GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Românul care (n-) a cumpărat americanilor „sălbăticia îngheţată”!
Unul din proiectele mele declarate, înainte de plecarea în Alaska, a fost acela de a-l găsi pe generalul diplomat Gheorghe Pomuţ în arhivele celei mai mari biblioteci din Anchorage, ca, apoi, să-l prezint cititorilor cu toate meritele lui în istoria Americii și cu mândria unui conaţional. Pe urmă, îmi doream ca Râmnicu Vâlcea să devină primul oraş românesc înfrăţit cu oraşul Anchorage din Alaska…
Născut din părinţi români, de pe frontiera cu Ungaria, tânărul locotenent Gheorghe Pomuţ îmbrăţişează idealurile revoluţiilor din 1848, distingându-se prin fapte de arme remarcabile. În 1849, alege să emigreze în America, cu alţi 30 de camarazi, şi se stabileşte într-o comunitate românească din statul Iowa. Războiului Civil din America îi dă prilejul să-şi pună în valoare abilităţile militare. În 1863, este promovat la gradul de maior. Bătălia pentru Atlanta îl propulsează la gradul de General de Brigadă, ocazie de a fi onorat cu cele mai mari distincţii militare.
Generalul Walter Gresman îşi aminteşte de colegul său de arme: „L-am cunoscut pe Pomuţ, un ofiţer brav şi curajos, care se bucură de popularitate printre camarazi şi soldaţi. El a fost nu numai un ofiţer valoros, bun cunoscător în toate domeniile militare, dar şi un om cu o cultură superioară, un gentleman cu maniere alese. ”
Generalul Pomuţ este curând ales membru al Organizaţiei Voluntarilor, al Ligii Loiale și al Ordinului Săgeata Albastră, onoruri de care se bucurau cei mai de seamă militari americani. Statuia sa din statul Colorado îi consfinţeşte statutul de erou american, de origine română, venit în America să lupte pentru „idealurile nobile ale celor două popoare. ”
Urmează alte trepte ierarhice, greu de atins de orice militar sau om politic consacrat... Pe 16 februarie 1866, generalul în retragere Gheorghe Pomuţ primeşte o scrisoare oficială de la Casa Albă… este ales Consul al Statelor Unite în Rusia, tocmai la Sankt Petersburg… apoi, în 1867, preşedintele Ruthford îl promovează drept Consul General, la aceeaşi ambasadă. De aici, începe o altă poveste adevărată: Rusia se afla într-o mare criză economică, iar vânzarea ţinutului Alaska, „un pustiu necunoscut”, către americani, este doar o chestiune de timp…
Consulul General american de origine română, Gheorghe Pomuţ, conduce personal mai multe runde de negocieri între reprezentanţii celor două guverne cu o abilitate diplomatică ce nu trece neobservată în presa mondială a vremii… spre surprinderea Franţei, a Spaniei şi a Angliei, oaspeți nelipsiți de la mesele bogate ale istoriei, interesate în „afacere”... pe 18 octombrie 1867, Ţarul Alexandru al II-lea al Rusiei, consimte ca Alaska să fie vândută guvernului american cu suma de 7200 de dolari (astăzi, aproximativ 7,2 milioane de dolari…).
Ziarul New York Times este foarte sceptic în privinţa noii achiziţii: „Ne-am pricopsit cu un teritoriu (1.518.000 de kilometri pătraţi), pe care nu îl vom putea popula niciodată; Alaska este o „sălbăticie îngheţată”, care „nu conţine decât animale cu blană. ”
Într-adevăr, tot ce se ştia despre Alaska, în aceea vreme, era că este locuită de 2500 de ruşi, 8000 de aborigeni, 10.000 de negustori de piei de animale şi 50.000 de eschimoşi sau nativi americani…
Doar după câţiva ani, vine şi momentul adevărului… aurul, rezervele uriașe de gaz metan, zăcămintele carbonifere sau de petrol, şi poziţia strategică a Alaskăi, încing spiritele în Rusia Imperială… cei care „decupaseră”, cu orice prilej, teritorii de la vecini, sunt puşi în faţa celui mai mare fiasco din istorie… cei carora Petru cel Mare le lăsa cu limbă de moarte îndemnul să păstreze conflicte deschise la granițe, pentru a mări imperiul, trăiesc coșmarul unui jucătăr de poker tras pe sfoară de abilitatea unui diplomat de origine română..
După versiunile oficiale, Consulul General Gheorghe Pomuţ moare creştineşte, la Sankt Petersburg, în octombrie 1882. După cele neoficiale, la capătul câtorva ani de urmărire a poliţiei ţariste, consulul general de origine română dispare în mod misterios…
Aici, în America, urmează marea surpriză! „Cireaşa de pe tortul” românului George Pomuţ este luată de fostul secretar de stat american, William Seward, căruia i se atribuie, în mod exclusiv, negocierea Alaskăi… mai mult, principalul bulevard din Anchorage îi poartă numele, iar ziua naţională a Alaskăi se numeşte… „Ziua lui Seward”.
Nimeni din Anchorage nu ştie cine a fost românul George Pomuţ…
O altă poveste de învingători, scrisă, de data această, într-o versiune americană.
Trimis de glcitizen in 23.09.17 11:20:34
- A fost prima sa vizită/vacanță în AMERICA DE NORD
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (glcitizen); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Experiențe turistice în Alaska, ALASKA [statul]" (deja existentă pe sait)
@glcitizen: Start vot! Desi imi plac toate articolele pe care le postezi acesta mi se pare parca si mai si, si poate pentru acea mandrie de a fi roman care razbate din text si pe care am simtit-o si eu la randul meu. Ca romanilor nu le-au fost recunoscute meritele de multe ori asta se stie, dar daca macar noi suntem mandrii de romanii nostri asta ar trebui sa conteze si sa apreciem.
Felicitari pentru articol votat cu foarte mare drag.
PS - cele doua asiatice nu erau incaltate cam de primavara? ????
@mishu:
Multumesc mult pentru cuvintele tale frumoase si pt start vot.
Istoria o scriu mereu invingatorii dar, este bine sa se cunoasca macar adevarul istoric.
@mishu:
Revin Mishule, si iti spun ca era august si cam 16 grade Celsius, deci, numai bine. Pe vas, in croaziera, erau cam 6 grade.
Curios, ca am aflat despre originea capitanului doar la intoarcere. Ii scrisese un mesaj de uimire unui prieten de la finante, care era din zona Ladesti, Valcea. El i-a raspuns ca suntem chiar prieteni...
@glcitizen: impresionanta poveste, de fapt istorie. Felicitari pentru articol!
@Dan&Ema:
Multumesc frumos, macar asa sa ne facem dreptate.
@glcitizen:
Ca de obicei si peste tot, istoria are mai multe fețe! Fiecare alege ce îi place sau ce-l avantajează. Noi pierdem mereu.
Foarte frumoasă povestea, nu știam despre acest român.
@glcitizen: Interesantă relatare, poze frumoase.
Ni l-ai prezentat pe Gheorghe dar orașul tău e înfrățit cu Anchorage?
Asta pentru finalizarea proiectului tău
@krisstinna:
Multumesc, Kriss. Gheorghe Pomut mai apare doar pe net si, daca nu stiau la arhivele lor nimic despre el, mi-am pierdut elanul sa mai initiez ceva...
@elviramvio:
Multumesc. Este clar ca opiniile le impune forta economica sau miltara, dar este bine macar sa stim adevarul asa cum a fost.
@glcitizen: O biografie interesantă, un român în America, un destin crunt (poate), un nume aproape deloc cunoscut.
După emigrarea în America (după ce trecuse prin câteva țări europene), tânărul Pomuț reușește să prindă „cheag” pe meleaguri străine: cumpără o fermă și pământ, concesionează exploatări miniere, construiește un drum în Vestul sălbatic - paradoxal, se pare că moare sărac!
Consulul Crawford, urmașul său la consulatul din Petersburg, scria într-un raport: Faptele dovedesc că generalul Pomuț a fost un om bun și cinstit. Era un om cu vază și înzestrat cu o cultură superioară, după cum reiese clar din scrisorile scrise cu mâna proprie în opt limbi diferite.
Mulțumim pentru acest articol care aduce la lumină un nume aproape necunoscut.
@tata123:
Va multumesc si ma bucur ca impartasim aceleasi ginduri.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2002 Pacea albă a zăpezilor — scris în 12.08.17 de glcitizen din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ
- Aug.2000 Un eschimos în România — scris în 30.09.17 de glcitizen din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ
- Aug.2000 O croazieră în lumea fiordurilor — scris în 13.09.17 de glcitizen din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ
- Aug.2000 Yes, darling! — scris în 02.09.17 de glcitizen din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ