În jurul oraşului Pucioasa

TIPĂREȘTE

Dacă vă aflaţi la Pucioasa pentru tratamente balneo sau dacă sunteţi doar în vizită, amintiţi-vă că împrejurimile sunt atrăgătoare, poate chiar şi mai atrăgătoare decât oraşul în sine. Am descoperit acest aspect la plecare când timpul şi vremea - generoase atunci cu noi - ne-au îndemnat să căutăm şi alte locuri despre care citisem că au a ne arăta adevărate minuni ale naturii.

Trovanţii de la Bela-Diaconeşti

Pârâul Bizdidel, afluent al râului Ialomiţa care udă mai multe sate dâmboviţene, este un firicel de apă posibil de trecut la picior, sărind din piatră în piatră. După ploi abundente vine învolburat, umplând toată valea şi inundând malurile. Atunci când apele sunt retrase, în prundişul albiei pot fi identificate pietre rotunjite, de diferite mărimi, ce reprezintă - conform specialiştilor - forme spectaculoase de concreţionare a nisipului, de dimensiuni care pot atinge 2 m diametru, formate în flişurile şistose cu marnocalcare oligocene.

Trovanţii, aceste pietre sferice, elipsoidale sau cilindrice, se găsesc pe teritoriul României în mai multe locuri, cel mai renumit fiind cel din Costeşti - Vâlcea unde s-a amenajat chiar şi un muzeu al trovanţilor. Pentru că încă nu am fost la Muzeul Trovanţilor din Costeşti, cunoscând că şi zona Bela-Diaconeşti din Dâmboviţa poate satisface curiozitatea noastră în această privinţă, am cercetat valea Bizdidelului la fiecare pod pe care îl traversam. În albia pârâului, mai ales în porţiunile mai apropiate de sate, se pot vedea mai puţini trovanţi şi nicidecum de dimensiuni impresionante. Mai lesne găseşti aceste pietre mari, sferice, la porţile gospodăriilor, sătenii folosindu-le fie ca decor, fie ca scaun-buturugă pe care se aşează la taifas cu vecinii. Unii au avut fantezia de a le vopsi, lucru cam neinspirat în opinia mea. Albaştri, galbeni, albi şi chiar roşii, trovanţii din Bizdidel colorează multe intrări în curţi.

Sub privirile consternate ale soţului meu care a rămas sus, fumând, în aşteptare, pe scările de ciment, bine făcute, ale podului aflat la ieşirea din satul Bezdead, am coborât până la apa Bizdidelului căutând şi fotografiind trovanţii. Ataşez câteva imagini.

Malul de răsună - Bezdeab

La ieşirea din localitate, de pe pod, în partea stângă, creasta muntelui se surpă brusc lăsând la vedere toată stratificarea stâncoasă a pământului. Aceasta este imaginea care apare în cele mai multe dintre publicaţiile turistice pentru că de aici "Malul de răsună" se poate fotografia cel mai bine. Doar câteva cabluri de înaltă tensiune care traversează valea taie din firescul naturii.

La Bezdead sunt mai multe astfel de maluri stâncoase, spectaculoase şi nemaivăzute (cel puţin de noi). Am oprit să privim, să ne minunăm şi să fotografiem. Eram chiar lângă gardurile gospodăriilor ţărăneşti şi - fiind duminică - erau oameni pe la porţi. Am intrat în vorbă cu ei şi am cerut permisiunea de a fotografia peste gard când un bătrânel amabil ne-a invitat să intrăm în curte ca să privim malul mai de aproape. Lătraţi de doi câini supăraţi că le-am încălcat intimitatea, prin curte şi prin grădină, am fost conduşi până sub malul abrupt. Fantastice imagini! Am privit extaziaţi această minunăţie a naturii în timp ce-l ascultam pe bătrânel istorisind că el acolo s-a născut şi acolo a trăit toată viaţa. Ne-a spus că muntele este aşa dintotdeauna, iar din stânca foarte dură nu cad bucăţi nici după ploi. Ne-a arătat locurile în care corbii îşi fac cuiburi, au pui şi-i învaţă să zboare.

De ce a fost denumit "Malul de răsună"? Pentru ecoul răspicat şi multiplicat pe care îl generează. Se spune că malul este ca un telefon fără fir. N-am putut încerca ecoul. Din loc pustiu, de pe pod, peste valea largă, puterea glasului meu n-ar fi impresionat muntele câtuşi de puţin, iar din sat, mult mai aproape dar cu oameni pe la porţi, mi-a fost jenă să încerc. Cineva mi-a spus că ecoul este mai perceptibil seara, probabil pentru că zgomotele diurne se mai potolesc atunci.

Documentaţiile turistice spun că drumeţiile spre Bezdead, având ca punct de plecare oraşul-staţiune Pucioasa, îşi au începuturile încă din vremea lui J. A. Vaillant care, sosit la băi, a vizitat satul întrebând la han de Maria cea cu cosiţe aurii care-l inspirase pe Cezar Bolliac să scrie balada ”Maria din Bezdet”. Sosit la Bezdead în 1839, J. A. Vaillant a urcat la "Malul de răsună", loc unde se manifestă un fenomen rar: ecoul multiplu. Cu gândul la întemniţaţii de la Mărgineni, J. A. Vaillant a scandat cuvântul "libertate" ascultându-i ecoul multiplu, ca un cor al mulţimilor.

Acestor două minuni ale naturii aş mai adăuga şi alte "minuni" omeneşti, mai bine zis locuri în care să te minunezi, pe care le poţi vedea în jurul oraşului Pucioasa.

Cetatea Sfântă a Noului Ierusalim

Despre acest lăcaş de credinţă, plin de mistere şi necunoscute, nu pot scrie prea multe pentru că nu l-am vizitat. De altfel aici nu are acces oricine. Nici chiar cei din comunitatea lor de credinţă nu pot intra oricum şi oricând, ei trebuind să respecte o listă de canoane foarte stricte. Atrasă de acest lăcaş în aparenţă ermetic şi mai ales de arhitectura cu simbolistica ei deosebită pe care o admirasem în câteva imagini, fără gândul că voi putea pătrunde în interior, am vrut să văd şi să fotografiez Cetatea Sfântă a Noului Ierusalim.

Deşi diverse surse informează că acest lăcaş este amplasat în Pucioasa (Str. Glodeni Vale, nr. 65 B) localnicii pe care i-am întrebat cum putem ajunge acolo, nici nu ştiau de existeţa lui. Proprietarul pensiunii la care am fost cazaţi ne-a indicat direcţia spre satul Glodeni, iar acolo, din om în om, tot întrebând, am ajuns la poarta falnică de la Cetatea Sfântă a Noului Ierusalim. Am fotografiat-o, iar printre elementele ei decorative, am surprins şi câteva imagini din curte.

Probabil că o cameră de luat vederi amplasată discret pe undeva mi-a trădat prezenţa pentru că - din cer sau din pământ, într-o linişte absolută - lângă mine a apărut un om. Bătrân, cu barba albă şi îmbrăcat precum strămoşii noştri daci, cu glăsuire blândă şi domoală, omul a intrat în dialog cu mine vorbindu-mi despre ei şi despre comunitatea lor creştină de rit vechi. În final m-a invitat să accesez internetul pentru că pe pagina lor pot găsi mai multe amănunte.

Acasă, dând curs sugestiei sale, am aflat că Cetatea Sfântă a Noului Ierusalim a fost zidită în anul 1992, într-o perioadă de numai trei luni, biserica îndeplinind toate rânduielile canonice necesare sfinţirii ei ca lăcaş de cult ortodox creştin. Biserica are treizeci şi trei de cupole simbolizând anii pământeşti ai Domnului Iisus Hristos şi douăsprezece uşi simbolizând împlinirea proorociei de reîntoarcere la Dumnezeu a celor douăsprezece seminţii ale lui Israel.

Cum spuneam, aici nu are acces oricine. Nici chiar ei. Viaţa lor se desfăşoară ceva mai la deal, într-un loc în care sunt mai multe clădiri anexă pe care nu le-am văzut, dar în care pot fi primiţi şi oaspeţii.

Aşezămintele interreligioase - Vulcana Băi sunt alte ţinte dâmboviţene care suscită curiozitatea turistului actual. Dar, despre acestea nu voi relata nimic acum pentru că am făcut-o deja într-un articol anterior.

Şerbăneşti, cândva sat, actualmente un cartier al oraşului Pucioasa, găzduieşte Biserica cu clopotniţă. Având hramurile Sf. Voievozi Mihail şi Gavril şi Sf. Nicolae, biserica înălţată în 1806 şi restaurată în 1894, a fost declarată monument istoric. Nu intenţionam să ajungem aici, dar în rătăcirile noastre, am trecut pe lângă ea. Am oprit, am intrat prin turnul clopotniţă şi am ajuns în curtea cu cimitirul satului în care - la iniţiativa preotului şi a învăţătorului - a fost amenajat un cimitir simbol, cu cruci identice, care poartă numele eroilor din Şerbăneşti dispăruţi pe fronturile celui de-al doilea război mondial.

În încheiere aş vrea să adaug că din Bezdead drumul urcă abrupt şi devine pietros. Am aflat că numai după câţiva kilometri este din nou asfaltat, iar dacă te încumeţi să-l străbaţi, ajungi foarte curând la Breaza. Ne-ar fi încântat încheierea în circuit a traseului nostru de weekend, dar cum în Breaza nu ne mai atrăgea nimic pentru că tocmai fuseserăm acolo, am evitat aventura drumului forestier şi toate capcanele lui. Aşadar, întoarcerea noastră la Bucureşti a fost tot prin Pucioasa şi Târgovişte. Drumul cunoscut e drumul cel mai bun.

---

VIZUALIZĂRI: 5587 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI