Biserica fortificata din Viscri

TIPĂREȘTE

Ultima biserică fortificată pe care am vizitat-o în zona Saschizului a fost Biserica Evanghelică Fortificată din Viscri.

Viscri, cred că este localitatea din zonă a cărei nume are cea mai mare notorietate. Această notorietate se datorează reclamei făcute de prinţul Charles.

Din Saschiz ca să ajungem la Viscri am luat-o pe DN 13 până în localitatea Buneşti, iar de aici pe drumul judeţean DJ 104 L până la destinaţie. Acest drum judeţean este foarte rău, cu multe gropi, fără asfalt pe multe porţiuni. La câtă reclamă se face acestei localităţi, după părerea mea, acest drum ar trebui să fie ca-n palmă. Dar să trecem peste acest amănunt (aşa ştim noi să facem turism). Din Buneşti până la Viscri sunt 8 kiloletri care se pargurg în jumatate de oră, când ajungi în sat, prima dată te uiţi după casa prinţului Charles (se spune că de doi ani acesta nu a mai trecut pe la acestă casă), apoi după ce treci de această casă, mergi mai departe spre biserica fortificată, a cărei turn se vede de la depărtare. Aceasta este cocoţata pe un deal. Am parcat maşina chiar în faţa porţii de la intrarea în curtea bisericii. Pe drumul care urca la biserică (vreo 200 de metri) sunt localnici care vând produse tradiţionale din zona (şoşete şi mănuşi de lână, căciuli, cămăşi, ii) dar şi dulceţuri şi zacuscă.

Din parcare ca să ajungem la biserică am urcat un mic deal, cu iarbă proapăt cosită. Am ajuns la poarta bisericii, aici pe un afiş era trecut programul de vizitare zilnic între 10 – 13 şi 14 – 18. Preţul de intrare este de 8 lei pentru adulţi şi 4 lei pentru copii. După ce am cumpărat biletele ne-am îndreptat spre biserică. Curtea bisericii este curata si plina de flori viu colorate Intrarea în biserică se face prin partea lateral. Langa aceasta usa pe perete sunt trecute numele si numarul casei, locuitorilor din Viscri care au murit in cele doua Razboaie Mondiale.

Primul lucru care ne-a sărit în ochii a fost şubrezimea balconului.Totuisi si acesta ne-a impresionat prin coloristica sa. Apoi am privit spre altar, acesta îl are în centru pe Isus stand în picioare, înconjurat de trei copii. Deasupara altarului se află orga iar în faţa lui crestelnita. Amvonul este viu colorat

Istoria acestei biserici începe prin secolul al XII-lea când secuii construiesc aici o mică capelă fără turn, pe locul unei vechi bazilici roamne. În 1185 aceasta este preluată de către colonişti saşi. Acestia construiesc în capelă o tribună sprejinită pe patru coloane. În secolul XIII, aici se construieşte un turn donjon în care a locuit conducătorul regiunii. Tot atunci se construieşte şi un zid care înconjoră cele două construcţii, capela şi turnul. În secolul al XIV-lea partea de est a bisericii se demolează făcând loc unui cor trapezoidal cu absidă semicirculară, prevăzută pe exterior cu şapte contraforturi. În 1494: satul primeşte un sprijin de 8 guldeni de la vistieria oraşului Sibiu, cu aceşti bani se încep lucrarile de fortificare a locaţiei. În primul sfert al secolului al XVI-lea, biserica primeşte amenajări defensive; sala este prelungită spre vest şi unită cu turnul donjon, cu care comunică printr-o uşă, sala este acoperită cu o boltă. Se construieşte un al doilea portal pe latura de sud; zidurile corului sunt supraînălţate poligonal şi sprijinite cu noi contraforturi, unite la partea superioară prin arce semicirculare ce susţineau nivelul de apărare; turnul de vest este supraînălţat cu etajul clopotelor şi primeşte galeria de apărare. În anul 1753 se instaleaza o nouă orgă. În 1911 în turnul clopotniţa se montează ceasul. Gata cu istoria bisericii.

După ce am vizitat biserica, am urcat în turnul din spatele acesteia. Accesul în turn se face la început pe scări din piatră iar apoi pe scari din lemn, construite recent. Până în vârful turnului există două săli intermediare. Ajuns în balconul turnului, nu îţi vine să mai cobori, priveliştea este încântătoare, vezi câmpurile pline cu iarbă, pădurile verzi, satul. Am coborât din turn, am mai intrat o dată în biserică, de data aceasta sus la balcon de unde am facut poze interiorului bisericii.

Urmatorul obiectiv pe care l-am vizitat în această cetate a fost micul muzeu al acesteia. Aici pe trei etaje (am inclus şi podul) sunt expuse obiecte din casele sătenilor. La primul nivel este amenajată o colecţie de farfurii, podoabe, îmbracaminte, este practice organizata o camera dintr-o casă, cu patul acoperit cu perne inflorate, lada de zester pregătită, iar doi manechinii înfaţişează un ţaran şi o ţărancă. La urmtorul nivel găsim un superb razboi de ţesut (încă funcţional), diverse unelte pentru ţesut. Tot la acest etaj, pe hol, sunt o mulţime de obiecte, cum ar fi roţi de căruţă, plug, unelte de dulgherie, o valiza pentru armată, haine vechi, un leagăn pentru bebeluşi acăţat de tavan, un cărucior vechi tot pentru bebeluşi, etc. Am urcat şi la ultimul etaj, în pod, aici sunt expuse nişte cutii mari, obiecte de ceramică şi nişte coşuri pentru prinderea roiurilor de albine. Priveliştea de aici este deasemenea încântătoare.

Se facuse aproape ora unu şi ne indreptam spre turnul porţii, aici era şi casa de bilete, iar turişti veneau buluc, toţi se opreau când citeau că între unu şi două este pauză, dar atunci bătrânica de la bilete i-a poftit înăuntru spunând că nu ia nici o pauză, că doar oamenii au venit de departe, şi a ramas să zic aşa peste program, un lucru bun.

Ne-am plimbat puţin şi prin cimitirul din din spatele zidurilor fortificatie, apoi prin curtea incintei, am stat pe o bancă la umbra unor copaci, şi apoi am plecat spre maşină, fiind încântaţi de cele văzute aici. Dacş s-ar reparara drumul de acces spre acest sat, cred că turişti ar fi mai numeroşi, adica cei care au mai fost ar mai venii.

---

VIZUALIZĂRI: 2276 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI