Ganduri de turist. Intre vis si realitate
In singuratatea mea, ma trezesc uneori cugetand la cele ce am facut sau am vazut eu de cand ma poarta pasii prin alte locuri decat orasul in care traiesc. Ca turist, calatorind cu familia, in grup alcatuit de vreo agentie turistica sau chiar solo, la inceput in mod inconstient, apoi constientizand pe deplin, am urmarit niste teluri precise.
De exemplu, am vrut sa vizitez toate orasele romanesti de la Dunare si - in decurs de mai multi ani - plecand de la Moldova Noua, vizitand, scriind, revenind si iar scriind, trecand prin toate cele 18 orase romanesti de la Dunare, am ajuns in cele din urma la Sulina.
Apoi, am vrut sa vizitez toate salinele din Romania. In buna parte am reusit, dar capitolul a ramas deschis pentru ca la Salina Ocna Dej si la Salina Ocna Mures sansele de vizite turistice sunt destul de mici. Aproape inexistente, as zice. Cel putin in prezent.
Am vrut sa vizitez toate bisericile pictate din nordul Moldovei inscrise pe Lista patrimoniului mondial UNESCO. Sunt numai opt. Aici reusita a fost deplina. In decursul mai multor ani, la unele dintre ele am ajuns chiar de mai multe ori si probabil ca voi mai ajunge si in viitor, cu ocazia altor reveniri in Bucovina.
Mai am un fix, dar sunt constienta ca va fi foarte greu sa-l transpun in practica. Vreau sa ajung in toate punctele cardinale extreme de pe harta Romaniei. La Sulina, cel mai estic oras din Romania am ajuns. Nu insa si in cel mai estic punct al Romaniei. Acesta se afla pe mare si… sunt slabe nadejdi sa ajung eu acolo vreodata. Am ajuns si la Zimnicea, cel mai sudic oras din Romania. Ba chiar si in cel mai sudic punct al Romaniei. Acesta se afla pe Dunare, la Zimnicea. Priviti harta si veti vedea cum - in drumul ei spre delta - Dunarea incepe usor, usor, sa urce spre nord-est. La Sannicolau Mare, cel mai vestic oras din Romania (sau la Beba Veche - cel mai vestic punct al Romaniei), precum si la Darabani, cel mai nordic oras din Romania (sau la Horodistea - cel mai nordic punct al Romaniei) nu cred ca am vreo sansa sa ajung. De cativa ani, cursul vietii mele a luat o alta turnura. Eu nu mai conduc masina, iar autocarele nu prea ajung pe acolo pentru ca agentiile turistice nu gasesc amatori pentru astfel de expeditii... tematice.
Si pentru ca veni vorba, recent mi s-a intamplat sa-mi fie anulata o mica excursie (de numai o zi) - ieftina si deloc obositoare - din motiv de neintrunire a numarului minim necesar de participanti. Turistul bucurestean n-a vrut sa mearga la Nicolae Balcescu, aproape de Ramnicu Valcea, pentru a vizita conacul marelui revolutionar pasoptist, renovat de curand si transformat in muzeu. Nici la conacul Bratienilor de la Florica - Arges, al doilea obiectiv inclus in program n-a vrut sa mearga. In schimb, pentru Festivalul Mamaligii din Bulgaria, spre satul Nova Cerna (langa Turtucaia), au plecat simultan doua autocare. Doua autocare ale aceleiasi agentii, pline cu romani dornici de… mamaliga bulgareasca!!!
Bulgarii ne invita sa trecem Dunarea imbiindu-ne si cu alte bunatati nemaiintalnite. La Festivalul Dovleacului degustam (platind cu euro) dovleac prajit, strudel cu dovleac, rulada de dovleac, rulada de biscuiti cu dovleac si multe alte preparate din… Din ce? Din dovleac! Din ce altceva? La Festivalul Ciolanului ne rasfatam cu faimosul picior de porc sarat, uscat si apoi desarat, pus pe fasole. Si cu rachiul bulgaresc. Pentru ca la noi aceste bunatati lipsesc cu desavarsire. Nu-i asa?
Si ce mai vrea romanul? Vrea pastravarii, vrea tot ceea ce are legatura cu burdihanul plin si cu degustarile de la crame sau de la fabrici de bere artizanala. Mai vrea si pelerinaje pe la sfinte moaste si pe la manastiri cu har. Pleaca pelerinul de acasa cu acatistele gata pregatite. Dar, stiati ca sunt agentii turistice atat de grijulii cu turistii sai incat ii intampina cu formulare pretiparite, cu design specific pentru cei vii si pentru cei adormiti pe vecie? Nu stiti pentru ca n-ati fost cu mine in Bucovina in vara asta. Am avut in grup o doamna convinsa ca a fost deocheata de cineva din autocar si a cerut la o manastire (nici nu mai stiu la care din cele cateva pe care le-am vizitat) sa i se faca o slujba speciala. Doamne, mare-i gradina ta zoologica!
Cetatea Alba Carolina n-a prezentat nici ea vreun interes in acest sezon turistic. Unirea a fost infaptuita si… gata! Capitol incheiat. Suntem uniti, dar… dezbinati. Oare cati din cei care merg la Festivalul Dovlecilor, la Festivalul Ciolanului sau pe la crame si altele asemenea isi mai amintesc (daca au stiut vreodata) ca acolo, la Alba Iulia, au fost incoronati regii Romaniei? Ca acolo s-a infaptuit Unirea?
Revenind la gandurile mele de turist…
Daca ravnesc sa ajung in centrul geografic al tarii? Deocamdata n-am nici o dorinta sa ajung acolo. Las specialistii sa se hotarasca, desi se pare ca s-au hotarat deja. De peste un secol si jumatate, se credea ca centrul Romaniei este in satul Dealu Frumos, din judetul Sibiu. Edilii pusesera acolo si un panou pe care puteai citi: „Calatorule! Nu uita, tocmai ai trecut prin centrul tarii!” . Conform ultimelor calcule si masuratori, centrul geografic al Romaniei ar fi la 45° 50′ 03″ latitudine nordica si 24° 59′ 49″ longitudine estica. Asta inseamna ca s-ar afla in zona Fagaras, in judetul Brasov, la vreo 30 km de Dealu Frumos, locul stabilit in 1858. Am fost in Fagaras, i-am colindat imprejurimile si - mai stii? - poate ca am trecut prin centrul geografic al tarii si n-am stiut ca se afla acolo.
Eei, dar, ma opresc aici pentru ca, daca o tin tot asa s-ar putea sa nu termin pana dimineata. Pe voi va napadesc uneori astfel de ganduri? Sau am intrat eu intr-o faza mai altfel a vietii de turist?
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de iulianic in 04.10.26 12:21:11
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@iulianic: pe FB
Nu știu cum a reușit Chișinăul să facă asta, dar e uimitor. A adus la un eveniment din centrul capitalei Republicii Moldova puhoi de turiști din toată Europa. Ce fac acești oameni în Republica Moldova? Ce i-a adus în Chișinău?
Am ajuns în celebra Piață a Marii Adunări Naționale (PMAN) și m-am lămurit. S-a dat sfoară pe tot continentul că în micuțul stat din Europa de Est, două zile pe an (pe 3 și pe 4 octombrie) se oferă vin de băut... gratuit. Și au un vin bun moldovenii ăștia, că de intri în beci, nu mai vrei să ieși.
Am văzut mii de turiști europeni cu paharele la gât! Da, ați citit bine - cu paharele la gât. Când ajung aici, li se dă câte un pahar cu un șnur. Cu paharul atârnat de gât bântuie de la un stand la altul, adică de la o vinărie la alta. E cu un fel de Disneyland al celor care iubesc ghiurghiuliul. E un mic parc de distracții cu vin pentru turiștii europeni. Se vorbește în Chișinău în aceste zile în toate limbile Europei. În italiană, germană, spaniolă, engleză... Numai că dacă trec pe la toate standurile, nici turiștii nu vor mai ști ce limbă vorbesc.
Ca să înțelegeți cât de mulți turiști sunt, nu găsești nicio cameră disponibilă în tot Chișinăul. Totul este plin pentru o săptămână înainte și o săptămână după. Mi s-a spus că și camerele de o mie de euro s-au dat. Nici nu știam că există cazare atât de scumpă în Chișinău. Nu se găsește cazare nici pe platformele de închiriere. Totul e pur și simplu plin și ocupat. Pe aceste platforme unii s-au trezit că li s-au și anulat cazările. Erau disperați.
@iulianic: Ce voiam să spun: nu e o trăsătură națională faptul că turistul român urmărește „evenimentele” . Toate națiile funcționează după același principiu.
Vrei să promomezi o mănăstire / un muzeu / orice? Atunci descoperi / inventezi o poveste, pe care o repeți obsesiv în toate formele de media (în special cele online, în epoca noastră) și - musai - legi obiectivul de un festival, o cântare, un târg, un restaurant de fiță.
Nu trebuie să ne supărăm, asta e situația. Consemnăm și mergem înainte.
Tot citez personajul din „Egipteanul” lui Waltari: Așa a fost întotdeauna și tot așa va fi mereu.
@adso: Da, despre asta inca nu am auzit. Oricum, vine in completarea a ceea ce am spus. Omul vrea burdihanul plin si setea ostoita. Iar daca e vorba de vin... nimic nu-i intrece pe moldovenii de peste Prut. Cred ca nu mai au loc prin crame si atunci il dau gratis. Si, cand e vorba de gratis, cum sa nu se inghesuie moldovenii si bautorii de toate natiile?
Multumesc pentru completare! Am scris acest articol poate, poate se mai aprind discutiile aici, pe AFA. In ultimul timp parca au intrat in hibernare.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2026 Să călătorești chiar și când lumea se oprește — scris în 04.04.26 de robert din BUCURESTI
- Feb.2025 Dresda și Berlin sau primul contact cu vestul — scris în 21.02.25 de AZE din SIBIU
- Jan.2025 Revelion în Viena 1992/93 — scris în 06.01.25 de AZE din SIBIU
- Mar.2024 Al 800-lea review, retrospectivă — scris în 03.03.24 de Michi din BUCURESTI
- Nov.2023 'Bostaniada', turismul si viitorul — scris în 19.11.23 de dorgo din TâRGU MUREș
- Sep.2023 Departe de casă — scris în 28.09.23 de AZE din SIBIU
- Jul.2023 [Nume-Agenție], tepari de profesie!!! — scris în 04.08.23 de ux130143 din PITEşTI

Rog așteptați...

