Rătăcind prin Timișoara anului 2019

TIPĂREȘTE

17 decembrie 1989 – ziua sacrificiilor supreme în Timișoara. Revolta oamenilor capătă amploare, se trag focuri de armă la comanda regimului comunist, tributul în sânge e plătit... Martirii Revoluției de la Timișoara deschid drumul spre Libertate. Deșteaptă-te Române!

Chiar așa pot numi acest articol, efectiv am mers pe străzile urbei fără a urmări un obiectiv anume. Am urmat un fel de traseu circular incluzând cartierul Cetate și împrejurimile sale, precum și malurile râului Bega. M-am plimbat alene, am privit oamenii, am observat acțiuni și comportamente. Fiecare oraș se individualizează prin ceva, este reprezentat de un element caracteristic - cred ca Timișoara are în primul rând avantajul prezenței unui număr mare de tineri, apoi "îl recomandă" istoria sa și rîul Bega. Efervescența tinerilor se observă la tot pasul, Timișoara concentrând o viață universitară intensă. Arhitectura clădirilor, piețele istorice, monumentele și fragmentele cetății bastionare constituie partea istorică de interes. Râul navigabil Bega joacă rolul unei coloane vertebrale încă din vremuri vechi, astăzi prin vaporașele achiziționate fiind cale de transport în comun, iar ca formă naturală constituind o oaza de relaxare.

În ceea ce privește transportul am fost uimit de numărul mare de biciclete care circulă pe pistele special amenajate în oraș. Am observat că oamenii respectă în mare parte traseele dedicate celor pe două roți. Felicitări! O altă imagine care poate nedumeri la prima vedere este circulația troleibuzelor fără contact cu linia electrică (având captatorii coborâți). Mi-am dat seama că sunt modele cu autonomie electrică. Aș fi vrut sa efectuez o plimbare cu vaporașul pe Bega dar timpul nu a fost darnic. Am mai observat o scădere semnificativă a traficului în zonele centrale la ceasul serii, erau semafoare la care nu staționa nici măcar un autovehicul spre ora 21.00.

Față de acum trei ani am văzut clădiri renovate, probabil în perspectiva statutului de Capitală Culturala Europeana din 2021. Încă este mult de lucru și nu știu câte lucruri se mai pot face într-un an de zile. Nu sunt mulțumit de plăcuțele care semnalează monumentele istorice - bucăți de metal de culoare galbenă, imprimate cu text mărunt, greu lizibile. Ar trebui schimbat tipul de afișare și ar fi utilă o amplasare la o înălțime mai mică.

Parcul Rozelor, înființat în ultima decadă a anilor 1800, la care și-au adus aportul arhitecții peisagiști din familia Muhle (contributori și la amenajarea Parcului Cișmigiu) încă e verde la început de noiembrie deși trandafirii abia mai mijesc pe ici colo.

Bastionul Maria Theresia este destul de trist în aceste zile de toamnă târzie, am găsit deschis centrul de informare turistică aparținând Consiliului Județean Timiș de unde am luat câteva materiale de promovare turistica. Finalizat în 1734 Bastionul făcea parte din noua fortificație ridicată de austrieci în sistem bastionar Pagan, lucrări defensive care au precedat stilul Vauban. Cetatea a fost concepută cu un sistem de fundare pe piloni de lemn luându-se în considerare terenul mlăștinos și efectuându-se lucrări de asanare și regularizare a Begăi. În această plimbare am descoperit doua fragmente din zidurile cetății austriace: în Parcul Botanic și pe Calea Al. I. Cuza, vis-a-vis de parc.

Traversez Parcul Botanic, parțial îmbrăcat în haina ruginie a toamnei. Oaza de verdeață din centrul orașului are câțiva zeci de ani vechime și oferă prin formele de relief, speciile de arbori, aleile și amenajările peisagistice un loc de relaxare locuitorilor urbei timișorene. Lângă ieșirea din str. Gheorghe Dima se află un fragment din fosta cetate bastionară.

Piața Unirii și împrejurimile sale sintetizează în forme arhitectonice interesante stilul baroc; înconjurăm cea mai veche piață a orașului scrutând cu privirea clădirile colorate, ferestrele de diferite forme, urmărind steme, basoreliefuri și diverse obiecte din fier. Catedrala „Sf. Gheorghe” (Domul romano-catolic) e scăldată într-o lumină ireală, iar Monumentul „Sfânta Treime” amintește trecătorilor de o epidemie devastatoare din veacul al XVIII-lea. Pe una din laturile pieței găsim farmacia istorică „La Crucea de Aur” care păstrează un frumos mobilier tematic.

Hoinărind pe străzi descopăr Palatul Deschan (Dejan) - Bazarul și mă atrage priveliștea din curtea interioară. Construită la 1735 în stil baroc clădirea trece prin mai multe transformări arhitecturale, adăpostind primul bazar și primul cazino al Timișoarei. În mijlocul curții se află o fântână arteziană cu un grup statuar central din metal, iar de jur împrejur recunoaștem structura de han (o perioadă acest loc a fost loc de popas pentru călători) și apoi transformarea în prăvălii sub colonadele de la parter.

La un moment dat am zărit o parte din frumoasa fațadă a Sinagogii din Cetate, lăcaș de cult evreiesc aflat acum în proces de restaurare. Construită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, sinagoga impresionează prin ornamentica fațadelor în stil maur.

Plimbarea se încheie în Piața Victoriei, dominată în extreme de Opera Națională Română din Timișoara și Catedrala Mitropolitană Ortodoxă. Fronturile de clădiri sunt constituite din palate impunătoare în stilul anilor 1900, dar care necesită restaurări importante. Spațiul de promenadă e întrerupt de Fântâna cu pești, Statuia Lupoaicei și Monumentul „Crucificare”.

Concluzii. Orașul Timișoara e un oraș frumos, însuflețit de tineri, înnobilat de istorie. De fiecare dată îmi face plăcere să mă plimb pe străduțele din centru, pe malul Begăi, prin campusul universitar, prin Parcul Rozelor, etc. Timișoara este locul de unde a început să bată vântul Libertății...

---

VIZUALIZĂRI: 689 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI