GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Cu masina prin Apuseni 1
Sarbatori fericite!
Asadar dupa circuitul din nordul Moldovei ajungem in Apuseni la pensiunea Steaua Ariesului unde facem jonctiunea cu prietenii nostri si in acelasi timp partenerii nostri de concedii si drumetii din ultimii ani.
Dupa formalitatile de cazare si schimbul de impresii din ultimele calatorii, schimb care a durat si cat timp am servit masa la Perla Ariesului, am purces la stabilirea programului si a itinerariului din urmatoarele zile, treba la care am avut un cuvant hotarator deoarece mai fusesem in zona si vizitasem o parte din frumusetile oferite de muntii Apuseni.
Din obiectivele propuse nu lipseau Ghetarul de la Scarisoara, cel de la Vartop, Cheile Galbenei, Groapa Ruginoasa, Cetatile Ponorului, lacul Fantanele, pestera Ursilor, muntele Gaina, minele de la Rosia Montana, unele dintre ele si la recomandarea gazdelor noastre care s-au dovedit sa aiba cunostinte temeinice in domeniu (logic nu?!).
Asa ca a 2-a zi, dupa micul dejun ne-am imbarcat in masini plini de energie si am plecat spre prima destinatie-Ghetarul de la Scarisoara, ghetar pe care-l vizitasem in urma cu vreo 10 ani, in timpul unui sejur la Arieseni si de care ramasesem cu un gust amar in primul rand datorita drumului foarte prost pana la el si in al 2-lea rand datorita proastei organizari de la ghetar-fiind in cursul saptamanii am asteptat ceva timp sa ne deschida poarta de intrare, coborarea foarte periculoasa in special pt copii, care pe vremea aceia erau cam mici pt asemenea trasee si nu in ultimul rand pt lipsa unui ghid care sa povesteasca putinelor persoane istoricul ghetarului (nu mai tin minte daca aveau ceva pliante la intrare).
Asa ca din Albac am plecat spre Arieseni cu trecere prin Scarisoara iar in centrul localitatii Garda de Sus am virat la dreapta pe valea raului Garda Seaca spre Casa de Piatra iar dupa inca vreo 2 km, unde exista o parcare si cateva oferte de transport spre ghetar cu niste ARO vechi si microbuze adaptate, drumul vira la dreapta si ajungea la pestera Scarisoara dupa vreo 11 km de drum ingust, cu multe serpentine, printre casele rarefiate ale motilor din zona.
Nici acum nu am fost multumiti de calitatea drumului deoarece am preferat sa urcam cu masinile personale (personal ma asteptam la ceva imbunatatiri dupa 10 ani) dar frumusetea traseului te facea sa treci cu vederea toate inconvenientele ivite.
In schimb, pe traseu am observat mai multe oferte de cazare decat data trecuta, in special mai aproape de ghetar, constructia catorva cabanute care vindeau produse alimentare, bauturi, suveniruri, materiale promotionale etc, imbunatatirea calitatii scarilor de acces precum si prezenta unui ghid profesionist care ne-a condus prin partea care se putea vizita a ghetarului dar care ne-a povestit si despre celelalte incaperi (n-am retinut din ce motiv nu se vizitau).
N-am sa ma apuc acum sa va povestesc despre ghetar pt ca au facut-o altii mult mai bine decat as face-o eu, sunt convins (este un topic special pe forum din cate am vazut) si din considerentul ca aveti foarte multe date pe internet; ce il face asa interesant, in opinia mea este intrarea printr-un aven urias de cca 60m diametru si cam 50m adancime, diferenta de temperatura (care, la drept vorbind nu ne-a displacut chiar daca eu am ramas in pantaloni scurti) precum si grandoarea Salii Mari si frumusetea Bisericii Vechi.
Dupa ce ne-am racorit bine in ghetar ne-am incins la loc la urcare (mi-am adus aminte de Penes Curcanul) mai ales ca afara era o canicula cu care ne-am cam obisnuit in ultimii ani, ne-am tras putin sufletul in parcare unde am baut ceva si am cumparat suveniruri, apoi am plecat cu masinile hotariti sa vizitam si Pestera Vartop aflata in zona si statiunea Arieseni.
Dar socoteala de-acasa nu s-a potrivit cu cea din targ astfel ca, la intoarcere ne-au ajuns blestemele celor pe care i-am refuzat in parcarea de pe valea Gardei Seci (cei cu IMS-urile preistorice) si la un moment dat am auzit o bubuietura puternica in scutul masinii (am perceput-o eu dar n-a fost asa); mi-am zis ca a fost una dintre multitudinea de pietre care ricosau din rotle masinii si faceau un zgomot permanent de-a lungul drumului execrabil facut de la ghetar pana la parcare-era o adevarata aventura cand intalneai un vehicul cu gabarit mai mare.
Mi-am dat seama ca s-a intamplat ceva mai grav cand am obs ca nu mai functioneaza suspensia pneumatica asa ca am renuntat la orice vizita si am mers in Arieseni sa mancam si sa evaluam situatia (mi-a fost frica sa ma dau jos pana acolo sa nu ne strice pofta de mancare).
Am ajuns la pensiunea Casa Motului unde am servit pranzul (foarte bun dupa figurile celorlalti, eu n-as putea sa-l evaluez pt ca a intrat mai cu noduri!) dupa care ne-am indreptat spre pensiune pt odihna, constatarea defectiunii si rezolvarea ei; mai pe scurt despre acest subiect (care nu-mi face placere!) -o perna de aer sparta, luat legatura cu reprezentanta marcii masinii din Cluj, contactarea unei firme cu o platforma pt transportat masina pana acolo, trezirea a 2-a zi la 5 dimineata pt ca aveam vreo 150 km de parcurs si era sambata (program scurt), pierdut rampa mobila pe drum asa ca am mai facut vreo 30 km in plus, scos bani de la un OMV (care era chiar langa reprezentanta), rezolvat problema de niste ardeleni cumsecade, intors la pensiune sanatos si cu masina functionala dar cu ziua compromisa pt mine.
Familia mea s-a odihnit la pensiune care oferea cam tot ce-ti doresti, prietenii nostri au facut o vizita la galeriile romane din Rosia Montana si au venit foarte incantati de-acolo astfel ca dupa ce ne-am relaxat pe terenul de dincolo de Aries al pensiunii (teren de fotbal, foisor masa de ping-pong, o pajiste superba pt plaja) am servit masa de seara la pensiunea Poiana Verde aflata intr-un decor mirific la vreo 2 km de Albac spre localitatea Horea (pe valea Albacului cred) o pensiune care apartine primarului de la acea vreme al comunei si pe care v-o recomand cu caldura pt restaurant mai ales (nu ne-am cazat acolo dar am inteles de la niste prieteni ca e foarte bine!).
Dupa aceea am mers la pensiune si am stabilit pe micuta si superba terasa plina cu flori, la un pahar cu vin, detaliile despre traseul din ziua urmatoare-unul foarte indraznet mai ales ca vroiam sa recuperam cumva timpul pierdut.
Si asa a fost!
Pe curand si in continuare sa petreceti sanatosi!
Trimis de marocanu21 in 29.12.12 16:52:23
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (marocanu21); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.
Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)
Având în vedere subiectul articolului de față (și pentru păstrarea vechii rubrici "Drumeții în APuseni" exclusiv pentru împătimiții montaniarzi), am mutat, la reorganizare, articol în rubrica "Descoperă Țara Moților", în cadrul noii "regiuni" create pe sait - "VALEA ARIEȘULUI"
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2024 Prin Apuseni — scris în 12.08.24 de PușaM din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Jul.2023 Experiente inedite in Tara Motilor — scris în 31.07.23 de Chloe din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Splendorile Apusenilor – Prin Vidra și împrejurimi — scris în 24.12.22 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Excursii prin Valea Arieşului: 3. Cascada Pătrăhăiţeşti şi Cascada Pişoaia — scris în 12.08.21 de DanSta din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Excursii prin Valea Ariesului: 2. Peşterile Poarta lui Ionele si Gheţarul de la Scărişoara — scris în 06.08.21 de DanSta din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Excursii prin Valea Ariesului: 1. Pestera Portile Bihorului și Cascada Vârciorog — scris în 06.08.21 de DanSta din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Jun.2020 Descopera Comuna Poșaga din jud Alba cu Cheile Poșăgii, Schitul Poșaga și Biserica Izvorul Maicii Domnului — scris în 22.07.20 de Dana2008 din TîRGU MUREş - RECOMANDĂ