Pe urme de urși spre Vârful Postăvaru

TIPĂREȘTE

Mijloc de decembrie in perioadă de pandemie. Ce pot să fac intr-o zi ploioasă și rece, care aduce mai mult a toamnă târzie decât a inceput de iarnă? O variantă ar fi să stau acasă, la căldură, să citesc sau să vizionez un film. O alta, să fac o scurtă plimbare prin parc. Dar, cea mai atractivă variantă este să merg la munte, poate, cine știe, voi schimba ploaia pe ninsoare!

Zis și făcut, mi-am pregătit rucsacul și am pornit la drum. Ținta drumeției a fost Vârful Postăvaru (1799 m), loc pe unde am mai fost chiar cu un an in urmă (vezi impresii). Dacă la ultima mea vizită pe acest vârf am urcat pe un traseu ușor, pornind de la Cabana Postăvaru, acum urma să urcăm ceva mai mult, aproximativ 900 m diferență de nivel.

Traseul incepe din localitatea Timișul de Jos, iar punctul de plecare se află pe partea dreaptă a DN 1, sensul de mers spre București. După ce treceți de linia ferată apare un indicator spre Cabana Postăvaru, prin Lamba Mare, cu marcaj cruce albastră.

Mașinile pot fi lăsate la marginea drumului, sunt câteva clădiri vechi, locuite.

După ce ne-am echipat, ne-am luat ruccsacii și am pornit la drum. Am urmat marcajul cruce albastră aproximativ o oră. Prima parte a drumului este foarte ușoară, pe un drum forestier care urcă agale prin pădure. A fost binevenită această primă parte mai ușoară, ne-am incălzit pentru urcușul mai susținut care urma.

Drumul forestier se termină brusc și incepe un urcuș prin pădure. La un moment dat drumul marcat urcă in serpentine spre dreapta. In acest loc am părăsit marcajul și am pornit pe un drum nemarcat, urcând pe un vâlcel ingust, marginit de ziduri stâncoase. Urcușul era accentuat, dar frumusețea drumului mai atenua puțin greutatea lui. In acest loc am intânit, pe câteva crenguțe căzute, așa numitul fenomen” păr de gheață” sau” lână de gheață” . Am mai pomenit despre acest fenomen intr-un review anterior (vezi impresii), gheața ajutată de o ciupercă se lipește de bucăți de lemn și formează firicele fine, asemănătoare cu firul de păr. Un fenomen rar, puțin cunoscut.

Am continuat să urcăm până când, la un moment dat, un zid de stânci pare că blochează drumul. Dar nu era așa, o portiță ingustă printre stânci ne facilitează trecerea, moment in care incepe să ningă ușor. Peisajul incepe să se coloreze in alb, pe jos apare zăpada căzută cu ceva timp in urmă, iar in zăpadă urme de gheare de urs. Ceva urme de urs mai văzusem și mai jos, dar acum, in zăpadă, erau din ce in ce mai vizibile și mai dese. Părea că Moș Martin abia ce trecuse pa acolo, ba se mai dăduse și cu sania populară, urmele alunecării lui pe acolo fiind foarte vizibile.

Odată cu apariția zăpezii drumul a devenit puțin mai dificil, cu unele porțiuni mai alunecoase. Căutam zăpada, care nu era mare dar care era mai ușor de trecut, nefiind alunecoasă.

După aproape două ore de urcuș intens am ajuns la baza părtiei Kanzel, exact in locul de unde pornea teleskiul. Era ceva zăpadă, se auzeau și voci vesele de copii, ajunsesem la civilizație. Am continuat să urcăm pe părtie, in serpentine largi ca să ne fie mai ușor. Când am ajuns la releu ne-am oprit și ne-am incălțat cu minicolțarii. Ultima porțiune a drumului până pe vârf este de obicei alunecoasă, cu atât mai mult in condițiile in care zăpada nu este prea mare. Vântul bătea ceva mai puternic, accentuând senzația de frig. Mi-am pus geaca de puf, colțăreii, și am pornit spre vârf. Din păcate ceața pusese stăpânire pe Vârful Postăvaru, de jur imprejur nu se vedea decât o pâclă albă, de nepătruns. Chiar dacă nu este un vârf prea inalt sau greu de cucerit, câteva fotografii cu momentul in care am fost acolo tot meritau făcute. Era și un steag agățat de stâlpul indicator al vârfului, așa că nu am ratat incă o fotografie cu noua mea cucerire din acest an.

După scurtul popas pe vârf, am inceput coborârea. Urma să coborâm pe un alt traseu, marcat de această dată, traseu care coboară in Timișu de Jos prin Drumul Șerpilor, marcat cu dungă albastră.

Traseul este interzis iarna, și, pe măsură ce l-am parcurs am ințeles și de ce. Prima parte este abruptă, prin pădure. Poteca era acoperită cu un strat de zăpadă inghețată, foarte alunecos. Incă o dată minicolțarii și-au dovedit utilitatea. Poteca coboară in serpentine abrupte și alunecoase până in Poiana Stânei Postăvarului, la 1600 m alt. Aici nu mai este nicio stână, doar o poiană mare, inclinată și acoperită de iarbă inghețată, de unde pe vreme bună s-ar fi văzut Bucegii, Munții Baiului sau Piatra Mare. Acum vizibilitatea era redusă, culmile munților se vedeau doar ca o dungă intunecată in ceață.

Din poiană traseul merge in stânga, pe o potecă prin pădure. Urmează o porțiune pe o curbă de nivel care traversează câteva vâlcele abrupte, periculoase in iernile cu zăpadă mare. Poteca travresează Culmea Postăvarului, și in foarte multe locuri este foarte abruptă. Nu era zăpadă și nici gheață mai jos, dar era noroi acoperit de funze, foarte alunecos. Anumite porțiuni din potecă erau stâncoase și foarte alunecoase din cauza umezelii. Poteca este și expusă in unele porțiuni, traversând o vale abruptă. Dacă ar mai fi fost și zăpadă sau gheață ar fi fost foarte periculos de traversat fără colțari. Traseul coboară prin Valea Draga până la confluența cu Valea Timișului, tot pe o potecă abruptă și alunecoasă. Ultima parte a drumului am parcurs-o la lumina frontalelor, coborând cu atenție, iar după aproximativ patru ore de când am inceput coborârea, eram la mașini.

A fost o zi frumoasă, chiar dacă nu am avut multă zăpadă și nici vizibilitatea nu a fost așa cum ne-am fi dorit. Am văzut totuși locuri fumoase și am petrecut o zi in natură.

Traseul in totalitatea lui este de dificultate medie, și poate fi parcurs de oricine in perioada de vară.

Iarna traseul poate fi periculos. Nu recomand parcurgerea iarna a traseului marcat cu dungă albastră, numit Drumul Șerpilor, intre Vf. Postăvaru și Timișu de Jos. In afară de faptul că poate fi foarte alunecos, are și porțiuni cu pericol de avalanșe.

Iarna se poate urca din Timișu de Jos prin Valea Lamba, pe marcajul cruce albastră. Poteca iese mai jos, undeva in zona lacului, dar este un traseu mai sigur.

Sper să faceți o drumeție frumoasă alături de mine citind review-ul și urmărind fotografiile atașate.

Masivul Postăvaru face parte din Carpații de Curbură, este un munte accesibil, cu multe trasee ușoare și medii. Este frecventat in orice anotimp, vara pentru traseele frumoase prin păduri de brad, iarna pentru pârtiile din Poiana Brașov. Varful cel mai inalt este Postăvaru, cu 1799 m. Sunt multe locuri in acești munți cu frumoase priveliști. De la Cabana Postăvaru poți vedea Bucegii și Piatra Craiului iar de pe Varful Postăvaru se văd și Munții Baiului sau Piatra Mare, iar jos, in vale se vede Țara Bârsei sau Râșnovul.

In orice anotimp se pota face drumeții, dar nu toate traseele sunt abordabile iarna. Domeniul schiabil din Masivul Postăvaru totalizează 24 km, cu 7 partii de diferite grade de dificultate.

---

VIZUALIZĂRI: 1631 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI