ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.10.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Mărăşeşti [VN]
ÎNSCRIS: 30.04.09
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
OCT-2017
DURATA: 3 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 11 MIN

Călător prin țara mea: pe Valea Doftanei, în jos. Și-n sus. Și la stânga și, apoi, dreapta.

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Gheorghe bea, în fiecare seară înainte de culcare, câte două păhărele de pălincă. Nevastă-sa, botoasă, vrea să-l dezbare de obiceiul ăsta. Ca să-l convingă, încearcă să-i demonstreze că alcoolul este nociv și vine cu două păhărele, unul cu apă şi altul cu pălincă. Aduce şi cutia cu viermişori, pe care Gheorghe îi folosea drept momeală la pescuit şi spune:
– Vreau să vezi asta! și pune un vierme în păhărelul cu apă, iar acesta începu să înoate.
Soţia pune un vierme şi în păhărelul cu pălincă şi viermele moare imediat! Simţind că şi-a făcut clar punctul ei de vedere, ea spune:
– Cred că ți-i clar ce se-ntâmplă când bei alcool, așa că, te-ntreb: ce ai înțeles din ce ți-am arătat, măi, Gheorghe?
Gheorghe se uită la paharul cu viermele mort şi spune, luminat la față:
– No, d-apoi îi clară treaba, dacă beau pălincă, nu fac viermişori!

Să zicem c-am trecut într-o nouă etapă a vieții mele, că am îmbătrânit cu un an, iar această îmbătrânire mă va face să deviu mai înțelept, deși, sincer, am rezerve!

În astea două săptămâni de-au trecut m-am plimbat pe unde-am vrut și pe unde nu: pe Valea Doftanei, la Năruja, la București, la Buzău. Dup-atâta bâțâială prin tot felul de locuri ale țării ăsteia pot spune că am înțeles că a face turism e ceea ce-mi place mult, tare! Măcar și numai pentru faptul că nu trebuie să muncesc și că văd tot felul de locuri noi.

Acuma-i drept, unii asociază turismul numai cu șederea în vreun hotel de ”nșpe” stele, cu mese servite doar la restaurante scumpe, cu dormitoare de 190 de mp.

De fapt, și știți și voi, nu-i așa:luxul face bine la moral dar nu este o condiție sine qva non pentru a ieși și-a te plimba pe unde vezi cu ochișorii.

Iar la faza cu restaurantul poți păți și ca-n bancul:

- Chelneeer!
- Da, domnule!
- Unde-ai fost, am strigat după tine de 10 ori?!
- Scuze, domnule, de 9 ori nu v-am auzit!

Adică, vreau să spui că poți plăti o sumă imensă pe o masă de nimic și-atunci, ce-ai făcut, mă, ești și flămând și fără bani.

Mă rog, bat apa-n piuă, de fapt vreau să ajung la partea în care povestesc despre cum a fost la Valea Doftanei, după ce v-am scos ochii cu ce cazare bună am avut! Și, da, am avut oo cazare bună, tare!

NU v-ascund, nu eram tare încântat de ideea de a-mi pierde din viață câteva zile prin locuri de nu-mi ziceau mare lucru și Valea Doftanei făcea parte din astfel de locuri.

M-am uitat pe saituri de turism, nimic nu mă dădea pe spate, m-am gândit și că dau bani la transport și cazare ca să văd ce?

Până la urmă, niște prieteni de familie au insistat și-au insistat până ce neuronul meu a cedat.

Cum ajungem la valea Doftanei?

În cazul meu (nostru) cu auto, pe relația Mărășești-Focșani-Rm. Sărat-Buzău, pe DN2, din Buzău mergem spre Ploiești, pe E577, din Ploiești, spre Câmpina și, de-aici, e simplu, la Teșila.

Drumul este bun, noi plecând într-o sfântă zi de marți, aia cu ceasuri chioare, pe la ora 14, am ajuns în cabană pe la ora 18 fără de-un pic, dar ne-am oprit pe unde-am vrut și pe unde nu.

Ultima porțiune din drum este un pic asfaltată pe repede-nnainte, dar, nu-i nimic aă necesite apel la 112!

Ce vedem noi pe Valea Doftanei?

Păi, prima chestie interesantă, în timp ce urci spre Teșila, până în barajul de la Paltinul, vezi o gură de fost tunel și, pe lângă acea șosea, un delușor dintr-o piatră ciudată, chiar peste pârâul Doftanei.

Apoi, la vreo 5 km de acel loc ajungi la Barajul Paltinul.

Oameni buni, nu, nu o să vă spun nimic despre acest bara! Pentru că de ce, că nici eu nu știu nimica despre el, altceva decât ceea ce scrie pe Wikipedia, deci, puteți și voi citi de-acolo.

Pot doar să vă spun că este o construcție ce ți se dezvăluie treptat, pe măsură ce urci și te apropii de coronamentul lui. Și că, da, este o construcție impresionantă.

Normal că ne-am oprit și am fotografiat locurile, deși, la poarta de acces, era un mare afiș care interzicea tocmai fotografiatul!

Pe bune, adică ce apărăm cu faptul că nu putem fotografia? Astăzi, când orice țară mai de Doamne-ajută are sateliți care-ți fotografiază plomba din măsele, când deschizi gura ca să bagi lingura, noi ne apărăm obiectivele cu veșnicele ”Fotografiatul Interzis! ” Mă duc să mă omor dacă asta ne protejează barajele, interdicția de a fotografia!

Accesul pe coronamentul barajului este interzis, asta pot înțelege pentru că lacul de acumulare format servește ca priză de apă potabilă pentru Câmpina, Moreni și Ploiești. Deși, dacă ar fi să pui vreo substanță, ceva, accesul la coada lacului e liber! Mă rog, nu mai vorbesc!

Zona este frumoasă. Stați așa, puneți pe pauză: cei care vreți numai apusuri de soare pe malul mării, vârfuri din Alpi sau în deșert, nu veniți aici! Aicea-i frumos și simplu și, poate de asta, chiar frumos!

Nu trebuie, cred eu, să fim într-o veșnică concurență, e mai frumos barajul de la Assuan decât Porțile de Fier. Ca valori pur tehnice, da, se pot face clasificări dar, în materie de turism, nu veni la Lepșa, în Vrancea, ca să vezi Matterhornul, iar dacă nu-l vezi să-ți vină cu lacrimi în ochi!

Lacul se întinde pe mulți kilometri spre comuna Valea Doftanei și creează locuri de văzut. Unii, mai întreprinzători, au construit vile pe malul lui și pensiuni. Până la un punct, da, e firesc!

Ruinele bisericii de la Trăisteni

Ei, aicea, oricât aș vrea să fiu băiat ded treabă și să mă declar încântat, nu prea poci!

Ruinele Biserici Vechi se află în Trăisteni, pe drumul ce trece prin sat, pe șosea adică. Noi am trecut de două ori pe lângă ele până le-am găsit! Deci, realizați, canci indicatoare! Și, mai ales, nimeni n-a știut să ne spună ce e cu acea biserică. Doar un polițist local care dirija traficul inexistent din fața școlii. Am oprit lângă el să-l întreb despre cum ajung la ruine iar el mi-a explicat, amabil, că, mai avem, dar nu mult, o să le vedem noi!

Cum spuneam, am trecut de ele, lejer. Curtea arăta total neîngrijită și nu-ți trecea prin cap că acoloșa a fost vreo biserică. Credem noi, că era biserică pentru că, într-un loc împrejmuit, se află câteva mari tufe de vegetație. Și, ceva mai jos de vegetația aia, niște cruci, semn că acolo o fi fost și vreun fost cimitir.

Cu mare atenție zărești pietrele alea, puse una peste alta, despre care se pretinde că ar fi runinele bisericii.

Acuma, care e valoarea istorică a acelor ruine, iacă, nu poci să vă zic ni'ca că nici pe mine nu m-o dumiritără nimenea! Că o fi fost vreo biserică veche sau nu, că o fi clădit-o vreun vodă șmecher sau vreun popă harnic, nu știu, neam, nimic să vă spui. Dar, de văzut le-am văzut, care știți de ele, spuneți-mi și mie, vă rog!

Pădurea Glodeasa

Cică este una din pădurile virgine din România, pădure de foioase și conifere.

Se ajunge pe același drum, treci de Trăisteni, se termină și drumul bun, se intră pe un drum pietruit. De fapt, se cam termină civilizația, ultimele cabane -pensiuni rămân în urmă.

Noi aveam un Renault Clio, vă dați seama că nu am intrat prin cine știe ce cotloane, dar, la un moment dat cel care conducea și care pretindea că el știe locurile, ne-a dat jos și a spus să ne plimbăm prin pădure, pe motiv că să vedem ce frumos este! Mașina lui, am făcut ce-a zis omul, nah!

Cică în pădurea asta trăiesc specii de iepuri și niște broaște care numai aicea sunt, că doar acolo e arealul lor, fie la ele, eu n-am de gând să le năpădesc. Dar, așa, ca plimbare, nu strică să te ginești printre copaci, ba chiar e recomandat că, cică, ursul brun e pe-acolo ca la el acasă și, dacă vă uitați pe lanțul trofic, ursul e mai tare ca omul, mai ales la poftă de mâncare.

Am făcut niște poze de care eram tare încântat, pe urmă m-am mai liniștit, o să le vedeți și voi!

Prin Valea Doftanei, localitatea

Ne-am plimbat, firesc, cum să nu ne plimbăm?! Doar, trebuie să vedem! O așezare de oameni muncitori, am înțeles că baza este pădurea, crescutul animalelor (aaa, aicea se face o brânză cunoscută în zonă drept ”cașcavea”, e un caș din lapte de vacă, ceva mai maleabil, am luat și noi, este bun!) și, din turism, cei cu dare de mână au construit pensiuni și, judecând după numerele de înmatriculare ale mașinilor văzute pe stradă, au oarece dever. Și, gândiți-vă, eram la începutul lui octombrie.

Nu, n-am ajuns pe Secăria- Comarnic, deși cică, e cel mai frumos drum, mi-am mai lăsat locuri de vizitat când mi-or mai luci ochii pe-acolo.

Am mers spre Lacul de acumulare și am văzut câteva pensiuni chiar frumoase: celebra ”Pension Atra”, o pensiune construită cumva sub pământ, care are o legendă a luxului din zonă. Am citit și eu, inclusiv pe AFA și am înțeles că, totuși, e umflată legenda, cam majoritatea de pe sait a spus că prețul este prea mare pentru ceea ce oferă. Mult prea mare...

Oricum, am făcut fotografii de pe culmea dealului spre râul Doftana și spre lacul de acumulare. O plimbare de-o după-amiază plăcută!

Prin albia Floreiului

Vă spuneam că, prin fața ”Cabanei SubBai” curge pârâul Floreiului.

Este un pârâiaș care, atunci când am fost noi acolo, îl săreai de pe-o parte pe alta, fără niciun efort. Normal că eu am alunecat și m-am udat!

Unul dintre prietenii de era cu noi are o holomoacă, caută pietre de forme ciudate, pe care, apoi, le șlefuiește, le dă cu lac de diferite culori și se fudulește cu ele. Mă rog, pentru mine această activitate nu ar fi chiar un must to do, dar, ce știu eu, omul nu ia din timpul, viața sau buna dispoziție a mea ca să-și împlinească idealul, deci, fă-o, nene!

Plouase, puțin timp înainte de ieșirea noastră pe albia pârâului și muntele Baiului scotea aburi, peisaj frumos. Am umblat vreo 30 de minute în sus, apoi ne-am întors, firesc, pe același drum. Știu că pare faptă de oameni care râd la bec, dar, pe mine unul acea plimbare m-a binedispus. Dacă ajungeți pe-acolo și vreți să-ncercați, just do'it!

Castelul Iulia Hașdeu

Hopa, asta n-are nicio treabă cu Valea Doftanei, e în Câmpina, chiar lângă fabrica de gabori, dar, când am plecat din Teșila, am vrut să vizităm pușcăria de la Doftana și Castelul și muzeul BP Hașdeu.

Pușcăria cică nu se mai poate vizita, e total dărâmată sau, mă rog, nu prezintă încredere să mergi pe-acolo!

Așa că ne-am repezit spre Castelul Iulia Hașdeu.

Repet, nu voi scrie despre Castel ca și cum aș ști despre el cine știe ce, altceva decât ceea ce scrie pe Wikipedia. Dar, odată ajunși acolo, era într-o zi de joi, am aflat că intrarea este gratuită, așa că n-am plătit decât 10 lei, taxa ca să pot fotografia ceea ce am văzut acolo.

Castelul are o construcție frumoasă.

Sincer, acuma, după ce l-am vizitat, nu știu dacă, având prilejul ocaziei, m-aș mai duce să-l mai vizitez a doua oară. Mi-a plăcut faptul că, pentru a înțelege ceea ce văd, mă rog, cât m-a lăsat și pe mine neuronul de-l am, am putut folosi audioghidul, o chestie absolut civilizată!

Parcul castelului are și expoziție de sculpturi pe care le-am privit în timp ce ne-am plimbat prin el. E drept, m-a cam luat durerea de cap uitându-mă la ele, dar, nah, arta și cultura sunt grele!

 

Cam asta a fost ieșirea mea la Valea Doftanei, să mor care vă minte! Mie mi-a plăcut, a fost ceea ce mă așteptam să fie. Și, am trecut și pe lângă școala de agenți de poliție ”Vasile Lascăr” din Câmpina, e prima oară-n viața mea!

A, da, bancul de final, normal, cu polițiști.

Agentul Lache vine acasă, de la serviciu, obosit. Nevastă-sa, supărată, îi spune:
-Am fost azi la școală pentru băiat și învățătoarea ne-a spus că trebuie să-l dăm la școală ajutătoare, nu e de-a-ntâia...
- Wow, deja?! Ți-am spus eu că ăsta micu' e tare, o s-ajungă departe!

 

Webmaster, te rog:https://www.youtube.com/watch?v=Zchom72zE1o

Haidi, pa !

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Yersinia Pestis in 16.10.17 12:42:59
Validat / Publicat: 16.10.17 13:13:33

VIZUALIZĂRI: 3767 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

32 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Yersinia Pestis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P12 Spre pădurea Glodeasa
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 34400 PMA (din 36 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol - pg. 1 / 2

32 ecouri scrise, până acum

se afișează ecourile [1 - 30] din total 32
webmasterX
[16.10.17 13:13:10]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

liviu49
[16.10.17 13:15:23]
»

@Yersinia pestis: Start vot! Revin mai pe seara cu un ecou mai de Doamne ajuta!

Numai bine si calatorii placute!

webmaster
[16.10.17 14:31:17]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[16.10.17 14:51:33]
»

@webmasterX: Mulțumesc!

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[16.10.17 14:53:41]
»

@liviu49: te aștept, oricând vrei tu!

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[16.10.17 14:56:05]
»

@webmaster: De ce, ce-am făcut???!!!

Michi
[16.10.17 14:57:39]
»

Am citit în cunoştinţă de cauză pentru că ştiu destul de bine Valea Doftanei. Am fost şi la un restaurant Veveriţa în Trăisteni despre care am scris un review care nu le-a plăcut prietenilor care m-au dus acolo. Ce fac, vorbesc de mine? Mi-a plăcut reviewul şi în special stilul tău inconfundabil.

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[16.10.17 16:03:52]
»

@Michi: Da, la un moment dat am trecut pe lângă Pensiunea “Veverița”. Sincer, nu ne-a interesat să mâncăm în oraș, am fost 4 bărbați, toți cu mofturi de gratargii, deci, nu ne-am fi dat duși de lângă grătarul cabanei.

Ne-am plimbat doar ca să vedem locurile și, în mare parte, ne-am declarat plăcut impresionați!

Am și văzut niște modele de case tare frumoase, am făcut foto, nu se știe, poate construiesc iar!

AZE
[16.10.17 16:37:35]
»

@Yersinia pestis:In ultima perioada am doar zile dificile atât pe plan personal cat si profesional. Si chiar nu imi vine sa rad nici macar la un banc.

Dar atunci când iti citesc articolele cum. este si articolul de mai sus cu pachetul cu cele trei bancuri imi dau seama ca viata merita trăită cel putin din punct de vedere turistic si umoristic.

Asa ca la următoarea perioada dificila o sa-ti citesc vreun articol din trecut sau prezent si gata ai devenit si tu unul din cei mai buni psihologi pe AFA

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[16.10.17 17:04:23]
»

@AZE: Să știi, să fii psiholog e tare simplu! trebuie doar să-ți planifici întâlnirile cu pacienții pe la ore din astea, ciudate, de exemplu la ora 14 și 37 de minute, iar ședința durează, strict, 40 de minute.

Îl aduci pe ăla de are sufletul încărcat în fața ta, îl pui să ofeteze de vreo 5 ori și-l întrebi ce problemă are.

El ți-o spune, sperând să-i dai răspunsul, dar tu, ca psiholog, îl întrebi cum vede el rezolvarea la probleama de ți-o spus-o?

Când ăsta începe să vorbească, te uiți la ceas și-i spui că timpul pentru el a expirat, îl aștepți săptămâna viitoare! Până atunci, omul depășește problema de la sine dar, nu-i nimic, îl faci tu să creadă că are alta!

Știu asta, nevastă-mea e psiholog!

Măcar, la mine, afli un banc, două și, poate-ți înseninezi viața. Știi cum se spune: În clipele cele mai grele, te așezi în genunchi, te uiți spre cer și strigi:

-Doamne, ce f***t sunt!

Ai să vezi, ajută!

liviu49
[16.10.17 18:31:46]
»

@Yersinia pestis: Pentru ca sunt asteptat de trei ore si jumatate cu un ecou, dupa ce mai citii o data articolul, eteteee ca scriu!

Stiam si inca mai stiu de frumusetea acestor locuri, pe care le-am recomandat si altora sa le viziteze. Ca dovada ca am putut pacali pe cineva, saptamana viitoare, de vineri pana duminica, un grup de patru masini vor pleca in excursie pe valea Doftanei, tentate de vorbele mele frumoase despre aceste locuri. Evident ca eu nu sunt printre excursionisti, dar ma reprezinta baietii si nepotii.

In urma cu putini ani (anul viitor se vor implini 50), la invitatia unei prietene mergeam intr-o vizita in Traisteni. In cele patru zile am putut bate toti coclaurii din zona, cu tot ce era frumos atunci. Am fost pe un drum despre care localnicii spuneau ca iese la Sacele, iar frumusetea lui e unica in Romania. N-am reusit sa ajung pe acel drum, dar ii cred pe localnici. Cei care aveti masini poate incercati sa dati de urma acelui drum atat de laudat in 1968 si sa va convingeti daca e asa au ba.

Vranceanul nostru trebuie felicitat pentru acest articol, pentru descrierea locurilor vizitate.

Numai bine si calatorii placute!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
crismis
[16.10.17 18:39:09]
»

@Yersinia pestis: Hai, că sunt câteva poze chiar faine! Dar cunosc senzația; pe moment zici că o să rupi gura târgului cu imaginile surprinse (cre'că de vină e euforia momentului), pe urmă îți dai seama că nu sunt chiar cine știe ce.

Mi-ai făcut dor de Valea Doftanei, n-am mai ajuns acolo de... off... multă, multă vreme!

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[16.10.17 20:48:25]
»

@webmaster: Scuze, m-ai mai amenințat odată cu treaba asta: webmaster [16.10.17 14:31:17] » mesaj pers

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie. Dar, nu-i nimic, nașu a dat, să trăiască!!!

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[16.10.17 20:55:20]
»

@crismis: Săr'mâna, tare mi-e dor să mai vorovim și noi, de-ale noastre!

Nu știu dacă ai starea necesară, eu tocmai ce-am băut doo pahare cu vin din curtea-mi, devin, cumva, deschis la vorbe.

Nu am o perioadă foarte bună, mă enervează cumplit faptul că îmbătrânesc, fii atentă, în fiecare an, la aceeași dată! Sunt slab, mi-e frică de bătrânețe! Hm, curgerea, inexorabilă, a timpului... ce ditamai subiectul avem noi aici!

Fotografiile reușesc o oarecare imortalizare a noastră în anumite etape ale vieții de-o avem de trăit... e ca-n bancul ăla, cu Bulă, cu învățătoarea... din păcate, n-am chef să-l spui... de aici și entuziasmul nostru când le facem.

Ha, văzui că ai sânge albastru: felicitări, meriți, e tot ca-n bancul cu milițienii, care, la-nceput, aveau uniforma de culoare roz, dar, la fiecare greșeală au primit câte-o pată-albastră!

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[16.10.17 21:01:12]
»

@liviu49: Ha, te-ai dat cu hoții, o dai în mangleală cu ”vrânceanul nostru ”, dar, câtă vreme mă lauzi, îmi place!

nene, ai grijă, prezentarea ca adevărată a unei situații neadevărate sau ca neadevărată a unei situații adevărate pentru obținerea pentru sine a unor avantaje se cheamă ”înșelăciune”, so, ai grijă unde trimiți oamenii, nu ne obliga să venim la tine, la locul de cazare și să-ți trimitem sarmale cu praștia!

Valea Doftanei merită, oricând, o vizită, sigur veți găsi locuri și locații demne de atenția voastră, deci, care vreți, urcați-vă-n mașini și, pi cai, moldovenii mei!

- Și io picai, Măria Ta!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
elviramvio
[16.10.17 21:03:43]
»

@Yersinia pestis:

Of!! Valea Doftanei, în august au fost fix 17 ani de când n-am mai dat pe acolo. E departe rău de mine, ce să fac!!

Văd că dai și sfaturi medicale antihelmintice, avem pe cineva care va folosi indcația, era ultima găselniță lipsă din listă! Din păcate nu pot povesti aici.

Cu trecerea anilor, eu zic să nu-i bagi în vorbă, în seamă, sau cum vrei să spui. Doar n-ai fi mai moș decât baba E. adică eu!! Așa că lasă-i în plata lor, oricum trec dar mai repede și mai opintit dacă te tot vaiți. Hai noroc, să trăim că trebuim!! ????????????????????????

crismis
[16.10.17 21:04:50]
»

@Yersinia pestis: Ooo, și câta mai starea am! Chiar și fără "doo" pahare de vin, "decât" cu o bere! Chiar că mi-ar plăcea să dezbatem, da' nu cred că ne lasă webii p-aci. Să ne gândim, deci, la alt cadru propice! Sunt nu numai albastră, ci și deschisă la propuneri!

Nu mai fi trist, trece!...

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[16.10.17 21:25:54]
»

@elviramvio: Uite, vezi, io te-am respectat, necondiționat, pe tine! De-aia mă doare să folosești termeni ca:” Văd că dai și sfaturi medicale antihelmintice, avem pe cineva care va folosi indcația, era ultima găselniță lipsă din listă! ”

Deci, te rog io, vrei să mă-njuri, fă-o, mamă, la liber, 26 de ani am fost înjurat, cu premii pentru participanți, dar, la o adică, fă-o și tu românește! să știu și eu despre ce și cum! Cum adică ”sfaturi medicale antihelmintice”, io nu fac, neam, așa ceva! Ba, nici măcar n-am chef să văz pe google ce este ce zici tu, acoloșa!

O iau ca pe-un semn de slăbiciune din partea-ți pentru mine, mai ales că fuse ziua mea! Dar, să fie clar, tura viitoare nu mai iert, da?

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[16.10.17 21:28:08]
»

@crismis: Dacă pomiți să nu suni la 112 și să declari cine știe ce, jur că, la proxima ocazie ajung la cabinetul tău și-o să socializăm!

Fii pe pace, sunt rezonabil, dacă simțesc că-s inoportun, io-mi găsesc scuze s-o tai din preajma-ți!

Te prinzi?

PS Normal, eu te invit la cofetărie, că-s băiatul, nu ?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
crismis
[16.10.17 21:40:19]
»

@Yersinia pestis: ????

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[16.10.17 21:42:27]
»

@crismis: Deci, ce să-nțeleg, că nu văz nimic din emoticonul de l-ai postat, fac un CAR să viu la tine și să te scoț în oraș sau, uit de idee?

Ha, ți-e frică, este ? Vezi ce-nseamnă să folosești, necontrolat, conexiunea cu netul , cine știe peste ce han'capat ai dat , nu ? Asta, de, educație antiinfracțională a populației, sunt mândru de mine și de gaborul de-am fost !

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
AZE
[16.10.17 21:54:35]
»

@Yersinia pestis: Ești tare, yersinia pestis. Nu degeaba ai soție psiholog. S-o ții tot așa eu te citesc încontinuare (și mă veselesc bineînțeles)

Chestia aia cu ce m-ai sfătuit la sfârșitul ecoului (cu pusul în genunchi, etc etc) poate ajută dar eu chiar n-am s-o fac, deja m-ai ajutat cu asta vezi e ca bancul cu ăla care

vinde semințe de mere cu 5 lei kg la colțul străzii, vine unul și întreabă:

-dar la ce ajută?

-pâi te face mai deștept

La care cumpără câteva semințe cu 5 lei și începe să le mănânce, nu ajunge până la colțul străzii și se gândește:cu 5 lei puteam să cumpăr 2 kg de mere, se întoarce și ăl ia pe ăla vânzător la rost

-ți-ai bătut joc de mine cu 5 lei puteam să cumpăr 2 kg de mere...

La care vânzătorul răspunde:

-vezi deja ai devenit mai deștept-

În altă ordine de idei din cele trei bancuri primul este cel mai tare (restul e așa cum e dar să știi că nici eu nu prea mai găsesc bancuri prea ca lumea și doar scriu unul singur de obicei la început de articol) asta înseamnă că pălinca mă ferește și pe mine de viermișori sau alte boli posibile nu-i așe?)

Și cred că Web mă va spânzura cu totul acum în ambele ecouri am scris complet altceva decât Valea Doftanei. Ca să nu se întâmple totuși asta (spânzuratu că doar am și io copii de crescut pe acas...) promit solemn vizita zonei (dacă tot am promis încă 100 de articole scrise despre locuri din România) mă voi ține de cuvânt...

O seara fain... și ține-o tot așa cu articolele și ecourile...

elviramvio
[16.10.17 22:03:58]
»

@Yersinia pestis:

Pai cand ne vom cunoaste am sa-ti zic eu ce-i cu vorbele astea. Tocmai am transmis noul tratament cui trebuie sa stie ca sunt si astfel de... scuze! Sa nu crezi ca scuza vine din cei ai casei, e o poveste.

In rest, eu nu stiu sa injur - chiar, ce și cum e asta?! - doar în gând atunci când vorbesc eu cu mine și cu mine (am tri nume, ce crezi ca ma joc?). Deci sa ai ani mulți de azi inainte dar te rog eu, nu-i baga in samă și mă las iertată. uite așa!

crismis
[16.10.17 22:09:17]
»

@Yersinia pestis: Bre, e doo halbe care se ciocnesc între ele! Vino, că cre'că trebe să te duc și la colega de la oftalmo!!

Deci, vino, da' stai așa, să mă-ntorc de pe unde m-oi duce! Să nu bei berulele singurel, nu de alta!

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[17.10.17 09:08:48]
»

@AZE: Faptul că am soție psiholog m-a făcut să devin mai răbdător, nu mai înțelept!

Azi, în plină eră a tehnicii, nu trebuie să iei semințe de măr ca să-ți dai seama că devii deștept. Cică, dacă cumperi ca să îți instalezi pe iphone o aplicație care să stabilească cât de deștept este câinele tău, deja câinele tău e mai deștept decât tine!

Normal că primul banc e mai tare, e vorba despre palincă!

Și, da, promit s-o țin tot așa, cu ecourile, dar, hei, ca să am ecouri trebuie să am zgomotul primar, nu? Altfel, eu la ce să am ecou?!

Succes, faptul că ți-ai propus să scrii 100 de viitoare reviewuri este semn de mare ambiție. Eu, pentru anul ăsta, mai vreau să scriu vreo 5, cel mult. De fapt, e vizibil cu ochiul liber, eu, din aprilie 2009, de când m-am înscris pe AFA și până acuma, am scris vreo 124 de reviewuri. Tu vrei să le scrii în perioada imediat următoare, halal!

Nu uita, nu trebuie să te lași doborât de greutăți, mai ales că știi: toată lumea îți vrea binele- nu-i lăsa să ți-l ia!

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[17.10.17 09:13:34]
»

@elviramvio: Da, e simplu să spui să nu bagi în seamă anii de s-adună, dar, totuși, mă simt ca și cum se adună funia la par!

Cât despre medicamentele antivermișori, alea de le spui tu ”antihelmintice”, iarăși te contrazic: eu nu știu cuvinte atât de lungi! Doar în lb. rusă, o limbă pe care, se pare, în viitorul nu foarte îndepărtat, o s-o învățăm foarte bine, că o să fie nevoie, cine știe ce gubernie va fi pe actualul teritoriu al județului Vrancea?!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[17.10.17 09:18:26]
»

@crismis: De ce să mă duci la ”Oftalmo”, că dacă am zis ”Of! ”, era de la emoțiile de m-or cuprinsără când am realizat că îmbătrînesc!

Și, pe bune, și acuma mă uit pe ecoul de-l primii de la tine, în loc de emoticon e un pătrățel, acuitatea-mi vizuală nu-i chiar praf!

Ei, cât aș fi eu de intempestiv, aș suna înainte, nu vin ca boala peste om, m-o-nvățat mama și pe mine niște educații.

De fapt, să știi că dacă mă analizezi ca pe un caz medical, pot fi chiar drăguț, cel puțin așa am înțeles de pe la alte examene de le-am făcut. Ultima oară m-au analizat îndelung și am întrebat dacă mai durează iar doctorii chiar s-au amuzat:

- Hopa, uite, și vorbește?!

Zoazore
[17.10.17 14:51:42]
»

@Yersinia pestis: Breee, chiar ma gandeam io asea, in sinea mea:"Ca tare i-ar placea lu' Yersi p-aici! " Asta pe cand fusai si io pe Valea Doftanei!

vezi impresii

Vezi, faza cu psihologia de la Adriana ti s-a tras! Si bine-ai facut ca te-ai molipsit, ca uite ca ne ridici si noua moralul!

Si sa stii ca NU, nu-mbatranesti! Devii mai... matur, mai... intelept! Faza faina e ca poti face tot ce-ti da prin minte (in limita bunei cresteri pe care-am auzit c-o ai!) si sa n-aiba nimeni treaba cu faci tu!

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[17.10.17 21:30:20]
»

@Zoazore: Ha, ha... mai postez vreo trei reviewuri și-apoi, până prin august 2018, îmi iau pauză! Sau, văzui io, am variantă de ștergere a contului...

RoxanaGRS
[18.10.17 13:33:19]
»

Păi La mulți ani! , că înțeleg că a fost ziua ta. Să fii sănătos și bucuros și să-ți dea Doamne-Doamne tot ce ai nevoie (nu ce vrei tu, ci ce ai nevoie), că el știe cel mai bine ce avem fiecare nevoie .

a face turism e ceea ce-mi place mult, tare! Măcar și numai pentru faptul că nu trebuie să muncesc și că văd tot felul de locuri noi.

1001% de acord. Și eu gândesc la fel, m-aș face turist de meserie, dar de unde bani?

În rest frumoase locuri, cât despre poze, P12, cu copacii galbeni pe fondul celor desfrunziți, e deosebit de artistică. Mai sunt și altele frumoase, dar asta chiar mi-a rămas la suflet.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
AZE, crismis, elviramvio, liviu49, Michi, mishu, Yersinia Pestis, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Valea Doftanei:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.26021289825439 sec
    ecranul dvs: 1 x 1