ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 14.08.2020
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Sfântu Gheorghe [CV]
ÎNSCRIS: 20.02.18
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
JUL-2020
DURATA: 2 zile
Familie
2 AD. + 2 COPII -- v: 10 si 12
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Plimbări cu distanțare socială prin Sinaia și împrejurimi

TIPĂREȘTE URM de aici

Am avut la dispoziție două zile în Sinaia în care am dorit să vizităm, să facem drumeții și să ne odihnim. În cursul săptămânii, fără aglomerație și gălăgie…

Iată ce a ieșit… poate vă inspiră!

Ne-am cazat (vezi impresii) după ora 15 și ne-am stabilit obiectivul pentru prima zi: Cota 1400.

De la cazare până la Telegondola Sinaia am făcut o plimbare de vreo jumătate de oră în pas grăbit. Plecasem cam târziu iar amicul Google ne zicea că programul de funcționare al instalației este până la ora 18. Am ajuns în jurul orei 17 la gondolă. Nu era nicio mașină în parcare și nicio persoană dornică de excursii pe înserat. Numai noi. Și pregătiți cu măști. Am luat biletele de urcare până la Cota 1400 (20 lei/ adult și 15 lei/ copil). Urcarea este lină iar peisajul o frumusețe. Am prins o seară senină cu un pic de soare ce se îndrepta spre apus…

La Cota 1400 am mai văzut câțiva oameni care se pregăteau să coboare cu telegondola. Ne-am plimbat puțin, am făcut poze cu apusul de soare și apoi am început să ne îmbrăcăm. Când s-a dus soarele, erau 13 grade. Nu-i nimic, începem coborârea și ne încălzim! Am urmat traseul marcat cu bandă roșie care ne îndruma către Sinaia. Nu mai fusesem pe aici de pe vremea studenției și ne-am apucat să le povestim copiilor de drumețiile de pe atunci și am pierdut de câteva ori marcajul. Ne-a ajutat aplicația Munții Noștri pe care o avem descărcată pe telefon.

Traseul, pe alocuri alunecos pentru că plouase mult în zilele precedente, nu e dificil. Ne-am oprit pe o bancă la izvor, am pozat flori și rădăcini și ne-am ales cu un câine - tovarăș de drum. După o oră și jumătate am fost înapoi în Sinaia, iar aproape de ora 20, ne odihneam pe terasa pensiunii.

A doua zi, am pornit spre Castelul Peleș. În această perioadă, muzeul are un program special de vizitare. Noi am mers într-o zi de marți, când Pelișorul era închis. Ne-am plimbat pe aleile elegante până am ajuns aproape de intrarea în Castelul Peleș. Un angajat ne-a măsurat temperatura și ne-a invitat să urmăm traseul marcat cu benzi despărțitoare până la caserie. Am plătit 60 de lei pentru doi adulți. Pentru copii nu se plătește în perioada vacanței (lucru pe care nu l-am găsit menționat pe site-ul muzeului). La intrare, o angajată ne-a rugat să ne dezinfectăm la aparatul aflat la ușă, să ne punem măștile și să așteptăm pănă se eliberează prima încăpere expozițională. Am putut vizita numai parterul ce cuprinde expoziția de bază și terasele. Nu se mai organizează tururi ghidate pentru a se putea păstra distanța între turiști.

După vizita la castel și fotografiile demne de un wallpaper (făcute pe terasele regale), am luat o gustare pentru refacerea forțelor și am pornit către Poiana Stânii. Mergând spre Cabana Schiori, am văzut o vulpe „de-a casei” ce aștepta să primească de mâncare în fața unui restaurant. Apoi am găsit intersecția de unde pornește traseul spre Poiana Stânii. Traseul e, de fapt, o alee pietruită (numită Poteca Regală), care urcă în numeroase serpentine.

După o oră și jumătate de urcare, cu multe popasuri, am ajuns la Stâncile Franz Joseph, un loc ce ne-a oferit o panoramă superbă asupra Văii Prahovei. După 10 minute am găsit și Poiana Stânii Regale. Era aproape pustie. Doar un grup de vreo 4-5 tineri stăteau de vorbă pe o stâncă. Ne-am odihnit și am început coborârea. La izvor ne-a întampinat o vulpe, iar puțin mai jos un câine. Din fericire, niciun urs. Într-o jumătate de oră eram jos… la propriu.

Ne-am așezat pe terasă la Restaurantul Cabana Schiori să mâncăm -- mese distanțate, doar vreo trei ocupate, ospătar glumeț și mâncare bună.

Am reușit să ne plimbăm și în această zi până la lăsarea întunericului!

## end review sc

[fb]
---
Trimis de istvana in 14.08.20 20:54:50
Validat / Publicat: 14.08.20 21:45:19
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SINAIA.

VIZUALIZĂRI: 1498 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (istvana); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P04 Pe Poteca Regală ne-a întâmpinat o vulpe
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 14850 PMA (din 18 voturi)

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[14.08.20 21:16:09]
»

Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_add9.p ... 100512&hid=3677.

Sau... poate ceva video de pe acolo? Dacă ai filmat pe acolo, ar fi zuper-util — link încărcare video.

webmasterX
[14.08.20 21:45:08]
»

Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs solicitării de a încărca fotografii.

krisstinnaPHONE
[15.08.20 07:03:43]
»

@istvana:  Ce haioasa e vulpița ​​

​​Totuși, nu cred că era normal ca ea sa se plimbe prin oraș, cineva trebuia să anunțe autoritățile, zic și eu... ​​

​​Frumoasă plimbarea voastră, mulțumim pentru impresii!

mishu
[15.08.20 13:57:59]
»

@istvana:  Cred ca alegerea de a vizita aceste locuri in timpul saptamanii a fost foarte inspirata asa incat v-ati putut bucura in liniste si relaxare si de peisaje dar si de vizita la castel, si de ce nu, de un loc liber la restaurant.

Felicitari, votat cu mare drag. ​

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
mishu
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Sinaia și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.040904998779297 sec
    ecranul dvs: 1 x 1