ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 30.10.2022
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
AUG-2022
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Stațiunea turistică Luna Șes – agrement la înălțime

TIPĂREȘTE URM de aici

Spuneți sincer: câți dintre voi ați auzit de această stațiune turistică? Probabil foarte puțini, iar printre cei care cunosc această nouă stațiune montană se numără cu siguranță locuitorii din zona Satu Mare. Autoritățile locale și regionale vorbesc despre „kilometrul zero al turismului sătmărean” și chiar Perla Nordului.

Întrucât vremea a fost capricioasă vreo două zile în zona Baia Mare și ne-a dat planurile peste cap cu ceva ploi torențiale și vânt (tocmai ajunsesem în Cavnic cu intenția de a merge spre satul Breb) am apelat la obiectivele de rezervă aflate pe lista de vacanță. Ne-am îndreptat spre orașul Negrești-Oaș, „capitala” regiunii etno-istorice Țara Oașului. Citisem câteva rânduri despre pitoreasca zonă montană care se accesează din oraș și eram hotărâți să mergem cât mai aproape de Vârful Pietroasa (1201 m) din Munții Igniș de unde se deschide o priveliște largă către Depresiunea Oașului.

În articolele de presă din ultimii ani se tot scrie despre „noua” stațiune montană Luna Șes, dar proiectul stațiunii de schi datează încă din 1986, iar primele lucrări efective au început abia în 2006 cu bani dintr-un proiect european. Pârtia de schi măsoară 2,15 km, are o diferență de nivel de 540 m și grad de dificultate mediu. Deși telescaunul cu 45 de scaune a fost montat și recepționat în 2016, există casă de bilete și alte clădiri administrative, instalația nocturnă și tunurile de zăpadă funcționează, a fost amenajat un bazin de apă și s-a achiziționat o mașină modernă de bătut zăpada totuși investiția nu fusese încă predată beneficiarului în ianuarie 2021. Se pare că deschiderea oficială a pârtiei de schi va avea loc în sezonul 2022/2023.

Noi ne-am bucurat de peisajele de vară oferite de pantele nordice ale Vârfului Pietroasa, de drumul șerpuitor, de pădure și răcoarea muntelui. Dar ce am văzut noi pe drumul până la pârtia de schi?

„Micul Transfăgărășan” al Oașului. Chiar așa le place localnicilor să numească drumul asfaltat care urcă pe o distanță de circa 11,5 km până la pârtia de schi. La intrarea în oraș, pe lângă stația de carburanți Petrom virăm dreapta pe str. Luna spre „zona de picnic” , cum scrie pe un indicator. Aproape unită de orașul Negrești Oaș este micuța localitate Luna după casele căreia drumul se transformă în DC 75. Această șosea de acces spre stațiunea montană a fost asfaltată anii trecuți până în zona pârtiei de schi.

În localitatea Luna admirăm pentru câteva clipe biserica de lemn „Cuvioasa Parascheva” , ridicată între 2013-2018, model de măiestrie a artei lemnului din această regiune istorică. Dacă pe parcursul primilor kilometri drumul străbate o zonă de șes, parțial împădurită, cu meandre ușoare, treptat începem urcarea. Serpentine accentuate și priveliști minunate găsim în zona cabanei Salvamont și a schitului. Șoseaua asfaltată se încheie la telescaun unde există o platformă-parcare destul de mare (imagini din zonă: satmareanul.net/2020/10/2 ... te-fotogralerie).

Andezitul de Oaș. Pe partea stângă se află Cariera de piatră „Cornet” , dovadă a caracterului vulcanic al regiunii muntoase. Din această carieră întinsă pe sute de metri se extrage andezit, o rocă vulcanică prelucrată prin concasare. Atenție la camioanele de mare tonaj care circulă pe această porțiune de șosea! Pe partea dreaptă se mai văd mici cariere de unde a fost extrasă temporar piatră.

După zona în care se află mai multe pensiuni și un complex turistic descoperim un nou perete de rocă care ne atrage prin formele geometrice și irizațiile plăcilor de piatră. Ne-am oprit să fotografiem frumusețea naturii, să privim undele unui pârâu cu apă rece, să culegem mure.

Foarte aproape de Vârful Pietroasa se află „Sfinxul Oașului” , o coloană magmatică cu aspect antropomorf, monument al naturii.

Schitul „Sf. Arhidiacon Ștefan” . În zona cu cele mai multe serpentine, dar și cu o priveliște minunată, a fost ctitorit ansamblul monahal cunoscut de locuitori drept „schitul Luna Șes” . Construit pe un teren donat de autoritățile locale și sfințit în anul 2012 locașul de cult din lemn domină întreaga vale.

Întreg ansamblul religios (casa monahală – 4 chilii și trapeză, clopotnița, troița, gardul) respectă tradiția arhitecturii maramureșene din lemn.

Alte puncte de atracție. Am vorbit la începutul articolului despre pârtia de schi Luna Șes care după câteva zeci de ani pare a prinde viață în acest sezon de iarnă.

La câteva sute de metri distanță de Schitul Luna Șes găsim Luna Aventura Park, un parc de agreement care pune la dispoziția copiilor și adulților mai multe trasee prin copaci cu grade diferite de dificultate, precum și un traseu cu tiroliene.

În acest areal geografic există mai multe trasee turistice de drumeție, remarcate în ultimii ani (gazetanord-vest.ro/2019/12/180687).

Nu lipsesc din această zonă vulcanică izvoarele cu apă minerală, așa numitele „borcuturi” : apă calcică, sulfuroasă, clorosodică și carbogazoasă, o apă naturală cu proprietăți terapeutice.

Concluzii. Nu știu dacă stațiunea montană Luna Șes reprezintă chiar „kilometrul zero al turismului sătmărean” , dar sper ca pârtia de schi să se deschidă la iarnă și să aibă succes în rândul iubitorilor sporturilor hibernale. Noi am descoperit o zonă frumoasă, naturală, îmbrăcată în haine de vară, mă bucur că am făcut această incursiune montană din regiunea orașului Negrești Oaș.

Alegeri inspirate!


[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 30.10.22 10:48:01
Validat / Publicat: 30.10.22 12:25:50
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în LUNA ȘES [SM]

VIZUALIZĂRI: 1646 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P16 Unități de cazare în zonă - interior.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 48700 PMA (din 37 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[30.10.22 11:06:30]
»

Mutat în rubrica "Descoperă stațiunea Luna Șes, LUNA ȘES" (nou-creată pe sait)

[Rubrica inițială: O zi în Negreşti-Oaş / Certeze]

webmasterPHONE
[30.10.22 14:20:40]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Dana2008
[01.11.22 11:16:50]
»

@tata123 ????: Felicitări pentru articol!

Sper și eu să se dechidă cât mai multe pârtii moderne în România, că munți avem destui.

Călătorii plăcute!

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[02.11.22 09:11:12]
»

@Dana2008: Mulțumesc!

În România cică ar fi un pic peste 200 de pârtii de schi omologate care însumate abia ating 175 km lungime. În ultimii ani s-au inaugurat câteva pârtii noi - pe la Sinaia, la Borșa în Maramureș, la Câmpulung Moldovenesc, la Stâna de Vale în Bihor, la Muntele Mic în Caraș-Severin.

Vacanțe frumoase și alegeri inspirate!

@webmaster: Mulțumesc pentru desemnare.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dana2008, tata123 🔱

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.72318291664124 sec
    ecranul dvs: 1 x 1