ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 05.11.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Botoșani
ÎNSCRIS: 27.08.12
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
AUG-2018
DURATA: 2 zile
prieteni
5 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

In cautarea povestilor, in Sighisoara si imprejurimi

TIPĂREȘTE URM de aici

Am stat 3 nopti la casa cu poveste si pentru zilele petrecute in zona aveam nevoie de povesti. Pentru a gasi povesti frumoase despre oameni frumosi si locuri frumoase ne-am incropit un program pe zile si pentru ca „tata123”, spunea ca asteapta sa vada ce am facut noi in zona, m-am hotarat sa va povestesc.

In ziua sosirii, ”am cunoscut-o pe doamna”, adica am batut putin strazile din cetate, mai exact nu prea am facut mare lucru. Expresia”am cunoscut-o pe doamna” am preluat-o de la nepoata mea, care in clasa intai, timp de o saptamana, cand o intrebai ce a facut la scoala raspundea ca... a cunoscut-o pe doamna, adica nu prea faceau nimic concret.

La noi, asta a tinut doar cateva ore in prima zi... :)

In cea de a 2 a zi am plecat sa cunoastem mai mult si pentru ca in zona era un festival, hop si noi pe acolo! Gazdele, ne-au spus ca este Festivalul Haferland in tinutul cu acelasi nume.

Mai intai sa ne lamurim ce inseamna Haferland, pentru cei care nu stiu, asa cum nici eu nu am stiut. Haferland = Tara Ovazului, deci o zona unde Dumnezeu a avut grija sa lase o planta ce poate creste si acolo unde ploaia e mai putina si pamantul mai sarac.

Festivalul din Haferland s-a tinut in localitatile aflate intr-un triunghi fictiv intre Brasov, Sibiu si Sighisoara: Archita, Roades, Homorod, Rupea, Crit, Mesendorf, Cloasterf, Bunesti si Viscri si a fost intre 2 si 6 august. Este un festival al mestesugarilor din aceasta zona a tarii si timp de cinci zile localnici si turisti se bucura de:slujbe in bisericile fortificate, ateliere si demonstratii ale mestesugarilor din zona, expozitii cu produse locale, muzica, dansuri si voie buna si nelipsitele bunatati culinare stropite cu palinca sau un pahar de vin.

Dupa ce am fost informati de gazdele noastre despre evenimentele din zona, am pornit spre Saschiz si prima oprire a fost la biserica fortificata, aflata pe strada principala. In apropiere am gasit si o parcare destul de mare unde am lasat masina.

Biserica a fost ridicata, incepand cu anul 1493 pe locul unei bazilici romanice, in onoarea regelui Ungariei. Construita din piatra, in stil gotic, biserica arata ca un bastion intarit de 22 de contraforti. Interiorul prezinta o singura sala si un etaj. Alaturi de biserica se afla turnul cu ceas ce inca asteapta sa fie renovat, dar am vazut ca in curte exista ceva activitate in sensul asta. Cand am fost noi se pregatea un eveniment in cadrul festivalului in desfasurare, dar existau si ceva materiale de constructie ce asteptau sa fie folosite.

De la Saschiz ne-am indreptat spre Crit, locul unde in acea zi era mare petrecere. La aproximativ 1 km de sat, autoritatile s-au ingrijit si au organizat o parcare mare (probabil pe un camp unde se cultivase ovazul) unde sa-ti lasi masina, iar de aici puteai apela la „taxi cu 2 cai putere” (puse la dispozitie de comunitate) pentru a ajunge in sat. Noi am preferat sa facem miscare, dar carutele faceau numeroase curse pentru a transporta turistii mai putin sportivi.

De cum am ajuns in sat se simtea atmosfera de sarbatoare, in fata caselor se aflau standuri cu produse locale ce putea fi degustate si apoi cumparate. Noi am poposit la un stand foarte frumos si bine organizat de unde te puteai servi cu limonada si in acest timp sa admiri micuta expozitie de obiecte vechi si 2-3 masini care demult isi incheiase activitatea pe soselele patriei.

Satul isi pastreaza frumusetea naturala, drumurile doar pietruite, casele cu porti inalte, dar acum deschise, flori la ferestre, oameni zambitori... o atmosfera de sarbatoare peste tot.

Ne-am luat dupa carutele ce indeplineau rolul de taxi si dupa zumzetul ce plutea in aer si ajungem si noi in inima petrecerii. Langa biserica fortificata din sat lume multa, standuri cu mancaruri traditionale, bauturi racoritoare si „incalzitoare”, cafele, ceai si multa voie buna. Incercam sa ne omenim si noi cu cate ceva, gasim chiar si locuri unde sa ne asezam si incepem sa facem parte din eveniment. Cu forte refacute ne indreptam apoi spre curtea bisericii unde activitatea pare si mai intensa, ateliere de olarit, de tesut sau cusut, pictura pe mobila, sculptura in lemn sunt doar ce imi amintesc si unde, daca simteai ca ai talent si aplecare, puteai sa o demonstrezi. Nu am incercat, dar mi-ar fi placut sa incerc sa fac o ulcica... :D

Dupa ce am trecut aproape pe la toate standurile cand sa plecam incepe muzica si cum ii sta bine unei sarbatori se lasa cu dans si veselie. Ne orientam si noi spre scena ridicata chiar langa zidurile vechii biserici si ne bucuram de muzica si porturile populare a celor trei nationalitati din zona, romani, sasi si maghiari, uniti de voia buna.

De aici, drumul nostru continua si ne gandim ca o vizita in satul in care si fetele regale au casa nu strica, asa ca ne indreptam spre Viscri.

Aflat pe drumul ce leaga Sighisoara de Brasov, Viscri, isi pastreaza autenticitatea unui sat sasesc si adaposteste una dintre cele mai spectaculoase biserici fortificate, ridicata in sec. al XIII-lea si renovata cu ajutorul unei fundatii patronate de Printul Charles.

Nu am sa insist pe ceea ce ati putea citi de oriunde despre satul unui print, dar am sa spun cate ceva din ceea ce am facut noi in acest colt de rai. Dupa ce am admirat casele colorate, cu portile inalte ce nu lasau sa se vada nimic din ce se intampla dincolo, dar acum deschise ca o invitatie sa le treci pragul, ne-am indreptat spre biserica fortificata.

Pana la un punct am mers cu masina, apoi am continuat pe jos pana la portile cetatii fortificate. Dincolo de zidurile groase ale fortificatiei ni se arata o curte frumoasa, plina de flori, biserica, turnul inalt si cateva incaperi ce gazduiesc un mic muzeu.

Din biserica, se poate urca in turn, dar fiind o scara ingusta in spirala si cam intuneric, doar o parte dintre noi au avut curaj sa urce. Ceilalti s-au bucurat de curtea incantatoare a bisericii si de pozele facute de sus de temerari. Nu puteam rata micul muzeu in care am gasit multe obiecte de uz casnic, costume populare, lazi de zestre pictate, podoabe folosite in zile de sarbatoari, razboaie de tesut.

In drumul spre masina, am oprit la cateva porti pentru a admira produsele locale expuse spre vanzare, papuci de pasla, ciorapi de lana, manusi, pulovere sau dulceturi si palinca dupa care am cautat casa regala. Un satean ne-a dat detalii despre casa si cu informatiile primite am oprit exact in poarta. Loc de parcare se gaseste, poarta este larg deschisa, deci suntem bine primiti. O curte mare si primitoare, cu o masuta si doua scaune ce parca iti spun ca esti bine venit.

In stanga, se afla camerele de inchiriat, cu perdetule albe si muscate la ferestre, apoi urmeaza o sala de restaurant mai mica, iar pe latura din fata portii se afla o sala mai mare, cu acelasi rol de servit masa sau doar o bautura. Pe langa aceste cladiri se ajunge in gradina din spate ce pare a fi desprinsa dintr-o poveste. Totul e verde si linistit, un podet de lemn, un gard din nuiele, cateva flori ce par a fi aruncate prin iarba. Un loc unde linistea este la ea acasa!

Ne-am intors, caci noi mai aveam de colindat si dupa tot ce vazusem mai trebuia ca si un alt simt sa fie solicitat. Ne indreptam spre „Sarbatoarea Tuberozelor” ce se tine in Hoghilag.

Tuberozele, florile ce infloresc o data la trei ani si care te imbata cu mirosul lor puternic si ademenitor, sunt cultivate in Hoghilag din anii 1950 si sarbatorite incepand cu anul 2017.

Satenii din Hoghilag, au preluat indeletnicirea de a cultiva aceste minunate flori de la sasii din zona odata cu plecarea acestora. In prezent, in sat sunt aproximativ 30 de familii care se ocupa de cultivarea tuberozelor. Cultura acestor flori este anevoioasa si presupune pe langa dragostea de flori si multa munca. Incepand cu 2017, in Hoghilag, se desfasoara „ Sarbatoarea Tuberozelor” in curtea Bisericii Evanghelice, ridicata in 1446 si inchisa dupa plecarea sasilor si readusa la viata odata cu aceasta sarbatoare.

In perioada acestei sarbatori se organizeaza circuite turistice la plantatiile de flori, dar noi am ajuns o zi mai tarziu. Vizita prin lanurile de tuberoze fusese in prima zi a sarbatorii.

Satul tot era intr-o mare sarbatoare, sateni cu brate de tuberoze se indreptau spre biserica. In curtea bisericii, flori si oameni frumosi, oameni care iubesc florile. Alaturi de vasele mari pline cu tuberoze mai erau aranjamente florale, dar si diverse produse locale, alimentare sau nu. Dupa ce am intrat pentru cateva minunte in biserica, unde autoritatile locale si invitati „dezbateau” problema tuberozelor, ne-am continuat plimbarea printre buchete si arnajamente cu tuberoze. Desi drumul nostru spre casa era lung si plecam peste 2 zile, nu am putut pleca fara sa cumpar macar un fir de floare. Se vindea cu 3 lei firul, o nimica toata. Daca eram mai aproape de casa... :((

De la biserica... la bal. In curtea scolii urma balul! Pana la inceperea balului se putea manca un carnat sau un mic si bea o bere sau mai multe... sa fie si chef de dans.

Am parasit satul ce-si sarbatoreste florile si in drumul spre Sighisoara descoperim un alt sat in care florile sunt la mare pret. Toate cladirile au chivece cu flori la ferestre, iar drumul principal este flancat de flori, multe flori, in ghivece, in cosuri mari de rachita sau plantate pe langa trotuar. Este vorba de Danes. Aici am gasit si locul unde sa ne potolim foamea. Din drumul principal am mers vreo 200 de metri si intram pe” Domeniul Dracula”, un loc unde se poate manca, se poate dormi sau doar se pot petrece cateva ore placute.

Domeniul, dispune de spatii de cazare, restaurant, un parc zoo cu animalute care mai de care mai simpatice si un parc cu plante ornametale, flori si helestee, unde te poti relaxa pe o banca ascunsa langa o tufa de flori sau copac.

Dupa un tur al domeniului ne-am retras pe terasa restaurantului, unde bucatele traditionale ne-au desfatat papilele gustative. O servire buna, chiar daca am asteptat ceva pana sa ne fie aduse bucatele. Eram in vacanta, terasa era plina si eram constienti ca vom astepta.

O plimbare foarte placuta, o masa pe masura, stropita cu un vin bun incheia o zi plina, petrecuta cu oameni dragi intr-un tinut de vis!

Pentru zilele urmatoare programul era deja facut, iar fiul nostru, venit de la Bucuresti doar pentru sfarsitul de saptamana, urma sa ne parasesca. Ramaneam doar „veteranii” pentru ce urma!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de DOINITA in 05.11.18 18:44:19
Validat / Publicat: 05.11.18 21:01:22
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SIGHIȘOARA [MS].

VIZUALIZĂRI: 1354 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

16 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (DOINITA); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P03 Se lasa seara peste Turnul Tabacarilor
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 31700 PMA (din 33 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

16 ecouri scrise, până acum

irinad
[05.11.18 21:56:57]
»

O plimbare frumoasă şi reconfortantă într-un cadru natural pe măsură. Aştept şi următoarele etape din programul despre care ai spus că era deja făcut pentru zilele următoare!

DOINITAAUTOR REVIEW
[05.11.18 22:31:07]
»

@irinad: Mulțumesc! Sper sa reușesc să mai spun cate ceva și despre ultim parte a plimbării noastre.

Zoazore
[06.11.18 11:47:02]
»

@DOINITA: Si frumos, si instructiv, si aromat.

O plimbare parfumata si frumoasa, gustoasa si luminoasa, plina cu veselie, flori si frumuseti!

Sa va fie de bine!

DOINITAAUTOR REVIEW
[06.11.18 12:18:29]
»

@Zoazore: Multumesc frumos!

tata123 🔱
[06.11.18 15:24:38]
»

@DOINITA: Ce periplu transilvan minunat ați întreprins, cu atât mai mult cu cât ați nimerit exact în perioada desfășurării unor evenimente rurale interesante. Sărbătorile și festivalurile din satele săsești creează viață, împrăștie lumină și culoare, debordează de veselie. Se observă acest lucru și în fotografiile postate.

Dacă ați efectuat acest traseu într-o singură zi, atunci chiar a fost un adevărat tur de forță, felicitări!

mihaelavoicu
[06.11.18 15:31:46]
»

Dragă Doinița, mi-ai luminat sufletul cu articolul tău! Pozele cu lădițele cu exponate vechi și cea cu limonada sunt ”mortale”.

Ce idee pe ei, să transporte lumea cu căruța!

Lui ”tata 123”, cred că i-a venit rău că nu s-a nimerit acolo de această sărbătoare (sau poate o fi fost, de tace!)

În curtea lui Charles nu ați avut voie să faceți poze?

Te îmbrățișez cu mare drag!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
DOINITAAUTOR REVIEW
[06.11.18 15:52:27]
»

@mihaelavoicu: dar am facut poze si in curtea lui Charles. Cine sa-ti interzica asa ceva? Te poti plimba linistit, eventual dupa ce iei masa sau bei un pahar de vin. O casa de oameni normali!

Tata123, a fost in Sighisoara mai spre toamna, tocmai am citit azi review-ul scris, iar frunzele din poze erau ruginii.

Multumesc frumos, Mihaela pentru cuvintele frumoase si pentru vot!

P.S.pozele din curtea printului le gasesti intre cele ne afisate langa articol...

DOINITAAUTOR REVIEW
[06.11.18 15:58:39]
»

@tata123: da, traseul l-am facut intr-o singura zi caci era si baiatul, venit de la Bucuresti, iar in urmatoarea zi pleca. A fost putin obositor, dar cu atata frumusete in jur, cu atatia oameni frumosi si veseli cine sa mai simta oboseala?

Daca stiam de vizita in gradinile cu tuberoaze, probabil faceam cumva sa prindem si noi... Poate intr-un alt an vom fi din nou acolo sa simtim parfumul ametitor!

Multumesc!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
tata123 🔱
[06.11.18 16:10:04]
»

@mihaelavoicu + @DOINITA: Mi-aș fi dorit „să prind” un eveniment într-un sat transilvan; urmăresc de mult o ocazie să ajung la un Transilvanian Brunch, un eveniment gastronomic rural organizat în diverse locuri, o inițiativă a unei organizații private.

Lecturând articolul am aflat despre Sărbătoarea Tuberozelor și am reținut festivalul pentru o vizită viitoare.

elviramvio
[06.11.18 20:45:22]
»

@DOINITA:

Superb! Mi-a plăcut P54.

DOINITAAUTOR REVIEW
[06.11.18 22:37:32]
»

@elviramvio: mulțumesc! Am sa mai caut o poza cu tot cu chip și ți-o trimit...

elviramvio
[06.11.18 22:39:37]
»

@DOINITA: ????

krisstinna
[07.11.18 06:29:59]
»

@DOINITA: Super expresia asta “am cunoscut-o pe doamna”

Citind articolul tău mi-am amintit de locuri dragi mie. Foarte frumoasă plimbarea voastră, ador festivalurile și sunt încântată cănd nimeresc unul.

Felicitări!

DOINITAAUTOR REVIEW
[07.11.18 07:26:12]
»

@krisstinna: si mie mi-a placut expresia si de aceea am si retinut-o. Nepoata mea este in anul 2 de facultate, deci au trecut ceva ani de atunci

Multumesc, pentru vizita, vot si ecou!

webmaster
[17.11.18 14:14:31]
»

Împreună cu continuarea sau continuările sale, articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

DOINITAAUTOR REVIEW
[17.11.18 16:36:02]
»

@webmaster: Multumesc frumos!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
DOINITA, elviramvio, irinad, mihaelavoicu, tata123 🔱, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Sighișoara şi împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.096466064453125 sec
    ecranul dvs: 1 x 1