Parcul Dimitrie Ghica din Sinaia

TIPĂREȘTE

Niciun vizitator al Sinaiei nu poate ignora Parcul Dimitrie Ghica: e chiar pe „bulivar”, cum ar zice nenea Iancu (sau mai bine zis vreunul din personajele sale), e frumos, e răcoros şi mai ales înconjurat de clădiri una şi una, de te apucă ameţeala numai gândindu-te la câtă energie creativă au înmagazinat între zidurile lor.

Nici noi nu facem excepţie: la fiecare popas în „perla Carpaţilor” ne facem timp pentru o plimbare pe aleile umbrite de copaci seculari şi o oprire pe o bancă pentru a admira munţii şi culorile, mereu schimbătoare de la un anotimp la altul, ale ierbii şi frunzelor. Şi pentru a privi în tihnă edificiile monumentale, mementouri ale trecutului parcului, care se confundă practic cu cel al oraşului.

Un loc încărcat de istorie

Ca mai tot ce există în Sinaia, începuturile parcului se leagă de numele lui Carol I. Pe data de 5 august 1866, principele (la acea vreme) vizitează pentru întâia oară Mănăstirea Sinaia şi rămâne impresionat de privelişti. Revine în fiecare vară iar în anul 1871 cumpără de la Eforia Spitalelor Civile o parcelă de 1.000 de hectare din moşia Furnica, teren pe care, în august 1875, s-a pus piatra de temelie a Castelului Peleş. Reşedinţa de vară a familiei regale a fost finalizată în 1883 şi, alături de gara inaugurată în 1879, avea să pună Sinaia pe harta destinaţiilor „la modă”, căci exemplul suveranului a fost urmat degrabă de mai-marii epocii – aristocraţi şi membri ai noii burghezii, imprimând astfel localităţii nou înfiinţate caracterul elegant şi exclusivist care a caracterizat-o până la venirea la putere a comuniştilor. Iar printre cei care au putut trage primii în piept aerul tare al munţilor de pe veranda propriei case s-a numărat şi cel care a dat numele parcului, prinţul Dimitrie Ghica (1816-1897), fiul domnitorului Grigore Dimitrie Ghica şi prim-ministru al ţării între 1868-1870, un apropiat al regelui Carol şi efor al Eparhiei Spitalelor.

Dacă vă întrebaţi ce a fost Eforia Spitalelor Civile, aflaţi că această instituţie de utilitate publică, fondată în 1832 de Pavel Kiseleff, preşedinte plenipotenţiar al divanurilor Moldovei şi Ţării Româneşti în timpul administraţiei militare ruse (1829-1834), este cea care a administrat până în 1948, când a fost desfiinţată de comunişti, spitalele din cele două pricipate şi mai târziu din România. Prin intermediul donaţiilor primite de la bogătaşii vremii, această organizaţie a înfiinţat aşezăminte de cult şi spitaliceşti unde săracii erau trataţi gratuit, dar şi şcoli de infirmiere şi asistente medicale. Ei bine, în 1870 şi 1872, prin legi adoptate de Parlament, Eforia, în calitate de administrator al Aşezământului spătarului Mihai Cantacuzino şi prin urmare şi al averii Mănăstirii Sinaia, ctitorită de acesta, a acceptat vânzarea de loturi de pământ de 2.500 mp pentru ridicarea de „case pentru sănătate” în „vatra mănăstirii Sinaia”. Evident, terenurile cele mai apropiate de mănăstire au fost rezervate demnitarilor, reprezentanţilor elitei politice şi găzduirii vizitatorilor cu ştaif, tot mai numeroşi, ai lăcaşului de cult.

Însuşi stareţul, copleşit de afluenţa vizitatorilor, a sugerat Eforiei ridicarea unui „ospel” mai jos de mănăstire. Aşa încât în 1870 Eforia a demarat construirea primului hotel – Sinaia sau Vechiul Sinaia – finalizată doi ani mai târziu, al cărui administrator a fost numit austriacul Joseph Ungarth, valetul prinţului Dimitrie Ghica. În 1871 regele Carol I îi scria tatălui său: „Jos, la baza înălţimii deasupra căreia se află mănăstirea, s-a clădit un hotel în stil elveţian care acum e plin de vizitatori”. Hotelul a ars în 1911, împreună cu o altă clădire, cea a Cazinoului şi Cofetăriei Riegler, care se găsea între actualul cazinou şi Hotelul Palace. De pe unul din panourile informative răspândite prin parc am aflat următoarele: „În primul deceniu al secolului XX, vara concerta aici orchestra lui Eduard Wilhelm Strauss, valsurile lui Ivanovici fiind nelipsite din repertoriu. La Cazinoul Riegler se jucau cărţi, se asculta muzică, se dansa şi se făceau consumaţii la bar”.

În 1880 s-a dat în folosinţă şi Noul Hotel Sinaia, vândut în 1886 lui Eduard Kirchner, care i-a schimbat numele în Hotel Regal. Este cel mai vechi hotel aflat şi azi în funcţiune în Sinaia, sub denumirea de Hotel Regal 1880***, şi şi-a păstrat destinaţia în tot acest timp, cu excepţia celor două războaie mondiale, când a servit ca spital şi adăpost pentru refugiaţii greci. Iată cum suna un anunţ publicat la rubrica de mică publicitate în ediţia din 23 aprilie 1888 a ziarului România liberă: „Sinaia: Hotel Eduard Kirchner s-a redeschis la 1 aprilie. Restaurant în perfecţiune. La venirea trenurilor trăsurile hotelului se află în gară. Persoanele cari voesc a petrece zilele Paştelui la Sinaia sunt rugate a anunţa 2 zile înainte pentru a lua precauţiunile necesare”. Intrarea hotelului se află pe strada Octavian Goga şi îndemnul, înscris pe o plăcuţă, cu care îşi primeşte oaspeţii este „Trăieşte povestea regală”. Dar partea cea mai frumoasă a clădirii este, în opinia mea, cea dinspre parc, unde s-a păstrat (şi restaurat) structura din lemn, tipică staţiunilor montane.

Până în 1875 în apropierea acestui hotelul s-au construit şi primele două case: cea a generalului Ion Florescu şi vila lui Dimitrie Ghica, situată pe locul actualului cazinou. Curtea acestei case a fost donată localităţii de către prinţ şi va deveni parcul central al staţiunii Sinaia.

În vara anului 1880 Eforia a dat în folosinţă (cam pe amplasamentul de azi al Hotelului Palace) Stabilimentul Băilor de Hidroterapie, cu sezon între 1 iunie-15 septembrie şi cu instalaţii de tratament după metoda profesorului Winternitz, constând din masaj, băi cu abur, duşuri alternative şi electroterapie.

În 1881 s-a ridicat cel de-al treilea „ospel”, Hotelul Caraiman***, construit în stil clasic românesc după planurile arhitectului Jean Pompilian şi administrat, la fel ca Hotel Sinaia, de Joseph Ungarth. Este amplasat în partea de est a parcului, cu intrare de pe Bd. Carol I, şi are în faţă o fântână arteziană. În perioada 1900-1901 a fost complet renovat şi extins cu un etaj şi o mansardă şi i s-au adăugat brâuri şi arcade de cărămidă şi balcoane din lemn. Este una din clădirile cele mai reprezentative ale Sinaiei şi preferata mea.

După parcelare, pe terenul donat de prinţul Ghica, cuprins între vechiul Hotel Sinaia, Hotelul Regal şi Hotelul Caraiman, Eforia a iniţiat amenajarea unei grădini publice, în care scop l-a angajat pe arhitectul peisagist belgian Eder. Şoseaua care mergea către Predeal şi Braşov a fost scoasă în afara parcului, s-au trasat aleile şi pe lângă arborii seculari au fost plantate şi ronduri de flori.

În ghidul din 1903 intitulat „Sinaia şi împrejurimile sale”, Alexandru Gălăşescu nota că „parcul era atracţia staţiunii, plin de trandafiri şi de flori ce se schimbau de două ori pe vară, alei pietruite cu mărgăritar alb, pavilion de muzică unde în sezon cânta fanfara în fiecare zi, două fântâni arteziene, un loc deschis încât permitea admirarea munţilor, a clădirilor din jur şi a Mănăstirii”. Eforia era cea care se îngrijea de parc, printr-un antreprenor care era verificat regulat, şi tot ea a dispus în 1886 plantarea de castani de-a lungul Bulevardului Carol I şi al şoselei principale, ca şi pe aleea din faţa Hotelului Caraiman.

În 1890 Sinaia a devenit prima localitate din România iluminată electric. Pe 21 iulie au fost aprinse becurile pe bulevard, în parc, la Hotelul Caraiman şi în câteva vile. În textul de pe panoul explicativ din parc intitulat „Stâlp de iluminat electric” se precizează că instalaţia Siemens a fost adusă de la Viena iar sistemul era alimentat de Uzina hidro-electrică Sinaia, dată în funcţiune în 1889. Iniţial s-au folosit aceiaşi stâlpi metalici cu vârf spiralat care serveau la iluminatul cu gaz.

În 1911 Vechiul Hotel Sinaia şi vila Ghica au fost dărâmate iar Eforia a iniţiat constituirea unei companii comerciale româno-engleze, Societatea Sinaia, având drept scop construirea unui mare hotel, a unui cazinou şi a unei săli de sport. După proiectul lui Petre Antonescu, unul din pionierii şcolii româneşti de arhitectură, lucrările au demarat iarna iar după numai opt luni (un record pentru acele vremuri) uriaşul Hotel Palace**** a fost terminat, lucrându-se în spatele pereţilor de rogojină, unde focul ardea continuu. Hotelul avea 150 de garsoniere şi apartamente, la ultimul etaj camere pentru însoţitorii şi servitorii personali ai pasagerilor, iar personalul hotelului locuia la mansardă. Clădirea impozantă are intrarea prin strada Octavian Goga, ca şi Hotelul Regal. Pe faţada dinspre parc este însă inscripţionată denumirea de Hotel Sinaia.

Anul acesta nu am intrat în niciunul din cele trei hoteluri din parc, despre care păstrez însă amintiri plăcute din anii trecuţi, aşa încât nu pot decât să sper că administratorii lor se ridică la înălţimea pretenţiilor îndreptăţite ale turiştilor. În schimb, am avut şansa de a vizita cel de-al doilea edificiu ridicat în Parcul Dimitrie Ghica după incendiul din 1911, Cazinoul, despre care voi scrie un review separat.

Parcul azi

Mărturisesc că am fost plăcut surprinsă de modul în care arată parcul. În urma programului de reabilitare derulat din 2011 până acum, întreg oraşul a căpătat un aspect curat şi îngrijit iar în parc au fost degajate şi sistematizate intrările şi s-au înlocuit băncile şi felinarele uzate cu unele noi, în stilul începutului de veac XX. A fost restaurată şi o piesă de mobilier urban, o bancă datând din 1905, aşa cum se menţionează pe o placă alăturată. Locul de joacă din apropierea Hotelului Caraiman a fost refăcut şi el, la fel şi foişorul şi fântâna, cu toate că arteziana nu funcţionează (probabil) decât pe timpul verii.

Trebuie spus că în parc se organizează cele mai importante evenimente ale oraşului şi pancarte cu anunţuri privind datele de desfăşurare ale acestora în 2016 sunt înşirate pe aleea principală. O iniţiativă binevenită a fost, după părerea mea, şi conceperea unor panouri cu informaţii despre istoria parcului, a celor trei hoteluri, cazinoului etc. Iarna, imediat după intrarea principală în parc, se amenajează un patinoar – lucrările începuseră deja la jumătatea lui noiembrie, când am fost noi. Mergând două zile la rând în parc am remarcat că veveriţele se simţeau în largul lor şi că frunzele căzute erau strânse cu zel, aşa încât locul să fie permanent curat.

Pe aleea principală din parc au fost amplasate busturile unor personalităţi, începând cu cel al actorului Ion (Iancu) Brezeanu (1869-1940), desemnat artist pe viaţă al Teatrului Naţional şi Cetăţean de onoare al oraşului, şi continuând cu cele ale lui Eminescu, Creangă, Dimitrie Ghica şi Nicolae Bălcescu – „1819-1952, istoric şi revoluţionar roman”, aşa cum este el prezentat pe placa montată pe soclu. La baza scărilor care coboară către fântâna arteziană se află două sculpturi de lei iar în faţa Hotelului Palace o statuie reprezentând o nimfă, copie după o operă a lui Rodin. Cele trei lucrări au fost aduse în parc de la vila generalului Florescu. De curând am văzut că parcul „s-a înveselit” prin adăugarea unor buturugi vopsite în culori vii, ce se vor probabil o contrapondere la atmosfera prea sobră degajată de statuile în stil clasic.

Pe aleea principală a parcului se află Muzeul Rezervaţiei Bucegi – orar 9-17, de marţi până duminică, bilet adulţi 3 lei, copii 2 lei, despre care am citit că expune exemplare din flora şi fauna locală şi organizează expoziţii temporare, ca de exemplu de cochilii, reptile vii sau goblenuri (?).

Împrejurimile

La ieşirea dinspre est, de lângă Hotelul Caraiman, după traversarea şoselei care duce către Predeal, se coboară la gară, sau mai corect spus la cele trei gări ale oraşului. Cum ele nu fac obiectul acestui articol, mă mărginesc a menţiona că am vizitat Expoziţia de trenuleţe şi lego amenajată în 2009 în clădirea Gării Regale de către italianul Alberto Drera (decedat între timp). Programul de vizitare este de miercuri până duminică între orele 10-18 iar tarifele sunt de 9 lei pentru adulţi şi 7 lei pentru copii. Am putut face poze fără a plăti în plus.

Pe latura vestică a parcului, mergând pe aleea din faţa Cazinoului, se iese în strada Mănăstirii, la Cimitirul Eroilor, amenajat în memoria ostaşilor români, maghiari şi germani căzuţi în luptele din Primul Război Mondial. O placă comemorativă aminteşte de cei 365 de soldaţi americani ucişi sau luaţi prizonieri în cursul celui de-al Doilea Război Mondial.

De la cimitir se poate urca pe Aleea Nifon pentru a ajunge în câteva minute la Mănăstirea Sinaia. E un loc pe care îl vizităm de fiecare dată când venim la Sinaia pentru a aprinde o lumânare şi a admira picturile lui Pârvu Mutu din biserica veche.

Tot din faţa cimitirului porneşte, de data aceasta în jos, strada Octavian Goga, unde se află intrările principale ale Hotelurilor Palace şi Regal. La nr. 21 se găseşte o clădire poate mai puţin cunoscută turiştilor: Vila Carola. A fost construită ca pensiune în 1896 de către Josef Ungarth, care i-a dat numele fiicei sale, vila fiind ulterior cumpărată de doctorul Staicovici. În 1925 Elena Lupescu şi soţul ei au închiriat-o pe perioada verii iar regele Carol II îşi vizita aici, în lipsa soţului, amanta, cu care avea de fapt să şi fugă ulterior la Paris. În anul 1927 casa a fost locuită de violonistul Yehudi Menuhin timp de câteva luni, în perioada cât a luat lecţii de la George Enescu, făcând zilnic naveta către Vila Luminiş a maestrului, situată dincolo de calea ferată, în cartierul Cumpătu. Din păcate, Vila Carola nu arată foarte bine şi un banner imens anunţă că e scoasă la vânzare.

Pentru a încheia pe un cu totul alt ton această incursiune în trecutul şi prezentul Parcului Dimitrie Ghica, un ultim popas (de refrişare şi odihnă) în împrejurimile grădinii l-am făcut la Cafeneaua Kalimtzakis, situată tot pe strada Octavian Goga, vizavi de Hotelurile Palace şi Regal. Aici, la Cafeneaua Parcului, cum i se mai spune, am întâlnit un decor ce combină elemente greceşti şi franţuzeşti: sticle de Metaxa, cutii vechi de cafea cu texte în alfabetul grecesc, reproduceri după afişe şi picturi de impresionişti francezi. Citind textul de prezentare din meniu m-am dumirit: localul a fost deschis cu mai bine de o sută de ani în urmă de un cuplu insolit, o franţuzoaică din Boulogne-sur-Mer şi un grec, cofetar-patiser din Salonic cu obârşii cretane. Epoca de glorie a cunoscut-o între cele două războaie mondiale, când era frecventat de „mosafiri” veniţi pentru a se desfăta cu „prăjituri delicioase, bonbonerie fină, merdenele ce se topeau în gură, clătite greceşti şi cafele aromate”. Cum unul dintre fiii cuplului făcuse studii de actorie şi legase cunoştinţe şi prietenii cu oameni importanţi, cafeneaua a atras clienţi de elită, printre care s-au numărat Tony Bulandra, Jean Moscopol, Maximilian Storin, Elvira Godeanu, Ionel Perlea, Cincinat Pavelescu, Mihail Sebastian, Caragiale, Ovid Densuşianu, George Enescu, Nae Ionescu. Lordul Sacheverell Sitwell a descris astfel localul în cartea sa „Călătorie în România” (1938): „... o cofetărie minunată aparţinând unui grec pe nume Kalimtzakis, una dintre cele mai bune întâlnite în Europa”. Textul prezentării din meniu este semnat de Rodica şi Adrian Kalimtzakis.

Ce încheiere mai bună a unui tur prin parcul încărcat de istorie al Sinaiei decât o oprire pentru o cafea şi o prăjiturică într-un loc în care se încearcă păstrarea tradiţiei şi eleganţei unor vremuri din păcate de mult apuse?

Surse:

istorie-pe-scurt.ro/sinai ... ailles-romanesc

Webmaster, rog ataşaţi următoarea ilustraţie muzicală: https://www.youtube.com/watch?v=fwxuMDxT9Dw

---

VIZUALIZĂRI: 7089 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI