Calatoreste si invata! Calatoreste si experimenteaza!

TIPĂREȘTE

Asta m-au invatat parintii... asta i-am spus intotdeauna fiicei mele si asta am facut si eu de cate ori am reusit. De cele mai multe ori cu sacrificii, dar cu o dorinta aproape nebuna de a vedea locuri noi si de a invata pe pielea mea lucruri despre care intai am citit si la care am visat cu ochiii deschisi. Si asta mi-a adus mari satsfactii...

Daca ma gandesc la vacantele mele si adun amintirile... pot spune ca sunt un om multumit. Daca ma uit inainte si ma gandesc unde mai vreu sa ajung... imi urez singura multa sanatate, noroc si bani.

Vazand locuri si oameni diferiti de cei langa care m-am nascut, am invatat o multime de lucruri... percep viata altfel... sunt mult mai toleranta si cred ca pe ansamblu sunt un om mai bun (lauda-ma gura ca de aiai ti-am dat prajitura...). De multe ori, discutii cu cunoscutii, filme sau stiri vazute la tv imi amintesc de locurile colindate si de intamplari prin care am trecut... Si mi le amintesc cu mult drag, cu amuzament, cu tristete uneori, cu respect sau cu ingaduinta, dupa cum am trecut prin ele si dupa cum mi-au ramas in suflet.

Imi place sa calatoresc pentru ca traiesc senzatii noi: pentru ca invat multe, aud alte limbi si alte suntete din natura, miros alte flori si gust alte bunatati gastronomice. Imi place sa calatoresc pentu situatiile noi pe care le traiesc, pentru oamenii pe care ii cunosc si din fericire multi imi raman in suflet. Imi place sa calatoresc pentru intoarcerile in timp si pentru alte civilizatii, unele mai bune altele doar deosebite. Imi place sa calatoresc pentru diversment, pentru cultura si pentru relaxare, pentru a sti azi mai mult decat stiam ieri si pentru a ma bucura de lucrurile simple ale vietii mai mult decat se bucura de averea lor cei mai bogati oameni. Imi place sa calatoresc pentruca doar asa pot simti pe viu lumea si pot face conexiuni intre mine si ea. Imi place sa calatoresc pentru senzatia de bine pe care mi-o da descoprirea locurilor si as face asta 12 zile pe luna si 12 luni pe an.

Imi este drag sa citesc ce scriu altii pe acest site din doua mari motive; citesc despre unele locuri in care eu nu am ajuns si altele imi starnesc amintiri.

Gandindu-ma la lucrurile simple pe care le-am invatat in calatoriile mele nu ma pot abtine sa nu le pun pe hartie; sa vad si eu si lumea intreaga cate "nimicuri" am experimentat si cat de mandra eram la momentul respectiv... de parca as fi fost Arhimede in cada. Pentru unii, chiar si pentru mine acum, pot parea banale, fara nici un haz, dar cand le faci prima oara, indiferent de varsta pe care o ai... ti se par adevarate evenimente.

Cele mai vechi amintiri sunt de pe vremea comunista. Undeva langa Chisinau am fost prima oara la o degustare de vinuri la crama Cricova unde am baut prima oara in viata mea mai mult de o gura de vin. M-am distrat copios alturi de inca 40 de oameni necunoscuti; cu limbile dezlegate de vin; s-a cantat si s-a dansat si in autocar la intoarcere si la hotel, pana a chemat cineva militia si ne-am imprastiat ca furnicile fiecare la camera lui... Tot atunci la Chisinau am vazut in magazine borcane imense cu vin (ca cele pentru varza murata) Am crezut atuci ca moldovenii de acolo sunt cei mai betivi oameni din lume, de nu le mai ajung sticlele. Dar dupa o vreme am vazut altii si mai si... De acolo mi-am cumparat primul ruj verde care pe buze se facea rosu si mai era si rezistent la transfer. Un an de zile cat m-a tinut rujul ala, am fost rujata zi si noapte, de ajunsese sa faca parte din fiinta mea. Cand l-am terminat... m-am mai dus odata in excursie...

Tot pe vremea comunista, am fost la Moscova si cazata fiind la Hotel Cosmos (cel mai mare si mai fitos din fosta URSS) nu gaseam in camere caloriferul (incalzirea era prin pereti) sa imi pun manusile la uscat. Tot acolo si atunci am mancat prima oara in regim UAI si mi s-a parut cea mai mare risipa de mancare vazuta de mine.

Pentruca mereu mi-am dorit sa vad lumea, imediat dupa '89 mi-am facut pasaport si mandra nevoie mare de el am dat o fuga la Istanbul. Primele "chestii" noi le-am percepul pe autostrada cand dupa o vizita scuta in tufis, am descoperit ca benzinariile aveau grup sanitar (rusinica... dar ce vreti, veneam dintr-o tarisoara in care tot romanul uda copacii pe marginea drumului). Ajunsa in Istanbul era sa ma uite Dumnezeu la o trecere de pietoni, ca nu stiam ca trebuie sa apas pe butonul semaforului ca sa se faca verde. Noroc ca a mai venit cineva sa traverseze, ca altfel adormeam lipita de stalp. De reactia in fata magazinelor cu bijuterii de aur din bazar... ce sa mai spun? Eram atat de uimita de atata marfa, cand la noi aurul se vindea pana atunci numai pe sub mana de baza fiind verighetele si dintii bunicilor decedati... incat eram in stare sa cheltui toti banii numai pe bijuterii. Cand am calcat prima oara intr-un mall (tot atunci, in Istanbul) a fost alta sarbatoare.

In urmatorul an am fost in vacanta in Antalya unde am stat intr-un resort cu servicii AI. si unde a fost prima oara cand m-am plimbat cu vaporasul pe mare. Mi se parea atat de mic si de nesigur, incat am stat tot timpul langa vestele de salvare (eu nu stiu sa inot) dar dorinta de a face o croaziera a invins teama. Si de atunci, unde vad un vaporas, hop si eu pe el.

Dupa vreo doi ani a venit randul Greciei sa imi ofere surprize. Prima oara am mancat acolo scoici si m-am indragostit iremediabil de orice caracatita care a stat o vreme pe gratar, ca i-as pupa fiecare ventuza de pe tentacule. Cativa ani la rand parca eram hipnotizata; cand venea vorba de vacanta nu vedeam in fata ochilor decat Grecia. Noroc ca m-am dezmeticit si am inceput sa colind lumea in cautare de alte locuri minunate si unice.

Departe de casa, pe o sosea din desertul Tunisiei, am invatat cum se mananca fructele de cactus. Ne deplasam cu autocarul si vedeam pe marginea drumului carute pline cu astfel de fructe, pe care taranii le duceau la piata sa le vanda. Le culegeau gratis de pe randurile de cactusi care formau gardurii vii intre plantatiile de maslini. Ghidul nostru a oprit autocarul, a cumparat o galeata plina, si-a pus manusi de menaj (alea galbene care seamana cu niste labe de rata) si cu un cutit a curatat si ne-a dat sa mancam toate fructele. Eram atat de incantata de intreaga actiune (care pana la urma este cat se poate de banala, iar locul desfasurarii era departe de unul civilizat...) si am mancat (pentru prima oara) cu atata placere fructe alea... de parca eram la Solo Per Due si mancam scoici cu tot cu perle...

In desertul tunisian am vazut prima si singura data "fata Morgana" si muream de ciuda ca o vad, caci ma credeam mare si tare si imuna la iluzii. In desertul tunisian, pe langa surpriza de a gasi in toate locurile de popas lazi frigorifice cu apa sucuri si inghetata, am avut surpriza sa intalnesc un tanar beduin care cantra unei sume derizorii m-a lasat sa dau o tura cu mopeda lui. Era o rabla vechie dar functionala care m-a incantat mai mult decat tura cu ATV-ul. (atv-uri erau multe pentru toata lumea; cu mopeda aia... doar eu m-am dat. Tot acolo am calarit prima oara o camila si ma amuzam teribil de altele care faceau pipi in mers. Tot in Tunisia am aflat ca unii comercianti vopsesc geodele albe din cuart cu cerneala mov si le vand pe post de ametist. Nu mica i-a fost uimirea unui beduin cand am varsat apa pe marfa lui ca sa o verific... dar si mare a fost supararea mea ca m-am patat.

Din Tunisia mi-am cumparat un scorpion mare, de care mi-a fost frica inca sase luni dupa ce am ajuns cu el acasa. E intr-o cutiuta cu geam, ca un insectar personalizat; cum stiam ca scorpionii rezista si sase luni fara sa manance, tot atat mi-a trebuit mie sa ma linistesc ca este mort si nu va scapa din acul cu care este fixat.

Tot in Tunisia un ghidul local m-a invatat cum sa imi fac un turban dintr-o esarfa si de mandara ce eram ca am invatat tehnica, ma ofeream sa le fac turbane tuturor celor din grupul meu plus prietenilor si colegilor de munca atunci cand am venit acasa.

Cand am traversat desertul, m-am amuzat teribil vazand un indicator de circulatie pe care era desenata o camila; "atentie trec camile". Adevarul este ca la ce culoare au de nici nu le vezi bine stand culcate pe nisip, te poti trezi oricand cu una un fata. Intrebarea mea ramane si acum; "oare mai ai timp sa o eviti, cand oricum se fuge pe acolo cu peste 100/h?”

In Corfu am scapat nevatamata in ziua de Paste, cand de la toate geamurile si balcoanele din centrul vechi, s-a abatut peste mine si multimea de gura casca de pe strazi, o ploaie de amfore mari si mici din lut, pline cu apa. Nu aveam unde sa fug... era puhoi de lume iar eu, in mijloc.

In Egipt am stat de vorba cu un egiptean copt si sunt mandra ca am auzit cum suna vechia limba a egiptenilor acum 2000 de ani. In acea limba se tin slujbele si in afara de preoti, putina lume o vorbeste. Copti sunt descendentii egiptenilor care au acceptat religia crestina in primele secole ale erei noastre. Am fost atat de fascinata de experienta, incat abia a doua zi, cand deja plecasem din Egipt, m-am gandit ca as fi putut sa inregistrez "discursul".

In Egipt am mancat pana aproape de indigestie, un soi de banane mici de tot, verzi dar deosebit de gustoase. Le primisem de la restaurant in cutiuta cu mancare pentru drum, intr-o excursie optionala. Si cum nimeni nu le vroia ca erau mici si verzi... haplea le-a mancat pe toate... De atunci le caut prin pietele de fructe sau magazine, atunci cand mai merg pe undeva si ma bucur cand le gasesc, caci in Bucuresti nici acum nu gasesc soiul ala.

La Muzeul de Egiptologie din Cairo, am fost atentionati de ghida, de gardienii de la poarta si de cei de la intrare ca folosirea aparatelor de fotografiat si de filmat este interzisa. Si ce credeti ca mi-am zis? "fraierii... nu au mentionat telefoanele mobile". Deci cu geanta lasata in autocar dar cu telefonul in buzunar, m-am apucat de "spionaj egiptologic". Ca sa fie treaba in echipa... ii puneam pe colegi sa ma acopere in rimp ce cu ochiii intr-o directie pe sub mana fotografiam in alta directie. Eram mai ceva ca Mata Hari in actiune. La un momendat am observat ca un arab se cam tinea scai de mine si m-am potolit stiind ca amenzile sunt usturatoare. Dar s-a dovedit ca tipul facea altceva. Cand ne-am intors in autocar, toti complicii au tabarat pe mine sa vada pozele. Ei bine, toate erau la fel; ... la fel de negre. Atunci un coleg de grup mi-a spus ca la fel patise si el cu cativa ani in urma, dar nu mi-a spus ca sa nu imi strice placerea. Brusc Mata Hari din mine s-a topit.

Din Sahara tunisiana, din cea egipteana si de la Petra, am luat nisip pe post de suvenir. Cele trei sticlute, le am si acum si le consider suveniruri mai pretiaose decat cele cumparate.

In Iordania am mers prima oara (si singura pana acum) cu o salupa si am simtit ca zbor pe apa. E o senzatie extraordinara, departe de oricare alta a lumii mele pedestre in care traiesc. Tot in Iordania am fost invitata la masa pe marginea soselei pe paturica. Era in plin Ramadam cand arabii mananca seara dupa lasarea intunericului. Noi ne plimbam pe faleza si iordanienii iesisera cu paturica la picnic tot acolo.

In Amman am fost invitata impreuna cu cele doua colege de excursie in casa unui om care nu ne vazuse pana atunci niciodata. Acolo, toata familia de la mic la mare, s-a aliniat pe scarile de la intrarea in casa - si la venire si la plecare - sa ne salute. Ne-au servit cateva feluri de dulciuri, cafea si sucuri si vorbeau cu noi de parca eram demult astepati si le era dor de noi. Incredibil popor... Si ghidul ne-a dus la el in casa unde am mancat impreuna cu familia lui. Eu sa spun drept nu as face asa ceva si cu atat mai mult apreciez gestul lor. A fost singura data in viata mea, cand intr-o tara straina, am acceptat sa intru in casa cuiva. Defapt nici nu m-a mai invitat nimeni.

Am facut baie in Marea Moarta. La prima vedere nimic spectaculos. Dar Marea Moarta are cea mai mare salinitate, apa este uleioasa si extazul meu a fost maxim caci eu nu stiu sa inot, dar pluteam ca o scandura. In plus ca sa fie si mai aparte experienta, toata distractia a fost la lumina Lunii. Daca pana atunci nu mai facusem niciodata baie noaptea in mare, uite ca am facut-o si pe asta... si nu la tinerete. Eram doar trei "muieri" singure pe tot litoralul iordanian in acel moment... si ne balaceam in mare. Gresala a fost cu balaciala; in loc sa ne revendicam fiecare o bucata de mare pe care sa plutim, noi ne zbenguiam... pana mi-a intrat apa in ochii. Dumnezeule ce chin si ce durere; imi venea sa urlu de sa ma auda si mama de acasa...

In noaptea petrecuta in Wadi Rum in tabara beduinilor eu ma dadeam mare ca stiu sa pufai din narghilea iar beduinii se mirau cat de cool sunt. Sa vedeti ce mi-au iesit mie ochii din cap de mirare cand unul dintre ei a scos din buzunarul hainei sale lungi doua telefoane mobile, la care a pus muzica ca sa danseze. Va dati seama? ... Omul traieste in desert, casa lui este un cort, in loc de masina calareste o camila, nu are tv dar are doua telefoane fitoase. Alta scara de valori.

La hotelul la care am stat in Aqaba in Iordania, eu si cele doua amice de vacanta, pusesem stapanire pe una din cele trei piscine ale hotelului, cea mai adanca in care oricum nu vroia nimeni sa intre. Acum problema mea era ca nu stiu sa inot si "captura" era cat se poate de inutila pentru mine. Intram usurel in piscina si nuuu ma dezlipeam de bara de pe margine. A doua zi, directorul hotelului a venit si mi-a aruncat o minge, o pluta si inca o jucarie gonglabila, de care sa ma tin si sa plutesc ca sa sa ma dezlipesc de bara. Ba inca mi-a si explicat cum sa le folosesc... Au ras amicele de mine, pana au obosit...

In Italia am mancat cele mai ciudate dar delicioase sortimente de inghetata; se intampla in San Gimignano – supranumit Manhattan-ul Medieval. E vorba despre inghetata de lavanda cu mure, inghetata de lichior de oua si si inghetata de vin.

Ca tot omul ajuns la Roma, m-am plimbat prin anticul for; nu o data ci de doua ori in aceeasi zi. A doua oara mi s-a parut mult mai interesanta plimbarea. Era noapte, liniste, doar vreo doi rataciti ca mine si ca prietena care ma insotea si am putut da frau liber imaginatiei. Asa se face ca pe Via Sacra, cea mai consacarata cale din Imperiul Roman, am facut cateva fotografii unice. Cea mai amuzanta e cat se poate de banala daca nu i se stie titlul. Cum arata? Eu stau jos pe Via Sacra... Cum se numeste? "Intalnirea dintre osul sacru si Via Sacra".

Singura data cand am fost injurata, a fost la Roma in Piata Navona. Autorul... un facator de baloane de sapun; motivul... i-am facut o poza fara sa-i platesc. Ca sa fie sigur ca pricep ce imi zice, a facut-o cel putin in 7-8 limbi, iar romana a sunat al naibii de corct.

Aflata intr-o situatie de criza, in Paris, am actionat conform unor vorbe vechi si adaptate situatiei; ceva de genul "scopul scuza mijloacele" si "decat sa plang eu... mai bine sa plnga altu'". Asa se face ca intr-o dupa-amiaza aveam timp liber la dispozitie urmand sa ne intalnim seara (eu si colega de camera) cu grupul pentru croaziera de noapte pe Senna. Pe langa alte plimbari, nici una din noi nu concepea sa nu urcam in Turnul Eiffel sau sa pierdem croaziera. Numai ca ne-am trezit la picioarele turnului, cu doua ore inainte de croaziera, in fata unor cozi la care am fi stat cel putin o ora si jumatate. Cand sa stai la rand? ... cand sa mai urci in turn? ... cand sa ajungi la debarcader? ... Cu o nebunie de care nu ma credeam in stare si animata de o dorinta sora cu nebunia, sa ajung in turn... am pris-o pe colega de mana si si am trecut pe langa toata coada aceia imensa in cinci minute. Pentru cine nu stie, coada se formeaza printre doua randuri de bare de protectie, care formau un culoar ingust cat sa intre un om intre ele. Cu o mana imi faceam loc, cu una o taram efectiv pe colega dupa mine si continu spuneam zambind cu gura pana la urechi; "sorry... sorry". Culmea este ca nimeni de la randul acela imens nu s-a opus, nimeni nu ne-a oprit, nimeni nu ne-a aratat obrazul, nimeni nu ne-a injurat. Am ajuns la casa de bilete si inca socata de indraznela mea, am urcat cu liftul in turn la peste 100m. de unde am privit Parisul. La coborare am luat-o pe scari "sa mai facem putina miscare".

Dupa cum vedeti, am avut parte doar de nebunii cuminti, nevionavate... Nu am pomenit aici de mangaiatul si pupatul multor statui... si nici de sedintele de masaj cu uleiuri care la acel moment erau pentru mine exotice dar pe care acum le am si eu acasa, nici de urcatul pe ultimul rand in amfiteatre romane, nici de fotografii in care imping, tin sau ating piramide, turnuri si alte castele, nici despre mirosul apasator din mormintele egiptene, nici despre conditiile de cazare care cu o singura exceptie au fost de la bune la foarte bune. Experiente de genul acesta sunt convinsa ca au avut multi. Partea educativa a tuturor calatoriilor mele, lectiile de istorie, arta si cultura generala... sunt alte povesti, din care de-a lungul timpului, o parte le-am impartasit deja cu voi.

Datele sejurului desigur nu corespund.

---

VIZUALIZĂRI: 1706 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI