Spre Vârful Toaca

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

@amarob: Nu e de râs dar... am râs de una singură

Nici nu mă încumet la așa urcuș. Și eu tot cu inima. Și cu țigara. Hai și o bere, că merge

Felicitări pentru drumeție!

@amarob: Deși i se spunea și " Fântânele" , oficial - în epoca de tristă amintire - cabana s-a numit " 7 Noiembrie" .

Din Durău - cu totul altfel ca înfățișare în vremea adolescenței mele - după o oră de mers pe un traseu nu prea dificil pentru noi, se ajungea la cabană. Pe aceeași cărare, cu cai, se făcea și aprovizionarea cabanei cu cele necesare. Acolo exista un bar și o bucătărie unde se găsea oricând o ciorbă sau un ceai cald. Prețurile erau mai mari decât cele din vale, dar turistul flămând și obosit, nu ținea cont de asta.

De obicei, în grup, noi escaladam Ceahlăul în 4 ore pornind de la Izvorul Muntelui spre cabana Dochia, aproape de vârful Toaca - cel mai înalt.

Ne petreceam prima noapte la Dochia, apoi, pe celălalt versant, începeam coborârea. Nu înainte însă de a urca pe Toaca, la stația meteo. Îmi plăcea acest loc pentru că îmi oferea prilejul de a vedea în zilele senine cerul curat și de a scruta zările până hăt, departe. Se spunea că atunci când atmosfera era foarte limpede, se vedea la orizont Marea Neagră. După urcarea pe scara de lemn, defectă pe alocuri, ajungeam pe o pajiște cu vegetație specifică, scundă, aflată permanent în bătaia vântului de înălțime. Acolo mi-a fost dat să văd prima oară floarea de colț - gingașă și catifelată - în mediul ei natural.

La Fântânele / 7 Noiembrie, poposeam nu pentru că traseul era lung sau prea greu, ci pentru că voiam să vedem iar și iar - ca în fiecare an - Cascada Duruitoarea. De la cabană și până la cascadă drumul era prin pădure, frumos și fără dificultăți pentru noi, iar cascada cu susurul apelor culese din munte era un motiv în plus pentru care nu voiam să ratăm ocazia.

Coboram cu ușurință de la Fântânele la Durău, iar după un scurt popas în poiana atunci numai cu flori, o porneam la vale spre coada lacului de acumulare. Ajungeam la Bicaz cu vaporașul, apoi trenul ne ducea până acasă.

Așa decurgeau 3 zile din lungile noastre vacanțe de vară în perioada liceului. După plecarea din Neamț, nu am mai revăzut Ceahlăul decât rar, în scurte popasuri, doar la poale.

Mă bucur când apar impresii mai recente despre aceste locuri atât de dragi mie. Chiar dacă v-a fost greu, chiar dacă nu ați reușit să atingeți obiectivele propuse, plimbarea pe munte a avut cu siguranță beneficiile ei. Vă felicit pe toți pentru efort, iar ție, în mod special, mulțumiri pentru cele ne ne-ai povestit!

@krisstinna: Eu voi încerca și la anul. În prealabil cam cu o lună înainte voi face plimbări zilnice cam de 3-4 kilometri. Voi pleca de la 8. Mă voi pregăti cu alte cuvinte. Sunt 2 obiective pe care vreau să le văd. O zi bună!

Vă înțeleg perfect! Am avut aceeași experiență acum câțiva ani. Greu, greu de tot, văicăreli, bătăi de inimă (țigară nu, din fericire...), dureri de mușchi, jurăminte că nu mai fac așa ceva... (După un an am revenit, parcă a doua oară a fost mai ușor).

Dar, să recunoaștem, merită pe deplin!

@Rofri: Adevărat. Merită. Peisajul, pădurea cu toate mirosurile de rășină, ciuperci, ferigi, etc. Liniștea. Totul mă îndeamnă să mai încerc o dată. O zi bună!

@amarob: Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs solicitării de a încărca fotografii.

@amarob: Felicitări pentru drumeție, efortul este maxim!

Am urcat acolo acum trei săptămâni, gașcă mare, cu multi copii, 12, cu vârste cuprinse între 7-14 ani.

Credeam că vor fi probleme la urcare cu copiii... nici vorbă! Ei erau în frunte! Subestimam forța copiilor, sunt niște Duracei. Eu 4 zile am simțit durere în mușchi!

A fost prima urcare serioasă, cea mai solicitantă de până arunci... nu am scris review pentru ca apoi am urcat pe Vf. Moldoveanu, Vf. Parângul Mare, mergem și weekendul acesta... nu ne mai săturam de urcat munți.

Cu Vf. Toaca am început ascensiunile. Suntem în formă bună, nu mai facem febră musculara, deci, continuăm.

E prea grea urcarea la Vf. Toaca, mergeți mai bine la Vf Omu, e mult mai lejer.

Călătorii plăcute și alegeri inspirate pe viitor!

Numai bine!