Peripetii in Turcia

TIPĂREȘTE

Salut,

Am revenit cu bine din vacanta petrecuta in Turcia. Multumesc tuturor celor care m-au ajutat cu sfaturi si cu ganduri bune. Nu stiu unde ar fi mai bine sa incadrez acest post, dar ii voi scrie inceputul aici, iar continuarea la Miracle-Lara-Antalya. A fost prima iesire in Turcia si prima traversare a Bulgariei pe acest traseu. Am petrecut 19 zile in Turcia: Bucuresti-Kucukkuyu-Oludeniz-Antalya-Pamukkale-Istanbul-Bucuresti. Total: 3020 km.

Am plecat pe 25. 06. la ora 5. 30 din Bucuresti, 1 adult si doi copii de 9 si 11 ani. Mi-am dorit foarte mult sa nu ii dezamagesc, mai ales ca planuisem aceasta vacanta cu luni in urma si toata ziua numai despre acest lucru vorbeam. Aprox. la ora 7. 00 am intrat in Bulgaria, dupa vizita la ultima benzinarie romaneasca.

Nu am GPS, dar am multe, multe harti. Cea cu Bulgaria este f. proasta, la fel ca si semnalizarile de pe drumurile lor. Traseul ales a fost: Ruse-Razgrad-Targoviste-Omurtag-Kotel-Yambol-Elhovo-Hamzabeyli. Plecand de la ghiseul de unde am luat vinieta (dupa vama imediat), in fata mea erau 3 masini de Romania, asa incat m-am luat dupa ei, vazand apoi ca din sensul giratoriu merg pe drumul dorit de mine. Mai vazusem acest sens giratoriu in iarna, atunci cand am fost la schi in Borovets. Nu stiam cum sa ies din Ruse, asa incat m-am gandit sa imi incerc norocul: poate mergeau si ei spre Razgrad si nu spre litoralul bulgaresc. Stiam ceva despre un pod si despre niste blocuri in departare. Apar blocurile, cei trei merg in continuare. Eu, dupa ei. Apoi exista o pauza, se termina primul set de blocuri, dar sa vad altele in fata iar soseaua face un usor viraj spre dreapta. Aprox. inainte de acest viraj romanii coboara spre dreapta. Eu eram deja in ceata totala. Hai dupa ei, doar Pamantul e rotund! Coboram de pe sosea si intram in alta care trece practic pe sub cea de pe care am coborat. Parca mai citisem undeva chestia asta. Incepea sa imi revina inima la loc. S-a dovedit a fi drumul cel bun. Apoi tot inainte. Aproape de Razgrad i-am pierdut pt. ca am avut de depasit un melc si un camion.

Ajunsi aproape la Razgrad, vad un indicator cu "Razgrad". Am virat dreapta, si, dupa cateva sute de metri mi-am dat seama ca nu era bine. Intram in oras! Stiam ca trebuie sa ocolesc orasul prin stanga si apoi sa fac dreapta undeva. Nu am reusit. Hai in oras ca poate mai gasim un indicator. Intr-adevar, daca esti foarte atent, vei gasi un indicator scris cu litere chirilice, care arata spre dreapta. Norocul meu este ca am facut rusa ca toti romanii de varsta mea, asa ca am putut sa citesc indicatorul. Am virat chiar daca drumul parea cam ingust si pustiu. Am incercat si a fost bine. Am nimerit inca o data drumul bun. Apoi a fost mai usor. Pana la granita nu m-am ratacit nicaieri, am folosit harta, rezumatele de pe Google Earth si tot ce am invatat de pe acest forum. Am trecut Bulgaria in 4 ore fara sa alerg si nu cred ca am avut 110 la ora pt. ca nu prea aveam unde. Despre calitatea drumurilor s-a tot scris aici, asa ca nu voi mai insista.

La ora 11 eram la Lukoil si ma uitam la granita turca. Am facut plinul. Cred ca arata 35 leva. Nu stiam care este paritatea si nu vroiam sa platesc cu cardul. Este gresit! Mai bine platiti cu cardul la toate benzinariile. Iesiti mult mai bine. La caserie ii spun euro. Imi face socoteala si imi zice 20 euro. Asa o fi! Toaleta era inchisa cu un bat de mop si trebuia sa mergem la wc-ul particular. Aici nu scria nici o taxa asa ca baiatul (9ani) a intrat. Noi l-am asteptat afara si in acest timp vine la mine o zdrahoanca cu trei dinti in gura si spune ceva. Eu nu inteleg. Apoi ne aude vorbind si zice trei lei. "Trei lei? " " Trei lei". Ma scotocesc si gasesc trei hartii de 1 leu pe care i le dau si plecam. Apoi am luat loc la mesele si scaunele de langa Lukoil si am servit masa relaxati. Dupa ce am terminat de strans ne-am urcat in masina si am plecat mai departe. Ne astepta marea aventura!

La vama turca eram a patra masina dar nu a durat mult. Am trecut pe la cele 3 ghisee, nu ne-a controlat nimeni, nici nu m-am dat jos din masina. La ora 12 eram deja in Turcia. Doream sa ajung in Edirne, sa intru in oras sa schimb niste bani pt. ca invatasem de pe forum ca e absolut necesar sa ai lire la plata autostrazii. Mare greseala!

In Edirne nu am virat spre autostrada, ci am intrat in oras. SOC! Strada principala ingusta, fiecare oprea unde dorea si cum dorea, mult praf, multa lume. Era vineri. In mijloc, aproape de moschee un autobuz face statie. Noi toti stam dupa el. Cei de pe sensul celalalt nu pot avansa din cauza unui microbuz parcat cu fundul prea in strada. Intre microbuzul parcat si autobuz intra cam o jumatate de masina si cum nimeni nu a vrut sa renunte la cealalta jumatate, toti au asteptat sa se indure autobuzul sa plece. Ajungem la intersectia din centru si nu vedem nici un change. Lumea se zgaia la noi, deja devenise stresanta situatia, asa incat ma hotarasc sa renunt si sa sa caut un indicator de Istanbul. Ha! Ha! Nu e!

In acea intersectie am luat-o la stanga, gandindu-ma sa intorc masina si sa revin pe acelasi drum inapoi pt. a iesi din oras. La urmatoarea intersectie ma invart pe dupa sensul giratoriu, apoi virez dreapta pe drumul pe care am venit. Trec de data asta de moschee in mers vioi si ma lipesc de un indicator care cred ca spunea "Ocolire" strada fiind inchisa. TEROARE! La dreapta, pe unde mergeau ceilalti a fost un cosmar. Strazi pe care intra doar masina iar oamenii se lipeau de ziduri, case darapanate care dadeau direct in strada, iar daca deschidea cineva usa casei in acel moment, il luam pe sus. Prima parte a superbei devieri am mers pe o strada in panta care era pietruita doar pe jumatate. Cealalta jumatate era de pamant si se lasase de la ploi si trafic. Binenteles ca am lovit un pic masina pe dedesupt! Imi era frica pt. ca lumea in continuare se uita la noi ca la ZOO! Aveam impresia ca acolo ne raman oasele si ca oamenii pot oricand sa sara pe noi fara sa am cea mai mica sansa. Era o zona in care poti sa dispari cu totul fara sa se mai auda de tine vreodata. Turcii din fata mea nu stiau nici ei drumul pt. ca la fiecare intretaiere de "drumuri" se opreau sa se uite. "Strazile" erau intr-o panta teribila si numai in viraje, de parca fiecare a construit dupa cum a vrut sau cum a pus degetul pe harta. Nici un fel de sistematizare. Totul intr-un haos total, fara nici un sens. Ne strecuram printre darapanaturi si ne afundam din ce in ce. Cu trei masini mai in fata era un microbuz care parea mai sigur. Dupa ce am inceput sa mai vad ceva (de frica) si l-am depistat, mi-am pus toate sperantele in el. Dupa ce am mers ceva timp, foarte lung mi s-a parut mie, am ajuns intr-o strada lata, cu acelasi sistem: masini oprite aiurea, praf, aglomeratie. Acum nu mi s-a mai parut urata, ci cea mai frumoasa strada din lume. Acolo era! Era o strada adevarata. Fantastic! Am iesit!

Intreband din om in om, chiar daca nu stia nimeni engleza, dar "Istanbul" stiau toti, am ajuns cumva pe drumul alaturat autostrazii (cred ca DJ100) care duce tot in Havsa, parca. Stiind de existenta acestui drum, nu am mai cautat autostrada si am mers inainte pana am ajuns la drumul spre Canakkale. Asa ca nu am mai avut nevoie de lire pt. autostrada si am scapat. Distractia a durat probabil cam o jumatate de ora pt. ca aproape de ora 13 eram pe DJ 100.

Pana la Eceabat nu sunt probleme deosebite. Imi fixam in minte urmatorul oras si il urmaream pe indicatoare, dar scria si Canakkale din cand in cand. Dupa parerea mea soseaua nu e foarte buna. Se lucreaza pe lungi portiuni, se merge pe un singur sens, sunt petice si valuri. La peste 90 la ora salta masina ca salupa pe mare. Macar sunt peisaje si poti vedea marile si vapoarele trecand prin Dardanele. Eu nu m-am plictisit uitandu-ma la culoarea marilor atunci cand asteptam la coada sa depasesc cate un camion.

Tot drumul prin Turcia am avut semnalizari cu farurile din plin, claxoane scurte, ba chiar de multe ori ma depaseau masinile turcesti si apoi ma lasau sa ii depasesc si mergeau in spatele meu un timp. Unul a oprit chiar si apoi a mers dupa mine pana aproape de Eceabat.

Turcia este o tara a controverselor: gasesti trei TIR-uri mergand unul dupa altul de nu poti strecura nici o bicicleta intre ele sau poti vedea cum un camion iti face loc intrand printr-o benzinarie si revenind in spatele tau. Poti vedea cum unii soferi te depasesc doar fiindca tu i-ai depasit chiar daca pana atunci au mers cu o viteza constanta, sau poti intalni alti soferi care vin glont in spatele tau si apoi renunta sa te depasesca foarte mult timp sau merg in rand cu tine, un pic in spate.

La Eceabat se gaseste usor ferry-ul. Taxa platita: 25 lire adica 13 euro a spus individul. Am platit si m-am asezat la coada. Am luat ferry-ul de ora 16. 00. Am fost intre primele masini la rand, asa ca am iesit tot printre primele. Am coborat de pe ferry si am luat-o prin Canakkale spre Izmir deoarece doream sa ma opresc in Kucukkuyu. La un semafor, un individ din masina alaturata imi face semn sa deschid geamul. Cum el era pe partea dreapta si pe locul din dreapta nu statea nimeni, am deschis. "Unde te duci? ", zice el. Ii explic ca merg in Kucukkuyu si ca e mai bine daca luam cazare acolo, ca putem sa facem si baie in Marea Egee si ca mai avem cam o ora si jumatate pana acolo. Pe loc se hotarasc si ei sa vina acolo (erau o familie cu doi copii). Pe drum m-au depasit si s-au dus inainte.

In Kucukkuyu am gasit Hotelul Aydin. Un individ statea pe marginea drumului si poftea masinile sa opreasca la acest hotel. Gultur era alaturi dar nu am mai intrebat cat costa. Aici pt. o camera tripla cu demipensiune a vrut 45 euro. Pe moment nu mi-am dat seama ca noi nu avem nevoie de breakfast pt. ca plecam devreme, asa ca am zis O. K. Era ora 18. 00

Mergand la masina sa imi i-au bagajele pt. noptile intermediare (am facut cateva rucsace cu tot ce trebuia pt. primele 4 zile), apare si masina de romani cu care vorbisem pe drum. Ei aveau experienta si au negociat la 50 euro camera de 4 persoane fara mic dejun. Ne-am dus in camere si ne-am schimbat, iar apoi am fost la mare cu totii. Daca ajungeti pe acolo, tineti minte ca un pic la dreapta este un ponton de lemn care are o scara in capat. Chiar si intrarea in apa este cu mai putine pietre pe langa acel ponton. Marea buna, intrarea lina, fara probleme. Copiii s-au jucat cu mingea in apa pana s-au saturat.

Seara, la cina nu am putut manca nimic in afara de cartofi prajiti. Nu era nimic pe gustul nostru: tot prea sarat sau prea condimentat. Am mai comandat niste portii de cartofi prajiti si trei Efes-uri. Nota de plata: 20 euro, pe care i-a negociat barbatul din familia intalnita. Mie mi-a spus doar ca a fost 20 euro, iar eu i-am dat 10 euro.

Am plecat de la acest hotel cu senzatia de jecmaneala. De prins clientul si pacalit. Dupa acest hotel, in continuare exista o multime de hoteluri care sunt direct pe plaja. Parerea mea este sa treceti de Hotel Aydin si sa incercati altceva, ca aveti oportuniti gramada. Poate e mai bine si mai frumos.

Dimineata am plecat spre Oludeniz la ora 7. 30. Drumul gol si bun, fara lucrari, prin statiunile de pe coasta. Peisaje superbe. M-am uitat un pic la drum si mult la locurile prin care treceam. Frumos.

Dupa Aliaga m-am gandit sa pun si eu ceva benzina pentru ca in jurul Izmirului nu se stie cum ma voi descurca si ar fi bine sa nu mai am si grija asta. Am urmarit cu mult timp inainte pretul benzinei si am vazut ca pe masura ce mergeam spre Izmir, acesta scadea: de la 3, 69 ajunsese la 3, 67. Bine, atunci sa pun langa Aliaga, oras mare. Benzinarie mare, la drumul mare, Petrol Ofissi (P. O. ). Trag masina langa o pompa, dar vine un individ si imi face semn sa vin la alta pompa. O. K. Ma intreaba cati litri. Pe moment, complicata intrebare. Dupa o socoteala: cat e rezervorul, cat mai am, deci cat e loc, 1 ii spun 20 litri. Pune benzina, apoi spune "money". Spun: euro. "Ha! " zice el si imi face semn sa vin in birou. Imi pune euro la 1, 78 si cu o agresivitate de prost fudul imi spune sa platesc. Stiam de pe forum ca euro trebuie sa fie undeva la 1, 9. Ii spun, dar individul nu stia nici o boaba de engleza. Inteleg ca daca nu vreau la 1, 78 sa platesc in lire si gata. Dupa calculele lui trebuia sa ii dau 45 euro. Eu aveam marunt doar 35 euro. In continuu incerca sa imi ia banii din mana, nu a vrut monede, ci numai o bancnota de 50 euro. I-am aratat calculul cu 1, 8 lire, mi-a dat 17 lire rest si i-am dat 50 euro. Foarte urat episod, m-am simtit foarte prost datorita comportamentului execrabil al individului, a agresivitatii verbale de om limitat din toate punctele de vedere. Platiti benzina numai cu cardul pt. a evita aceste urate episoade!

Am plecat mai departe, de data aceasta suparata, facand un calcul scurt in minte: 1, 9-1, 8=0, 1*50euro=5 euro furat pe fata.

Mergand asa catranita, am cam calcat acceleratia. Pe sensul celalalt, o masina imi face semn cu farurile. O fi pt. radar sau nu? Merg cativa km. mai incet, apoi uit si imi aduc aminte iar, ca m-am suparat, asa ca mai calc acceleratia. Si drumul foarte bun. Apoi, deodata, un grup de masini imi fac deodata semne clare de radar. Incetinesc si merg regulamentar. Merg si merg, trec de un sat si apoi apare si politia. Ma trage pe dreapta si imi cere talonul. Il dau. Apoi carnetul si il dau si pe acesta. Se uita la mine, la copii, vorbeste calm, un pic de engleza, isi cere scuze ca nu stie mai multa engleza. Apoi imi spune ca aici nu e autostrada si ca cu 8 km in urma am fost inregistrata cu depasirea vitezei regulamentare. Imi spune sa merg mai incet, cu 90 km la ora, imi da actele si imi spune "Have a nice holiday! ". Plec sarind intr-un picior de bucurie, mai ales ca stiam ca amenzile sunt considerabile. Ce mai, v-am spus ca Turcia e tara controverselor. Gata, nu mai eram suparata, totul devenise iar roz si frumos.

Pana la Izmir m-am chinuit cu greu sa nu depasesc 100 pentru a nu forta norocul. In apropiere de Izmir drumul a inceput sa se aglomereze, masini parcate pe prima banda aiurea, etc. Primul indicator cu autostrada pe care l-am vazut a fost cu "Ataturk". L-am luat si am ajuns pe o autostrada pe sensul care se indrepta de unde venisem, doar ca eram pe autostrada. Apare in fata un pod si imi zic: ma urc pe el si ma dau jos pe partea cealalta, pe sensul corect. Zis si facut! Aflandu-ma acum pe sensul corect au inceput sa apara si indicatoare cu Aydin. Am trecut prin cele doua tuneluri si am luat-o pe O30/31 spre Aydin. Parerea mea este sa luati autostrada imediat ce vedeti primul semn cu ea. In felul acesta scapati de aglomeratie si mergeti in voie fara dureri de cap. Podul pe care am intors masina, trecand de el apoi viraj dreapta pt. a urca pe pod si coborand apoi pe partea cealalta tot cu viral dreapta, este imediat, la 100 m. A fost o solutie f. f. buna.

Apoi a fost punctul unde trebuia sa iau ticket. Am oprit masina sa vad ce face lumea. Unii treceau fluierand, altii aveau un card (KGS), mai era un punct pe unde tipa o sonerie daca treceai (am incercat). Daca am vazut ca lumea trece prin punctele unde nu tipa nimic, am trecut si eu mai departe tot pe acolo. Dupa Izmir este un loc de relaxare mare, cu restaurante, toaleta fara bani si Shell. Eu aveam benzina si inca nu uitasem "discutia" de la P. O. , asa ca m-am gandit sa incerc sa ajung pana in Oludeniz fara sa apelez la benzinarii. In Oludeniz sigur ca trebuie sa fie "Change".

Dupa o scurta oprire pt. relaxare si masa, am plecat mai departe. Folositi aceasta parcare pt. ca pana la Aydin mai este doar una, insa e goala, numai cu camionagii in ea. Drumul bun, sa tot mergi, mi-a parut rau cand s-a terminat. La sfarsit, trebuie sa platesti autostrada. Bine, dar unde? In fata ta se intind cam 10 puncte de plata goale. Am oprit iar masina si m-am uitat: oamenii aveau carduri. Langa mine apare inca o masina de Romania. Ne dumirim amandoi ca la un ghiseu pe care scrie "Nakkiz" se plateste cash. Ma indrept spre coada respectiva si un TIR ma lasa in fata lui. Multumesc. Ajung la fereastra si individul ma intreaba: "Ticket please! ". Raspund: "No ticket". El: "NO TICKET? " Eu: "No ticket". Asta e. Mi-a cerut 3 lire. Aveam rest de la mitocanul din Aliaga, asa ca i-am dat 3 lire si am trecut. Nu stiu cat trebuia sa platesc, atat mi-a cerut, atat am platit.

Drumul pana la Cine este anost, nu mai sunt peisaje, semnalizari cu faruri din nou, claxoane scurte. Lucruri devenite obisnuite. Atat de obisnuite ca la intoarcere, prin Bulgaria m-a claxonat o masina de Romania (Arges) si nici nu am auzit-o. Mi-au zis copiii.

Apoi Yatagan si Mugla, drum cu aceleasi portiuni in lucru, de incepusem sa ma intreb daca turcii termina vreodata de lucrat la drumuri, sau cand termina o parte se apuca de partea cealalta. Apoi coborarea catre Marmaris iti taie rasuflarea. Peisajul este superb, parcari numai pe sensul celalalt iar drumul aglomerat, greu sa te strecori pana dincolo. Panta mare, serpentine la greu. Asfaltul razuit de pe drum facea ca aderenta pneurilor sa fie foarte scazuta. Simteam masina ca iarna la viraje. Doua benzi pe sens, dar masina langa masina, asa ca ce folos. Apoi Ortaca si drumul spre Fethiye.

Aici puteti sa vedeti livezi de maslini, de portocali, cactusi in forme ciudate si frumoase, ca niste degetele. Portocalele nu erau inca coapte, doar cele din varfurile copacilor erau portocalii, insa pt. noi erau minunati portocalii cu portocale. Tot aici apar si dusurile pt. masini su apa care curge continuu!

Exista un tunel care traverseaza unul din munti dintr-o parte in cealalta. Pe dreapta este varianta ocolitoare, care nu trece prin tunel. Se platesc 3 lire pt. trecerea prin acest tunel. Platiti ca merita! Am aflat dupa aceea ca varianta ocolitoare este f. abrupta si nu merita sa va rupeti masinile pt. 3 lire.

Ajunsi in Fethiye am intrebat la un aprozar de pe marginea drumului unde e drumul spre Oludeniz. Nu vroiam sa mai caut, doream doar sa ajung. Surpriza! Unul dintre ei stia o engleza super buna. S-a ridicat de pe scaun, a venit si mi-a spus, fara sa para suparat sau deranjat.

Am luat-o la dreapta spre Oludeniz, era chiar urmatoarea intersectie dar eu nu mai aveam rabdare. Pe drum am trecut printr-o parte din oras. Senzatia mea a fost ca ma aflu in Paralia Katerini. Am trecut pe langa un Shell si l-am marcat in memorie pt. ca mai aveam mai putin de un sfert de rezervor. Apoi urmand indicatoarele am inceput urcusul spre Oludeniz.

La mijlocul uneia din multiplele serpentine in panta, motorul a inceput sa nu mai traga, am redus viteza, dar nici cu 30 la ora nu mai mergea. Am oprit masina in panta, in soare. M-am gandit ca e prea cald si am mers prea mult fara pauza. Am incercat sa o las sa mearga mai jos, la umbra. S-a blocat volanul. Atunci a trebuit sa pornesc motorul din nou si sa incerc sa urc un pic mai sus unde era si umbra si panta mai dulce mi se parea mie. Parea doar! Motorul a pornit la prima cheie, dar ca sa urce mai sus cu chiu cu vai am reusit. Am oprit-o la umbra, tot pe strada. M-am gandit sa stau o jumatate de ora sa se raceasca putin motorul. Era ora 16. 00.

In Oludeniz aveam rezervare, asa ca stand pe marginea drumului ma si gandeam ca am incurcat-o rau de tot si ca voi ajunge cu un taxi la hotel, dar apoi pana in Antalya? Cu rent a car? Si masina cum o mai iau inapoi? Pe bord nu se aprinsese nici un beculet asa ca nu intelegeam deloc ce are. Am deschis capota motorului si m-am uitat: apa are, ulei probabil ca este, atunci ce vrea? M-am uitat la cureaua de transmisie si parea buna. Copiii erau speriati, eu incercam sa ii linistesc si sa par stapana pe situatie. Claxoane la greu, etc. Apoi m-am gandit ca nu are nici un rost sa ma chinui sa urc muntele. Jos era un oras, iar Oludenizul dupa cum l-am vazut eu pe Google Earth este format din 4 strazi pe 4, inconjurate de munti. Buuun! Atunci imi fac un plan: intorc masina intr-un moment cand nu trec altii si o iau inapoi in jos apasand doar pe ambreiaj. Cand voi ajunge in oras, la intersectia de unde incepe urcusul spre Oludeniz intreb unde este cea mai apropiata statie de benzina. Poate ca din cauza pantei nu ajunge benzina la motor. Simtisem dinainte ca motorul nu trage la fel de bine, dar ma gandeam doar sa ajung si sa scap de o noua discutie cu angajatul benzinariei.

Am stat o jumatate de ora acolo, cu capota ridicata, le-am explicat si copiiilor ce vreau sa fac, doar sa pornesc motorul in panta si sa intorc repede pt. ca nu stiam cat pot sa tin masina asa. M-am uitat cand nu venea nimeni, am pornit, apoi am intors cu greu masina si hai la vale. Cand am ajuns intersectia de jos am oprit masina dupa cum invatasem deja de la turci, adica in mijloc. Am intrebat de benzinarie si de service. 2 km una, 2 km alta, in sensuri diferite. Era sambata asa ca la service putine sperante. Am sperat sa mearga masina pana la benzinarie si a mers. Cea mai apropiata era chiar Shell-ul despre care am vorbit. Am intrat, am luat iar 20 litri. Am spus iar euro. Mi-a spus iar sa vin inauntru. Stiam deja. Insa omul a pus din start paritatea de 1, 86 a vorbit calm, frumos, chiar daca vorbea tot numai turca. Intelegea insa engleza si i-am spus ca masina nu a urcat spre Oludeniz. I-am cerut si mi-a dat nr. de telefon de la service. I-am spus ca ma duc sa mai incerc o data sa urc. Daca nu reusesc, ma intorc.

Am plecat cu inima cat un purice. A inceput urcusul. Eram foarte atenta la motor si nu l-am fortat deloc. A mers mai incetisor, dar a mers. Am ajuns sus, acolo era inca un Shell, iar apoi a inceput coborasul. Cu cat coboram mai mult si mai abrupt mi se facea parul maciuca gandindu-ma cum o sa urc eu inapoi peste doua zile? ...

Am ajuns la hotel si am intrat direct in curte. Un domn m-a intampinat spunandu-mi" Welcome". Numai eu stiu cat adevar era in cuvintele" I am glad to see you! ".

Am parcat masina iar la receptie i-am povestit ce am patit. El era unul dintre patronii hotelului Oludeniz (nu Oludeniz Resort). A fost extraordinar de dragut, mi-a spus ca poate rezolva orice legat de masini, ca poate sa si remorce masina, ca problemele pot fi de la baterie sau de la benzina proasta. A venit la masina, a pornit-o, a verificat-o si mi-a spus ca masina e foarte buna, pot ajunge pana in Germania cu ea daca vreau, nu doar pana in Romania, insa benzina are apa. M-a invatat sa pun NUMAI DE LA SHELL pentru ca este singura benzinarie care nu are apa in combustibil, iar timpul si sutele de km. parcursi au demostrat ca a avut perfecta dreptate. E un om deosebit, iar hotelul pe care il conduce este f. f. bun, la un pret f. f. rezonabil. Am platit 47 euro pe o camera tripla, curata. Daca ma grabeam putin cu rezervarea, puteam plati 44 euro. Pt. demipensiune mi-a cerut 9 euro dar nu am luat pt. ca aveam experienta de la Aydin, cand copiii nu au mancat nimic. Curatenia se facea zilnic, micul dejun bun, am mancat toti foarte bine. Angajatii stateau cu ochii in sapte sa vada ce pot face pt clienti. Unul din patroni trecea pe la mese si socializa scurt cu clientii. O atmosfera super, super. Nici la 5 * n-am vazut atata atentie.

Pe masura ce completam fisa de check-in mana incepuse sa imi tremure. Ajunsesem la hotel, problema se rezolvase, adica stiam ca va trebui sa merg mai incet la pante si ca va trebui sa scap de apa din rezervor pana la iarna, dar eu tremuram. In sfarsit, am luat din nou rucsacele si ne-am dus in camera cu vedere la piscina, ne-am schimbat si am pornit spre mare.

E foarte frumos Oludeniz-ul. Din primele momente iti da impresia de libertate, de voie buna. Simti ca poti sa faci orice si nimeni nu se va uita urat la tine. E o statiune care merita mai mult de 2 nopti. Acum am fost sa vad cum e acolo si merg o zi la Laguna Albastra, dar sper sa ma ajute Dumnezeu sa ajung din nou. In Oludeniz am avut un sentiment puternic de incredere si libertate.

Ne-am jucat putin la mare, insa intrarea e f. abrupta si eu nu eram in stare sa mai fiu cu ochii in sapte la valurile uriase. Am mancat sandwich-urile de acasa (sac! ) si seara am iesit la plimbare. Si mai frumos. Am gasit si change cu 1, 9, am luat ice-cream si am stat pe plaja.

Continuarea click aici

---

VIZUALIZĂRI: 7179 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI