Peripetii prin Muntii Anapurna - Nepal

TIPĂREȘTE

Dupa ziua de Rafting si Paragliding am avut planificata si oleaca de drumetie prin munti pina la ABC. Mult mi-a luat sa ma dumiresc de la ce vine ABC-ul asta... Australian Base Camp. Cind m-am dumirit si documentat, am realizat ca n-am bocanci de munte, ca n-am bete de treking, ca n-am geaca specifica pentru urcat pe munte... si nici bani de investit in toate aceste dotari pentru oleaca de plimbare cita voiam eu sa fac.

Am dat niste ture pe la magazinele de specialitate si nu m-am indurat sa dau atitia bani pe toate alea. Faza cu sacii de dormit v-am povestit-o in primul episod. Sotul meu a facut rost de doua costume izotermice... antitermice sau cum s-or chema, formate din cite o salopeta cu bretele si o geaca cu gluga. Am probat costumatia acasa si m-am declarat incalzita. Citisem in articolele lui Butterfly ca sufla vintul de te ia pe sus si ca grupul ei a dormit cu toate gecile si caciulile pe el...

Cind sa fac bagajul, am renuntat si la sacii de dormit si la unul din costume, stiti asta din primul episod... ca, intre timp, il terorizasem pe Rami zilnic cu intrebari. Cu ce sa fiu incaltata in aceasta excursie? Pai niste adidasi sau pantofi cu talpa mai groasa. N-am bete... lasa ca iti dau eu de la agentia noastra. OK. Saci de dormit ai acolo? Am niste paturi dar nu cred ca e nevoie sa le cari dupa tine... Asa ca am ajuns cam cu cracii goi in pantaloni scurti si un tricou pe sub o geaca de vint. Pantalonii lungi erau in ruxac. Pentru calatoria asta ne-am luat cite un rucsac in spate cu cite o sticla- doua de apa... niste fructe, punga cu placinte de la mama, niste cozonac facut de sot inaintea plecarii, care a avut chiloti de schimb si i-a luat cu el... niste sosete groase... si cam atit. Aaaa, si nelipsitul sir de covrigi. Nu mai erau pe sir ca ii indesasem prin toate buzunarele valizei, dar i-am relocat in Nepal. Si cite un fes. atit ne-am indurat sa cumparam de la Decathlon. si niste manusi din polar, ieftine. deh, ca ne duceam spre Himalaya,

Dupa micul dejun luat la micul nostru coltisor, plecam cu Rami cam pe la ora 12. Ne duce cu masina cu care avea el vorba, pina undeva departisor. Sa fi mers vreo ora... Trecem si un riu, prin apa... cind, la un moment dat vad ca opreste si ne face semn sa ne dam jos. Gata? De aici perpedes? Drumul nu parea atit de rau ca sa nu mai fi mers masina. Vad un panou, nu mai stiu ce scria pe el, probabil turistic... si zic sa facem o poza inainte de urcare, dupa care o iau la deal... nu cred ca am mers 100 de metri si suieram ca locomotiva Mocanitei din Maramures. Bai, Ramiule, cit avem de mers? / Pai cam 5 ore -6... ca sa ajungem pina la ABC. /Ciiit? / Pai eu am obosit! / Il intreb cam la a cita coama de deal-munte... este? /Dincolo de ultima de la linia orizontului! /Vreau acasa!!!

Am mai incercat sa fac 15 pasi... drumul nu era greu, nu stiu ce naiba aveam, simteam ca sint ultimii pasi. Rami, bro, zau ca eu nu mai pot sa merg! / Te doare ceva? / Nu, nu ma doare nimic, doar ca mi se pare un drum infinit la capatul caruia nu credeam ca am sa mai ajung vreodata. Eram superdescurajata. Cine credeti ca m-a scos din situatia asta? Sotul, fiul? NU! Just Rami! Pune mina pe telefon (avantaj el ca avea conexiune si internet prin toate coclaurile... bolboroseste pe limba lui... mai mergem 12 pasi, eu mai mult doi inainte si unul inapoi... V-am zis, peisajul era foarte frumos, drumul cit de cit lin, numai in capul meu era ceva anapoda. Peste vreo 10 minute apare linga noi un "gipan" si zice 'urcati! ". Nu gipanul, Rami, desigur. Frateeeee, sa fi vazut suieratura de usurare. Cind ma uit la fetele celor doi companioni de-ai mei, li se latisera si lor cite un zimbet pe fata...

Mergem cu masina nustiucit... fac poze, admir locurile si imi imaginez cum as fi putut face eu frumul ala in citeva ore. Si cum ma gindeam eu asa... aud comanda "dati-va jos! ".

Pfiuuu, ne dam... jos, Rami a platit ceva la sofer... noi ne minunam de peisaj si o luam pe o carare destul de lata. Aia cu masina se dau jos si ne cer sa facem niste poze impreuna cu ei. Ce mistooo! Stiti ce era si mai misto? Ca ei erau imbracati la costum. Pareau a fi oameni de afaceri.

Mergem pe o carariue destul de lata, care se desprindea din drumul ala si abia tin pasul cu ghidul nostru. El avea un compas calumea... eu mai si pierdeam timpul sa fac poze. Fi-miu isi facea selfie- uri prin cele 4 zari. Intram intr-o localitate. Scoala cu copii imbracati in uniforme. Namasteeee! Ne spun toti in cor. Vaaai, ce frumosi sint. Le dau bomboane!

Ajungem la o coliba de pamint si ce ma opreste locului este pancarda din asazisa usa.Namaste Restaurant. HA??? Niste geamuri prafuite, coliba micuta de inaltime. Ma apropii de geam sa ma uit inauntru. Citeva femei imi zimbesc si imi fac cu mina. Intru inauntru si pe pervazul de pamint al geamului stateau doua femei, iar o alta cu un copil in brate, la o masa. Un ciine legat in lant dormea si el pe ceva ce parea a fi un pat. s-au bucurat cind am intrat. Au stat sa fac poze impreuna cu ele, le-am dat bomboane si am fugit catre cei care nu stiau unde am disparut. Cel mai... (nu gasesc cuvintul) basic restaurant pe care l-am vazut vreodata. M-au invitat la un ceai in prafaria aia dar am refuzat politicos spunind ca ma asteapta grupul.

Nu mai stiu cit am mers pina am ajuns intr-o poiana. Ca in Dumbrava Minunata. Ghidul ne-a facut semn sa ne asezam si pot sa spun ca m-am tolanit cu totul. Am scos punga cu placinte si aia cu cozonac si am pus de un picnic. El statea mai deoparte. Treci, ma, acilea, si haleste placinte de la mama, aduse de peste mari si tari! A mincat chiar doua, desi cam cu jena... a luat si din cozonac, am baut apa si let's go! Ne-a zis sa nu ne saturam calumea ca urmeaza masa la restaurant. In gindul meu, cind am auzit restaurant, m-a bufnit risul. Pai daca o fi ca ala de unde tocmai am iesit, moartea pune limba pe ceva!!!

Cea mai mare teapa din viata mea, aia a fost. Teapa in sensul ca m-am gindit la ceva rau si a fost total invers. Am ajuns intr-un loc feeric, cu mese asezate intr-o gradina, unde am vazut rosii in copaci. JUR! Asa cresc rosiile la ei, in niste pomi. Mese din lemn, scaune din plastic, ospatari fara uniforme, dar servire ireprosabila in tingiri aurite. Am mincat fiecare cite altceva, ca sa facem schimb, Nu mai stiu ce am ales. Poate gasesc pozele si va faceti o idee. Portiile au fost destul de mari ca a si ramas in farfurie. M-am intins putin si pe iarba din gradina pentru siesta, desigur. Am plecat de acolo cu o iubire mult mai mare fata Nepal. Ce oameni! Cum si cit pot face din saracie ca sa te simti fericit! Am mai mers "printre munti si printre vai", am trecut pe linga izvoare. Sotul meu s-a dus sa bea, apoi a umplut si o sticla cu apa. Pe carari am intilnit niste porcoiase de baliga, inconjurate de pietricele ca si cum ar fi fost protejate. In intreb pe Rami de ce si imi explica cum ca pentru ei si baliga e sfinta. Bine ca nu ne-am oprit sa ne inchinam la sfinta baliga.

Am mai facut citeva poze si dupa un timp se vede si punctul finish. Cu ultimile puteri urcam pina la poarta pe care scrie Australian Base Camp. Fericita ca am ajuns, rog pe Rami sa ne faca o poza in fata portii. Cind ma uit la sotul meu, avea niste grimase pe fata si era alb ca varul...

urmarea in episodul urmator.

---

VIZUALIZĂRI: 939 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI