Defileul Jiului

TIPĂREȘTE

Plecând de la Cinciș de la frumoasa întâlnire AFA 2016, am hotărât să facem drumul de întoarcere acasă pe altă cale decât cea pe care am venit și am ales Valea Jiului, locuri pe unde nu fusesem de ceva ani dar unde cândva instalam corturile aproape în fiecare vară. Pe aici am petrecut la multe focuri de seară, focuri atât de frumoase dar și atât de necesare, pentru a frige slănina, ceapa, cârnații, scrumbiile de Dunăre, pentru a fierbe cafeaua și vinul sau pentru a încălzi puțină apă atât de necesară spălării "ritualice" a neastâmpăraților micuți care se bucurau de libertatea vieții boeme, fără teme și fără restricții. De ce alegeam acestă zonă? În primul rând că era destul de aproape de București (benzina atunci era o problemă) dar și pentru locurile sălbatice în care ne puteam instala fără teamă.

De la Hunedoara ne-am îndreptat spre Petroșani, urmând drumul european E79, cel care avea să ne ducă până la Tg. Jiu, drum a cărui construcție a fost posibilă și datorită lucrăturii create de apele Jiului printre zidurile de stâncă, ce desparte două grupuri de munți, Parâng și Retezat.,

Traseul este unul fascinant, plin de curbe dar lipsit de localități, prima parte fiind în județul Hunedoara. La trecerea în județul Gorj era granița dintre Imperiul Austro-Ungar și Țara Românească, acolo era punctul vamal Polatiștea, azi marcat de un basorelief al sculptorului Ladislau Schmidt. De aici, pe drumul forestier, puteți ajunge pe cheile Polatistei, o zonă încă curată acum câțiva ani, drumul dus-întors vă ia cam 3 ore dar merită. Șoseaua continuă ondulată printre crestele sălbatice de piatră până aproape de Lainici, nu înainte de a admira unul din marile viaducte ale defileului, la cam 30 m înălțime. Trecem pe lângă ce se mai vede din vechile cazărmi ale grănicerilor și ajungem în locul luminat, larg unde năvalnicul râu s-a mai domolit, la mânăstirea Lainici. Ajungem și la monumentul generalului Dragalina, cel care a fost rănit grav în luptele de la Lainici din Primul Război Mondial (se spune că a venit să inspecteze linia frontului, a intrat în mânăstire și s-a spovedit iar la plecare, pe pod, a fost rănit grav, fapt ce i-a cauzat moartea). Jiul domol de acum însoțește șoseaua care, sub stâncile aplecate peste apă, cu plasele de siguranță nou puse, ne conduce până la Bumbești, acolo unde este capătul defileului. La Bumbești puteți vedea ce a mai rămas din castrul roman construit special pentru Drumul lui Traian.

Am continuat de fapt, pe lângă amintirile noastre dragi, și lecțiile de istorie și geografie care ne-au încântat excursia organizată de AFA cu ghizii locali, adică am trecut de la mândrul ținut al pădurenilor la cel al momârlanilor sau jienilor, vrednici urmași ai dacilor, cei care refuzau până de curând să-și vândă vechile lor case părintești pentru a nu-și vinde strămoșii îngropați sub streașina casei; din această frumoasă comunitate se mai văd azi stânele de la munte, din păduri dar și cele câteva momârlance care coboară călare să aducă laptele proaspăt "barabelor", adică orășenilor sau străinilor (ne-am trezit cândva la cort cu cineva care ne-a adus, fără să cerem, lapte "pentru prunci" și ouă, dar nu a vrut nici-un ban). Și nu vă luați după DEX să aflați ce înseamnă momârlan - se zice că la viitoarea ediție greșeala va fi corectată - ci aflați că înseamnă, după unele teorii, "țăran al locului" nume venit din latină, după altele, "rămășiță", "resturi" ai dacilor liberi cum i-au numit maghiarii.

Jiul, acest râu important din țara noastră, se formează prin unirea, în dreptul localităților Livezeni-Iscroni, a Jiului de Est, numit în trecut Jiul Unguresc, izvorât undeva pe la depresiunea munților Șureanu, cu Jiul de Vest, fost Jiul Românesc, ce izvorăște din apropierea lacului glaciar Tăul fără Fund, la 3-4 m de acesta; taie spectaculos munții în drumul lui spre Dunăre și adună afluenți numeroși care au creat chei frumoase, Sohodolul, Polatiștea și Sadu fiind cele pe unde am campat cu ceva timp în urmă. Din tot drumul lui prin munți, dealuri și câmp întins, de aproximativ 345 km, cel mai spectaculos sector este cel cunoscut ca "Defileul Jiului", cu o lungime de aproximativ 33 km, între Livezeni și Bumbești -Jiu, o zonă încă destul de sălbatică și cu o faună și floră ce păstrează specii unice în Europa. Zona defileului este complet lipsită de localităti, singura așezare este doar Mânăstirea Lainici (despre care am scris), cam la jumătatea distanței dintre Bumbești și Livezeni, în locul numit Pasul Lainici.

Despre numele apei, Jiu, se spun multe. Se zice că numele actual provine din timpul invaziei hunilor când s-a numit Jii (apa); prima denumire ce apare în scrierile lui Herodot a fost Rhabon, apoi în perioada de formare a statului dac s-a numit Gilfil sau Gilpil iar în 1700 apare pe harta de la Padova a Stolnicului Cantacuzino cu numele de Jiu.

Drumul care astăzi ne încântă, șoseaua E79, ce trece prin aria zis protejată a ceea ce s-a constituit în 2005 sub numele de Parcul Național Defileul Jiului, șosea ce se împletește cu apele Jiului, are o istorie veche. Primii care au reușit să facă un drum de picior pe malul Jiului au fost dacii, drum pe care s-au strecurat și romanii cu o parte a cavaleriei maure în încercarea de a-l ataca pe Decebal. Dar marea armată romană nu putea trece cu călăreții și dotarea acelor timpuri, rapid și în siguranță, pe un drum de picior așa că, după ce s-au așezat în castrul de la Bumbești-Jiu, romanii construiesc drumul cunoscut azi drept Drumul lui Traian sau drumul roman, undeva la peste 1600 m altitudine, prin pasul Vâlcan, unind Drobeta cu cea ce avea să devină capitala provinciei romane Dacia, Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Tot pe acest drum a trecut și Mihai Viteazul în fuga lui spre Viena.

Astfel drumul prin defileu este abandonat multe secole, până când sunt descoperite zăcămintele de cărbuni din munții Văii Jiului (printre primele consemnări sunt din anii 1780-1790, una din cele mai interesante este cea a unui general de armată austriac ce lupta împotriva otomanilor și care a avut ideea aprinderii unor mormane imense de cărbune în tranșee, astfel că s-a creat iluzia că austriecii sunt mult mai numeroși și otomanii au renunțat la forțarea pasului Vâlcan). Adevăratele prospecțiuni și exploatări încep în 1835 - 1840 și, deja prin 1870 devine necesar un drum mai scurt și mai ușor pentru transportul cărbunelui la furnalul de la Brașov, drum terminat în 1890-1894 și la inaugurarea căruia de către partea austriacă se montează o placă de marmură la noul punct vamal Polatiște. Statul român este cel care începe în 1924 construcția căii ferate dinspre Oltenia dar în 1940 lucrarea realizată cam 40% este abandonată. Reluată după 1 martie 1948 când au fost aduși, cum se spune la muncă voluntară forțată, cei aproximativ 28.000 de brigadieri termină lucrarea în 6 luni, astfel că la sfârșitul lunii octombrie 1948 cale ferată Bumbești - Livezeni este inaugurată. Ea rămâne și acum, după atâtea decenii, cea mai frumoasă cale ferată din România, cea mai complexă având 35 de poduri și viaducte și 39 de tuneluri, ulterior s-au adăugat alte ziduri de sprijin iar din 1973 a fost electrificată.

Parcul Național Defileul Jiului, creat în 2005, are peste 80 % păduri de fag, gorun, stejar, are rezervații naturale precum Stâncile Rafailă, peștera Bolii, Sfinxul Lainicilor, are grote, pajiști, chei frumoase ale afluenților Jiului, cascade, animale rare dispărute din pădurile Europei și are pagină pe net unde, teoretic, puteți afla tarifele traseelor tematice (pt 2016 nu sunt finalizate).

Defileul Jiului este o zonă superbă, chiar unică în România prin formația geologică, prin încă existența pădurilor, prin numărul mare de specii de plante și animale rare, din păcate este și cenușăreasa turismului românesc căci nu este promovat aproape deloc, are urmele dureroase ale minelor părăsite, are multe de oferit pentru iubitorii de natură, drumeții, istorie. Dacă timpul vă permite, treceți pe acolo, drumul nu este refăcut complet dar bucata rămasă nu este chiar rea, aveți grijă că printre altele acolo sunt și vipere și urși dar, contra cost puteți avea ghizi, rangeri, pescuitul este permis cu respectarea legislației, camparea doar în locuri permise iar focul cu lemne din pădure este interzis.

Alexandru Vlahuță spunea despre acest defileu: "Nicăieri nu am văzut desfășurare de atâta măiestrie într-un singur cadru, toate cele trei frumuseți ale naturii: munții, apele, pădurea, ca în această trecătoare spre Petroșani. "

---

VIZUALIZĂRI: 3411 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI