ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 13.08.2013
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 15.04.10
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
AUG-2013
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

A treia alternativă Braşov - Bucureşti

TIPĂREȘTE

Ne săturasem de DN1 pe care-l făcusem de zeci şi zeci de ori de la Brasov la Bucureşti. Chiar şi de Cheia. Mai exista o a treia alternativa, DN10 Braşov – Buzău, drum pe care nu fusesem niciodată şi care speram să fie frumos pentru că trecea prin munţi. Nu ştiam cum e asfaltul dar vă spun de acum că a fost excelent. Sub influenţa televizorului, rămăsesem cu impresia că cele mai multe din drumurile noastre sunt catastrofale, ceeace e fals. TV-urile fac rating din ştiri negative că la elevi olimpici nu se uită nimeni. Am plecat deci din Brasov spre Sf. Gheorghe şi înainte de a intra în Hărman am văzut derivaţia Buzău, DN10. Prima localitate întâlnită a fost Prejmer unde am oprit să vizităm cetatea ţărănească...

Cetatea tărănească Prejmer. Din păcate nu am putut vizita biserica decât din exterior iar cetatea din prima curte interioară, accesul fiind închis din cauza unor oficialităţi. Am făcut poze cât s-a putut. Mă voi limita să spun că era o fortificaţie în care se refugiau locuitorii satului Tartlău (denumirea săsească a localităţii) din drumul turcilor care urcau prin pasul Buzău. În interior, de jur împrejurul bisericii, pe două etaje sunt dispuse camere în care în vremuri de restrişte se refugia câte o familie. Sunt câteva sute de camere mici de cca 10 mp, zidul exterior al acestora fiind zidul de apărare al cetăţii. În curtea interioară există un panou în care se rezumă istoricul cetăţii. Este atestată documentar în anul 1218 când cavalerii teutoni încep construcţia bisericii cu un plan de cruce greacă. În 1240 regele Bela al IV-lea cedează biserica ordinului cistercian. Datorită deselor atacuri turceşti, regele Sigismund de Luxemburg a început fortificarea bisericii cu ziduri de 4 m lăţime şi 12m înălţime. S-a săpat un şanţ lat de apă cu poduri care se ridicau iar în ziduri erau practicate guri de foc. Orga morţii era un fel de predecedor al mitralierei fiind formată din mai multe puşti care trăgeau simultan. Am plecat cu promisiunea că voi reveni special să vizităm biserica declarată împreună cu cetatea monument UNESCO.

Valea Buzaului. Am trecut prin câteva comune frumoase şi bogate în care la multe porţi sau ferestre flutura steagul tricolor deşi eram în judeţul Covasna. Peisajul uşor deluros nu lăsa să se întrevadă că in curând drumul se va strecura printre Carpaţii de Curbură, de o parte fiind munţii de Întorsură cu cel mai înalt vârf doar de 1220m iar de cealălaltă munţii Penteleu cu vârful în depărtare de1780 m. Râul Buzău nu se alătură şoselei decât din oraşul Întorsura Buzăului. El izvorăşte ca un firicel de apă din munţii Ciucaşului, curge de la sud la nord şi, strâns în chingile stâncilor şi cheilor îşi schimbă cursul de la nord la sud în dreptul localităţii Întorsura Buzăului, de unde şi numele oraşului. În unele primăveri râul Buzău face prăpăd din cauza viiturilor mari. Peisajul devine din ce în ce mai frumos cu munţi împăduriţi de o parte şi alta a şoselei care se strecoară prin trecătoarea Buzău la o altitudine de 660 m. Acest pas a fost cunoscut de turci şi tătari care au invadat comunele bogate din nord în sec. XV şi de trupele lui Mihai Viteazul care în 1599 au făcut joncţiunea cu secuii.

Lacul de acumulare şi barajul Siriu. La câţiva kilometri amonte de lacul de acumulare Siriu două viaducte Giurcău şi Teherau traversează munţii. Viaductul Giurcău are o lăţime de 276m şi înălţime de 46 m. Ele au apărut în urma devierii DN10 în 1984 cu ocazia construirii barajului de la Siriu. Din dreptul lor încep să fie colectate apele Buzăului şi Siriului într-un lac de acumulare, o panglică cu o suprafaţă de 500 ha şi un volum de 155 mil. mc. Apele liniştite albăstrui sau verzui, coamele împădurite şi cerul senin au fost tovarăşii noştri pe toată această minunată porţiune de drum de aproape 12 km. Barajul Siriu a fost construit după o tehnologie nouă folosită la noi în ţară din pământ, argilă şi rocă- anrocamente- cu un volum de 8 mil. mc... El are o înălţime de 122 m şi o lungime de 570 m şi este legat de hidrocentrala de la Nehoiaş. Scopul construirii acestui baraj dat în folosinţă în 1984 este obţinerea de curent electric, apă potabilă pentru localităţile din aval şi atenuarea viiturilor râului Buzău care înainte făceau ravagii în gospodăriile oamenilor.

Monumentul şi Cimitirul Eroilor de la Siriu 1916-1918. A fost construit în anii 1936-1938 în memoria ostaşilor din regimentul 3 Vânători de Munte care în octombrie 1916 au murit pe dealul Soimul Siriului pentru a opri înaintarea armatei germane. Este suficient să spun că dacă nu ar fi existat eroii de la Siriu, Tabla Buţii, Nehoiu, istoria noastră s-ar fi scris fără a fi devenit vreodată Romania Mare. De acest monument mă leagă o amintire de familie. Monumentul este amplasat pe un dâmb deasupra şoselei, pe marginea lacului de acumulare Siriu. Este compus dint-un arc cu însemnele tricolorului, o scară cu multe trepte care-l distanţează de şosea, un osuar, o construcţie în care probabil se ţin slujbele de pomenire şi un deal cu câteva zeci de cruci din piatră sculptată. Cu ocazia trasării conturului lacului Siriu el a fost strămutat pe actualul amplasament. O pagină de istorie: ˝In toamna anului 1916, locotenent-colonelul Traian Epure era comandantul Regimentului 3 Vanatori din componenta Diviziei a 6-a care avea misiunea sa apere Valea Buzaului. La 15 octombrie 1916, Divizia a 89-a germana, incepe atacul pentru cucerirea Vaii Buzaului. Dupa multe lupte, cu pierderi mari de ambele parti, Divizia a 6-a romana era foarte slabita. Exista riscul sa piarda linia de aparare in aceasta zona. Strapungerea liniilor de aparare ar fi permis armatei germane sa taie retragerea trupelor romane. Locotenentul-colonelul Traian Epure, din propie initiativa, lanseaza, in conditii deosebit de grele, un contraatac cu Regimentului 3 Vanatori, reusind sa opreasca avansul armatei germane, luand multi prizonieri.˝

Alături de cimitir se află statuia Ostaşului Erou, un bronz de 3 tone turnat la Cugir în 1922. Se pare că este opera sculptorului Storck. Statuia înfăţişează un soldat în poziţie de luptă cu arma într-o mână şi cu o grenadă în alta. Pe soclu scrie "Pentru proslavirea eroilor morti din Regimentul 3 Vanatori si Divizia 6 si celor care au luptat in 1916 pe aceste meleaguri barand patrunderea armatelor dusmane in spatele frontului armatei romane." În soclul acestei statui au fost depuse osemintele ostaşilor necunoscuţi. Am urcat treptele platformei pe care se află cimitirul. Zeci de cruci de piatră în care sunt scrijelite numele eroilor. Am descifrat inscripţiile de acum aproape o sută de ani, inscripţii care se pot citi şi în fotografiile postate de mine: ˝Fiilor mei Gheorghe şi Ion morţi pt. patrie 1916˝ Vă daţi seama ce a fost pentru acest părinte? Durere şi mândrie totodată. Alături, în aceeaşi poză postată, o altă cruce cu o fotografie îngălbenită ˝locotenent Gh. Dumitrescu, căzut la 13 oct. 1916.˝ Pe o cruce mare scrie că acolo sunt rămăşiţele sublocotenentului Stefănescu, ale unui caporal şi a nouă soldaţi. Am părăsit cimitirul urmăriţi de versurile simple aşternute pe arcul de la intrare:

"Nu-l uitati pe cel cazut in razboi.

Lasati-i din cand in cand un loc liber la masa.

Ca si cum ar fi viu intre noi.

Ca si cum s-ar fi intors acasa."

Nehoiu - Pătârlagele - Calvin - Vălenii de Munte

Am continuat drumul trecând prin orăşelele Nehoi şi Pătârlagele şi în apropere de Cislău am luat-o pe drumul judeţean DJ102b parcă (oricum intersecţia e bine semnalizată), mergând 36 km până la Vălenii de Munte si de aici Ploieşti - Bucureşti. Am economisit vreo 40 km faţă de ruta prin Buzau dar am văzut altceva, multe case-palat cu turnuleţe, lei la poartă şi pitici în curte. Porţile erau masive de fer forjat, unele aveau inscripţionat numele proprietarului dar n-am putut fotografia niciuna pentru că femeile erau pe stradă, se uitau curioase la noi şi nu ştiam reacţia lor. Primii kilometri de drum, vreo 3-4, sunt cu macadam pe un sens, apoi asfalt bun. Am trecut prin Poseşti, Drajna şi ne-am oprit în Vălenii de Munte la un restaurant fără firmă lângă Lidl pe care scria ˝Pariuri sportive˝ unde am mâncat bine şi ieftin.

Recomand tuturor acest drum plin de frumuseţe şi istorie.


[fb]
---
Trimis de Michi in 13.08.13 12:46:16
Validat / Publicat: 13.08.13 14:56:40
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4886 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Cetatea Prejmer
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 21800 PMA (din 22 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

webmaster
[13.08.13 14:57:02]
»

Mutat la rubrica "Descoperă zona Nehoiu" (deja existentă pe sait); şters rubrica dublură creată de autor. (nu e chiar cea mai fericită alocare, dar e cea mai aproape de „spiritul” articolului).

Admin
[13.08.13 22:16:56]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă zona Siriu-Nehoiu:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.053611993789673 sec
    ecranul dvs: 1 x 1