ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.09.2014
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 17.04.11
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
AUG-2014
DURATA: 3 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 12 MIN

Week end perfect in cetatea tarilor vlahi si imprejurimi

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Daca cu ceva ani in urma mi s-ar fi spus ca va veni un moment din pacate neplacut in care sa ma retin de la o excursie de week end pe Valea Prahovei spre statiunea mea de suflet, Sinaia sau spre minunatul oras de la poalele Tampei, Brasovul, orasul in care printre altele chiar mi-ar place sa traiesc, as fi spus never… si totusi never say never. In ultimii ani circulatia din Bucuresti spre Brasov si retur a devenit mai ales in week end un calvar fara acoperire, timp morti petrecuti in trafic, nervi, aglomeratie, cheltuiala nejustificata si alte ingrediente neplacute.

Asa incat dupa calcule amanuntite, timp necesar pentru parcurgerea distantei, costuri dar mai ales interesul starnit de nenumaratele impresii inserate pe acest sait de turism despre orasul, fosta capitala a vecinilor bulgari, dupa ce cu cateva zile inainte ne-am facut o rezervarea prin intermediul prietenului nostru booking.com la hotelul Gurko (vezi impresii), zic, am purces la drum la sfarsit de august calduros, vineri dupa ora pranzului cu asteptari rezervate si realiste pentru o mica escapada in vecini.

Pe langa orasul despre care fac aici vorbire am trecut de nenumarate ori in drumurile spre tarile cu litoral generos si minunat Grecia si Turcia, insa din pacate intotdeauna in fuga si neavand timp spre a-l vizita cu adevarat.

Drumul parcurs pana la Ruse, fara probleme, relativ liber. Cei cca 100 de km prin Bulgaria i-am parcurs cu placere caci soseaua este bine marcata si bine intretinuta, cu mici exceptii de drum iar circulatia nu ni s-a parut foarte intensa. Cele 2 echipaje de politie cu radar le-am depasit fara probleme mai ales datorita atentionarii de catre ceilalti participanti la trafic care veneau din sens opus. Este cunoscuta “solidaritetea” soferilor in aceste situatii.

In fine, in jurul orei 16,30 am intrat in orasul strabatut de raul Yantra. Dupa cazarea la hotel am plecat per pedes in explorarea orasului.

Ce am vizitat in Veliko Tarnovo -Turnul Mare, capitala tarilor vlahi intre 1185-1393 am sa incerc sa povestesc fara a va reaminti foarte multe date din istoria acestuia, caci sigur le puteti gasi la un simplu click intrand pe encyclopedia tuturor cunoscuta Wikipedia.

Orasul a avut statut de capitala a Bulgariei pana in 1879 cand dupa eliberarea de sub dominatia turca aceasta a fost mutata la Sofia. Populatia orasului este de cca 300000 locuitori dar odata cu venirea toamnei tinerii studenti ai Universitatii Chiril si Methodiu precum si ai Universitatii Militare Vasili Levski iau cu asalt orasul care se improspateaza de agitatia lor tinereasca.

Orasul este recunoscut dupa cele 3 dealuri Tsarevet (Cetatea Tarilor) Trapezista si Sveta Gora (voi anexa harta orasului pe care am primit-o de la centrul de informare al acestuia aflat pe bd. Hristo Botev.)

CETATEA TSAREVETS – biletul de intrare costa 6 lv. si se cumpara de la casa de bilete aflata chiar la intrarea in cetate. Se poate plati cu leva sau card.

Este marcata de ziduri intarite, fiind inconjurata de raul Yantra care strabate orasul. Adaposteste castelul, biserica, turnurile de aparare care sunt consolidate si in buna stare de conservare. Daca doriti sa faceti fotografii sau sa priviti panorama orasului puteti urca contra a 2 lv. in turnul bisericii. Intradevar vederea asupra orasului este de exceptie. Singurul turn care s-a pastrat este cel al lui Baldwin de Flandra care a fost tinut ostatec de tarul Kaloian in incinta acestuia. Daca doriti sa vizitati in amanuntime cetatea sigur va trebui sa-I acordati rabdare si atentie sa aveti eventual in dotare o sticla de apa/suc si incaltari adecvate. La stanca executiilor veti vedea locul de unde se spune ca erau aruncati raufacatorii cetatii. La intrarea in cetate sunt 3 fotografi cu ceva recuzita in dotare, chiar si un cal de lemn, bineinteles si care va vor indemna sa faceti fotografii imbracati in costume de epoca si cu arme de ev mediu. Daca sunt grupuri mai consistente de romani si sunt destule, fotograful cu alura de bunic bonom, primul care te intimpina la intrare are chiar si o melodie in lb.romana care este reprodusa cu entuziasm. La jumatatea drumului care urca spre biserica sunt cativa comercianti care va pun la dispozitie ceva racoritoare, amintiri si tablouri cu schite si desene ale cetatii si orasului actual. Preturile nu sunt mai mari decat cele practicate in oras si daca aveti rabdare merita sa le acordati putina atentie.

MONUMENTUL DINASTIEI ASSEN inchinat tarilor vlahi Peter, Kaloian, Ivan – un remember in onoarea celor 3 frati intemeietori ai cetatii sub a caror domnie Tarnovgradul a avut cea mai frumoasa perioada de inflorire economica, politica, culturala intre anii 1185-1241.

In spatele monumentului se afla o cladire cu o arhitectura remarcabila care adaposteste galeriile de arta, din pacate inchise la ora tarzie la care ajunseseram noi in vizita. Parcul ce inconjoara arealul este deosebit de frumos si bine gospodarit De pe balconul camerei hotelului Gurko in care am avut cazarea in cele 2 nopti petrecute in oras am vazut sau mai bine spus auzit insa de la distanta bineinteles un spectacol folkloric oferit turistilor pe terasa frumos amenajata a muzeului.

Cetatea de pe dealul TRAPEZITSA recunoscuta in sec. XII-XIV ca si “gloriosul oras” cuprinde in interiorul zidurilor fortificate Manastirea Ivan Rilski.

MUZEUL SARAFKINA KASHTA – situat pe str. Gurko – biletul de intrare costa 6 lv

Casa a fost construita in 1861 pentru un zaraf bogat si adaposteste pe 2 nivele vizibile insa ea este construita pe 5 nivele un adevarat muzeu de obiecte pretioase, monezi, articole de arta populara, tablouri si carti vechi, de colectie, picturi, tapiserii de mare valoare, una deosebit de frumoasa, cu teme biblice, covoare, mobila de epoca. Un colt deosebit al casei mi-a atras atentia. Remarcabil amenajat vorbeste despre fotograful Panayot Ivanov, primul fotograf venit in oras in 1851. Prima fotografie panoramica a orasului a fost facuta de aici in 1875 de Dimitrios Mihailides un grec din Istanbul. Timp de 30 de ani un roman Onorii Markolesco a fost cronicarul fotograf al orasului. El a imortalizat aici primele figuri ale Adunarii Nationale a Bulgariei, o galerie remarcabila de comercianti, profesori, functionari, mestesugari. Vitrina cu fotografii este impresionant iar intreaga casa este ca o adevarata bijuterie asezata pe malul Yantrei.

CATEDRALA MAICII DOMNULUI (Theotokos) cu o biserica frumoasa si impozanta nu foarte mare si nici opulenta. Sigur aici s-ar mai putea face niste investitii.

HANUL LUI HADZHI NICOLI, datand din 1858 la parterul caruia se afla un magazin de vinuri autentice. La etaj este hotel iar gradina interioara adaposteste un restaurant in care seara sunt adevarate spectacole muzicale de buna calitate caracteristice unei cetati medievale.

Hanul a fost construit de un mare constructor Kolyn Fitcheto pentru un prosper om de afaceri. Constructia se afla intre 2 strazi, (Samovodska Charshya) parterul este pe o parte iar cele 2 etaje rezidentiale pe strada din spate. Este o cladire decorata cu coloane frumoase, renovata, pastradu-i-se insa stilul autentic. Gradina este amenajata cu mesele restaurantului usor discordant.

STRADA GURKO, pietruita, cu case vechi, unele foarte bine conservate, cateva parasite, uitate de vremuri si de oameni. Este cea mai veche strada a orasului cu case cu arhitectura specific renasascentista, spectaculoasa, in panta, situata pe malul Yantrei. Poarta numele generalului rus care in iulie 1877 in fruntea armatei a adus eliberarea orasului de sub jugul otoman. Mi s-a parut de departe a fi cea mai frumoasa strada a orasului vechi, fiind de fapt si strada de referinta a acestuia, o bijuterie cu casele ei ingramadite avand senzatia ca acestea se vor pravali spre raul care traverseaza orasul.

STRADA RAKOVSKI fosta SAMOVODSKA CHARSHYA si piateta cu acelasi nume care respira atmosfera romantica a secolelor trecute. Aici la parterul caselor vechi se afla ateliere ale mestesugarilor locali unde acestia inca lucreaza dupa metode vechi numai de ei stiute, diferite bijuterii din argint, in special, obiecte de sticlarie, artizanat, pielarie, pictura si alte souveniruri. Totodata pe aceasta strada se afla casa muzeu a scriiitorului Emilian Stanev.

Monumentul lui Stefan Stambolov, figura proeminenta a razboiului de eliberare a Bulgariei devenit si prim ministru al tarii. se afla pe STRADA STAMBOLOV care ii poarta si numele paralela cu cea mentionata mai sus. La extremitatea acesteia se afla si binecunoscuta CASA CU MAIMUTA ridicata la 1849 din pacate acum nelocouita, adapostind la parter 2 magazine. Arhitectura casei este de asemenea deosebita.

CLUBUL MILITAR se afla in piateta traversata de bd. Hristo Botev cu statuia ridicata in memoria tuturor soldatilor din oras cazuti la datorie in diferitele razboaie purtate de bulgari fie impotriva jugului otoman, fie in cele 2 razboaie mondiale. Atat pe fatada cladirii cat si pe monument se afla inscriptionate numele soldatilor cazuti in razboaie.

Acestea sunt obiectivele pe care le-am vizitat in orasul vechi. Plimbarea pe stradutele mici ale orasului printre casele adevarate bijuterii cu aer renascentist a fost o desfatare a ochiului.

MIJLOACE DE TRANSPORT

In oras sunt afisate in statiile de autobuz liniile acestora si intervalurile orare de transport. Nu le-am testat dar le-am observat deplasandu-se prin oras. Sunt curate, civilizate si circula foarte des. Am folosit in schimb taxiul. Masinile sunt noi, comode, sigure, bine intretinute iar soferii sunt amabili si cooperanti. Cu siguranta este loc de negociere a preturilor cerute initial. De la cetatea orasului pana in Arbanasi ni s-a solicitat 6 leva la dus si 5 leva la intors/segment de drum/2 persoane. In cazul in care va parcati masina in loc sigur, eventual in custodia hotelului nu vad nici un impediment in folosirea taxiului pentru parcurgerea unor distante rezonabile pentru oras sau eventual pentru imprejurimi pana la ore tarzii din noapte.

DESPRE ORAS, LOCALNICI, TURISTI SI PISICI

Orasul vechi caci despre el vorbesc este curat in general, pe alocuri sunt case parasite, unele la vedere, altele mascate de panouri. Orasul este iluminat bine si marcat cu semne de circulatie suficiente.

Localnicii sunt prietenosi, gata sa-ti raspunda la orice intrebare si chiar daca o limba straina nu le este familiara se vor stradui sa te ajute prin celebrul semn al mainilor. Sunt obisnuiti cu turistii si mai ales cu romanii. Comerciantii se descurca bine in general in engleza si multi dintre ei chiar stiu sa vorbeasca cuvinte uzuale in limba romana. In restaurante meniurile sunt si in limba engleza multe dintre ele cu fotografii si pretul aferent e care il veti plati asa incat nu sunt probleme de comunicare.

La tot pasul in zona veche a orasului am intalnit turisti, multi romani dar si grupuri mai mari sau mai mici de occidentali, multi spanioli, nordici, ceva francezi, usor rataciti dari si multi japonezi. Erau multi tineri bulgari insotitori si ghizi pentru grupurile de turisti pe care i-am observat facandu-si cu placere si determinare meseria. M-a uimit atitudinea lor mandra, amabilitatea si disponibilitatea lor in a comunica. Asa dupa cum pe de alta parte mi-a atras atentia si... numarul mare de pisici, feline mai mari sau mai mici, de toate culorile, mai lenese sau mai vioaie, intinse languros la soare sau stracurandu-se printre picioarele turistilor la mesele din restaurante sau terase, in parcuri si pe strazile turistice ale orasului.

LOCURI DE LUAT MASA sunt la tot pasul. In primul rand as recomanda MEHANA GURKO in al carui hotel am si fost cazati. Se mananca bine, la preturi rezonabile, iar meniul cuprinde diferite optiuni care pot satisface o gama variata de gusturi. Portiile sunt consistente, se pregatesc in timp optim, sunt frumos prezentata si servite profesional. Pentru un meniu de 2 persoane alcatuit din salate asortate sau /si eventual o portie consistenta de cartofi naturi garnisiti cu legume si branza rasa, un gratar de pui si un kebab mixt, o inghetata., 2 beri mari nu veti plati mai mult de 25 leva.

De asemenea va pot spune ca la PIZZERIA TEMPO puteti avea o pizza mare cu 2 beri la nu mai mult de 10-12 leva. Este bine preparata, gustoasa si aspectuoasa.

O alta varianta ar fi PIZZERIA EGO sau PIZZERIA BIANCO, situata in incinta Clubului Militar, cu o terasa foarte frumoasa cu vedere asupra caselor vechi ale orasului de pe strada Gurko. Aici singurul inconvenient a fost ca nu am putut plati cu cardul insa tanand cont ca o casa se afla in imediata apropiere nu am considerat a fi un impediment, sigur nu si daca s-ar fi intamplat undeva tarziu in noapte si casele de schimb ar fi fost inchise.

In Arbanasi am mancat la un pranz de asemenea la unul din restaurantele din micul centru al localitatii, cu case rustice si gradini amenajate in acelasi stil. Mancarea a fost servita prompt si la aceleasi preturi ca si in oras.

Am remarcat ca in oras sunt multe, foarte multe magazine, cu diferite articole de incaltaminte, imbracaminte si case de schimb deschise pana dupa lasarea serii. Orasul are si lanturi de magazine intrate de pe piata europeana in zona tarilor ex-comuniste dupa evenimentele din '89. Am vazut de asemenea si cateva sali de jocuri si cazinouri destul de active seara si frecventate de turisti

Ce am mai vizitat in cele 3 zile petrecute in vecini.

ARBANASI, mica localitate aflata la cativa kilometri distanta de oras. A fost fondata in sec. XV de crestinii din SV peninsulei balcanice. In sec. XVII-XVIII devenise un centru comercial remarcabil avand legaturi cu Italia, Rusia, Imperiul Austro-Ungar, Transilvania. Existau mai mult de 1000 de case construite in piatra. Locuitorii au fost principalul furnizor de unt si seu pentru Istanbul. Multi locuitori de vaza de origine greaca ai orasului au colaborat cu companiile grecesti aflate in Sibiu, Cluj, Brasov. Patriahia ortodoxa din Istanbul a incurajat evolutia religioasa a populatiei autohtone scutind-o de taxe si sustinand-o moral si material prin activitatea manastilor. Aici s-a infiintat in 1779 prima scoala greceasca din Bulgaria. Localitatea a fost in 1786 atacata si jefuita de talhari, de atunci incepand decaderea ei.

Aici am vazut o zona turistica de exceptie, cladiri vechi in piatra, renovate adecvat cu spatii generoase si gradini bine intretinute. Parcul localitatii este frumos si gospodarit cu aer autentic unde cateva capre isi procurau hrane ne bagand in seama turistii care se fotografiau in imediata lor apropiere. Sunt multe hoteluri si mehane, hanuri si pensiuni la care pretul unei camere duble cu mic dejun pentru o noapte variaza ajungand pana la 30 de eur pentru cele cu pretentii rezonabile. Chiar si numai pentru o vizita de cateva ore merita sa faceti un scurt drum pentru ca zona este superba si chiar merita a fi explorata.

MANASTIREA KILIFAREVO - drumul spre Gabrovo va trece de satul Debelets - Natsovtsi apoi indicatorul va va duce direct la manastire. Are hramul Nastera Maicii Domnului. Intr-un spatiu generos pe malul raului Belitsa, bine gospodarita, fara a sugera opulenta se afla aceasta manastire de maici. Biserica este construita in piatra si inconjurata de chilii. Istoria manastirii spune ca un om invatat din Tarnovo purtand numele de Theodossius s-a stabilit aici in anul 1348 spre a se inchina cu evlavie Domnului. A fost ucenit al sf. Grigore din Sinai si dupa ce a calatorit la Muntele Athos si prin sudul Bulgariei impreuna cu un discipol al sau Romil din Vidin s-a indepartat de lume in padurile de pe aceste dealuri cu peisaje mirifice. Constructia manastirii a fost sprijinita de Tarul Ivan Alexandru. Invaziile otomane au devastat manastirea in 1596 ea fiind chiar loc de refugiu pentru niste insurgenti din Tarnovo. A fost distrusa de otomani. Actuala manastire se spune ca a fost ridicata in sec. XVI. Picturile murale afectate azi de trecerea timpului sunt din sec. XVII. Iconostasul este realizat de mesterii din Tryavna care au sculptat monstri si bestii mistice. Intre 1830-1835 manastirea era infloritoare. Aici au fost scrise carti liturgice, taduse lucrari despre viata si patimile diferitilor sfinti bulgari, greci, sarbi. In interiorul bisericii manastirii era o slujba particulara de botez. Maica stareta asista preotul care cu glas curat facea slujba. Mi-a placut linistea pe care o transmitea atmosfera manastirii cu modestia care mi s-a parut ca o emana chiar si din chiliile maicilor.

TRYAVNA - mergand de la Kilifarevo spre Gabrovo pe malul aului Dryanoska am ajuns intr-un loc mirific, orasul vechi Tryavna situat pe un deal, la 440 m. deasupra nivelului marii. Asezarea se pare ca a fost locuita de triburile tracice dar s-a inghegat ca si localitate in sec. XII. Este remarcabila prin arhitectura renascentista cu case in piatra si acoperisuri din ardezie. Eu am sa enumar numai cateva dintre obiectivele pe care le-am vizitat insa cu siguranta cel mai complet si decumentat rew. despre aceasta destinatie este cel al colegei @floria caruia ii multumesc ca mi-a trezit interesul pentru a vizita aceasta localitate parca iesita din cartile copilariei.

Am parcat in centrul orasului, 2 leva/ora si dupa ce am lasat masina in siguranta pentru cateva ore am purces la vizitarea localitatii.

In PIATA DIADO NICOLA bogata in cladiri cu arhitectura renascentista am intalnit bineinteles turnul cu ceas, emblema a orasului, constructie de la 1814 inca functional. In spatele acestuia se afla un pod de lemn peste raul amintit care da culoare localitatii si unde majoritatea turistilor se fotografiau.

Casele memoriale pe care le-as recomanda ar fi:

Casa Petko si Pencho Slaveykov (cel de al doilea, fiul a fost propus pentru premiul Nobel, din pacate a murit inainte de a-l primi) cu o expozitie frumoasa a lucrarilor celor 2 poeti.

Casa Papangelov, cel mai vechi monument arhitectural de sec. XVIII unde s-a refugiat si revolutionarul Vasili Levski., impresionanta.

Casa muzeala Angel Kanchev cu prezentarea activitatii acestui revolutionar, vasnic dusman al jugului otoman.

BISERICA SF. ARH. MIHAIL (nu se fotografiaza) Este remarcabila o cruce de lemn pe care sunt sculptate 12 scene biblice iar iconostasul este o capodopera a scolii de sculptura in lemn de sec. XII din Tryavna. Biserica are o icoana a Maicii Domnului facatoare de minuni si un mic muzeu- 1 leva biletul de intrare in acesta.

SCOALA VECHE - datand de la 1836, astazi muzeu, din pacate era inchis, insa cladirea este deosebita.

CASA RAYKOV - un om bogat, negustorul Nikola Raykov a comandat unui mare constructor Diumitar Sergiov construirea unei case cu parter, etaj, 7 camere, gradina, un tot unitar devenit azi monument istoric. Aici s-a nascut viitorul profesor de chimie si cercetator Pencho Raykov.

CASA DASKALOV, care mie mi-a placut in mod deosebit, devenita muzeu dedicat sculpturii in lemn

Vis-a vis se afla mehana Starata Loza primul restaurant particular deschis dupa 1990 cu o gradina frumoasa si frecventata de numerosi turisti.

In lateral se afla un parculet cu mesteceni, o statuie care reprezinta 2 fete care brodeaza un steag. simbol al luptei pentru renastere nationala.

Zona are multe magazine cu souveniruri, mici terase unde puteti bea o cafea la nisip sau comanda o racoritoare, admirand casele vechi in piatra care strajuiesc stradutele stramte, pietruite ale localitatii.

Veliko Tarnovo si cele cateva obiective din apropiere vizitate mi-au lasat o impresie foarte frumoasa si chiar imi pare a fi o alternativa buna si interesanta de week end.

Va doresc tuturor vacante placute.

il rog pe web daca poate introduce o melodie populara cu Boris Karlov. multumesc


[fb]
---
Trimis de amero in 18.09.14 16:20:50
Validat / Publicat: 18.09.14 19:58:57
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.

VIZUALIZĂRI: 4395 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

15 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (amero); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P31 din interiorul casei muzeu Sarafkina
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 71500 PMA (din 55 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

15 ecouri scrise, până acum

webmaster
[18.09.14 20:00:01]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

===

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu -interpretată de instrumentistul solicitat de către autoare.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM).

buterfly*
[18.09.14 20:02:17]
»

Wow CE bine este documentat! Am onoarea primului vot!

ameroAUTOR REVIEW
[18.09.14 20:25:20]
»

@webmasterX: multumesc, melodia este adecvata, imi place

ameroAUTOR REVIEW
[18.09.14 20:29:32]
»

@buterfly: multumesc ptr. apreciere fluturasule, eu am scris cate ceva despre ceea ce am vazut

Floria CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA
[18.09.14 22:53:47]
»

Sunt bucuroasă că aţi ajuns şi la Tryavna şi că v-a plăcut orăşelul pitoresc de la poalele Balcanilor! Noi am poposit prima oară la Tryavna toamna trecută la întoarcerea dintr-o excursie la Stara Zagora şi ne-a plăcut atât de mult încât am revenit de 1 Mai pentru câteva zile de vacanţă. vezi impresii

Vă doresc să aveţi parte de cele mai frumoase excursii!

Cu drag,

Floria

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
le_maitre
[18.09.14 23:11:02]
»

@amero: прекрасни впечатления, Много благодаря!

ameroAUTOR REVIEW
[19.09.14 06:43:40]
»

@Floria: da, ai dreptate oraselul e foarte frumos din pacate trebuia sa-mi aloc mai mult timp ptr. vizita, poate data viitoare, multuimesc

ameroAUTOR REVIEW
[19.09.14 06:49:30]
»

@le_maitre: stai sa traduc, oricum blagodarya pana una... alta

-------

by wm: прекрасни впечатления, Много благодаря

Yersinia Pestis
[20.09.14 16:54:27]
»

Superb articol și foarte bine documentat! Din păcate, pentru mine, este destul e departe pentru o vizită, cu dedicație. Poate când o să mă mai duc în Bulgaria!

F2A1C
[20.09.14 19:06:25]
»

@amero: Cu biletul de intrare la Tsarevets am avut o surpriza: e 6 leva / persoana SAU 6 leva / familie cu cel putin un copil. Am mai intilnit asta si in alte muzee.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
ameroAUTOR REVIEW
[20.09.14 21:25:11]
»

@F2A1C: am platit 6 leva/persoana si chiar am intrebat ptr. ca era afisat biletul redus ptr. copii si pensionari 5 leva si ni s-a spus "categoric" 6 leva/biletul/persoana, acum o fi fost functionara mai drastica sau era nervoasa pentru ca eram matinali...

ameroAUTOR REVIEW
[20.09.14 21:46:12]
»

@căpcă1: cu siguranta vei gasi o cale sa faci macar un popas in cetatea tarilor. e frumoasa intreaga zona si bulgarii stiu sa faca turism si aici nu numai pe litoral

Tudor-Cristian
[03.10.14 10:30:13]
»

@amero - Da, un review foarte documentat, continand si multe date tehnice. Am fost şi eu în zonă, dar n-am fost atent la atâtea detalii... Apreciez munca depusă, efortul de a creiona o imagine cât mai completă a zonei. Felicitări!

ameroAUTOR REVIEW
[03.10.14 11:16:43]
»

@Tudor-Cristian - multumesc ptr. vizita

papone
[26.11.14 18:17:01]
»

woow! mi-a mers la suflet! chiar in weekendul asta vreau sa dam o fuga pana acolo (nu stiu cum o fi iarna, dar o sa descopar), ca tot e ziua nationala a noastra , doar ca pe la noi nu mai ai loc... ori de aglomeratie, ori de preturi.

asa ca votul 49 a sosit de la mine, iar urmatorul va fi cel ce va acorda zuuuperbonusulllll. mercic si bravos pentru scriere!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
amero, buterfly*, Floria, Tudor-Cristian
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Veliko Tarnovo și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.075243949890137 sec
    ecranul dvs: 1 x 1