In cautarea povestilor, in Sighisoara si imprejurimi (2)

TIPĂREȘTE

Mai aveam o zi plina sa cautam povesti si pentru ca ne doream sa facem parte din poveste, am pornit sa cucerim Cheile Varghisului. Inainte de a pleca spre Sighisoara citisem articolele scrise de”dorgo” si ”Lucien” despre aceste chei si primisem si incurajari ca voi putea sa le trec. Despre aceste chei am aflat de la un prieten clujean si ne propusesem sa ajungem candva sa le trecem.

Am prezentat prietenilor nostri perspectiva de a merge ceva km pe jos si dupa ce programul a fost aprobat, dimineata, dupa micul dejun pornim la drum. Am luat cu noi cafea, apa si placinte „poale –n brau”, aduse de la Botosani si multa voie buna.

Despre chei, nu am sa va spun decat ca fac parte din una dintre cele mai frumoase rezervatii naturale din Tinutul Secuiesc, se intind pe teritoriul a doua judete, Covasna si Harghita. Situate in partea nordica a Muntilor Persani sunt traversate de apele raului Varghis si au o lungime de aproximativ 4 km.

Pentru ca eu am fost stresata ca nu voi putea traversa aceste chei, nefiind o sportiva, am sa precizez de la inceput ca traseul este foarte usor si oricine isi doreste va putea sa-l faca. E nevoie de incaltari fara tocuri ca nu cumva sa-ti intre tocul intre scandurile podurilor ce trebuie traversate... si sunt ceva poduri!

Intrarea in chei se poate face dinspre comuna Meresti sau dinspre Varghis. Noi, am intrat dinspre Varghis, dar nu ne-a fost chiar simplu. Dupa ce am parcurs o buna bucata de drum am ajuns la o rascruce si nefiind nici un indicator am zis ca va trebui sa dam cu banul. Ce alegem, cap sau pajura?

In jurul nostru liniste si putin praf starnit de masina noastra. Tot uitandu-ne in stanga, in dreapta, observam ca se indreapta spre noi un tanar calare si bucurosi il asaltam cu intrebari. Surpriza! Tanarul nostru romanas, nu stie romaneste! El, cetatean roman, nu vorbeste decat engleza si maghiara... Cu lipsuri la capitolul limbi straine, vor dialoga cu el, in limba engleza, prietenii nostri eleni si vor primi indicatii eronate. Nu stiu unde am fi ajuns daca urmam indicatiile date, dar am decis sa urmam drumul mai important si dupa alti cativa km ajungem la intrarea in rezervatie.

Am platit taxa de acces masina si persoane, mai percurgem ceva drum si o minunata poiana se deschide in fata noastra. Loc de campare si de parcare, veselie si joaca, dar totul in jur este curat si miroase a gratare de te apuca foamea. Lasam masina si pornim vitejeste sa ne bucuram de frumusetile patriei.

Intrarea propriu-zisa in chei se face dupa ce vom trece primul pod din totalul de 7 si dupa ce vom citi cu mare atentie informatiile de pe panoul educativ. Aflam detalii despre flora si fauna zonei, aflam ca prin zona e posibil sa dam nas-in –nas cu un „bastinas” al locului, adica cu un urs, dar cu curaj pornim la drum.

Peisaje de vis ne inconjoara si ne incanta sfletul. Raul Varghis isi croieste drumul printre stancile calcaroase, uneori linistit, alteori navalnic, trecand peste pietre sau trunchiuri pravalite, flori gingase sarutate de fluturi diafani sau trilul incantator al pasarilor ce coboara uneori in picaj deasupra apei. E un rai pe pamant, iar noi ne bucuram de toate astea!

Drumul este usor, cred ca intr-un singur loc e nevoie de un sprijin (si exista un lant) pentru a urca cateva pietre, in rest poteci, poduri intr-o stare foarte buna si o pasarela agatata de peretele de piatra.

Din pod in pod, din piatra in piatra, mereu cu ochii in toate partile sa mai descoperim o grota sau o intrare in una dintre numeroasele pesteri, ajungem la capatul cheilor, intr-o superba poiana. Aici vom face un popas pentru odihna si improspatatrea rezervelor de energie. O cafea si o placinta, un moment de respiro si pornim inapoi pe acelasi traseu. Stiam ca se poate urca si sa parcurgem drumul de intoarcere pe sus, deasupra cheilor, dar am ales drumul cunoscut.

La intoarcere aveam in program alte obiective, Coloanele de Bazalt si Lacul de Smarald.

Cele doua obiective care au fost trei, Coloanele de Bazalt, Lacul de Smarald si vulcanul de la Racos, fac parte din Rezervatia Racos, cu o suprafata totala de peste 1 ha si se afla pe drumul dintre Brasov si Sighisoara. Din Hoghiz se merge spre Racos, trecem printre casele din sat si ne indreptam spre rezervatie. Se poate ajunge cu masina pana aproape de indicatoarele ce semnalizeaza ca suntem in locul potrivit. Lasam masina si alegem inatai sa ne indreptam spre coloane.

Coloanele de Bazalt s-au format prin scurgerea lavei vulcanului din zona acum peste un milion de ani. Exploatarea pietrei a dus la aspectul actual de forme poliedrice, cenusii, inalte de peste 12m. In spatele coloanelor se afla conul rosiatic al vulcanului adormit. Se spune ca acesta nu ar mai fi fost activ de vreo 10 000 de ani. Nu am ajuns sa vedem vulcanul si imi pare rau... era o ocazie de a calca pe zgura vulcanica (exploatata pana nu demult)

Dupa cateva poze la coloane ne indreptam spre Lacul de Smarald sau Lacul Brazi.

Acesta se afla la cateva sute de metri de coloane si este format in urma exploatarilor din cariera. Apa adunata in lac provine din topirea zapezilor si din precipitatii. Culoarea de smarald nu este vizibila in orice moment al zilei, dar noi ne-am bucurat de ea. In jurul lacului, multa lume, unii mai indrazneti faceau si baie, desi nu este nimic amenajat si organizat.

Cu acesata incursiune in Cuaternar, perioada cand ar fi erupt vulcanul Racos, ne incheiem ziua si plecam spre cazare. A doua zi, dupa o scurta vizita prin cetate, urma sa ne indreptam spre casa, noi spre Botosani, iar prietenii nostri spre Panciu, resedinta lor de... Romania!

Zilele petrecute in zona au fost mult peste asteptari si poate vom repeta deplasarea pentru a descoperi noi povesti.

---

VIZUALIZĂRI: 1208 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI