- Trebuie să fim la aeroport la ora 14.00. Ce mai putem face în dimineața asta? ”

„- Perfect! Cu atât mai mult, cu cât, nu am văzut niciodată serele de aici. ”

Cam așa au decurs discuțiile din ultima zi a vizitei prietenilor noștri în România. Și cum s-a căzut de acord asupra programului, am și purces la drum. Cam pe la ora 9.30 eram în poarta grădinii. Era deschis. La casa de bilete descoperim că se pot cumpăra trei feluri de bilete.

Biletul pentru Spațiile exterioare costă 7 lei în perioada 16 martie – 15 octombrie și 5 lei în restul timpului. Biletul redus costă 2 lei, indiferent de sezon.

Biletul pentru Serele Expoziție costă 3 lei la preț întreg și 1 leu la preț redus.

Biletul pentru Muzeu costă 2 lei la preț întreg și 1 leu la preț redus. Biletele pentru acest obiectiv se procură de la intrarea în muzeu.

Trecând de acest aspect, pătrundem în Grădina Botanică, și ne propunem să începem vizita cu Muzeul. Îl descoperim aproape imediat după intrare, pe partea stângă. Dar este închis, deschide la ora 10.00, adică peste vreo 20 de minute. Nu ne rămâne decât să citim explicațiile de pe panoul din alee, care ne oferă informații despre istoria muzeului și despre exponatele prezentate.

Muzeul Botanic a fost înființat de către Dr. Dimitrie Brândză în anul 1882. Inițial era amplasat în Palatul Universității, apoi odată cu apariția Grădinii Botanice de la Cotroceni, în 1891 se mută aici. Este însă distrus in timpul celui de-al Doilea Război Mondial la bombardamentul din 4 aprilie. Muzeul este refăcut în anul 1960, dar accesibil numai cadrelor didactice și studenților de la Facultatea de Biologie. În 1964, Prof. I. T. Tarnavschi organizează o Expoziție – Muzeu, ce cuprindea iconografiile plantelor cultivate si spontane din Romania. Acest muzeu a funcționat pana la cutremurul din 4 martie 1977. Din 1977 muzeul se extinde de la 2 camere la 22 de săli. In Muzeu sunt prezente colecții de plante uscate, presate, conservate în alcool sau formol și sub formă de mulaje.

Noi mergem mai departe, propunându-ne să revenim la final, dacă vom mai avea timp. La intersecția a două alei rămân puțin surprins. Aleile au fiecare câte un nume, și acest nume este semnalizat la intersecții.

Următoarea destinație sunt Serele, în fapt, principalul scop pentru care am venit aici. Dar și acestea se deschid tot la ora 10.00. Nu ne rămâne decât să pierdem câteva minute prin parcelele din jur. Remarc o săgeată ce ne îndrumă spre Grădina cu Remedii. Presupun că este vorba despre plante medicinale, și mă îndrept spre ea. Pentru amuzament, aleg o scurtătură, ce taie bucla unei alei betonate, pentru a avea impresia că merg pe o potecă printr-o pădure de la munte.

Grădina mă dezamăgește parțial, întrucât găsesc foarte puține explicații inteligibile pentru mine. Toate plantele sunt prezentate cu denumirea științifică, cred că în limba latină. Mă gândesc că, totuși, suntem mai curând într-o instituție de cercetare în domeniu, decât într-un loc expozițional, de relaxare, și le acord circumstanțe atenuante. Explicațiile existente în limba română dau, cel mult, domeniul de utilizare al plantelor dintr-un anume loc. În această situație, nu-mi rămâne decât să presupun că ghicesc la ce mă uit. Documentarea de acasă îmi spune că:

Trebuie să recunosc că, și după citirea acestor explicații, rămân cu niște semne de întrebare. Caut repede pe „dexonline.ro” și aflu că „repelent” înseamnă „substanță care prin calitățile sale organoleptice (gust, miros) îndepărtează rozătoarele, insectele, etc”

Între timp, se face ora 10.00 și putem merge la „Sere”. Acestea, având numele oficial de „Sera de expoziție”, au fost construite între 1973 și 1976. La finalizarea execuției au fost deschise și pentru publicul vizitator. Ele ocupă o suprafață de 2500 mp și adăpostesc circa 800 de „taxoni vegetali”. (Încurcat de acest termen cer, din nou, ajutor la „dexonline.ro” și aflu că: „Taxon = Unitate sistematică folosită la clasificarea regnului vegetal și animal”. Foarte clar, nu?!?) În perioada 2008 – 2014 complexul de sere al Grădinii Botanice a beneficiat de unele lucrări de reabilitare, realizate atât cu fonduri bugetare, cu sprijinul Biroului pentru Contribuție Elvețiană (Fondul Elvețian de Contrapartidă) cât și cu cel al Alpha Bank.

De data asta, ușa este deschisă, dar nu este nimeni să ne întrebe de bilete. Înainte de a intra, trecem pe lângă două panouri de prezentare. Din nefericire, căutând controlorul de bilete, nu le acord atenție. Dacă le-aș fi rezervat două minute, aș fi înțeles altfel vizita. Serele, construcție realizată majoritar din metal și sticlă, sunt compuse dintr-un pavilion central, mult mai înalt, și trei pavilioane mai joase, două pe lateral și unul în partea din spate. Pavilioanele laterale sunt împărțite în câte două compartimente, iar cel din spate, în trei. Pavilioanele sunt legate între ele prin culoare, tot din metal și sticlă. Fiecare compartiment găzduiește un anume tip de plante.

Intrarea se face prin pavilionul central, denumit „Palmariul”. Dimensiunile sale îi permit să adăpostească colecţiile de plante înalte (palmieri, bananieri, ficuşi). Impresionantă este aglomerarea de plante, densitatea de „verde” pe metru cub din acest spațiu. Având și eu acasă un curmal, mă gândesc că, în curând, va trebui să negociez, cu vecinul de deasupra, pentru o gaură în plafon.

Fără a dispune de vreo indicație, noi continuăm vizita spre dreapta, în sens invers acelor de ceasornic. La fiecare ușă dintre compartimente este un anunț cu denumirea compartimentului. Numai că noi am luat-o în sens invers, și am găsit anunțul la ieșire Primul compartiment al pavilionului din dreapta este „Compartimentul orhideelor”. Mă surprinde varietatea formelor pe care le au florile acestora. Ceea ce găsim noi de cumpărat în magazine, sau pe trotuare, sunt deja banalități. Cu puțină imaginație, putem vedea în acestea, imaginea unor păsări sau insecte. Totuși, sunt destul de multe exemplare fără flori. O fi trecut sezonul? Din nefericire, remarc acasă că am ratat toate pozele făcute în această zonă.

Urmează „Compartimentul ferigilor tropicale”. Eu am avut în casă o ferigă, timp de peste25 de ani. O mai răream odată la câțiva ani, împărțind și pe la vecini. Nu am considerat-o niciodată „tropicală”, cred de fapt că era de prin pădurile noastre. Dar majoritatea celor de aici seamănă cu feriga mea, doar că sunt mult mai mari. Există totuși și excepții, plante ale căror frunze sunt departe de ce știu eu despre ferigi. Fotografia anexată este edificatoare, iar planta se numește Asplenium nidus. Este o plantă „parazit”, crescând pe tulpina altor arbori. Și aici simt lipsa unor explicații mai puțin științifice. Documentarea de acasă îmi spune că denumirea populară a ei este Limba cerbului.

Trecând în pavilionul din spate, intrăm în „Compartimentul plantelor subtropicale”. Este o zonă cu plante de dimensiuni mai mari, și din nou etichetele explicative mă fac să mă uit „ca la poarta nouă”. Recunosc, totuși, un lămâi, în primul rând datorită unui fruct, chiar dacă acesta este verde.

Mai departe, trecem în „Compartimentul plantelor acvatice tropicale”. În mijlocul acestuia este un bazin cu apă. Se poate circula pe conturul acestuia, unde se află o varietate mare de plante în ghiveci. În apă, după forma frunzelor, sunt două sau trei tipuri de nuferi. Surpriza, oarecum neplăcută, constă în faptul că pe întreagă această suprafață a apei nu este nici o floare. La jumătatea lui august să fi trecut sezonul? Sau au ajuns toate în găleata florăresei de pe trotuarul de la supermarketul din colț? Noroc că, într-unul din ghivecele de pe margine, zăresc o floare cât se poate de ciudată. Poate o recunoaște cineva în fotografie. Într-unul din capetele bazinului ies, din apă, câțiva copăcei. Aveam să aflu acasă că sunt mangrove, provenite din Madagascar.

Ultima parte al pavilionului din spate adăpostește „Compartimentul plantelor suculente”. Aveam să mă lămuresc ulterior că în această categorie intră plante ce înmagazinează apă în frunze, tulpină sau în alte părți componente, pentru a o avea disponibilă în „zilele negre” ale perioadelor secetoase. Chiar dacă respectivele plante nu sunt înrudite, trăind în aceleași condiții ajung să semene foarte mult. Majoritatea lor provine din zone aride tropicale și subtropicale (stepe, deșerturi). Frunzele sunt deseori absente, uneori reduse la spini sau de formă cilindrică, bogate în țesut ce acumulează apă. Ceea ce văd eu aici îmi aduce aminte de decorurile dintr-o serie filme western, văzute cu mulți ani în urmă. După părerea mea, este cel mai spectaculos compartiment.

În culoarul de trecere spre pavilionul din stânga se remarcă un exponat ciudat. Un panou, cam de 1.0 x 1.0 metri, sprijinit de perete, este prevăzut cu o serie de alveole orientate în sus. În fiecare din acestea se află un mic cactus. Este cumva o pepinieră de cactuși? Sau numai anunțul că intrăm în „Compartimentul cactușilor”. Deși, și aceștia, intră la capitolul „suculente”, au primit un compartiment separat. Probabil datorită numărului mare de exemplare. Ceea ce mă intrigă este faptul că, deși sunt atât de mulți, nici unul nu este înflorit.

Ultimul compartiment este „Compartimentul Bromeliilor”. Din nou sunt în încurcătură. Numele acesta nu îmi spune nimic. Apelând din nou la „dexonline.ro”, acesta îmi găsește

. Probabil că dacă ași fi identificat vreun ananas printre exponate, aș fi fost impresionat mai mult.

Traseul nostru se închide, revenind în pavilionul central. De pe panourile de la intrare menționate mai sus, aflăm că există și „Sera Veche”. Aceasta, amplasată în spatele „Serei de expoziție” a fost construită de către arhitectul Louis Fuchs, de origine belgiană, între anii 1889-1891, pe o suprafaţă de circa 760 mp. Arhitectura lor este asemănătoare cu a serelor din Liége. Sunt două construcții, circulare în plan (de fapt este o formă octogonală), de metal și sticlă, de o înălțime asemănătoare cu „Palmariul”, legate cu o construcție de zidărie. Până în 1976, când au fost finalizate noile sere, au funcționat ca „sere de expoziție”. Astăzi se vizitează numai un pavilion, reabilitat în 2011. Ca și „Palmariul”, acesta adăpostește exemplare din pădurea tropicală. Un mare afiș de pe exteriorul pavilionului ne pune la curent cu tematica acestuia, dar nu uită să menționeze sponsorul reabilitării.

În fața ”Serei vechi” ne atrage atenția o clădire. Arată foarte bine, pare recent renovată, dar, după părerea mea are o arhitectură de secolul al XIX-lea. Ne apropiem și descoperim că adăpostește „Herbarul”. Nu se vizitează. Presupunând că este vorba despre niște ierburi, mă documentez acasă și aflu că:

Se pare că nu este vorba chiar despre ierburi.

Între timp, descoperim că s-a cam terminat timpul la dispoziție și decidem să pornim spre casă. Pe drum, chiar în fața „Serelor de expoziție”, descoperim „Rosarium”. Aruncând o privire, descoperim o mulțime de trandafiri. Majoritatea sunt roșii, albi sau galbeni. Mă miră nespus explicațiile de pe panoul indicator:

. Probabil că așa este!

Pe alee, ceva mai departe, pe partea dreaptă, remarc un arbore imens. Ar putea să fie unul din cei mai mari din întreaga grădină. De data aceasta, are și un nume: „Frasin de luncă”. Peste drum de acesta se află o zonă de grădină tunsă și frumos ferchezuită. Panoul indicator ne spune că este vorba de „Grădina Italiană”. Înțeleg că aceasta a fost concepută ca parte din peisajul arhitectural al vilelor din Roma și Florența, în a doua parte a secolului al XV-lea, pentru simpla plăcere a contemplării grădinii și peisajului. Trebuie să-i acord mai multă atenție data viitoare.

Ca o concluzie a vizitei făcute de mine aici, îmi aduc aminte de un banc, cu ușor iz autocritic în acest caz, pe care, cred, l-am mai scris cândva aici:

Într-un compartiment de tren s-au întâlnit doi ingineri și doi intelectuali.

---

VIZUALIZĂRI: 733 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI