În vizitã la Uriaş...

TIPĂREȘTE

În vizitã la Uriaş...

Prin multele drumeţii pe care le-am fãcut în ultimele luni (majoritatea prin judeţul Cluj), ne-am tot „lovit” de indicatorul cu „Arborele Sequoia” însã de fiecare data am amânat... având alte obiective de vizitat în plan... pânã sãptãmâna trecuta când GATA... ori mergem ori nu mai mergem. Si uite aşa, ne-am pregãtit pentru marea noastra drumeţie, „sã vedem un pom”... un uriaş de 40 de metri înãlţime, cel mai mare din Munţii Apuseni... Arborii de sequoia sunt cei mai înalţi copaci de pe Terra, fiind ocrotiţi de lege în toate statele lumii. Din pãcate, în Europa specia a dispãrut acum multe mii de ani, însã, sequoia a fost reintrodus încet pe continent, inclusiv în ţara noastrã, existând exemplare la Oradea, Bãile Herculane, Bucureşti, Ploieti, Reşiţa, Orşova, Mãderat etc. Curiozitatea ne-a fost mare, deoarece cãutãm mereu sã vedem lucruri unicat, speciale, deosebite, locuri inedite, sãtui de banalul cotidian în care trãim.

Situat la poalele Munţilor Vlãdeasa, între localitãţile Sãcuieu şi Rogojel, (judeţul Cluj), cam la 70 km de Cluj-Napoca, acest minunat arbore sequoia are o vârstã venerabilã, peste 100 de ani... însã, în lumea lui, este considerat un bebeluş, deoarece sequoia poate trãi pânã la 5000 de ani, ne spune cartea de botanicã. A fost plantat aici, la poalele muntelui Vlãdeasa, de un baron maghiar, pe nume Gal Silvestru, pasionat de arboriculturã. Tot el a mai plantat în imediata apropiere nişte specii de conifere atipice pentru Munţii Apuseni şi anume Zada şi Pinul Negru.

Lãsãm maşina în pãdure, pe şosea, (proaspãt asfaltatã) şi urcãm pe drumul forestier din dreapta, abrupt la început, spre Dealul Domnului, unde se gãseşte frumosul exemplar. Drumul pânã la arbore s-ar putea parcurge şi cu o maşinã de teren, cu toate cã este extrem de îngust şi denivelat, chiar am vãzut coborând de acolo douã maşini. Noi am preferat sa urcãm pe jos, prin pãdure, sã ne bucurãm de aerul curat şi de aromele de flori şi ciuperci proaspãt ieşite pe margine. Am mâncat frãguţe, am mirosit tot felul de flori, ne-am fãcut poze, o zi superbã pentru o drumeţie.

Cam o jumãtate de orã în plimbare, cu tot cu poze, opriri, cules de sunãtoare şi margarete, mancat vişine si frãgute.. De jur împrejur sunt peisaje idilice, gospodãrii şi grãdini ici colo, cãpiţe, chiar şi o micã livadã de vişini. De-a lungul gãrduţului de bârne ce însoţeşte drumul apar garofiţe sãlbatice, coada şoricelului, margarete sau scabiosa, mov, albe şi galbene... o feerie. Câmpul e atât de colorat şi de parfumat cã-mi vine sã-l îmbrãţişez. Iar în zare, peste acoperişul unei gospodãrii, se înalţã semeţul Sequoia Gigantea, sfidãtor şi arogant printre ceilalţi copaci, împrejmuit la bazã de un gard de protecţie împotriva animalelor.

Intrând în perimetrul gardului, observãm cã sequoia este de fapt compus din douã tulpini imense, pornite din aceeaşi rãdãcinã, iar vârful de-abia îl zãrim. Crengile lui atârnã spre bazã şi-ţi gâdilã fruntea când treci pe sub ele. Atâta energie într-o singurã fiinţã! I-am mângâiat scoarţa finã, roşcatã, am cules câteva conuri uscate şi-am zãbovit preţ de câteva minute bune la poalele lui. Ce sentiment mãreţ... câte o fi vãzut de când e aici, câte ierni nãpraznice, câte furtuni, câti oameni curioşi, câte bombardiere brâzdând cerul în timpul ambelor rãzboaie... apoi ne-am gândit la fraţii lui mai mari, din California, unde e patria lor şi la ce şanse are al nostru sã-i ajungã în timp.

Spre casã am vãzut un indicator cãtre cetatea medievalã Bologa, pe care ne-am dorit sã o mai vizitãm, dar am observat din drum, cã era în renovare. Turnul circular era înconjurat de schele, aşa cã am renunţat. Ne-am propus sã mai venim la arbore în septembrie, dupã conuri, sã încercãm sã semãnãm nişte seminţe, poate reuşim sã aclimatizãm şi în judeţul Sãlaj un exemplar. Poate strã-strãnepoţii noştri vor avea şansa sã admire un arbore sequoia şi la noi.

---

VIZUALIZĂRI: 886 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI