ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 03.10.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Râmnicu Vâlcea
ÎNSCRIS: 28.06.12
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
AUG-2017
DURATA: 2 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Timișoara, Te iubesc! (2)

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Continuăm plimbarea noastră prin Timișoara. Am rămas la clădirea Operei. De aici, am pornit pe strada Alba Iulia spre Piața Libertății. Strada Alba Iulia este scurtă și este ocupată în mare parte de clădirea teatrului.

Am ajuns în Piața Libertății. Foarte mult schimbată fața de cum o știam eu. Schimbată în bine, nu în rău, au dispărut chioșcurile de ziareși celelalte tarabe, pe jos a apărut piatră cubică, iar lângă linia de tranvai niște bile imense din piatră. A apărut și o lucrare artistică care reprezintă un copil care fluieră Aici avem mai multe obiective turistice. Aș începe chiar cu statuia din mijlocul piaeței. Statuia o înfățișează pe Fecioara Maria. Mai este cunoscută ca și monumentul Ciumei, pentru că a fost ridicată în amintirea celor care au pierit în epidemia de ciumă care s-a abătut asupra orașului prin anii 1700. Statuia a fost sculptată în 1740 la Viena. La început a fost amplasată în fața hotelului Continental, apoi în 1957 a fost mutată în Piața Libertății.

O clădire simbol din Piața Libertății este clădirea vechei primării. Piatra de temelie a acestei clădiri a fost pusă în 1731, iar construcția a fost finalizată în 1735. De atunci și până în 1949 aici a funcționat primăria Timișoareai. Pe frontispiciul clădirii, se vede și astăzi sigiliul orașului, o poartă deschisă, între două turnuri ale unei cetăți fortificate. Dea lungul istoriei fațada primăriei a fost refăcută de mai multe ori. Vechea fațadă era simetrică, cu o poartă în mijloc, deasupra căreia este un balcon și cele 4 ferestre arcuite ale fostei săli de ședințe.

O altă clădire simbol din Piața Libertății este clădirea Centrului Militar, cunoscută cu numele de Cazinoul Militar. I-am trecut porțile o singură dată, în anul V de facultate când a trebuit să trec pe la CMJ. Cazinoul Militar este una dintre cele mai importante construcții militare ale orașului, a fost terminat în anul 1775. În decursul anilor clădirea a fost supraetajată și completată cu o terasă mare. Sala mare de festivități a jucat un rol important în viața socială a tinerilor, fiindcă aici se desfășurau celebrele baluri ale ofițerilor. În 1924 aici a fost organizată Expoziția de trandafiri la care a fost prezentat pentru prima dată trandafirul negru și albastru. Din 1996 găzduiește Muzeul și Cercul Militar.

În apropierea Pieței Libertății se află Sinagoga. Sinagoga de rât mozaic a fost construită între 1863-65 la inițiativa rabinului Mauriciu Hirschfeld, a fost proiectată de arhitectul vienez Ignatz Schuhmann, în stil eclectic, și maur. În perioada interbelică existau la Timișoara aproape 13.000 de evrei, în prezent sunt circa 700. Balcoanele și spatiul de la parter asigură o capacitate de 3.000 de locuri. Edificiul a beneficiat de două inaugurări oficiale, la a doua din 1872, a participat și împăratului Franz Josef I. Fațada este placată cu cărămizi aparente și plăci ceramice. Clădirea are două turnuri și o cupolă. In interior, este o orgă Wegenstein instalată în 1866. Sinagoga în 1985, a fost închisă din cauza degradării și a scăderii populației evreiești. În următorii 20 de ani, edificiul a avut de suferit din cauza neglijenței și a vandalismului. În 2001 Filarmonica a încheiat un contract de comodat cu Comunitatea evreilor pentru 50 de ani. În schimbul folosirii sinagogii drept sală de concerte, va suporta cheltuielile de renovare, a clădirii. Astfel lăcașul se va transforma într-un spațiu multifuncțional, cu sală de conferințe, de expoziții, etc

Din Piața Libertății am pornit spre Piața Unirii. Și aici lucrurile stau foarte bine, piața a fost modernizată, clădirile renovate. În Piața Unirii sunt foarte multe obiective turistice. Începem cu Domul Catolic. Planul domului actual a fost realizat în stil baroc la Viena, sub îndrumarea arhitectului Josef Emanuel Fischer von Erlach, după alte păreri chiar de Johann Jakob Schelblauer, consilierul tehnic al orașului Viena. Piatra de temelie a fost depusă în 1736 și lucrările au început în 1738. Din cauza terenului mlăștinos, catedrala a fost construită pe piloni de lemn. Are o lungime de 55 m, lățimea este de 22 m, înălțimea navei 16,90 m, iar a turnurilor 35,5 m. Primele clopote au fost turnate în 1763, ceasul a fost montat în 1764. Lucrările au fost terminate în 1774. Prin decretul împărătesei Maria Tereza, domul a fost ridicat la rangul de primă biserică a Timișoarei, în 1756. În perioada 1788-1790, pe timpul luptelor între otomani și austrieci, a devenit depozit de sare. În asediul din 1849 edificiul a fost grav avariat. Între pereții lui se păstrează o lucrare a pictorului Michelangelo Unterberger, Sf. Gheorghe călare, luptând cu balaurul (1754). El a pictat și altarele Stephansdomului din Viena. Domul are 6 altare laterale realizate de pictorului german Johann Adam Schöpf. În semn de recunoștință, pentru sprijinul acordat, cele 2 statui mari de la altarul principal îi reprezintă pe sfinții patroni de nume Carol al VI-lea și Maria Tereza. Prima orgă barocă a fost construită în 1767 de vienezul Paul Hanke, iar cea actuală la Timișoara în 1908. Din păcate fotografiatul în interior este interzis.

Altă clădire din Piața Unirii este Palatul Episcopal Ortodox Sârb. Este clădirea verde din colțul opus Domului Catolic. Palatul episcopal ortodox sârb este una dintre cele mai frumoase clădiri din Timișoara. Piatra de temelie a clădirii a fost pusă în anul 1745 pe timpul, episcopului sârb de Timișoara, Gheorghie Popovici. Inițial clădirea a fost simplă, discretă, construită în stil bizantin. A fost împodobită, mult mai târziu, cu bogatul bazorelief, ce se poate admira si astăzi. Deasupra porții se vede stema Episcopiei ortodoxe sârbe de Timișoara. Palatul adăpostește și o impresionantă Colecție muzeistică de artă bisericească, care a fost deschisă publicului în anul 1967.

Palatul Baroc. Astăzi adăpostește Muzeul de Artă, în trecut a avut rol de Prefectură. Palatul Vechii Prefecturi, denumit si "Palatul Baroc", s-a format prin contopirea și supraetajrea a două clădiri. Fântâna de la parter denotă faptul că acolo cândva a fost curte. Din 1733 aici era Oficiul Juridic minier, iar în 1735 caseria garnizoanei militare. Denumirea de "Palat Baroc" se atribuie clădirii în 1754, când devine reședința guvernatorului regiunii imperiului austro ungar, Banatul. La vremea respectivă palatul a fost decorat în stil baroc. Până în anul 1849 este sediu de comitat, pe urmă între anii 1849 - 1860 aici s-a instalat conducerea Voivodinei sârbești și Banatul timișan. Din 1861 a redevenit sediul Comitatului Timiș, ei au rămas în clădire până în 1918. Elementele de decorație barocă dispar la sfârsitul secolului al XIX-lea, când palatul devine Casa Comitatului. Această înfățișare se păstreză și astăzi. După primul război mondial devine sediul prefecturii Timiș. Între 1944 și 1958 a găzduit comandamentul trupelor sovietice staționate în oraș. La sfârșitul anilor ' 70, când se pot observa primele semne de deteriorare Institutul Agronomic părăsește clădirea, și noul proprietar Muzeul Banatului începe renovarea. În 2008 aici se deschide Muzeul de artă. În anul 1879 a fost înregistrată prima pictură în evidențele muzeului Banatului, la care se mai adaugă între anii 1888-1895 donația lui Ormos Zsimond, colecționar și istoric de artă, unul dintre fondatorii muzeului. Pe parcurs patrimoniul de pictură s-a mai completat prin noi donații și achiziții. Astfel în 1943 muzeul s-a mutat într-o aripă a Palatului Culturii, iar în anul 1947 în Castelul Huniade. În anul 1987, secția de artă a Muzeului Banatului se mută în aripa de vest a Palatului Baroc din Piața Unirii. Acest spațiu, însă era prea mic pentru expunerea colecțiilor. Din 1 ianuarie 2006 secția devine Muzeul de Artă și care în prezent numără peste 8500 de exponate

Casa Bruck. Casa Bruck a fost construită în anul 1910 de către arhitectul Székely László în stilurile Art Nouveau și Secession, cu un caracter ușor eclectic. Este o clădire cu patru nivele la parterul ei fiind și o farmacie. Clădirea construită de familia Brück a fost frumos restaurată în anul 2012.

În centrul pieței se află o statuie. Stauia este închinată Sfintei Treimi. Între anii 1738-1739 orașul a fost decimat de ciumă, care a cauzat moartea a cca 1000 de persoane, ceea ce la data respectivă însemna a șasea parte a orașului. După încetarea epidemiei, comunitatea orașului a ridicat această statuie în semn de mulțumire lui Dumnezeu. Monumentul a fost realizat la Viena în perioada 1739-1740, și a fost transportat pâna la Timișoara pe calea apei, pe Dunăre, Tisa și pe canalul Bega. Statuile componente sunt grupate în jurul unei coloane înalte, în vârful căreia se vede Sfânta Treime. La baza coloanei se află statuile: Sfântul Ioan de Nepomuk, regele David, Sfânta Barbara, patroana minerilor, și cunoscuta figură a monumentelor de ciumă, Sfânta Rozalia, pornind de la convingerea ca personele cu acest nume au fost ferite de ciumă. Pe soclu pe lângă sculpturile în relief, reprezentând războiul, foametea și ciuma apar și statuile unor puteri legendare ocrotitoare: Sfântul Rochus, Sfântul Sebastian și Sfântul Carol Boromeus.

În apropierea Sfintei Treimi se află Fântâna din Piața Unirii. Orașul fiind amplasat pe teren mlăștinos, principala preocupare a edililor timișoreni a fost realizarea unui foraj de mare adâncime, pentru a obține apă bună de băut, contracarând astfel epidemiile care au decimat populația în acea vreme. În 1890 au realizat un foraj de 406 m adâncime. La început a fost un foraj artezian, apa curgea la liber, la ora actuală se pompează. Și aspectul fântânii s-a schimbat de mai multe ori, de la colibă și până la aspectul actual. Apa este termominerală, 24,5 grade C, bicarbonată, sodică, slab carbogazoasă, hipotonică și hipotermală. Am băut apă de aici de mai multe ori, e foarte rea la gust, dar bună pentru sănătate.

Mă aopresc aici cu descrierea obiectivelor din acestă parte a Timișoarei.

Vă rog următorul clip: https://www.youtube.com/watch?v=OyYBpbJ8QfE

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de zlatna in 03.10.17 11:29:58
Validat / Publicat: 03.10.17 13:55:17
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TIMIȘOARA.

VIZUALIZĂRI: 1440 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (zlatna); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P12 ”bilele” - care delimitează liniile de tranvai
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 38900 PMA (din 41 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[03.10.17 13:54:51]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

zlatnaAUTOR REVIEW
[03.10.17 14:03:18]
»

@webmasterX: Multumesc.

Dan&Ema
[03.10.17 20:29:33]
»

@zlatna:

Superbonus pentru plimbarea ta in Timisoara

zlatnaAUTOR REVIEW
[03.10.17 20:41:26]
»

@Dan&Ema: Multumesc.

mishu
[04.10.17 11:29:35]
»

@zlatna: Timisoara este un oras care mie imi este tare drag de el legandu-ma amintiri din copilaria mea ca sa spun asa, deci cu cel putin 40 de ani in urma. A urmat o lunga perioada in care nu am mai trecut prin Timisoara, dar in urma cu vreo 3 ani am mai ajuns asa in trecere prin acest oras. Citesc insa cu mare placere orice articol care povesteste despre acest oras, la fel de frumos cum ai povestit si tu si ma gandesc daca acum orasul arata asa de frumos, cum va arata el cand in anul in care va fi capitala europeana.

Sunt convinsa ca timisorenii vor munci mult ca sa fie mandri de orasul lor.

Felicitari, votat cu mare drag.

liviu49
[07.10.17 10:46:35]
»

@zlatna: Timisoara a fost dintotdeauna un oras foarte frumos. Eu l-am cunoscut foarte tarziu, in anii '80, cand interesele serviciului mi-au indrumat pasii catre orasul de pe Bega. Dar m-a marcat pentru restul vietii, chiar daca din 1992 sau 1993 nu am maitrecut pe acolo. De atunci am pastrat multe amintiri, pe care le-a mai depanat in doua ecouri la un articol scris de @noi doi anul trecut. Asa ca nu mai revin cu ele, pentru a nu deveni plictisitor cu vechiturile mele. As puncta totusi, ca ma mananca palma sa scriu ceva, ca pe str. Alba Iulia, in anii '80 circula tramvaiul, iar in piata Libertatii erau pomi, flori, gazon, multa vegetatie in general. Acum vad ca e piatra cubica. O fi bine, o fi rau? Mie imi placea mai mult cu verdeata, chiar si atunci cand nu prea era ingrijita.

Numai bine si calatorii placute!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema, liviu49, mishu, zlatna
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Timișoara și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.082392930984497 sec
    ecranul dvs: 1 x 1