GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Torino - Oraş custode al Sfântului Giulgiu. şi Primă capitală a Italiei Unite.
Îmi amintesc de o vizita pe care am făcut-o în urmă cu 20 de ani, în casa unui mare bancher din oraşul piemontez, Biella. (click aici). Este vorba de signor Ludovico Sella, nepot al unui faimos pionier al artei fotografice si al escaladărilor alpine, Vittorio Sella (click aici).
După ce am servit o porţie de spaghetti aglio olio, piatto unico, mi-a aratat o impresionantă colectie de fotografii, pe suport de sticta, ale bunicului sau Vittorio Sella şi o colecţie de tablouri de familie. Printre acestea, un portret al lui Quintino Sella (1827-1884), ministru de Finanţe din timpul lui Vittorio Emanuele II, precum şi un portret al unei frumoase principese a Casei de Savoia şi anume a Giovannei de Italia (click aici)despre care spunea că sunt rudea propiate.
Am făcut toată această introducere pentru a explica ce anume m-a adus la începutul acestui an, la Palazzo Reale din Torino palat al Casei de Savoia. Anul 2011 este un an jubiliar pentru Italia, se fac 150 de ani de la naşterea Italiei Unite ca naţiune, sub sabia lui Vittorio Emanuele II, ‘’Padre della Patria’’. (click aici).
Palatul găzduia o expoziţie dedicată acestui eveniment, iar printre exponate se aflau şiportretele amintite de mine mai sus.
Aspectul interior al palatului dă impresia de neîngrijit, având tapiţeriile pereţilor murdare şi rupte pe alocuri. Am înţeles că s-a dorit păstrarea, în starea lor originală de acum un secol şi jumătate. Nu este permis fotografiatul dar nu m-am putut abţine şi tot am furat câteva cadre.
Un alt reper turistic important al oraşului Torino este Catedrala Sf. Ioan Botezătorul care găzduieşte controversatul Giulgiu din Torino.(click aici).
Era ziua de Bobotează motiv pentru care în biserică era multă lume, printre care şi mulţi români stabiliţi în Italia. Pe balustrada din faţa Capelei Regale, în care este păstrat giulgiul, este scrisă o rugăciune în mai multe limbi dintre care nu lipseşte nici limba română.
Deasupra uşi se află o copie a picturii murale ’’Cina cea de Taină’’.
La Milano am fost de nenumărate ori, dar niciodată nu am reuşit să văd celebra pictură în original. Este necesară programare cu câteva zile înainte, ori eu nu reuşesc să-mi respect programul nici măcar de azi pe mâine.
Spre seară am mers la Basilica di Superga, situată pe o colina de la marginea oraşului (click aici). Am fost lăsaţi să intrăm chiar dacă am ajuns după încheierea programului de vizitare.
Trimis de popescu.borsa* in 05.02.11 22:26:29
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (popescu.borsa*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat la rubrica "Excursii in Torino" (deja existenta pe site); sters rubrica dublura introdusa de autor
Dupa cateva incercari nereusite cu "Libiamo" m-am oprit tot la Verdi insa ceva mai diferit
Sper sa placa melodia atasata!
@webmaster13
Grazie, e un ''brindisi'' a te.
Torino este intr-adevar un oras care te face sa nu mai pleci acasa!!! Am fost si eu pentru cateva luni acolo si mi-a placut mult. Ai putea sa mai adaugi in articolul tau si Monte di Cappuccini sau Borgo Medievale din Parcul Valentino, Molle Antonelliana... toate te fascineaza si te prind in mrejele lor... de aceea abia astept sa ma reintorc sa revad toate aceste locuri minunate. Mai am ceva de asteptat pana in preajma sarbatorilor, dar macar sunt multumita ca am gasit un pret bun pe flysky.ro
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2022 Torino cel frumos — scris în 03.04.22 de alex1987sb din SIBIU - RECOMANDĂ
- Dec.2019 Taurinus – poarta de intrare in Infern — scris în 13.05.20 de buterfly* din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Apr.2019 Ispite la tot pasul in Torino! — scris în 07.07.20 de adutza_ghiocel din GALAţI - RECOMANDĂ
- Oct.2018 O vacanță frumoasă! — scris în 18.10.18 de Mitica49 din BRăILA - RECOMANDĂ
- May.2017 Giulgiul Sfant, Casa de Savoia, Risorgimento, Lavazza, Juventus, FIAT. Un singur cuvant: TORINO — scris în 04.04.20 de ovidiuyepi din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- May.2014 La plimbare prin Torino — scris în 13.08.14 de alora din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2013 Torino IV. La plimbare prin împrejurimi. — scris în 15.10.13 de unq din BOTOȘANI - RECOMANDĂ