Poveşti despre clădiri şi oameni: conacul Pricopie Casota

TIPĂREȘTE

Ca multe alte conace boiereşti căzute în uitare, şi cel aflat în comuna Glodeanu-Siliştea din sudul judeţului Buzău are o poveste interesantă.

Localitatea în care se află se chema iniţial Oaţa, însă la jumătatea secolului al XIX-lea moşia a fost cumpărată de serdarul cu origini aromâne Athanasie Casotta (menţionat în documentele vremii şi sub formele Kasotta, Caşota, Casota, Gazoti, Casotti, Caşoti, Cazoti). De la acesta se trage actuala denumire a satului.

Athanasie Cassota a avut doi fii: Alexandru şi Procopie, despre care apar referiri oficiale în anii 1871,1873 şi 1875. Într-un act emis în 1883 Procopie (1852-1910) figurează însă ca unic proprietar, el cumpărând partea moştenită de fratele său. Membru al Partidului Naţional Liberal, parlamentar şi mare filantrop, acesta donează prin testamentul întocmit în 1905 întreaga moşie (4.150 hectare de teren arabil) Prefecturii Buzău şi Eforiei Spitalelor Civile din Bucureşti, cu obligaţia construirii unui spital şi a unei şcoli.

Ambele investiţii au fost realizate iar clădirea conacului a fost folosită începând cu 1928 pentru cazarea elevilor Şcolii Inferioare de Meserii „Procopie Casotta”. Din 1948, când a fost adoptată noua lege a învăţământului, până în anii 1960, conacul a fost utilizat pe post de internat pentru şcoala elementară din localitate.

În schimb, spitalul a fost distrus în Primul Război Mondial, din el nerămânând decât turnul de apă, iar cele 10 tablouri de Nicolae Grigorescu donate de Pricopie Casota odată cu moşia şi conacul au fost pierdute.

După 1960, conacul Casota a fost transformat în sediu CAP, dar în anii 1980 a fost abandonat şi lăsat în paragină. În 2006 a fost vândut la licitaţie şi achiziţionat de un cumpărător străin (scoţian, din câte se pare), care ar fi plăit pe el 100.000 de euro, intenţionând să îl reabiliteze şi să-l introducă în circuitul turistic.

Din păcate, probabil din lipsă de finanţare, intenţiile noului proprietar nu s-au materializat. Aşa se face că, deşi inclus pe lista monumentelor istorice, după cum o arată plăcuţa atârnată la intrare pe poartă, conacul a continuat să se degradeze şi nu există informaţii cu privire la continuarea investiţiilor. Mai mult decât atât, din cauza stării avansate de degradare în care se află, este nevoie şi de lucrări de consolidare, nu numai de restaurare, care necesită şi ele oricum aprobări din partea Ministerului Culturii.

În satul Casota se ajunge foarte uşor pe E85, drumul european ce leagă Bucureştiul de Moldova. La cca. 15 km după Urziceni, în satul Căldăruşeanca, un indicator ne îndrumă la dreapta către Glodeanu-Siliştea, o zonă de câmpie cu sol fertil. Şoseaua e relativ bună, cu câteva porţiuni de denivelări, nimic însă de natură să îngrijoreze. Nu vom ajunge până la Glodeanu-Siliştea, căci după numai 4-5 km şi după ce vom străbate satul Corbul, vom intra în Casota şi imediat pe stânga vom zări clădirea conacului. Nu e semnalizată dar n-ai cum s-o ratezi, căci se distinge clar printre casele din sat.

Conform documentelor epocii, construcţia conacului a fost demarată în 1872 şi s-a finalizat în 1888, an inscripţionat pe frontispiciul clădirii. Poarta metalică monumentală (singurul element arhitectural ce pare a fi fost integral restaurat) e străjuită de statuile a doi vulturi, dar lacătul ne blochează accesul în curtea spaţioasă.

N-avem aşadar încotro şi ne vom mulţumi să studiem şi să fotografiem clădirea de dincolo de gard. Şi chiar avem ce vedea: conacul Casota este un bun exemplu al echivalentului muntenesc şi moldovenesc al "châteaux"-urilor de ţară franţuzeşti sau al "mansion"-urilor englezeşti. Într-adevăr, sursa de inspiraţie a reprezentat-o arhitectura rurală a Franţei lui Napoleon III, ţară cu care boierii români păstrau relaţii foarte apropiate.

Pricopie Casota a făcut avere din comerţul cu cereale şi alte produse agricole cultivate pe moşia sa şi, minte luminată, a ridicat acest conac cu rol de casă de vară şi totodată sediu administrativ al moşiei, dotându-l cu instalaţii de apă şi canalizare care reprezentau o mare inovaţie la acel moment chiar şi pentru lumea occidentală. Clădirea dispunea de fântână proprie, funcţională şi acum. Casota era interesat atât de metodele moderne de exploatare a pământului, cât şi de progresul social şi ultimele noutăţi în materie de tehnici de construcţie.

Clădirea în sine este una impunătoare, cu dimensiuni de palat. Suprafaţa totală este de 726 mp, repartizaţi pe patru nivele: pivniţa, folosită în principal pentru depozitarea butoaielor de vin; parterul unde se aflau saloanele de primire; etajul cu paisprezece camere/dormitoare şi terase; şi mansarda, unde se remarcă turnul înalt cu acoperiş ascuţit. Balustradele balcoanelor au fost confecţionate din fier forjat iar grilajul uneia din camerele de la parter poartă şi acum monograma "PC" - iniţialele proprietarului.

Exista şi o clădire anexă a servitorilor, cu un coridor de legătură sprijinit de stâlpi din lemn sculptaţi cu motive româneşti. Curtea măsoară peste 4.000 mp şi are două deschideri, una spre şoseaua principală care traversează satul, şi o a doua spre o uliţă.

Nu putem decât să ne închipuim cum arăta conacul în zilele de vară când stăpânul îşi vizita moşia, însoţit probabil de rude şi prieteni, pentru a verifica la faţa locului stadiul lucrărilor agricole şi a trage - eventual - câte un chef (a se vedea nuvelele şi piesele lui Cehov…, la fel de "veridice" şi în cazul boierilor români). Acum însă pe drum n-am întâlnit decât o băbuţă, imagine emblematică, din nefericire, pentru satul românesc depopulat şi îmbătrânit.

Conacul Casota din satul buzoian cu acelaşi nume reprezintă unul dintre cele mai semnificative exemple de construcţie muntenească boierească din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Cu regretul pentru starea lui actuală de degradare, nu îmi rămâne decât să sper că într-un viitor cât mai apropiat el va fi restaurat spre beneficiul turiştilor, mai ales că accesibilitatea îl recomandă cu prisosinţă în acest sens.

---

VIZUALIZĂRI: 4674 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI