China 2010 - pas cu pas (episodul 11)

TIPĂREȘTE

Articolul este parte a serialului China 2010 - pas cu pas ce continuă cu episodul 11 - Xian şi Armata de Teracotă

episodul anterior il gasiti aici

Ajungem în Xian pe la 8 dimineaţa. Am reuşit să dormim ceva, suntem aproape fresh. Trebuie neapărat să ne luăm bilete de tren spre Shanghai, a doua zi plecăm şi nu mai avem o marjă aşa mare de timp. La casele de bilete e coadă. În China, coada e un lucru absolut obişnuit, am simţit pe pielea noastră miliardul de oameni. Însă de data asta avem noroc. Găsim un ghişeu pentru străini, nu e nimeni acolo, întrebăm de bilet. La trenul pe care îl vroiam noi nu mai sunt. Există altul de un nivel inferior, cu o jumătate de oră mai târziu, ultimele 2 bilete la hardsleeper. Asta înseamnă că nu mai dispunem de compartimentul cu 4 paturi, vom sta ca sarmalele în paturi de campanie, ca în armată. Bune şi ele, Renate cam strâmbă din nas, dar nu stăm pe gânduri. Decât să dăm incomparabil mai mult pe avion, mai bine aşa. Facem şi de data asta economie la bilet faţă de bugetul propus. E din ce în ce mai bine, tronsonul 2 este şi el asigurat. Hai la hostel.

Gara e înţesată de lume. Dacă în Beijing oamenii ni se păreau modeşti, aici erau cu totul alte exemplare. Mulţi nespălaţi, lume pestriţă, cred că erau veniţi de prin zonele rurale din provincia Shaanxi (unde ne aflam acum). Mulţi dormeau acoperiţi cu ziare, pe paporniţe soioase sau direct pe jos. O atenţionez pe Renate că ăştia vor fi mâine tovarăşii ei de drum şi îi descriu în glumă o posibilă scenă cu un compartiment plin de găini, boraci urlând din toţi rărunchii şi posibilitatea de a juca o carte cu părinţii lor, să ne treacă de urât. Ideea nu o încântă deloc aşa că îmi înghit cuvintele şi încercăm să ieşim din gară. Dar şi zonele adiacente sunt pline. La tot pasul, indivizi dubioşi încercau să ne agaţe, oferindu-ne cazare sau transport. Parcă se repetau scenele din Shenzen de acum 6 ani. Se pare că nu prea sunt mulţi turişti solitari ca noi prin Xian, probabil vin mai ales în tururi organizate. Găsim taxi, mai ieftin ca în Beijing, însă şoferul este protejat de locurile din spate de un panou de gratii metalice. Băi nene, unde am aterizat... ? Am citit peste tot de Xian că este un oraş pe care merită să-l vizitezi. Bine măcar că hostelul e central, deşi e situat pe o stradă îngustă şi destul de dubioasă, iar clădirile au gratii la geamuri până la etajul 3. Ca în tot oraşul, aveam să observăm mai târziu.

Ne cazăm. În interior descoperim o oază, un hostel cochet şi o cameră curată, în total contrast cu ce era afară. Nu pierdem vremea, după un refresh rapid ne întoarcem la gară să prindem autobuzul care merge la Armata de Teracotă, aflată la aproximativ 50 de km în afara oraşului. De la geamul autobuzului avem ocazia să luăm pulsul oraşului. Una din cele mai vechi aşezări din China şi un mare centru comercial în trecut (de aici începea Drumul Mătăsii), Xian pare acum un oraş ponosit, învechit, destul de jegos. Zidurile vechii cetăţi înconjoară centrul istoric dar nu ne tentează. Sincer, aşteptam mult mai mult de la acest oraş care acum 1.500 de ani era cel mai mare din lume. 12 dinastii şi-au stabilit capitala aici. Acum numai oraş istoric nu e, plin de malluri aglomerate şi hoţi de buzunare. Încă de la hostel am fost avizaţi să ne ţinem rucsacii în faţă (nicăieri nu am mers în acest fel pe stradă) şi să fim permanent în gardă. Pe străzi erau mesaje de atenţionare. Şi într-adevăr, în zonele aglomerate şi la gară am văzut şi hoţii... păi ce să căutăm noi aici... ? Mâine plecăm.

Am reuşit în schimb să vizităm Armata de Teracotă, motivul principal pentru care am ajuns aici. Şi nu am venit degeaba, căci a fost extrem de interesant, unele voci susţin că e a opta minune a lumii. Au fost excavaţi 2.000 de soldaţi din totalul estimat de 8.000 din cele trei gropi. Toţi sunt diferiţi, nicio faţă nu seamănă cu alta. Un singur împărat care a vrut să fie înmormântat cu o armată... hmm, împărat tembel, a luat cu el concubine şi servitori, pe toţi... plus că i-a kilărit şi pe artiştii care au construit soldaţii. Fără această armată, Xian ar fi rămas un oraş oarecare din China.

Complexul se întinde pe multe hectare. Cea mai interesantă este groapa nr. 1, unde s-au descoperit cei mai mulţi războinici. O hală imensă îi acoperă iar turiştii îi pot admira de la distanţă. Până la urmă nu ne-am lămurit dacă erau originale sau doar copii. Din ce ştiam, fotografiatul originalelor era strict interzis. O cunoştinţă ne povestea acum câţiva ani că a făcut o zi de puşcărie pentru câteva fotografii, însă aici se poza la greu, fără nicio reţinere. Pe de altă parte, în situl arheologic al gropii am văzut echipe care săpau. Cu câteva săptămâni înainte fuseseră descoperite aproximativ 100 de noi piese. Oricum, copii sau originale, soldaţii erau spectaculoşi. Chiar şi pentru asta a meritat ocolul prin Xian.

Ne întoarcem destul de târziu la hostel. Nu ne rămâne prea mult timp decât pentru a vedea unul din simbolurile oraşului, Bell Tower. Din păcate este înconjurat de malluri aglomerate iar spiritualitatea locului este iremediabil compromisă de decibelii interminabili ce vin dinspre magazinele de muzică din apropiere. Preferăm să ne încheiem seara în hostel cu o cină delicioasă, o bere locală şi un meci de la World Cup, mulţumiţi că nu am venit degeaba până aici. Am văzut Armata de Teracotă.

Albumul complet de fotografii îl găsiţi aici

Urmează episodul 12 - Panda şi drumul spre Shanghai

---

VIZUALIZĂRI: 2389 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI