La Belek, birjar!

TIPĂREȘTE

Dupa multe cercetari pe net, am hotarat ca anul acesta sa mergem in vacanta in Turcia la Papillon Belvil din Belek. Cum in perioada in care puteam merge n-am gasit bilete de avion, am hotarat sa mergem cu masina.

Totul a inceput absolut normal (ma rog... ce inseamna normal pentru mine).

Ne trezim pe la 3 dimineata cu gandul ca la 4 sa ies din casa. Pe la 5 fara ceva reusesc sa duc bagajele la masina si in timp ce ma scarpinam in cap uitandu-ma la valize si la portbagaj am revelatia ca-mi trebuie o masina mai mare. Cum nu puteam rezolva problema la ora aia, le inghesui cumva, urc si familia in trasura si pornim. In timp ce strabateam Bucurestiul constat ca:

1. Alex, baiatul cel mare, si-a uitat papucii de plaja - singurul obiect de care trebuia sa aiba grija.

2. Eu am uitat CD-urile cu muzica selectata pentru drum.

3. GPS-ul a uitat in ce directie e Giurgiu.

Primele doua puncte nu aveam cum sa le mai rezolv iar cu punctul 3 a fost simplu - am inchis aparatul malefic.

In mod uimitor, nimerim Giurgiu, nimerim si vama si nici nu ne ratacim pe pod. Welcome to Bulgaria! Caut sa iau faimoasa vigneta dar ghiseul era inchis. Incerc sa iau de la o benzinarie dar, in mod absolut logic, nu aveau. Nu-i nimic, iau eu de undeva. Dupa vreo 3 intoarceri aiurea reusim sa iesim din Ruse in directia Razgrad. Culmea... nimeresc drumul bun. Aici, intr-un moment de ratacire, pornesc din nou GPS-ul. Rezultatul? Cateva sate din coclaurile bulgaresti vor povesti generatiilor viitoare de culegatori de castraveti ca au vazut intr-o zi O MASINA. Am nimerit prin niste pustietati de aveam impresia ca n-am gresit drumul ci secolul. Ce-i drept, peisajele erau superbe. Ajungem pana la urma si in vama de la granita cu Turcia. Bulgarul nici nu se uita la pasapoarte si ma ia cu "Viniet? Viniet? ", la care eu i-am raspuns extrem de ferm: "Haaa?? ". Evident uitasem complet de blestematia de vigneta. Drept pentru care am lasat masina acolo si am topait ca o caprioara vreo 2 km inapoi pana la o benzinarie de unde am luat vigneta. In total am folosit acea vigneta vreo 10 metri (cu masina) si vreo 2 km (in trap saltat).

Ajungem si in Turcia si o luam agale spre autostrada Edirne-Istambul. Aici trebie cumparat un card KGS pentru plata autostrazilor. Merg eu la un autobuz transformat in birou si turcul incearca sa ma convinga ca am nevoie de un card cu credit de 60 de lire. Dupa ce m-am ciondanit putin cu el am scazut la 40 ceea ce s-a dovedit suficient... pentru doi ani! Mai am inca vreo 20 de lire pe el. Pana in Istambul, autostrada cu 3 benzi pe care sa tot apesi acceleratia. Voiosia cu viteza s-a terminat la intrarea in Istambul. A durat vreo doua ore sa traversam podul si sa scapam din nebunie. N-am vazut in viata mea TIR-uri care sa se strecoare de pe o banda pe alta ca scuterele. Am iesit de pe autostrada si am luat-o pe un drum care desi nu e considerat de turci decat drum national, da lejer clasa "autostrazilor" noastre. Mai tineti minte ca aveam un GPS in masina? Ei bine, eu nu voi uita toata viata! Ma pun la mintea lui si fac dreapta pe un drum dubios care m-a dus in creierii muntilor printre magari, gaini, caini si turci mirati ce naiba caut eu pe acolo. Fac frumos stanga imprejur (dupa ce, evident, am injurat sanatos GPS-ul) si revin de unde am plecat... 40 de minute pierdute aiurea. Intre timp se face seara si incerc sa gasesc un hotel intr-un oras de pe traseu. GPS-ul ramasese probabil cu ceva resentimente in urma injuraturilor primite si s-a gandit sa-si bata joc de mine: faceti pe prima strada la dreapta si mergeti 1,2 km... intoaceti si mergeti 1,4 km... intoarceti si mergeti 1,5 km. Deoarece nu tineam sa fac santuri pe strada aia din Kutahya m-am gandit sa revin in sosea si sa merg mai departe. Opresc, pun semnal sa fac stanga si las sa treaca o masina din fata. Pornesc si aud boom! Ma uit mirat si-l vad pe unul cu scuterul cum se aduna de pe jos. Trag pe dreapta si ma dau jos sa vad daca e Ismail ala intreg. Beleaua e ca pana am oprit eu, ala si-a adunat taraboanta si a disparut. Ma uit la masina... nimic. OK, da-l incolo, mergem mai departe. Ma gandeam sa gasesc un motel pe langa o benzinarie cum sunt in Germania sau Franta. Guess what? Nu exista asa ceva pe acolo. Pana la urma am ajuns in Afyon unde am gasit un hotel pe marginea drumului. Cand mi-a zis turcul ca are camere libere la 50 de euro mi-a venit sa-l iau in brate da' mi-a fost frica sa nu interpreteze gresit pana il lamuream eu ca sunt insurat. Una peste alta, am facut in ziua aia 1080 de km (full HD, ce pana mea) fara sa pun la socoteala coclaurile din Bulgaria si Turcia.

Dimineata ma uit mai atent la masina si vad ca turcaletele mi-a infundat putin portiera. Nimic grav doar ca pe la 140-160 la ora fluiera ca Gheorghe Zamfir. Ne suim in masina si pornim voios spre Antalya. De data asta GPS-ul a hotarat sa facem pace si m-a dus pana la intrarea in hotel unde am avut parte de o vacanta extraordinara.

---

VIZUALIZĂRI: 3799 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI