Sighisoara, o poveste fara sfarsit...

TIPĂREȘTE

Sighisoara este una dintre locatiile turistice de mare succes ale Romaniei. Indiferent de anotimp, de starea vremii, cetatea Sighisoarei e plina de turisti, inca de la primele ore ale diminetii. Orasul este promovat si prin multe evenimente culturale care se desfasoara pe parcursul intregului an, asa incat la o analiza sumara, s-ar socoti ca totul este perfect.

Cam asa am considerat si eu. Locuiesc de 24 de ani in apropierea Sighisoarei, merg des in oras si in cetate, am vizitat-o de multe ori si abia de curand am inceput s-o vad cu alti ochi. Punctul de plecare a fost tot o carte (ca si in cazul Balcicului) -Clavir in ceata- a preotului de la Rosia (Jud. Sibiu), Eginald Schlatner. Mare parte din actiunea acestei carti are loc in Sighisoara, o Sighisoara de care eu nu am avut habar ca a existat. M-am simtit chiar rusinata :sa stau la doi pasi si sa nu stiu nimic, sa nu ma intereseze mai mult, in afara obisnuitelor ‘trasee turistice’ ale cetatii? Si uite asa, pornind de la o carte am ajuns sa caut, sa descopar informatii extraordinare despre acest oras atat de celebru. A fost foarte greu sa-mi satisfac curiozitatea pt ca informatiile nu sunt lesne de gasit, nefiind vorbitoare de limba germana si sursele au fost limitate, dar internetul, daca ii platesti bine cu timpul si puterea ochilor tai, e posibil sa te si recompenseze. Asa am ajuns sa aflu ca exista o carte, o monografie a Sighisoarei, scrisa de Gheorge Baltag. Nu stiam de unde sa o procur, dar stiti cum se intampla, cand iti doresti ceva foarte tare, si norocul e de partea ta, iar viata iti scoate in cale ceea ce iti e necesar. Exact asa s-a intamplat zilele trecute, intr-o vizita de documentare cand am trecut pragul Centrului de informare turistica de la demisolul Casei venetiene. Asteptand sa-mi vina randul sa cer niste informatii, am vazut cartea si am cumparat-o imediat. Am citit-o cu mare placere (este o lectura de-a dreptul captivanta!) si dupa aceea, pe baza celor citite, am pornit sa redescopar Sighisoara. Ceea ce am aflat, va impartasesc cu mare drag acum.

Denumirea localitatii a fost, pe rand Schespurch-1298, Segusvar-1300, Castrum Sex (citit Segs) -1320, Seghisoara-1436. Cat priveste toponimia, parerile sunt impartite:fie ‘cetatea de pe deal’, fie cetatea dintre mlastini’, fie ‘cetatea a sasea’, fie chiar ‘Sebesoara’, de la raul Sebes.

Pentru toti cei care iubim cetatea Sighisoarei, o plimbare pe stradutele inguste, printre casele vechi este ca o intoarcere in timp. Dar sunt putine casele cu adevarat foarte vechi din cetate. Casele din sec. XII-XIV erau din lemn, cu un singur nivel. Incendiile devastatoare, trei la numar, mai importante (1676,1736 si 1788), le-au distrus. Urme de locuinţe din per. 1250-1300 au fost gasite in curtea din spatele actualei case Vlad Dracul si in subsolul Casei cu Cerb.

Intentia mea este sa aduc in atentia celor care ar putea fi interesati, informatii noi, cladiri nebagate in seama sau superficial prezentate, astfel incat aceste trasee turistice standard sa fie imbogatite si oamenii sa doreasca sa vada cat mai mult din Sighisoara.

Casa Vlad Dracul sau Casa Paulinius este foarte celebra in cetate, pe ea sunt placute care se refera la istoria ei. Si totusi, ceea am gasit eu scris, cu argumente ce tin de cercetare istorica, nu se prea potriveste cu ceea ce se vinde. Elemente de arhitectura existente in subsol atesta faptul ca pe locul actualei case a existat una din sec al XV-lea, care avea o forma simpla, alungita, cu frontonul spre str. Cositorarilor. In jurul anului 1670, casa a apartinut lui J. Paulinius, primar in acea perioada. Casa a ars in marele incendiu din 1676 si a fost refacuta de urmasii primarului in jurul anului 1700, cand i-a fost adaugat gangul lateral si inca un etaj. Dupa alte usoare modificari, a intrat in posesia lui Karl Fabritius, o personalitate a orasului. Casa a fost vanduta de catre urmasii acestuia, in 1920 Bancii Populare, in anii ’30 a intrat in posesia Bisericii Evanghelice prin Organizatia Femeilor Evanghelice. Dupa venirea regimului comunist a devenit azil de batrani, iar din 1977, restaurant. Legatura cu Vlad Dracul a fost facuta de medicul sighisorean I. Culcer, in 1945, pe baza unei picturi aflate pe peretele de vest al salonului de la primul etaj. Pictura, din sec. XVII-XVIII, infatisa patru personaje, din care azi au mai ramas trei, si era cunoscuta sub denumirea de ‘Oaspeti din est si din vest’. Doctorul mentionat a considerat ca personajul cu turban ar fi putut fi Vlad Dracul, care a locuit in cetatea Sighisoarei, dupa cum atesta doua scrisori din vremea aceea. Cat despre Vlad Tepes, care s-ar fi nascut in acea casa, nu exista documente in acest sens si ipoteza se bazeaza pe faptul ca domnitorul avea 45 de ani cand a murit, astfel ca anul nasterii ar putea fi 1431, an in care se stie ca tatal sau, Vlad Dracul, se afla la Sighisoara. Acesta e adevarul istoric, povestea in schimb, se vinde bine si e frumoasa, recunosc ca imi place si mie!

O alta cladire reprezentativa pentru cetate este ‘ Casa cu sindrila ‘ de pe str. Bastionului nr. 4, cunoscuta azi ca Centrul Educational Interetnic pentru Tineret amenajat ca hostel si restaurant, loc preferat de tineri. Aceasta casa a apartinut fam. Czekelius, probabil un mester curelar, apoi fam. Kessler, fiind vanduta in 1748 fam Schuller. In sec. al XIX-lea trece in posesia fam Evert iar in 1894 in posesia Bisericii Evanghelice. In 1911 aici se infiinteaza o sectie de etnografie a muzeului Alt-Schaessburg, in cadrul activitatilor Asociatiei Sebastian Hann. Din sec. al XVIII-lea cladirea a fost modificata si transformata in stil traditional sasesc, astfel incat sa reproduca o casa traditionala de mestesugar, din Evul Mediu.

Specificul arhitectural si vechimea acestei case sunt date de galeria deschisa, de lemn, decorata cu balustrade de lemn si friza de denticul si balustri, de pivnite si dimensiunea ferestrelor. Acoperisul iesit in afara servea la urcarea recoltei in pod si ca mijloc de aparare.

Casa cu Cerb-cunoscuta acum ca hotel si restaurant, si-a pastrat cel mai bine fatada veche. Conform inscriptiei de pe fatada nordica, cladirea, afectata de incendiu, a fost refacuta in 1691 de Michael Deli, proprietar al ei si primar in acea vreme. Apoi a apartinut, pe rand, familiilor nobiliare Kelp von Sternburg si Csech von Sternheim care au determinat decorarea interioarelor in spiritul sec. al XVIII-lea.

In Piata Muzeului nr. 6 este Casa Venetiana sau Casa Mann. In sec. al XVII-lea, cand era locuita de St. Mann, primarul de atunci, casa era simpla, modificarea ancadramentelor de la ferstre si usi astfel incat sa arate ca un palat italian, facandu-se in sec al XIX-lea, mai intai cu o prima fereastra venetiana, dupa care s-au modificat toate ferestrele si usile.

Un lucru mai putin cunoscut despre cetate este faptul ca au existat 8 fantani cu adancimea de 35-40 m, toate fiind amplasate in jumatatea de est a platoului. O ultima fantana se mai poate vedea in fotografii vechi, pe str. Scolii, la mijlocul drumului care duce din Piata Cetatii la scara acoperita. Tot in subsol, in Piata Cetatii au existat gropi de cereale, fiecare cu o capacitate de 100 de galeti de grau. O singura persoana cunostea exact locul tuturor gropilor (‘mesterul gropilor de cereale’), legat prin juramant sa pastreze secretul.

Interesul turistic este cu precadere pentru tot ceea ce tine de cetate, dar exista si o istorie a Orasului de Jos, din afara cetatii. Si aici, ca si in cetate, casele de lemn au fost inlocuite cu case din piatra si caramida, case simple, de forma alungita, cu un singur nivel, cu ferestre mici ,dispuse asimetric si o poarta mare ca sa poata trece carul cu fan. In sec al XVII-lea casele din aceasta zona s-au inaltat cu un etaj, apoi s-au extins si asupra intrarii boltite formand ganguri adanci.

Una dintre casele Orasului de Jos cu o istorie aparte este Casa Rosenthal, din str. H. Oberth nr. 37. Primul proprietar, Johann Schuller, s-a nascut in prima jumatate a sec al XVII-lea, la Sighisoara si a invatat meseria de cizmar, pe care insa n-a practicat-o. Se spune ca a fost in Turcia, unde a fost diplomat, datorita abilitatii sale de a comunica in mai multe limbi straine. Apoi, revenit la Sighisoara, l-a insotit pe contele Apafi cu convoaiele ce duceau la Stambul sumele datorate Portii. Cu ocazia unei astfel de calatorii s-a dus in Palestina de unde a procurat pt conte trandafiri de la Sfantul Mormant. Drept urmare, principele il va face nobil cu apelativul ‘von Rosenthal’, avand ca blazon un brat care tine trei roze si deviza :’Per spinas ad rosas’. Acest personaj urca in ierarhia administrativa a cetatii pana ajunge primar (1694-1697,1699-1700). Are o viata aventuroasa, ajunge sa falsifice bani, sa abuzeze de sotiile celor din subordinea sa, este judecat, achitat, iar judecat, reabilitat, dar pana la urma este condamnat si executat prin decapitare la 28 sept. 1703, in curtea fostei manastiri dominicane (cam pe unde e primaria acum). Se spune ca a asteptat gratierea imperiala intr-un fotoliu rosu decorat cu auriu, instalat pt el in curtea manastirii., dar Sfatul a poruncit inchiderea portilor si a refuzat intrarea trimisului imperial. O alta poveste frumoasa, de data asta si adevarata, dar mai putin cunoscuta. Este usor de gasit, daca stii unde sa cauti, dar am avut surpriza sa vad pe un site cu oarece pretentii, fotografia unei alte cladiri in dreptul Casei Rosenthal. Ea se ascunde oarecum in spatele unui copac de pe marginea drumului si nu are pe ea semnul de monument istoric, dar blazonul si deviza se vad bine.

In cautarile mele pe internet am gasit intr-o multime de oferte turistice, alaturi de casa Rosenthal, Casa Zilinschi, dar despre aceasta din urma n-am gasit nimic mai mult in afara de denumire si o scurta caracterizare, ea fiind prezentata drept casa de brutar. N-am gasit adresa cu numar, ci doar ca se afla pe str. H Oberth. Am gasit chiar si o fotografie gresita. Efectiv, nu stiam de unde sa o iau. Incepusem sa ma indoiesc ca exista cu adevarat. Pana la urma, am vazut-o pe un filmulet si apoi la fata locului, cu ajutorul unei harti, micute ce-i drept, poate n-as fi luat-o in seama daca nu m-ar fi indemnat o vanzatoare amabila la care am apelat. Doamna, desi sighisoreanaca si la doi pasi de casa cu pricina, nu auzise de ea. Harta este pe un stalp de langa Farmacia Gentiana, deasupra parcului, in str. Herman Oberth.

Casa Zilinschi este la doua case mai sus de Casa Rosenthal, pe str. I. Chendi nr. 2, si adaposteste la parter sediul Allianz. Multi ani, si dupa instaurarea regimului comunist, acolo a fost o brutarie.

Unde este parcul acum (in fata restaurantului Perla), a existat Piata Mare, asa numita Marktplatz, loc in care se tineau targurile saptamanale ale orasului, in fiecare zi de miercuri. E bine de stiut ca si azi, in zilele noastre, zi de piata in Sighisoara este tot miercurea! Asta inseamna ca atunci este piata (agoalimentara) plina de marfuri si negustori! Prin Marktplatz a inceput sa treaca, din 1898, mocanita care facea legatura intre Sighisoara si Agnita, pe valea Saesului si apoi pe valea Hartibaciului, iar din 1910 linia a fost continuata pana la Sibiu. In mijocul pietei era o fantana de la care se alimenta trenuletul, care mergea cu 10km /h. Cele trei locomotive erau botezate de localnici, avand pt fiecare cate o deviza comica :Luther-Aici stau, pt ca altfel nu pot, Galilei-Si totusi se misca, Schiller-Tarziu, dar veniti.

O cladire dominanta din aceasta zona este fosta Casa a Asociatiei Mestesugaresti, unde acum este restaurant Perla. A fost construita in 1901 pe locul unde a fost vechiul han ‘Gasthof Konig Ungarn’-adica ‘La Regele Ungariei’Intr-o sala a acestei cladiri a concertat, intr-o zi de miercuri, 17 sept. 1879, marele Johannes Brahms, pentru ca acolo era si sediul Asociatiei Muzicale (Musikverein). Aceasta asociatie, s-a mutat, din 1933 la sala Sander (str. Turnului nr. 1), unde a functionat pana la desfiintare, in 1948.

Lipita de aceasta cladire (cea a Asociatiei Mestesugaresti), spre stanga, este o casa in care a fost, in perioada interbelica, o farmacie-Apotheke zur Krone-a farmacistului Victor Capesius, ultimul farmacist de la Auschwitz, cel care calcula cantitatile de Cyclon B pt fabrica mortii si colaborator al dr-ului Mengele. Se vede sus, pe frontispiciul cladirii o cupa si un sarpe. Stiu ca nu este un motiv de mandrie pt Sighisoara, dar si asta face parte din istorie.

Peste drum de restaurant Perla este fosta Casa Orend, devenita apoi Stadthaus. In aceasta casa a locuit, in 1514 Antonius Polner, reprezentant al unei vestite si vechi (atestata printr-n document din 17 iulie 1476) familii sighisorene, cu origini in sud-estul Bohemiei. Destinul acestei familii se incheie tragic, in iulie 1514, cand atat Antonius Polner (primar si jude regal), cat si sotia lui, sunt ucisi de catre participantii la o rascoala. Constat ca este o ciudatenie cu primarii Sighisoarei, din cele mai vechi timpuri pana azi :cam multi au avut probleme cu justitia, inclusiv cel de acum! Or fi tinand sa duca traditia mai departe!

Hotelul Steaua de Aur-hotel Steaua de azi, dateaza din sec al XIX-lea., refacut in 1912 de catre arh. Fritz Baltez in stil art nouveau. In 1872, din fata acestui hotel pleca diligenta, la ora 5 dimineata, de trei ori pe saptamana, pe ruta Sighisora-Brasov.

Pentru ca am ajuns la domeniul turism, e bine de stiut ca la sfarsit de sec XIX existau la Sighisoara, pe langa cele doua hoteluri (cel mentionat si hotel Frank), trei mari cofetarii-cafenele :Martini, Habermann si Muhsam. Astazi exista in piata H. Oberth restaurant Martini-Habermann.

Un alt obiectiv turistic din afara cetatii este biserica ortodoxa din cartierul Cornesti. Situat in partea de vest a orasului, a constituit vatra celei mai vechi comunitati romanesti (1650) Locuitorii lui nu aveau voie sa detina proprietati sau case si nu li se permitea sa patrunda in zona fortificata a orasului, decat in zilele de targ. Initiativa construirii unei biserici ortodoxe i-a apartinut preotului St. Balas, care, in 1778 a realizat aici o casa si o capela, iar in 1788 a inceput constructia acestei biserici sfintite in 1822 de catre episcopul Moga cu hramul ‘Intrarea Maicii Domnului in biserica ‘

Este musai sa va mai spun ca Sighisoara s-a mandrit cu trei superbe poduri de lemn, toate acoperite. Ultimul a murit, la inundatiile din 1975-podul Mamut, numit astfel pt ca s-au descoperit la baza lui oase de mamut. A fost realizat in 1874 de catre inginerul W. Milldt dupa modelul Podului Venchi (1834). Podul Mamut (care s-a numit si Maria Tereza) a fost putin mai jos si altfel orientat (pt. ca dupa inundatii a fost usor modificata si albia Tarnavei in acea zona) decat este acum podul din intersectia semaforizata care trece peste Tarnava. Din pacate, nimeni, din partea edililor, nu s-a gandit sa marcheze locul unde acesta a existat, eventual si cu o fotografie.

In Biserica Manastirii exista o expozitie cu imagini si explicatii (multe doar in limba germana) despre diferite cladiri si monumente din cetate si din afara ei, sunt prezentate si podurile mentionate. Si mai multe imagini ale Sighisoarei - Orasul de Jos- le-am vazut pe Sighisoara_oldtimes. Este destul de greu sa localizezi si sa identifici toate casele care intra in categoria monumentelor istorice. Ele sunt marcate de un semn, dar fara vreo placuta explicativa. Ar trebui facut mai mult in sensul acesta. Cred ca ar fi binevenite si niste panouri din care sa se vada evolutia orasului de-a lungul timpului, asa s-ar vedea si cat de mult s-a stricat!

Despre Sighisoara se pot spune multe, este o poveste ce poate fi continuata. Multe dinre secretele ei asteapta sa fie descoperite si puse in valoare, de aici titlul review-ului meu. Dar asa cum se prezinta lucrurile astazi, Sighisoara este doar exploatata, stoarsa de tot ce poate ea oferi ca sa aduca venit. Frumusetea ei nu este suficient pretuita si nici valoarea ei nu este respectata de catre cei in drept sa o faca. Asa a fost posibila aparitia acelei terase din cu totul alta poveste, ca stil, de deasupra salii Sander, la doi pasi de Turnul cu ceas, modificarile aduse caselor vechi (culori stridente, usi, ferestre si alte nepotriviri), neglijarea cu buna stiinta a unor cladiri pana la transformarae lor in ruina, toate acestea aducand Sighisoara in pragul excluderii din patrimoniul UNESCO. Priviti cu atentie cladirile, cautati-le pe cele cu semnul de monument istoric si vedeti cum au fost modificate unele dintre ele. Chiar si faptul ca nu au pe ele o mica prezentare, mi se pare ca poate contribui la scaderea interesului pt ele. Si daca nimeni nu se uita la ea, cineva se va gasi sa-i puna niste termopane sclipitoare, ii da o vopsea vesela si o transforma in ceva ce-i poate aduce bani multi. In spatele Casei Wagner, din Piata Cetatii este o straduta care face legatura intre str. Bastionului si str. Tamplarilor. Aici este o curte plina de gunoaie si buruieni si un gard din boltari, neterminat, plus niste incercari de reabilitare, asa, cam ‘pe genunchi’a partii din spate a unei cladiri vechi. Sigur ca pe straduta aceea nu sunt conduse grupurile de turisti straini! Ei merg pe traseul standard, cum am spus.

Poate nu va fi pe placul multora faptul ca prezint aspecte mai putin placute. Sighisoara e socotita o perla, o minunatie, dar este atat de fragila, sarmana cetate in fata lacomiei care guverneaza vremea noastra, incat imi vine sa plang de mila ei! Mergand de la Sighisoara la Agnita, veti vedea cum satele de pe marginea soselei incep sa-si piarda identitatea. In curand nu vor mai fi diferente intre casele de undeva de pe langa Bucuresti, sau de oriunde altundeva si acestea din fostele sate sasesti.

Si am mai descoperit ca exista un monument numit 'La Chip' si un altul numit monumentul Skariatin infatisand un leu,dar pentru ca nu le-am vazut ,ultimul nici macar nu stiu unde este-se pare ca inghesuit intre doua cladiri-nu vorbesc despre ele.Povestile lor exista,le veti gasi lesne pe internet,monumentele mai greu!

Ceea ce am scris este din dragoste pt Sighisora frumoasa, cea din toate timpurile, din respect fata de cei care s-au nevoit sa o faca astfel si cu gandul la cei de azi care o iubesc si care merita sa se bucure de cat mai mult din ceea ce poate oferi acest oras... Poate astfel, dand importanta trecutului, in ansamblul lui, orasul va fi salvat la timp de la distrugere sau de la mutilare. Cu cat suntem mai multi cei care suntem curiosi si dornici de mai mult, cu atat poate ca vor creste sansele ca Sighisoara sa sporeasca in frumusete. Ceea ce am facut eu poate fi continuat, pt ca, in mod categoric, despre Sighisoara mai sunt multe de spus!

---

VIZUALIZĂRI: 5653 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI