Timisoara de Craciun - 2008

TIPĂREȘTE

Timişoara, in traducere: „cetatea de pe Timiş” este reşedinţa şi cel mai mare oraş al judeţului Timiş din regiunea istorică Banat, vestul României. La 1 ianuarie 2009, având 311. 586 mii de locuitori, era al doilea oraş ca populaţie din România. Numele localităţii vine de la râul Timiş, numit de romani în antichitate Tibisis sau Tibiscus.

Timişoara este situată în sud-estul Câmpiei Panonice, în zona de divagare a râurilor Timiş şi Bega. Apele celor două râuri au format aici un ţinut foarte mlăştinos şi frecvent inundat. Timişoara însă s-a dezvoltat într-unul din puţinele locuri pe unde se puteau trece mlaştinile. Acestea au constituit pentru mult timp o autentică fortificaţie în jurul cetăţii, însă au favorizat şi o atmosferă umedă şi insalubră, precum şi proliferarea epidemiilor de ciumă şi holeră, care au menţinut relativ scăzut numărul de locuitori şi au împiedicat semnificativ dezvoltarea cetăţii. Cu timpul însă reţeaua hidrografică a zonei a fost desecată, îndiguită şi deviată. În urma acestor lucrări râul Timiş a încetat să mai străbată oraşul. Îmbunătăţirea terenului a fost realizată în mod ireversibil prin construirea Canalului Bega începând cu 1728 şi desecarea completă a mlaştinilor din împrejurimi. Totuşi, terenul de pe raza oraşului moşteneşte o pânza freatică aflată la o adâncime de numai 0, 5 - 5 metri, factor care nu permite construirea edificiilor înalte.

Prima atestare documentară a localităţii Timişoara este destul de controversată, aceasta fiind plasată de specialişti în 1212 sau în 1266. În 1175 este menţionat comitatul Timiş, dar sursele nu menţionează care este centrul economic şi administrativ al acestuia. În momentul atestării sale acesta făcea parte din comitatul Timiş, o unitate administrativ teritorială a regatului ungar. Teritoriul cunoscut mai târziu ca Banat cu centrul administrativ în „Urbis Morisena” (apoi Cenad), fusese cucerit de către maghiari în jurul anului 1030 şi încorporat în regatul ungar.

Fiind aşezată într-un punct strategic, de unde putea fi controlată o mare parte a Câmpiei Banatului, atât Timişoara cât şi funcţia de comite de Timiş au devenit din ce în ce mai importante. Timişoara a primit un impuls deosebit în timpul domniei regelui Carol Robert de Anjou, care în urma vizitei sale din 1307 a ordonat construirea aici a unui palat regal. În timpul anarhiei feudale, acesta va muta capitala Ungariei la Timişoara. Numirea lui Iancu de Hunedoara în funcţia de comite de Timiş, în 1440 marchează un capitol aparte din istoria Timişoarei. Iancu de Hunedoara a fost cunoscut în întreaga regiune pentru reputata victorie de la Belgrad asupra otomanilor, fiind considerat în acea vreme apărător al creştinătăţii. El a transformat oraşul într-o tabără militară permanentă şi în domiciliul său, după ce s-a mutat aici împreună cu familia. Astfel, cetatea va rămâne în posesia Corvineştilor până în 1490.

Un episod deosebit din istoria Timişoarei îl reprezintă asediul cetăţii de către oastea ţăranilor răsculaţi condusă de Gheorghe Doja. Armatele răsculate, formate din iobagi români şi unguri au avut câteva victorii împotriva armatelor nobilimii, dar au fost înfrânte lângă Timişoara de comitele Ioan Zapolya. Se spune că locul unde Doja a suferit o cumplită moarte, fiind pus pe un scaun din fier înroşit şi ars de viu este marcat de statuia Sfintei Marii din Piaţa cu acelaşi nume a cartierului Iosefin. Totuşi, ultimele ipoteze susţin că torturarea lui Doja a avut loc chiar lângă castel, de unde nobilii au putut urmări macabrul spectacol. Deci, este mult mai probabil ca locul execuţiei să fie undeva în faţa Hotelului Central de lângă Muzeul Banatului.

În 1552 o armată otomană de 160. 000 de oameni sub comanda lui Ahmed–Paşa atacă şi cucereşte cetatea, aparată de 2310 militari, transformând-o în capitală de vilayet otoman. Comandantul oraşului, Stefan Losonczy, este capturat la 27 iulie 1552 şi decapitat, după o rezistenţă eroică.

În castelul din cetate se va instala un guvernator denumit "vali" sau " beilerbei" (uneori cu rang de paşă sau chiar vizir). Primul valiu sau beilerbei al Timişoarei este numit Kasim pasa, zis Gazi Kasım paşa, fost beilerbei al Budei. Pentru aproape 200 de ani Timişoara se va afla sub dominaţie otomană, fiind sub control direct al sultanului şi având un statut special, ca cel al oraşelor Belgrad sau Buda. Cetatea cunoaşte importante transformări; bisericile sunt transformate în moschei, numeroşi musulmani se stabilesc aici, fortăreaţa se transformă în baza necesităţilor strategice otomane. Cu toate acestea, ocupaţia turcească a fost o perioadă de relativă pace, Timişoara fiind folosită de turci mai ales ca punct strategic de plecare pentru campaniile militare la nord-vest.

După repetate tentative, Eugeniu de Savoia cucereşte cetatea în 1716, deschizând calea dominaţiei austro-ungare pentru mai mult de 200 de ani. Abia în 1920 Banatul se uneşte cu România iar în Timişoara se instaurează administraţia românească.

Dupa incheirea dualismului Austro-Ungar pentru Timişoara această epocă a reprezentat o perioadă de înflorire, sub aspect economic şi demografic. Instituţiile de credit investesc sume importante în dezvoltarea industriei locale, la trecerea în secolul XX aici există numeroase întreprinderi: două fabrici de spirt, o turnătorie de fier, o fabrică de chibrituri, o fabrică de cărămizi, o fabrică de gaz, o fabrică de lanţuri, o fabrică de pălării, o fabrică de ciocolată. Prin intermediul canalului Bega Timişoara era legată, prin Tisa şi Dunăre, la sistemul fluvial al Europei Centrale, iar căile ferate facilitau comunicarea cu importante oraşe din vestul Europei. Tot în această perioadă a fost introdus tramvaiul cu cai, telefonul, iluminatul public electric, s-au asfaltat arterele mari de circulaţie. În 1899 s-a introdus la Timişoara primul tramvai electric din România. În această perioadă se dezvoltă mult suburbiile cetăţii, unde există manufacturi şi meşteşugari pricepuţi.

Pentru că Timişoara îşi pierde importanţa militară şi era nevoie de o lărgire a spaţiului, se decide defortificarea cetăţii. Astfel, sunt demolate rând pe rând vechile porţi ale cetăţii, se construiesc bulevarde de legătură cu suburbiile iar acestea sunt înghiţite rând pe rând de marele oraş.

Sfârşitul primului război mondial a văzut populaţia Timişoarei într-o stare extrem de tensionată. La 31 octombrie 1918, are loc o mare demonstraţie de stradă la Timişoara. În aceeaşi zi, în sala cazarmei militare, are loc o întrunire a celor mai importante personalităţi politice şi militare locale şi se înfiinţează un Consiliu Naţional al Banatului, cu reprezentanţi ale celor mai importante etnii din Banat: români, sârbi, germani şi unguri.

Cu o zi înainte, dr. Otto Roth, membru în conducerea Partidului Social Democrat din Ungaria şi locotenentul colonel Albert Bartha, şeful Statului Major al Comandamentului Militar Timişoara, au participat, în Budapesta, la întrunirea liderilor politici maghiari. Întorşi la Timişoara, au convorbiri, în seara de 30 octombrie, cu fruntaşii maghiari locali şi decid ca la adunarea populară din ziua următoare, care încheia demonstraţia de stradă, să proclame Republica autonomă bănăţeană, în cadrul Ungariei şi să înfiinţeze Sfatul Poporului din Banat, subordonat guvernului din Budapesta. Lider avea să fie dr. Otto Roth, iar comandant al armatei Albert Bartha. La adunarea din 31 octombrie, dr. Otto Roth proclamă Republica Bănăţeană şi declară că va rămâne ataşat noului guvern maghiar. În 1919 Banatul a fost împărţit între România şi Regatul Serbiei, Croaţilor şi Slovenilor (numit mai târziu Iugoslavia). Mai târziu, o ultimă încercare de independenţă vine din partea germanilor din Banat, care în data de 16 aprilie 1920 trimit o petiţie la Conferinţa de Pace de la Paris, cerând reinstituirea republicii, care ar fi inclus nu doar Banatul dar şi regiunea vecină Bačka. Noua republică urma, după planurile germanilor, să fie împărţită în cantoane care să fie administrate de grupurile etnice majoritare din fiecare canton. Conferinţa de Pace de la Paris a refuzat însă această propunere.

În data de 16 decembrie 1989 la Timişoara s-a declanşat revoluţia care avea să ducă la înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu şi a regimului comunist din România. Iniţial s-a format o mişcare de protest împotriva mutării forţate a pastorului reformat László Tőkés. Atât enoriaşi cât şi trecători s-au adunat în faţa parohiei acestuia în semn de protest. La scurt timp însă, protestul s-a transformat într-unul împotriva întregului sistem şi s-au scandat pentru prima dată lozinci anticomuniste. Mişcarea a luat rapid amploare şi în centrul oraşului s-au adunat zeci de mii de revoluţionari. Pe 20 decembrie 1989, Timişoara a fost declarată primul oraş din România liber de comunism, în urma unor confruntări sângeroase soldate cu peste 1000 de morţi şi alte câteva mii de răniţi. Aceste evenimente au dus la căderea regimului ceauşist o săptămână mai târziu. Schimbările care au avut loc la nivelul clasei politice au dus la noi proteste din partea timişorenilor, proteste ce au culminat cu redactarea controversatei Proclamaţii de la Timişoara, în martie 1990. Cerinţele timişorenilor se sintetizau în punctul 8 al proclamaţiei, prin care se cerea ca foştii activişti ai PCR să nu mai poată candida la funcţii publice în stat. Acest punct însă nu a fost pus niciodată în aplicare.

Premierele Timişoarei

•1718 – atestarea fabricii de bere, cea mai veche de pe teritoriul actual al Romaniei;

•1728 – începutul canalizării Begăi, cel mai vechi canal navigabil de pe teritoriul actual al Romaniei;

•1745 – construcţia Spitalului Municipal;

•1760 – primul oraş al monarhiei cu străzile iluminate cu lămpi;

•1771 – primului ziar care a apărut pe teritoriul actual al României şi totodată primul ziar german din sud-estul Europei: „Temeswarer Nachrichten”;

•1823-1826 - Janos Bolyai, servind la garnizoana din Timisoara, lucra la elaborarea geometriei neeuclidiene

•1854 – primul serviciu telegrafic într-un oraş al României de azi;

•1855 – primul oraş al monarhiei habsburgice cu străzile iluminate cu gaz;

•1881 – prima reţea de telefonie de pe teritoriul actual al României;

•1884 – primul oraş din Europa continentală cu străzile iluminate electric, cu 731 de lămpi;

•1886 – prima staţie de salvare din Ungaria şi România;

•1889 - primul meci de fotbal european din Romania;

•1895 – prima stradă asfaltată de pe teritoriul de azi al României;

•1897 – primele proiecţii cinematografice pe teritoriul actual al ţării noastre;

•1899 – primul tramvai electric într-un oraş din România de azi;

•1953 – singurul oraş european cu trei teatre de stat în română, maghiară şi germană;

La recensământul din 2002 populaţia stabilă a oraşului a fost de 317. 660 de locuitori, cu o tendinţă negativă, iar densitatea populaţiei de 2. 622 locuitori/km². Conform ultimului comunicat al Institutului Naţional de Statistică, la data de 1 ianuarie 2009 oraşul avea o populaţie de 311. 586 locuitori şi 365. 545 locuitori în zona metropolitana.

Datorită tradiţiei multietnice şi multiconfesionale, Timişoara este un oraş cu una dintre cele mai diversificate structuri confesionale din România.

După căderea regimului comunist, în ciuda declinului unor ramuri economice tradiţionale, înlocuite de noi ramuri moderne, sectorul industrial din Timişoara continuă să furnizeze peste 3% din producţia industrială naţională. Caracteristic economiilor de piaţă avansate, sectorul serviciilor acoperă un procent tot mai mare din economia timişoreană.

În ultimii ani, Timişoara a cunoscut o creştere economică semnificativă, datorată investiţiilor străine, în special în sectoare de înaltă tehnologie. Într-un articol din 2005, revista franceză L'Expansion a numit Timişoara "vitrina economică a României", referindu-se la numărul mare de de investiţii străine, considerate ca o "a doua revoluţie" prin care oraşul trece.

Capitalul străin investit la Timişoara provine în special din ţări precum Germania, Italia sau Statele Unite. Printre cele mai mari companii stabilite aici se numără producătorul de anvelope Continental, compania americană Solectron (telefonie mobilă, aparatură electronică), Dräxlmaier (componente auto pentru BMW), Linde Gas (gaze tehnice), Procter & Gamble (detergenţi), Nestlé (napolitane).

O importanţă deosebită o are transportul aerian. Timişoara dispune de Aeroportul Internaţional Traian Vuia, al doilea ca mărime din România. aici fiind amplasata a doua companie aeriana ca mărime din Romania Carpatair. Aeroportul având zeci de legaturi aeriene in intreaga Europa.

Cultură

Timişoara este un oraş multicultural, influenţat de diversele comunităţi etnice, în special de cea germană, maghiară şi sârbă, dar şi de cele bulgară, italiană şi greacă. Moştenirea culturală şi diversitatea ofertei culturale sunt punctele forte ale oraşului. Cu cele peste 12 instituţii culturale profesioniste, Timişoara este, după Bucureşti şi Iaşi, al treilea pol cultural din ţară din punct de vedere al mărimii şi diversităţii ofertei culturale. O mare tradiţie o are teatrul timişorean, care prin cele trei teatre de stat, (în premieră în Europa) : Teatrul Naţional, / Teatrul German şi Teatrul Maghiar, oferă spectacole în limbile română, germană şi maghiară. Cele trei instituţii împart aceiaşi clădire-simbol cu Opera Română.

Filarmonica Banatul întregeşte paleta de ofertă culturală de cea mai înaltă calitate, păstrând astfel o tradiţia oraşului care a văzut interpretând pe scenele lui nume mari precum Franz Liszt, Strauss fiul, Brahms, Enescu sau premiera Traviatei lui Verdi la 9 februarie 1855.

Patrimoniul cultural timişorean şi bănăţean este întregit de Muzeul Banatului, înfiinţat în 1872. Acesta adăposteşte cea mai mare colecţie de obiecte arheologice din Banat. Instituţia are diferite ramuri, printre care un Muzeu de Artă, de Etnografie, Muzeul Satului Bănăţean, un Muzeul al Viorilor sau cel al Tehnologiei, Informaţiei şi Comunicaţiilor. Muzeul mai deţine şi cea mai mare colecţie de păsări şi fluturi din Estul Europei. Oferta culturală este întregită de Teatrul de Păpuşi (înfiinţat în 1949), Ansamblul Banatul, Biblioteca Judeţeană (1904), Şcoala Populară de Artă, Casa de Cultură, dar şi numeroase galerii de artă, edituri, fundaţii şi asociaţii culturale. Printre galeriile de artă cele mai vizitate este Galeria Calina, aflată în centrul oraşului, promotor al artei tinere, loc unde expun atât artişti timişoreni, cât şi pictori consacraţi din ţară.

Patrimoniul arhitectural

Din punct de vedere arhitectonic, oraşul moşteneşte un amplu patrimoniu de monumente istorice (circa 14. 500), totodată cel mai mare din ţară. De fapt întregul ansamblu de clădiri din centru şi cele din cartierele Iosefin şi Fabric sunt considerate monumente istorice. Acesta este rezultatul unei tradiţii îndelungate de planificare urbanistică modernă, începută încă din secolul al XVIII-lea, o dată cu venirea austriecilor. Centrul oraşului, amplasat în vechea Cetate, a fost remodelat, cu pieţe şi străzi drepte. Construcţiile erau bine aliniate, iar clădirile de la colţurile străzilor trebuiau să aibă elemente arhitecturale în plus. Predominant a fost stilul baroc de influenţă vieneză, care a adus Timişoarei numele de „Mica Vienă”.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, structura urbanistică a Timişoarei a suferit un proces amplu de modernizare. Fostele bastioane şi spaţiile militare au fost demolate şi înlocuite cu bulevarde şi cartiere noi. În 1904, Primăria a înfiinţat postul de arhitect-şef şi l-a atribuit tânărului arhitect László Székely. Acesta a adus o contribuţie decisivă la remodelarea zonei centrale şi la introducerea stilului Art Nouveau, secession şi eclectic în peisajul urbanistic al oraşului. Stau mărturie palatele din Piaţa Victoriei, Baia Publică Neptun sau Casa Brück din Piaţa Unirii. Tot datorită lui s-a conturat şi arhitectura industrială, Abatorul comunal sau Uzina de apă fiind numai câteva exemple.

Cartierele Fabric şi Iosefin păstrează intactă amprenta diversităţii etniilor şi meşteşugarilor care le-au construit. Se păstrează influenţa germană, maghiară şi sârbă. Clădirile nu depăşesc două etaje, sunt viu colorate şi foarte bogat ornate. În cartiere precum Mehala, Iosefin sau Freidorf, se păstrează trăsăturile tipice ale satelor tradiţionale de şvabi bănăţeni: case mari cu front stradal, frumos ornate şi cu spaţii verzi în faţa caselor.

Ultimul curent arhitectural care influenţează vechiul oraş este cel românesc, introdus odată cu trecerea Timişoarei sub administraţie românească. Cel mai bun exemplu este Catedrala Mitropolitană realizată în arhitectură tradiţională românească, în stil moldovenesc. În perioada interbelică se construiesc şi noi cartiere de vile în jurul centrului, unde se resimte influenţa stilului modern interbelic, a stilului brâncovenesc sau chiar francez.

Un farmec aparte este dat de parcurile şi spaţiile verzi ce se întind de-a lungul canalului Bega şi în toate zonele oraşului. Din acest motiv Timişoara a căpătat numele de „oraş al parcurilor şi al trandafirilor”.

Timişoara deţine cel mai amplu ansamblu de clădiri istorice din România, constituit din ansamblurile urbane ale cartierelor Cetate, Iosefin şi Fabric. Arhitectura variată, influenţele barocului Vienez şi multitudinea de parcuri au adus Timişoarei, aşa cum s-a spus mai sus, renumele de „Mica Vienă” şi de „Oraşul parcurilor”. Câteva obiective turistice importante sunt:

Domul din Timişoara (construit între 1736-1774)

•Pieţe

oPiaţa Unirii

oPiaţa Victoriei

oPiaţa Libertăţii

oPiaţa Maria (locul de unde a pornit Revoluţia română din 1989)

oPiaţa Traian (centru al cartierului istoric Fabric)

•Lăcaşuri de cult

oCatedrala Mitropolitană

oDomul romano-catolic

oCatedrala Millenium

oBiserica episcopală sârbă

oSinagoga din Cetate

oSinagoga din Fabric

•Monumente şi clădiri

oCastelul Huniade

oPalatul Dicasterial

oPalatul Baroc

oTeatrul Naţional din Timişoara

oBaia Publică Neptun

oPalatul Lloyd

Personalităţi marcante

•Iancu de Hunedoara (1387 - 1456), comite de Timiş, a avut reşedinţa în Cetatea Timişoarei, deţinută de familia sa până în 1440; a construit Castelul Huniade, cel mai vechi monument istoric din oraş.

•Pavel Chinezul (1432 - 1494), comite de Timiş, conducător al trupelor bănăţene, luptător neînvins împotriva turcilor.

•Pelbartus Ladislaus de Temesvar (1430-1504), filosof creştin născut la Timişoara, activează în Budapesta la curtea regelui Matei Corvin.

•Claudius Florimund Mercy (1666 - 1734), guvernator al Banatului, a eliberat Timişoara de ocupaţia otomană, a reconstruit cetatea după model occidental, a colonizat-o cu şvabi şi a transformat-o într-un important centru economic şi capitală a Banatului.

•Carol Telbisz (1853 - 1914), primar al Timişoarei pentru aproape 30 de ani, timp în care a modernizat complet oraşul.

•Lőrincz Schlauch dr. (1824 - 1903), cardinal romano-catolic din Oradea, a fost înmormântat la capela familiară Shlauch din Timişoara.

•Augustin Pacha (1870 - 1954), primul episcop al diecezei de Timişoara, a apărat drepturile catolicilor din Banat în faţa presiunilor naziste, într-o istorică audienţă la Hitler; disident anticomunist.

•László Székely (1877 - 1934), primul arhitect-şef al Timişoarei, autorul unui mare număr de clădiri semnificative din istoria oraşului.

•Nikolaus Lenau (Franz Nikolaus Niembsch Edler von Strehlenau), (1802-1850) Poet austriac, unul din clasicii poeziei germane şi universale, născut lângă Timişoara, în comuna Csatad (Schadat) actualmente Lenauheim.

•Dionisie Linţia (1880-1952) a fost unul dintre cei mai de seamă ornitologi români.

•Johnny Weissmüller (1904 - 1984), actor, faimos pentru rolul său de Tarzan.

•Ştefan Kovács (1920 - 1995), antrenor al echipei Ajax Amsterdam,

•Ioan Holender (1935), cântăreţ, director al Operei din Viena.

•Iolanda Balaş (1936), dublă campioană olimpică de atletism, contează ca una din cele mai valoroase săritoare la înălţime ale tuturor timpurilor.

•Margarethe Matzenauer (1881 - 1963) Mezzosoprană

•Richard Oschanitzky (1939- 1979), Compozitor, arrangeur, pianist şi dirijor. A fost unul din cei mai cunoscuţi muzicieni de jazz ai României (vezi: „Jazzfestival Richard Oschanitzky”).

•Traian Vuia (1872 - 1950) Inventator, pionier al construcţiei de avioane şi al aviaţiei mondiale, ulterior în Franţa, a prezidat Frontul Naţional Român, organizaţie de rezistenţă antifascistă, s-a născut în satul Surducu Mic, (azi parte din comuna Traian Vuia) în judeţul Timiş.

•Ana Blandiana (1942), poetă.

•Nicu Covaci (1947), fondatorul legendarei trupei de rock Phoenix

•Mircea Baniciu (1949), membru al formaţiei Phoenix

•László Tőkés (1952), fost paroh al episcopiei reformate, a jucat un rol important în declanşarea Revoluţiei din 1989

•Herta Müller (1953), scriitoare germană, originară din Niţchidorf, judeţul Timiş.

•Richard Wagner (scriitor) (1952), s-a născut în comuna Lovrin, judeţul Timiş.

•Johann Lippet (1951), scriitor german.

•Alexandru Tyroler, primul campion de şah al României.

---

VIZUALIZĂRI: 2550 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI