Un eschimos în România

TIPĂREȘTE

Cred că cei din Anchorage se simt bine în balonul vesel și alb în care își duc veacul, la o graniță tăinuită inconștient de o lună mare, cât o roată de căruță ce marchează timpul ca un ceas fără arătătoare...aici, oamenii ies la plimbare dintr-o frescă sculptată în gheață, cu un simț al libertății depline, căutând destinații haotice--un peisaj ce-mi colora emoțiile încă din copilărie ca o muzică cristalină cu fulgi de nea...

Oare câte minuni vor rămâne nedescoperite pe acest chefavalet arctic al Domnului?!

Ole este, până acum, cel mai plăcut amfitrion din Aleea nr. 4, de fapt strada celor mai mari magazine de blănuri. Mic de statură, uscăţiv, dar cât se poate de mobil la 70 de ani, gazda mea are ce povesti turiştilor dornici de senzaţii tari. El însuşi vânător pasionat şi fost luptător „cu forţa” în Războiul din Vietnam, dl Ole foloseşte o engleză grefată pe limbajul eschimoşilor aleuţi, cu tonalităţi stranii, pauze în gândire şi gesturi expresive, care imită zborul păsărilor sau furia animalelor încolţite. Dintre toate blănurile expuse, hermina de ocean şi vulpea argintie sunt la cea mai mare căutare.

– Deci, veniţi din România? mă întreba dl. Ole, ţintindu-mă cu doi ochi mici şi sclipitori. Îmi plac mult muzica, locurile şi oamenii pe care i-am cunoscut în vizitele mele din ţara dumneavoastră, încă din anii comunismului… îmi amintesc de Bistriţa, Călăraşi şi Bucureşti… mă bucur că România este în Comunitatea Europeană...

Încerc să-mi ascund uimirea şi mizez, în continuare, pe disponibilitatea lui de dialog. Nu ezit să-l întreb cu ce ocazie a vizitat ţara mea.

– Noi, eschimoşii, nu suntem educaţi să reţinem prin citire, ci doar prin experienţa directă… pentru mine doar ce văd devine „capitalul” meu fiindcă trămoşii mei au mers dintr-un loc în altul, au văzut, apoi au luat decizii…

Îmi spune, apoi, că excursiile sale prin lume au itinerarii lungi şi că, de fiecare dată când trece prin Europa, ţine să revadă România.

– Puteţi să-mi spuneţi de ce văd atât de puţini eschimoşi în oraş?

– Domnule, viaţa lor este acolo unde s-au născut, iar încercările guvernului de a-i şcolariza au dat greş, fiindcă ei nu se pot adapta la alt mediu. Singurul lucru care-i atrage, la oraş, este alcoolul. Noi vorbim foarte puţin. Folosim vreo 50-60 de cuvinte pe zi. Apoi, tăcem ore întregi…

Interlocutorul meu îmi citeşte, imediat, nedumerirea.

– Pentru eschimoşi, literele şi cuvintele de la şcoală nu îşi au rostul. Ei ştiu să vorbească doar cu natura, prin semne. Se uită la frunze, la copaci, la zăpadă sau la apă şi ascultă vântul… dacă ai făcut asta din tată-n fiu, de mii de ani, este aproape imposibil să te obişnuieşti cu lumea civilizată de la oraş.

Ajungem, repede, la rigorile vieţii eschimoşilor. Ca o compensaţie la modul în care supravieţuiesc, vreau să ştiu câte neveste poate să aibă un eschimos…

– Câte poate să ţină… Când vremea este rea, nu poţi să ţii niciuna… chiar dacă blănurile sunt calde, nimic nu poate înlocui o femeie strânsă la piept… la noi, femeia cea mai iubită şi respectată este cea care dă naştere la mulţi copii… bărbatul are obligaţia să stea 20 de ani cu femeia, până ce copiii sunt gata să înfrunte viaţa…

Când îl întreb despre media de viaţă, dl. Ole devine mai gânditor.

– Dragul meu, sănătatea omului este ca dantura: dacă o întreţii bine, poţi să trăieşti şi 100 de ani. Noi avem limita de viaţă în jur de 60 de ani… șamanul doar îţi alină boala… tot la doctor te faci bine…

Ştiind că trebuie să fructific la maximum orice secundă, revin la „raporturile de familie“ şi îl întreb dacă femeia eschimosă are aceleaşi drepturi cu bărbatul, cel puţin în privinţa partenerilor de viaţă.

– Ele pot avea cel mult doi soţi… Cel de-al doilea se ocupă mai mult de casă.

Apoi, mă întreabă dacă, noi, românii, am rămas tot la o soție și dacă am lâgă mine o femeie comfortabilă, o formulare ce îmi aduce un zâmbet pe buze.

Tocmai când mă pregătesc să-l întreb dacă cele două „poziţii” nu sunt cumva negociabile la eschimoși, privirea d-lui Ole rămâne aţintită pe o fotografie alb-negru… mă retrag, mulţumindu-i pentru conversaţia plăcută, plină de stil şi de farmecul arhaic în care interlocutorul meu venit din lumea fiordurilor îşi aşează gândurile.

O conversaţie cu un eschimoş are ceva tainic şi suav, ca şi când ai da o colecţie de vise pe alta.

Un vânt dinspre Oceanul Îngheţat învăluie șoaptele tainice venite tocmai din abisurile munților...

---

VIZUALIZĂRI: 1235 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI