Drumul cu maşina de la Side la Bucureşti

TIPĂREȘTE

După cele 13 nopţi de şedere la Villa Side Residence (vezi impresii), a venit şi momentul în care să ne mai şi întoarcem acasă. Aşadar, într-o vineri dimineaţă, după ce am luat micul dejun, am încărcat bagajele în maşină, am făcut check out şi am luat-o spre Gebze, unde aveam rezervare la Hotel Hegsagone Asia. Drumul l-am împărţit tot în trei etape, cea mai lungă fiind în prima zi.

Prima zi: Side – Antalya – Burdur – Afyon – Kutahya – Bozoyuk – Bilecik – Sakarya – Izmit – Gebze

Google zicea că ar fi trebuit să facem vreo opt ore şi trei sferturi pentru cei 720 km.

Am ieşit din parcarea hotelului pe la ora 09:10 şi am făcut la dreapta pe lângă hotel şi din nou la dreapta la capătul străzii. Am mers aşa către capătul staţiunii şi până la urmă am ieşit pe D400, care era aglomerat, deşi era încă devreme. Am mers pe D400 spre Antalya şi am oprit la o benzinărie Shell pe care o mai folosisem şi în 2019 ca să facem plinul şi să refacem provizia de ciocolată. Aici benzina costa 8,05 lire/litru.

Pe urmă am continuat pe D400, care era din ce în ce mai aglomerat, până la Aksu, unde am făcut la dreapta pe D685 spre Isparta şi apoi la stânga pe autostrada de centură am ieşit în D650 ocolind oraşul Antalya. Am mai oprit puţin la o benzinărie Teco (am pus câteva poze) şi am luat-o spre munţi. Partea din D650 unde începe urcarea spre munţi şi care este virajată a fost reparată recent pe ambele sensuri şi dacă in 2018 şi 2019 era cam prăpădită, acum era excelentă.

Am tot mers aşa, pe drumul care acum era destul de bine cunoscut până la Shell în Kutahya, unde am făcut din nou plinul (7,96 lire/litru) şi am mâncat nişte sandvişuri pregătite din seara anterioară. Până acolo ne-am mai şi jucat puţin şi ne-am luat la întrecere cu nişte băieţaşi care voiau să demonstreze că au maşini tari, sau că pot sa demareze tare de tot de la stop şi le-am mai redus stima de sine, în rest nimic deosebit.

Pe măsură ce ne apropiam de Sakaria, D650 devenea din ce în ce mai aglomerată. Din ce în ce mai mult se mergea în coloană pe ambele benzi. După ce am ieşit de pe D650 şi am luat-o la stânga pe E80, situaţia s-a mai înbunătăţit, dar nu foarte tare.

În fine, am admirat din nou podul Osmangazi, care se vede impresionant pe partea stângă atunci când vii de la Izmit spre Istanbul şi la un moment dat, la intrarea în Gebze, ne-am mutat de pe E80 pe D100. După vreo nouă kilometri de mers pe D100, am făcut stânga la un giratoriu aflat sub un pod, şi am intrat într-o zonă foarte aglomerată. Aici era pe ideea cine are curaj şi bagă botul maşinii. Am urcat pe un pod şi am trecut peste nişte linii de cale ferată, după care am intrat într-o zonă industrială.

Pe măsură ce zona industrială se transforma în zonă rezidenţială, cu bloculeţe, scădea şi aglomeraţia. Aici erau nişte străduţe înguste şi de câteva ori am luat-o aiurea, dar am revenit la drumul cel bun atât datorită GPS-ului, cât şi a spiritului meu de orientare. Pe măsură ce ne apropiam de mare, casele deveneau mai elegante, şi începeau să se îndesească vilele. Aglomeraţia scădea, iar străzile erau mai libere. Pâna la urmă, pe la 17:15 am ajuns la Hotel Hegsagone, acolo unde urma să ne petrecem noaptea (vezi impresii). În final am făcut vreo opt ore, cam cu 45 minute mai puţin faţă de aprecierea lui google.

Ziua a doua: Gebze – Istanbul – Hamzabeyli – Lesovo – Elhovo – Yambol – Gurkovo – Veliko Tarnovo – Arbanasi.

Google zicea că erau 540 km şi cca. 7 ore de mers.

Am plecat de la hotel pe la ora 09:10 şi am luat-o spre D100. Pe drumul ăsta, am văzut şi o benzinărie Shell, aşa că am făcut o oprire rapidă, pentru un plin de benzină. Aici benzina costa 7,81 lire/litru. Am fost un pic mirat că, deşi era sâmbătă dimineaţă, era cam aglomerat pe stradă. Ei bine, aglomeraţia a crescut şi mai mult cu cât ne apropiam de D100. Noi de fapt nu trebuia să mergem pe D100, ci paralel cu el, iar la o mare intersecţie de la Universitatea Tehnică din Gebze trebuia să o luăm în sus, spre E80. Ei bine, în intersecţia cu pricina, drumul pe care veneam eu se urca pe o rampă şi se ramifica spre dreapta, înainte şi la stânga. Eu trebuia să o iau înainte, dar am greşit şi am continuat la stânga. Imediat mi-am dat seama de greşeală, dar oricât m-am străduit, nu am mai reuşit să revin la drumul corect şi nici să ajung la E80. Tot ce am reuşit să fac după nişte kilometri a fost să revin pe D100.

D100 era îngrozitor de aglomerat şi se mergea la pas. De fapt, mai mult se stătea. La un moment dat, a început să plouă. Sper că vă aduceţi aminte că spuneam că la micul dejun de la Hotel Hegsagone am văzut un curcubeu frumos. Ei bine, curcubeul ăla era de la ploaia care dădea târcoale oraşului. Deci, a început să plouă, din ce în ce mai tare, ceea ce nu a ajutat deloc la fluidizarea circulaţiei. Şi a plouat aşa de pe la Tuzla, până am trecut în Europa şi s-a oprit tocmai pe la Mall of Istanbul. A fost o ploaie din aia zdravănă, cu vânt puternic.

În fine, am tot sperat că dacă am ratat drumul corect către podul Fatih Sultan Mehmet, GPS-ul o să mă scoată până la urmă de pe D100 şi o să ma duca pe E80 pe o altă variantă. Ei bine, nu! Când merg spre Antalia, GPS-ul meu vrea să mergem prin Isparta, nu prin Burdur. De aceea, pâna aproape de Burdur, îmi sugerează tot timpul să fac la stânga, sau să întorc. Ei bine, speram să facă acelaşi lucru şi acum şi să mă scoată pe E80 pe un alt drum, dar... nope! Linişte şi pace! M-a lăsat să mă târâi prin traficul ăla infernal de pe D100 până la Bostanci şi abia acolo m-a dirijat la dreapta spre podul Fatih Sultan Mehmet.

După ce am trecut de pod, traficul s-a mai fluidizat, dar a continuat să fie aglomerat până am ieşit din Istanbul, şi chiar şi o vreme după aceea.

Din cauză că am ratat drumul corect la Gebze, cred că am pierdut în aglomeraţie mai bine de o oră, poate o oră şi 20 minute.

În fine, după ce s-a decongestionat traficul, am mai oprit la o benzinărie cu restaurante şi centre comerciale, am mâncat nişte ştrudele, ne-am mai dezmorţit şi ne-am continuat drumul. Pe măsură ce mergeam spre est, autostrada era din ce în ce mai goală, aşa că am început să merg din ce în ce mai tare, să recuperez cât mai mult din întârziere. Bine, erau alţii care alergau şi mai tare, îi vedeai la un kilometru în spate, îl vedeai cum dă flashuri şi odată te trtezeai cu el în spatele tău, dar e un pic mai greu să respecţi o limită de viteză de 132 km/h pe o autostradă goală.

În fine, am ajuns la vamă, la Hamzabeyli. La turci am trecut foarte repede, poate în 10 minute, dar la bulgari am stat vreo 35 – 40 minute având vreo opt masini în faţa mea. La noi a mers destul de repede, de data asta nu au mai cotrobait prin bagaje. Le-au verificat superficial si s-au amuzat pe socoteala mea spunand ceva de "rumânschi baştan". Dat fiind ca unul din vameşi vorbea ceva română, m-am abţinut sa comentez si eu despre "bulgarschi castraveciori" si despre "bulgaristan", dar m-am gandit ca daca ii dau pe cei doi baietasi cap in cap, o sa rada mai cu pofta peste doua saptamani, cand le trece ameteala. Asta i-a facut sa se holbeze tâmp la mine, ca rad la ei atat de fericit...

După ce am trecut în Bulgaria am mers pe drumul binecunoscut până la Yambol. Aici, în loc să continui pe drumul nr. 7 la dreapta, spre Kotel, am făcut la stânga, şi am mers pe centura de sud a Yambolului. Drum foarte bun, reasfaltat de curând, neted ca în palmă. Păcat că GPS-ul m-a pus să fac dreapta şi să intru în oraş mult prea devreme. În oraş drumul era mult mai prost decât pe centură, iar pe centură chiar nu era nevoie să intru în oraş. În fine, are şi GPS-ul păcatele lui. Tot la Yambol am oprit la o benzinărie Shell, unde am făcut plinul cu benzină, care costa 2,48 leva/litru.

Am continuat pe drumul 53 până aproape de Sliven, unde am făcut la stânga pe drumul 6. Drumul ăsta e frumuşel, mergi pe câmpie, pe un drum drept, paralel cu munţii şi admiri peisajul. De la Gurkovo se face la dreapta, pe drumul 55, pe care se merge spre nord şi se trece prin munţi. E un drum frumos, dar sunt multe porţiuni cu linie continuă pe care nu se poate depăşi. Noi nu am avut mari probleme, dar era sâmbătă după amiază şi nu prea erau camioane sau TIR-uri. Cred că în timpul săptămânii este altă situaţie.

În fine, am ajuns la Veliko Tarnovo venind dinspre sud. Ca de cele mai multe ori când vin din partea aia, am luat-o greşit în intersecţie şi m-am trezit pe drumul spre Ruse. Am trecut prin tunel şi după vreun kilometru am întors. Ca să am sufletul împăcat, mi-am zis că de fapt linia continuă e cam ştearsă şi pare mai degrabă o linie întreruptă, dar sper din tot sufletul să nu fie vreo cameră pe acolo. Eu m-am uitat a doua zi şi nu am văzut şi nici pe aplicaţia cu harta camerelor nu am găsit.

Deci, m-am întors, am luat-o prin centru şi apoi în spatele unei maşini care abia se târa am parcurs drumul până la Arbanaşi şi pâna la parcarea de la Park Hotel (vezi impresii). Am ajuns la hotel pe la ora 16:00. De data asta google a estimat corect.

A treia zi: Arbanaşi – Veliko Tarnovo – Polikraishte – Ruse – Giurgiu – Bucureşti

Google zicea că ar fi trebuit să facem vreo trei ore pentru cei 181 km.

Am plecat pe la ora 10:00 de la hotel, după ce am plătit şi am făcut check out. A fost un pic de coadă la recepţie, dat fiind că se pare că toată lumea voia să plece în acelaşi timp. Nişte bulgăroaice care vorbeau extrem de tare tot încercau să se bage în faţă, dar le-am “blocat la mantinelă” .

Drumul a decurs fără alte evenimente, a fost destul de gol şi în Bulgaria şi în Romania, dar de data asta nu m-am mai grabit. Am ajuns acasă pe la ora 13:00. La vamă s-a mers relativ repede, ne-au cerut certificatele de vaccinare şi am trecut în vreo 10 minute.

Drumul de la Veliko Tarnovo la Ruse nu este prea grozav. Nu e nici foarte rău, dar cred că i-ar prinde bine o reparaţie.

Concluzie: Drumul cu maşina Bucureşti – Side şi retur, de 2900 km m-a costat cam 440 EUR. Defalcat, asta înseamnă cam aşa: benzină = 215 EUR; hoteluri tranzit = 170 EUR; taxe autostradă + taxe pod + dezinfectie + vignetă BG = 55 EUR.

---

VIZUALIZĂRI: 2575 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI