Parcul National Cheile Dambovicioarei

TIPĂREȘTE

Cautand frumusetile zonei Rucar-Bran inainte de a vizita pestera Liliecilor, am mers la Parcul National Cheile Dambovicioarei unde se se afla si Pestera Dambovicioarei.

Soseau de la Moieciu pina la la Parcul National este presarata cu serpentine si verdeata care te imbie la cite un popas sa admiri in liniste frumusetile creeate de natura pentru a incanta ochiul.

La tot pasul prin sate dar si prin parcari vedem diferite chioscuri care au atirnate la vedere produse traditionale Eco care te imbie macar sa le admiri daca nu le cumperi, iar producatori autohtoni stau in soarele necrutator de dimineata si pina apune soarele, in speranta ca se va opri cineva si va cumparat vreun produs.

Ajunsi la poalele Muntilor Piatra Craiului platim taxa de 1 leu de persoana si continuam drumul la relanti pentru a admira in tihna frumoasele formatiuni calcaroase care parca stau sa se pravaleasca peste tine.

Cheile Dambovicioarei au propriu zis o lungime de circa 2 km dar zona de inainte si dupa pestera este mult mai lunga noi am mers dupa pestera vreo 5 km si tot mai era de mers.

Ajunsi in apropierea intrari in pestera deja traficul a devenit aglomerat mai sufocant din cauza ca drumul s-a mai ingustat si pentru ca aici am intilnit si autocare care erau parcate exact cum nu trebuia.

Chiar un sofer care era mai harnic isi spala autocarul pe marginea paraului ca doar apa era gratis si ce conta daca mai arunca si el putine zoaie in ea (imi pare rau ca nu i-am luat numarul).

Gasim loc de parcare dupa intrarea in pestera linga un chiosc la care se vindea produse naturale de prin partile locului gen: sirop din afine dar si afinata (cu palinca), sirop din catina, soc, mar verde toate la pretul de 20 ron litrul.

Linga intrarea in pestera se vede silueta unei pensiuni ca se numeste chiar La Pestera la prima vedere zici ca este lipita de peretele muntelui cu vreun adeziv, dar bineinteles ca nu poate fi asa.

Pensiunea are si un restaurant la parter nu l-am incerca, dar din cite am observat era ceva aglomeratie pe la mese.

Dupa ce am urcat treptele pina in gura pesteri am cumparat biletul de intrare 5 ron de persoana, fiind un grup de 10 persoane am fost preluati de un pusti de vreo 12-14 ani care la prima vedere am zis ca este responsabilul cu lumina din pestera, dar cind a inceput sa spuna ce stie el despre pestera am ramas mirati ca atitea informati pot intra intr-un recipient asa de mic.

Micutul Doc (inteleptul) din povestea “Alba ca zapada si cei sapte pitici” ne-a prezentat legendele si istorioarele legate de pestera ne-a povestit despre toate formele din acea pestera iar la terminare ca totul sa fie de nota 10 si sa ne lase cu gura cascata a incheiat cu fraza: “si aici povestea se sfarseste si cine doreste pe ghid il plateste.

La fraza asta chiar nu pute-ai sa nu bagi mina in buzunar sa scoti o bancnota sa il platesti pe micul ghid.

Afara pe o bancuta erau in total vreo 6 micuti printre care si o fetita (cred contabila) care intrau prin rotatie cu cite un grup de turisti sa le prezinte pestera.

Pestera are o lungime de peste 250 m, ea are citeva ramificati, iar traseul este putin ascendent, temperatura din interior este acceptabila afara fiind 28 de grade inauntru erau maxim 12 grade.

De la pestera am mers mai departe vreo 5 km sa vedem ce ne mai ofera natura si am descoperit o puzderie de pensiuni si case de vacanta construite de-a lungul Parcului National dar si o cascada in miniatura care se incadreaza perfect in decorul Muntilor Piatra Craiului.

Dupa un popas de o cafea si un pahar de apa minerala la umbra muntilor am pornit spre Moieciu pe acelasi drum care este din punct de vedere al calitati soselei este foarte bun.

Parasind aceste superbe peisaje nu imi ramine decit sa afirm:

Iubiti-o si voi! Aveti grija de spatiile verzi! Nu aruncati gunoaie oriunde, ci doar unde trebuie! Aveti grija de ea pentru ca si EA, Natura are grija de NOI!

---

VIZUALIZĂRI: 3457 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI