Drumul spre Thassos, o varianta...

TIPĂREȘTE

Drumul spre Thassos…

Parasim Bucurestiul dis-de-dimineata, ora 03. 30, cu nerabdarea caracteristica celor care pleaca in concediu. Bineinteles ca nu lipsesc consacratele intrebari (ai luat lotiunea de plaja? rezervarea de la pensiune? pai nu trebuia sa o iei tu? da…am luat...). Dupa verificari amanuntite, plecam. Inarmati cu o harta a Bulgariei si una a Greciei, stabilim ca traseu de traversarea Bulgariei, varianta prin Stara Zagora cu traversarea Balcanilor pe la Shipka.

Ne propunem sa mergem mai tare pana la Giugiu, sa mai recuperam din timp, ca la bulgari…, victime fiind ale legendelor cu si despre politia din tara vecina, talharii din munti, etc. Oprim in Giurgiu si facem plinul masinii, din acelasi motiv: ca la bulgari…

Si iata-ne ajunsi in vama bulgara, unde un vames plictisit se joaca cu actele noastre de parca amesteca cartile intrun joc de macao. Nu cred ca i-a placut raspunsul nostru la intrebarea unde mergeti? , dar cui ii pasa? ! ?

Gata! Am trecut de vama! De atata usurare era sa uitam sa ne cumparam vigneta de Bulgaria!

Deschidem harta si punem cap compas: Veliko Tarnovo! Drumul e bun, nesperat de bun, inca o data legenda e doar legenda. Dupa iesirea din Ruse, aproape singur pe drum fiind, apas pedala de acceleratie cu mai multa barbatie, doza barbatie care s-a diminuat considerabil cand in lumina farurilor a aparut o masina percata pe marginea drumului, perpendicular pe drum, pe care scria cu litere chirilice POLITIA! Ca nu era decat o macheta de carton, am aflat abia dupa ce presiunea s-a mutat brusc pe pedala de frana. Efectul respectivei machete a fost cel scontat!

Zorii zilei ne ajung din urma in momentul in care in zare se zareste muntele pe care este construit orasul Veliko Tarnovo. Cu promisiunea ca ne vom opri la intoarcere pentru a aduce tributul nostru de megabiti sub forma de fotografii superbului oras, mergem mai departe si oprim pentru prima pauza din traseu dupa cativa kilometrii buni. O gura de cafea din termos, un pahar de apa din lada frigorifica, un mic schimb de impresii despre prima parte a drumului distilate intr-o singura concluzie: (bai, astia au drumuri mai bune decat noi! ).

Dar nu e timp de povesti, asa ca stabilim urmatorul punct de pe traseul nostru: Gabrovo. Fara nimic spectaculos, drumul este totusi placut, in mare parte datorita faptului ca traficul este muuuult mai relaxat decat in Romania. Cu gandul la Veliko Tranovo, ramanem dezamagiti de Gabrovo, un orasel prafuit si obosit, imbatranit inainte de vreme. De pe marginea drumului ne saluta rastit marturii ale dezvoltarii comuniste, lasate in voia sortii. Trecem fara sa oprim, urmeaza partea cea mai grea, dar si cea mai frumoasa a traseului: Pasul Shipka! Incepem sa urcam, trecand pe langa un echipaj de politie dotati cu radar, fapt semnalizat de altfel de soferii care veneau din sens opus. Urmeaza cateva zeci de km pe un drum sinuos, avem noroc totusi ca nu gasim decat trei, patru tiruri, ale caror soferi folosesc primul refugiu de pe partea dreapta pentru a ne face loc sa trecem. Unde sunt talharii din Balcani? Aaahhh… stiu! Au ramas in legendele de pe malul stang al Dunarii!

Peisajele sunt frumoase, prea frumoase pentru mandria noastra nationalista. Gata! Am trecut muntii! In zare deja se zareste urmatoarea noastra destinatie, Kazanlak. Deja drumul nu mai este la fel de bun, iar semnalizarea rutiera incepe si ea sa sufere. In padurea din care tocmai iesisem sclipeste in razele soarelui care deja zambea cu darnicie cupola aurita a unei biserici construite in stil rusesc. Frumos! Dar imediat vine si contraoferta, niste statui inalte de cativa metrii insirate in stanga drumului si doua imense halde de steril, acoperite deja de vegetatie, pe partea dreapta.

Intram in oras pe care il traversam fara probleme, datorita acuratetii hartii manevrate cu dibacie de copilot si continuam deplasarea spre Stara Zagora. Nimic nou sau mai bine zis nimic de povestit, deja cunoastem o alta fata a Bulgariei, una mai urata si mai acneica, lucru care se vede pe alocuri si in calitatea asfaltului. Urmatorul punct pe traseul nostru nu ne pune niciun fel de probleme, la intrarea in Stara Zagora am virat dreapta inainte de centura orasului si imediat stanga pe respectiva centura, stiind ca urmeaza sa o parasim la a treia iesire (lucru pe care l-am si facut, dealtfel). Orasul se sprijna parca pe micului deal care il inconjoara in partea de nord-vest. Il parasim fara regrete, seamana mult prea mult cu orasele noastre, si ne indreptam spre Dimitrovgrad, pe care il depasim iarasi fara niciun fel de probleme, singurul lucru pe care era sa il ratam fiind un indicator care ne arata drumul bun, dar amplasat absolut neinspirat pe un gard (! ) dupa o intersectie destul de aiurea.

Urmeaza Haskovo pe care il ocolim in acelasi mod ca si Stara Zagora, lucru care ne permite sa observam minunatele beneficii ale industrailizarii de tip sovietic: cateva halde de steril amplasate langa un combinat care scotea pe cosuri un fum de culoare galben portocalie! Chiar daca nu e tara mea, tot simt o senzatie de neputinta si indignare. Pana la Harmanli mergem aproape in tacere, oricum drum fara peripetii, cu un ochi aruncat din cand in cand pe harta.

Aici am facut cunostinta cu varianta bulgareasca a chestiilor din plastic numite in jargonul soferilor politistul culcat, simtite din plin de bucsile, pivotii si amortizoarele masinii: erau facute din constructia drumului, niste denivelari pronuntate care in mod normal trebuiau marcate cu un marcaj din triunghiuri galbene, care, bineinteles, lipsea cu desavarsire!

Norocosi din fire, ratam drumul spre portiunea de autostrada care ne-ar fi dus in Svilengrad, ceea ce pana la urma nu a fost rau deloc, deoarece ne-am pomenit dintr-o data cu un indicator care ne semnaliza faptul ca in stanga este Ormenio, granita cu Grecia! Mai mergem cativa km si ajungem la vama, unde fratele geaman al vamesului de la Ruse mai face o partida de macao cu actele noastre, de data asta varianta cantata: ghiorg??? , elen??? gabrel??? mirel??? , lucru salutat de noi cu ridicari de maini la auzul numelui propriu, in varianta bulgara.

Trecem de vama bulgara si ajungem la cea greaca, dupa o scurta oprire la duty-free-ul unde erau cazati prietenii nostrii mentionati in rew-ul despre Thassos, Jack si Daniels, pe care ii luam dealtfel in masina noastra.

Ne apropiem cu sfiala de bariera din dreptul vamesului grec, care se ridica inainte sa oprim, urmata de gesturile largi ale acestuia. Si iata-ne intrati in Grecia! Peisajul se schimba brusc, campurile sunt impartite in sole perfect delimitate, irigate. Localitatile pe langa care trecem sunt de o farmec aparte, majoritatea zugravite in alb cu acoperisuri rosii si in care minaretele se intreg in maretie cu turlele bisericilor ortodoxe. Creste si viteza de deplasare, urmam un drum expres cu limitare la 100 km/h care ocoleste localitatile, drum foarte bine semnalizat prin indicatoare in limba greaca dublate imediat de alte indicatoare in engleza. Singura problema este soarele care parca vrea sa ne faca o urare de bun venit in calduroasa Grecie

Urmeaza vestita autostrada Egnatia Odos, care leaga estul extrem al Greciei cu Salonicul si in continuare cu sudul tarii. Un drum as putea spune plictisitor pentru ca disparuse incordarea din timpul traversarii Bulgariei. Parasim autostrada in dreptul orasului Xanthi, in vara aceea, gasim repede drumul spre Keramoti, drum care a fost o delectare pentru ochii fetelor noastre. Pe ambele parti se intindeau multime de leandri infloriti, plini de flori roz de o frumusete aparte.

Dupa inca cateva zeci de km, iata-ne ajunsi in Keramoti. Tragem linie: Bucuresti-Keramoti, un pic peste 11 ore de mers si aproape 750 de km. E bine! iar ceea ce a urmat, descris in rewieu-ul despre Thassos, a merit cu varf si indesat!

---

VIZUALIZĂRI: 4686 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI