Ba Na Hills - o atracție inedită pentru copiii de toate vârstele

TIPĂREȘTE

Nu m-am lămurit foarte bine „cu ce se mănâncă” Ba Na Hills, dar toate recomandările erau „a big-big pro!” , deci am zis că musai. Astfel, am decis să alocăm acestei atracții cea de-a doua zi plină petrcută în Da Nang și, în acest scop, am preferat să achiziționăm o excursie organizată prin celebra aplicație GetYourGuide, cu care avuseserăm anterior doar experiențe pozitive (altă variantă era să mergem cu un Grab și să ne descurcăm pe cont propriu). Nu mai știu exact cât a costat, undeva în jur de 40-50 de euro de căciulă; nu mi-am bătut capul să rețin pentru că oricum în Vietanam prețul este ultima problemă pe care ai putea s-o ai. Cred că era și varianta cu prânz inclus, însă nu ne-a interesat.

Spre deosebire de Thailanda, unde toate excursiile organizate începeau la ore imposibile (gen 5-6 dimi), de data asta a fost chiar soft, pentru că ne-am trezit de voie, am savurat micul dejun și apoi ne-am prezentat în holul hotelului, unde am așteptat cuminței sosirea microbuzului. Pe la vreo 9:30 să zic că ne-am îmbarcat; pe o vreme destul de îmbufnată, cu ploaie măruntă și oarece ceață. Desigur, nu prea ne-a convenit chestia asta, dar cu vremea nu te pui, mai bine te setezi că trebuie să iasă fain indiferent de condiții! Și, câteodată, de inimă bună și curată ce ai, te-o auzi Bunuțu’ și-o mai îndulci condițiile meteo, să-ți iasă și ție pozele de vacanță cât de cât...

Ba Na Hills nu-i departe de Da Nang, în inima Munților Truong Son, doar vreo 35 km mai spre vest (pe orizontală). Pe verticală... aproape 1500 m. El însuși se descrie drept un parc tematic... cu mai multe teme: un sat de inspirație franceză, o fabrică de bere get-beget bavareză, o grădină cu pagode chinezești, un Luna-Park (plus vreo 3 roller coaster-e), un Castel Lunar „coborât” direct din lumea Disney și... celebrul Pod al lui Dumnezeu, cel ce apare în toate pliantele de prezentare (dacă mă-ntrebați, chiar și doar pentru atât merită o vizită la Ba Na Hills!).

Înțeleg că a existat un „sâmbure” încă de pe la începutul sec. 20 („a French Hill” , ce-o fi însemnând asta), ce a fost transformat în primii ani 2000 într-o atracție modernă de către Sun Group, un important dezvoltator vietnamiez. Versiunea actuală s-a deschis oficial în 2009 (podul abia în 2018)... și încă se construiește, după cum aveam să constatăm... Ah, să nu uit: deține recordul celui mai lung traseu de telecabină din Asia (pe unele site-uri am întâlnit chiar „din lume” ): un pic peste 5000 m. Pentru că – ați reținut – se află cam în creierii munților și până sus nu prea ai cum ajunge altfel. Complexul se desfășoară, în mare, pe 2 niveluri unite între ele prin linii de telecabină.

Să n-o mai lungesc: deci am urcat (ultimii) în microbuz (pe GetYourGuide se promitea excursie cu grup mic, ceea ce s-a și întâmplat), iar pe drumul care a durat cam 45 de minute, ghida (engleză inteligibilă; prezență caldă), ne-a povestit una-alta despre obiectiv. La final ne-a propus să facem invers decât „lumea” : să vizităm întâi partea de sus și pe urmă pe cea de jos, cu podul. N-a existat nicio obiecție, pe principiul că „oricum ea știe mai bine” .

Microbuzul ne-a debarcat în uriașa parcare de la baza complexului, de unde pornesc vreo 10 alei spre casele de unde poți cumpăra bilete. Desigur, noi n-a trebuit să le cumpărăm pe loc, s-a ocupat ghida. Am întrebat AI și am aflat că prețul ar fi de aproximativ 37-40 USD, în funcție de sezon (asta dacă vă gândiți să veniți pe cont propriu). Sunt și toalete în zonă (de care chiar am beneficiat), și ceva magazine cu suveniruri.

Ne-am reunit rapid și am urmat ghida spre stația de telecabină potrivită (am aflat că există 5 linii distincte, moment în care am realizat că am fi bâjbâit oleacă dacă veneam de capul nostru, deci încă un motiv să vă recomand excursiile organizate). Stați că am făcut poze ca să pot reconstitui traseul: Stația Suoi Mo, pe asta trebuie s-o căutați.

Cabinele sunt din cele obișnuite, cu câte 2 băncuțe față în față, încap 6-8 persoane. Urcarea durează vreo 20 de minute, timp în care dedesubt se desfășoară un adevărat spectacol luxuriant, din care nu lipsesc ferigile gigante, cascadele vijelioase și stâncile parcă presărate în joacă de mâinile unui uriași. Din păcate, pozele mele sunt „bruiate” de picuri de ploaie și estompate de ceață.

Am coborât la Stația Ba Na și am luat altă telecabină până la Stația Debay, ce deservește „etajul” superior al resortului. Deși era prevăzut timp liber vreo 2 ore de colindat prin „satul” franco-bavarezo-chinezesc, ghida ne-a sugerat să ne însoțească pentru început la Castelul Lunar, pe care altfel l-am fi dibuit mai greu (restul atracțiilor fiind la îndemână). Așa că am scanat doar din mers decorul fantastic în care aterizaserăm (și în care urma să revenim pentru a-l aprofunda) și am urmat ghida.

Văd din poze că am pătruns în clădirea pe care scrie cu litere uriașe „Arapang Restaurant” ; imposibil de ratat. Pe urmă am străbăut un șir de coridoare și săli pardosite cu un mozaic frumos, am coborât (sau urcat?!) scări rulante și ne-am prezentat pe peronul unei mici gări, unde ne-am îmbarcat într-un trenuleț, acesta ducându-ne în doar câteva minute la Castelul Lunar.

Castelul Lunar este una dintre cele mai apreciate atracții ale complexului, numele îi vine de la „luna” uriașă ce „plutește” sub plafonul sălii principale. Altfel – decor impresionant, cu trimitere la arhitectura medievală gotică și barocă. Primul lucru pe care ghida ne-a sugerat să-l facem a fost să ieșim pe terasa exterioară de unde se pot admira și fotografia mai multe lucruri: castelul însuși (cu alegoria uriașă din stânga intrării, reprezentând un corn de lună, o față zâmbitoare feminină și un buchet de floarea-soarelui); „castelul roz” (înțeleg că va găzdui un hotel de lux) de pe pintenul vecin, alcătuit dintr-o aglomerare de stânci susținute pe umeri de... atlanți de piatră; te poți pur și simplu plimba prin grădina instrumentelor muzicale sau admira văile înconjurătoare (în cazul nostru, punctate de fuioare de ceață; ploaia însă se oprise și n-avea să ne mai necăjească deocamdată).

După aceea ghida ne-a îndrumat spre sala de cinema din interiorul clădirii. Am primit la intrare câte o pereche de ochelari 3D și ne-am ocupat locurile pe scaune. Aveam să vizualizăm și să ne „imersăm” (pentru că experiența a inclus și zduncinarea scaunelor la momentele potrivite) într-un filmuleț animat „vorbit” în engleză. Vreo 10-15 minute a ținut, iar copiii din noi s-au distrat pe cinste!

Pe urmă am luat trenul înapoi și ne-am despărțit de ghidă într-o piațetă cu statui, unde urma să ne reunim din nou la ora stabilită. Nu înainte de a ne înmâna câte un voucer inclus în prețul de intrare, pe care urma să-l preschimbăm în câte o mostră de bere la Berăria Bavareză.

Am luat la pas aleile „satului francez” , am admirat clădirile emblematice, am pătruns în catedrală, am făcut zeci de poze faine, pentru că fiecare colțișor este frumos aranjat, plantele verzi și florile multicolore completând în mod fericit decorul. Unele construcții sunt doar butaforie, altele însă sunt chiar hoteluri, restaurante, cafenele și nu lipsește nici măcar brutăria, de unde răzbat mirosuri îmbietoare și în ale cărei vitrină se lăfăie franzele și baghete apetisante! Noi aveam să poposim însă la cofetăria specializată pe... mango. Am făcut poze în interior, o să vedeți ce fain arată. Am cumpărat înghețată de mango, fresh de mango și, desigur, mango sticky rice, pe care abia le-am dovedit. Să zic că ne-am satisfăcut pofta de mango cu vârf și îndesat!

Ne-am mai foit un pic, ocazie cu care am dibuit o fântână circulară impresionantă, de unde urcă aleea în trepte, flancată de statui de Buda zâmbitori (mi-a plăcut mult chestia asta în Vietnam, că Buda apare adesea personificat într-un moșuleț hlizit). Aleea ne-a condus pe platoul cel mai de sus al complexului, unde se află un parc străbătut de izvoare și mici cascade termale și vreo 3 sau 4 pagode chinezești. Se poate urca într-un fel de foișor, de unde ai vederi superbe cu satul francez și cu împrejurimile. Există și o bornă ce marchează punctul cel mai înalt: 1487 m.

Am „aterizat” , desigur, și în „cartierul bavarez” . Aici am remarcat o mare Beer Plaza circulară, a cărei intrare era flancată de butoaie de bere stivuite și de un viking din bronz închinând o halbă uriașă de bere (tot din bronz) cocoțat pe un butoi de bronz. N-am încercat să intrăm, nu știu dacă această construcție o fi funcțională, toată lumea se îndrepta spre alta, un mastodont pe 3-4 etaje, pe care scria Sun Craftbeer. Din afară arată cum arată, însă interiorul este absolut impresionant! O fabrică de bere artizanală cu zone distincte de producție, de vizitare și de degustare, unite între ele printr-o succesiune de scări rulante. De la intrare ești îndrumat întâi spre partea inferioară, unde sunt imensele cazane de oțel în care fermentează hameiul și unde ești preluat de ghizi autorizați ce-ți prezintă procesul de producție. Există și o secțiune interactivă, poți să miroși mostre de semințe sau să te joci cu un fel de roată a norocului.

Pe urmă urci un nivel sau două, depinde unde vrei să deguști, căci cârciuma e vastă, dispusă de jur-împrejurul axului central. Ca decor – chiar am avut impresia pentru o clipă că ne-am teleportat într-o berărie tradițională bavareză! Mese și bănci din lemn, ospătari și ospătărițe îmbrăcate în costume specifice, miros de bere și cârnați prăiți.

Eu m-am parcat la o masă, Tati s-a dus să prechimbe voucerul. Am primit pentru el câte o bere mică, am luat variante diferite, desigur. Țin minte că au vreo 4 sortimente, inclusiv nefiltrată și neagră. În timp ce degustam (foarte bună berea vietnameză, a propos!), o chelneriță ne-a pasat un meniu și am zis că dacă-i bal, bal să fie. Am decis să șeruim o pizza amândoi; pizza avea inclusă în preț o bere, așa că am mai cerut încă o bere suplimentară, toată afacerea costându-ne un pic peste 12 euro. Pizza avea să fie delicioasă (cu carne tocată de vită și pesto) și astfel am avut ocazia să degustăm și celelalte 2 tipuri de bere, deci putem spune că ne-am făcut o imagine completă! 😊 Există și toalete în zonă, desigur, că la atâtea lichide...

Ne-am reunit cu ghida și restul grupului la ora convenită și am luat altă telecabină spre etajul inferior al complexului. Am coborât la Stația Bordeaux și, deja prin ferestrele coridorului de ieșire, am putut admira în toată splendoarea lui Podul lui Dumnezeu (sau Golden Bridge). Îl știți cu siguranță din poze și filmulețe, este un pod suspendat desupra hăului, de formă ușor arcuită, susținut din loc în loc de piloni uriași în formă de palme deschise spre cer. Am străbătut agale cei aproximativ 150 m, nevenindu-ne să credem că suntem cu adevărat acolo, oprindu-ne din loc în loc pentru priveliști și poze!

La capăt este un loc special pentru fotografii, se stă la coadă în acest scop și ghida ne-a pozat pe rând pe toți (din păcate, acele fotografii sunt pe un telefon care s-a stricat și de pe care Tati, cel puțin deocamdată, n-a putut să le recupereze).

Pe urmă am plecat să vizităm restul nivelului, una dintre atracții fiind o pivniță cu vinuri, pentru care se plătește suplimentar. Întrucât am considerat că avem la activ destule pivnițe cu vinuri, eu și Tati am zis pas (alături de alți turiști) și, în timpul în care cei interesați au vizitat-o, noi am aprofundat grădinile înconjurăroare – una cu statui romane și alta cu multe flori, o moară de vânt și un păun supradimensionat. Țin minte că există și un restaurant cu stele Michelin pe-aproape, aviz amatorilor.

 Grupul s-a reunit pentru ultima oară și împreună am vizitat uriașa statuie a lui Buda, plasată într-un părculeț tematic, cu grupuri statuare și stegulețe colorate. Din Gare de Jardin ne-am îmbarcat în telecabina ce ne-a coborât la baza muntelui. The end.

A fost o experiență complexă (sigur nu completă), pe care o recomand din toată inima! Ba Na Hills este un kitch desăvârșit, adus la nivel de artă, care îți răscolește și încântă toate simțurile, indiferent de vârsta biologică pe care o ai. E un melanj inedit de culturi ce te învăluie din toate părțile, care te surprinde la fiecare pas și te face să-ți dorești să-l străbați pe îndelete și pe alocuri să revii. E un loc în care poți petrece jumătate de zi, ca noi, sau chiar 2-3 zile fără riscul de a te plictisi, pentru că e plin de activități pentru mari și mici. Un loc în plin proces de dezvoltare; probabil că peste 4-5 ani va arăta total diferit.

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 110 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI