GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
6 zile la Marea Chinei de Sud - partea I
Insula Hainan – Templul Nanshan (Muntele de Sud)
O sa incep prin a va spune cum am ajuns in orasul Sanya, la Marea Chinei de Sud, pe insula Hainan:
Intr-un an in care mi-am pierdut cateva luni bune cu planificarea revelionului si prietenii tindeau sa viziteze Hong Kong-ul, nu m-am lasat convinsa pana nu mi-au acceptat si mie dorinta de a face plaja cand la noi sunt grade bune sub zero. Asa ca, acestea fiind zise, am alcatuit un pachet cu zbor pana la Hong Kong (5 zile cu revelion) si pe 1 ianuarie plecare spre China cu avionul (doar aproximativ 2 ore) pe insula Hainan cu cazare in orasul Sanya (alte 5 nopti), cel mai sudic oras de pe insula de la Marea Chinei de Sud.
Despre Marea Chinei de Sud am aflat de pe internet cum ca ar fi calda in ianuarie si climatul insulei asemanator cu cel din Hawaii despre care am scris aici. Nu este de mirare deoarece asezarea ei comunica si cu Pacificul prin stramtoarea Bashi si cu Marea Chinei de Est si se situeaza intre tarmul sud-estic al Asiei si Insulele Taiwan. In Marea Chinei de Sud se varsa fluvii mari ale Chinei cum ar fi Mekong iar temperatura apei in ianuarie - februarie este de la +20 grade C si pana la 27 C in functie de curenti. Aveam sa mai revad aceasta mare si la Singapore. (promit ca o sa scriu).
Zis si facut, am plecat pe 1 ianuarie de la Hong Kong cu o cursa locala spre Sanya. Primul soc la aterizare l-a constituit paza militarizata chineza (ca pe vremea comunistilor la noi) de care am trecut cu bine si am fost preluati de transfer pana la hotel. Despre hotel intr-o rubrica separata.
Una dintre atractiile insulei in afara de plajele albe si marea calda este templul Nanshan despre care o sa scriu imediat pe larg. Intr-un pliant local si cu sfatul celor de la hotel am hotarat sa-l vizitam in una din zilele in care nu am profitat de plaja (temperatura constanta peste 25 de grade).
Templul este unul evident Budist si a fost construit in anul 1998 cu scopul de a celebra 2000 de ani de budism in China. Are o suprafata cu gradini de 40 de mii de mp si este compus din replici ale dinastiei Tang. O sa spuneti ca nu am facut nimic… ca nu merita sa cauti un loc atat de putin de incarcat de istorie…. Asa am zis si noi dar hai sa incercam. Ei bine, surpriza: pentru cei care stiu ce poate chinezul in general, o sa gasim aici tot efortul depus de ministerul lor de turism care a facut din acest templu un proiect prioritar.
Ca idee, acest templu este cea mai mare asezare de rugaciune budista construita de la infiintarea Republicii Populare Chineze. Figura cheie in acest ansamblu de rugaciune este statuia cu trei fete Guan Yin Buddha cu o inaltime de 108 m. Plasata pe o insula artificial creata in apa aceasta statuie este mai mare chiar si decat Statuia Libertatii de la New York. Guanyn sau Guan Yin este o intruchipare a Milei si Compasiunii. Doua dintre cele 3 fete privesc spre mare si una spre uscat pentru a binecuvanta apa si pamantul. Mainile statuii insa difera pe fiecare fata a sa: pe o parte avem mainile ridicate intr-un gest spiritual, pe alta parte o regasim tinand in maini un sirag de matanii, iar cea de-a treia fata tine in maini o floare de lotus.
Ca marime, aceasta statuie este a 4-a din lume si cea mai mare care reprezinta un Guan Yin. Statuia a fost construita pe parcursul a 6 ani de 108 calugari budisti veniti de pe continent (China), Taiwan, Macao si Hong Kong precum si de mii de pelerini care au contribuit.Pe langa aceasta statuie unica in lume mai puteti vedea in interiorul templului si Golden Jade Kwan-yin, o statuie impunatoare de aproape 4 metri imbracata cu 100 kg de aur si argint si insumand 120 de carate de diamante din Africa de Sud. Puteti admira Marea Chinei de Sud de pe o terasa special amenajata si in general va puteti bucura de verdele ierbii si frumusetea gradinii.
Daca ajungeti in aceasta parte a lumii va rog sa nu ignorati acest loc plin de liniste si cu privelisti idilice chiar daca nu este incarcat de istoria veche a Chinei ci este mai degraba o imagine a ceea ce poate face China. Eu m-am simtit minunat.
Trimis de Noha in 26.10.15 21:45:56
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în CHINA.
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Noha); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Noha -
Îţi mulţumesc că mi-ai amintit de China!
Interesant articol, felicitări!
@Marian Preda - multumesc frumos, o sa revin si cu macar inca o parte imediat ce am ceva timp.
@Noha - Câte locuri minunate sunt în lumea asta!
Nu știam unde este insula Hainan și am descoperit-o pe hartă, cât de cât lângă Hong Kong, în sud, la cât este de mare China.
@mprofeanu - Este o insula de vacanta pentru chinezii mai "ajunsi", o sa revin cu aspecte legate de hoteluri si atmosfera. De la Hong Kong cam o ora jumatae de zbor efectiv. Este pacat pentru cine ajunge acolo sa nu incerce. Singura diferenta este ca la Hong Kong nu este nevoie de viza iar in China trebuie sa o ai scoasa din tara (cel putin asa era, acum nu mai stiu)
@Noha - Multumesc pentru precizări. O să urmăresc ce vei scrie. China este o destinație care mă "bântuie"!
Wow! Super tare! O destinatie inedita, astept continuarea. Ia si un super bonus de la mine!
@buterfly - Multumesc frumos, promit ca revin cat de curand
Pe mine mă fascineaza China, dar și Asia în general, așa că aștept cu nerăbdare continuarea poveștii. Vreau mai multe poze!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2017 Obiective turistice China - ceva mai comerciale... — scris în 24.07.17 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Mar.2017 Spectacolul străzii China — scris în 22.07.17 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Mar.2017 Calatorie cu trenul intre Beijing, Xi'an si Shanghai — scris în 20.05.17 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Mar.2017 China — vacanta standard (II) — scris în 26.03.17 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Oct.2016 China de la capatul pamantului — scris în 04.11.16 de gotty din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Apr.2016 Grandioasa Chină, văzută pe cont propriu — scris în 08.05.16 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Mar.2016 Excursie China - Primavara 2016 de la Beijing la Shangai — scris în 27.03.16 de cuapasul din BUCURESTI - RECOMANDĂ