Sighișoara medievală: o frumusețe!

TIPĂREȘTE

În reviewul anterior vezi impresii, vă spuneam că scopul micro-sejurului la House Venesis a fost vizitarea temeinică a cetății Sighișoara. Lucru pe care l-am și făcut în două dimineți, nemairămânându-mi decât foarte puțin timp la dispoziție pentru Orașul de Jos.

Un succes turistic

Puține locuri din România se pot lăuda cu o istorie atât de îndelungată și totodată atât de bine conservată ca cea a Sighișoarei. „Perla Transilvaniei” , considerată una dintre cele mai mari cetăți medievale din Europa și singura locuită neîntrerupt și în totalitate din sud-estul continentului, a meritat din plin includerea în 1999 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Din start trebuie să remarc cu câtă grijă au fost renovate casele, turnurile și zidurile de apărare pentru a păstra ambianța medievală și farmecul unei așezări care îmbie vizitatorul nu doar la lecturarea unei documentații substanțiale, inclusiv de pe panourile explicative postate în fața obiectivelor turistice, dar și la momente de visare cu ochii deschiși la vremuri vechi, la cavaleri în armuri strălucitoare și domnițe frumoase, la piețe gemând de mărfuri și la meseriașii care tăiau materiale și croiau veșminte, ori măcelăreau cărnuri🍖, făceau calapoade și croiau ghete bărbătești și pantofi gingași de damă👠, împleteau frânghii și alte câte și mai câte.

Orice plimbare (obligatoriu în încălțări comode antiderapante) pe străduțele pavate cu piatră cam colțuroasă pentru tălpile finuțe, de-a lungul zidurilor medievale, prin labirintul de alei mărginite de clădiri cochete cu mușcate la ferestre, orice popas în scuaruri, cu ochii ațintiți în sus spre turnurile mai mult sau mai puțin impozante, e o minunată întoarcere în trecut, o bucurie pentru suflet. Iar pentru mine a fost o revelație!

Da, iată că și în România mea, despre care am și eu - recunosc - obiceiul de a cârcoti, se poate face totul ca la carte. Și aici poți reînvia tradiții, poți restaura monumente valoroase și poți introduce inovațiile tehnologice venind în sprijinul turiștilor. Numai să vrei! 🥰

Și drept dovadă, vă invit să accesați 360.schubert-franzke.com/sighi/360 pentru un excelent tur virtual panoramic al cetății Sighișoara.  

Nu-i de mirare așadar că Orașul de Sus e luat cu asalt anual de sute de mii de români și străini și că infrastructura turistică s-a dezvoltat atât de tare: multe din cele 164 de case de locuit cu o vechime de peste 300 de ani, declarate monumente istorice, au fost transformate în hoteluri și pensiuni cu restaurante la parter și terase foarte căutate vara, străduțele sunt împânzite de mici magazine cu suvenire, există un trenuleț de agrement care face legătura între Piața Cetății și Orașul de Jos și sunt organizate tururi pietonale ghidate. Ca să nu mai vorbesc (ba nu, o voi face, dar mai spre finalul reviewului) despre celebrul de acum Festival Medieval.

Dar să revin la istoria locurilor.  

O poveste veche de vreo 750, dacă nu peste 800 de ani

Voi trece peste perioada antică - locuirea zonei încă din Epoca Bronzului, excavațiile care au scos la lumină vestigii ale unor așezări și castre din timpul ocupației romane -, pentru a sări direct la secolul al XII-lea, când regele Géza II Árpád al Ungariei (1130-1162) a adus în Transilvania din Flandra, Mosela și Saxonia coloniști germani (sași) pentru apărarea coroanei, oferindu-le „pământ crăiesc” și privilegii. Ei sunt cei care au întemeiat cele mai mari orașe medievale din Transilvania și Ungaria.

Prima atestare documentară a Sighișoarei, sub numele de Castrum Sex, datează din 1280, iar următoarea din 1298, într-un act emis de Papa Bonifaciu VIII care permitea călugărilor dominicani construirea unei mănăstiri în Schespurch. Totuși, unii cronicari au fixat începuturile locuirii cetății la anul 1191, argumentând că ridicarea unei mănăstiri de căte un ordin religios după marea invazie tătară din 1241-1242 nu ar fi fost autorizată într-o zonă nepopulată și lipsită de apărare.

Oricare ar fi adevărul, cert este că săpăturile arheologice au evidențiat existența în partea cea mai înaltă a Dealului Cetății a unei împrejmuiri din pământ și lemn, înlocuită în a doua jumătate a secolului al XIII-lea cu o incintă din piatră. În veacul următor, cetatea a evoluat rapid, devenind centru de scaun în 1337 iar 30 de ani mai târziu a căpătat rang de oraș cu numele Civitas de Segusvar.

Majoritatea localnicilor activau ca meșteșugari în cadrul unor bresle, menționate documentar pentru întâia oară în 1376. Se crede că între secolele XVI-XVII în oraș erau prezente cel puțin 15 astfel de asociații profesionale, care au îndeplinit nu doar un important rol economic, ci au construit și sistemul de fortificații.

În a doua jumătate a secolului al XIV-lea, breslele au început lucrările de extindere a fortificațiilor pe toate terasele Dealului Cetății cu ziduri construite din piatră și metereze lungi și înguste. Dacă în secolele XIV-XV zidurile aveau înălțimi de 3-4 m și creneluri prin care se putea trage cu arcul și arbaleta, în veacul al XVI-lea acestea au fost înălțate cu alți 2 m și prevăzute cu deschizături pentru folosirea armelor de foc, iar după 1630 s-a ajuns ca ele să măsoare 8-10 m.

Fiecare breaslă mai importantă și-a asumat sarcina ridicării unei anumite porțiuni din zid și a unui turn de apărare. În total s-au construit 930 m de ziduri, 5 bastioane și 14 turnuri, impresionante exemple de arhitectură militară medievală, din care s-au păstrat 9. Cele mai vechi (secolul al XIV-lea) sunt cele cu rol de poartă de acces în cetate: Turnul cu ceas (singurul neapărat de bresle), Turnul Croitorilor și Turnul Cositorarilor.

Aceste date pot fi ușor de uitat și cifrele probabil că nu spun mare lucru multora, dar ele nu sunt doar niște „vechituri” de aruncat la coș ori vârâte într-un sertar al memoriei pentru a nu mai fi scoase de acolo niciodată, ci realități vii și palpabile, și tocmai în asta constă vraja care învăluie cetatea, în faptul că zidurile, turnurile, casele, pietrele de pavaj sunt acolo de sute de ani și arătă și acum superb.

Să ne continuăm, prin urmare, periplul prin istoria orașului, rămânând recunoscători celor care au reușit, cu multe eforturi, să îi mențină aproape intactă fermecătoarea ambianță medievală.

E cazul să amintesc aici că epoca de glorie a Sighișoarei a fost între secolele XV-XVII, când a devenit un important centru artistic și cultural, cu pictori, sculptori, cronicari și oameni de știință veniți din toate colțurile Regatului Ungar și ale Sfântului Imperiului Roman. Fiind al doilea burg ca importanță din Transilvania, după Sibiu, a jucat și un rol politic de seamă, în special în relațiile cu Țara Românească.  

Vlad Dracul, încoronat domn al Țării Românești la Nürnberg de către împăratul Sigismund de Luxemburg și investit cavaler al Ordinului Dragonului, a locuit în casa care îi poartă azi numele între 1431-1435 iar fiul său, Vlad Țepeș, este posibil să se fi născut aici. Moneda lui Vlad Dracul - ducatul nou de argint - a fost bătută într-un atelier din oraș și un document din timpul șederii sale în cetate menționează pentru întâia oară denumirea românească a localității: Săghișoara.

Ulterior, orașul avea să se confrunte cu toate marile nenorociri care au lovit Europa în vremurile tulburi ale secolelor XVIII-XX: războaie, revoluții, dar și calamități naturale sau incendii, nefiind însă abandonat niciodată. Pe Valea Târnavei Mari, Dealul Cetății, plin de verdeață și înconjurat de alte coline mai înalte, răsună și acum de pașii localnicilor și vizitatorilor, și panoramele ce se deschid spre Orașul de Jos continuă să-i farmece pe toți depotrivă.

De astfel de priveliști încântătoare m-am bucurat și eu urcând (gâfâind) strada Zidul Cetății dinspre strada Anton Pann din apropierea pensiunii, pentru a pătrunde în orașul medieval printr-una din vechile sale porți.  

Vizita

Am început, așa cum vă spuneam, intrând prin Turnul Croitorilor, o construcție masivă și simplă, datată secolul al XVI-lea. A adăpostit pulberăria, dar după incendiul din 1676, când a explodat, a fost refăcut. Aceasta este singura cale de acces a mașinilor în cetate, fiind formată din doua bolte care conțineau în urmă cu secole porți metalice ridicate cu ajutorul scripeților.

În stânga și în dreapta se răsfiră alei înguste, cu canale de scurgere puțin adânci pe mijloc, încadrate de case din piatră cu un etaj sau doar cu un nivel. Sunt zugrăvite în culori vesele, care variază de la portocaliu la verde și albastru, și multe au uși și obloane grele din lemn.

Prin două arcade se pătrunde în Piața Cetății, inima burgului medieval, centrul comercial de atunci și de acum, locul unde breslele fruntașe aveau autorizația de a-și expune mărfurile, dar și cel unde se desfășurau execuțiile publice și care adăpostea stâlpul infamiei.  

Scuarul este înconjurat de clădiri renascentiste minunat restaurate, construite la finele secolului al XVI-lea și în veacul următor de vechi familii nobiliare. Printre acestea remarc Casa cu cerb în care a locuit Johannes Kelb, primul transilvănean despre care se știe că a plecat spre Lumea Nouă în 1694, și Casa venețiană a unui primar al cetății, Stephanus Mann. Datează din secolul al XVI-lea și este numită așa din cauza ușilor ogivale și a ferestrelor duble în arc trilobal. Azi găzduiește Forumul Democratic German.

Piața Cetății a devenit principalul loc de întâlnire a sighișorenilor, de organizare a unor evenimente culturale sau politice, dar și popas pentru vizitatorii înfometați și însetați, ca și pentru amatorii de suvenire. La parterele caselor se înșiră restaurante, cafenele, baruri, gelaterii și magazine cu obiecte tocmai bune de dus acasă drept amintire că AiFostAcolo, în timp ce la etaj/e au fost amenajate hoteluri și pensiuni.

Înaintăm puțin spre Turnul cu ceas și dăm de Casa Vlad Dracul, „cuibul de pândă” unde prințul valah, fiul lui Mircea cel Bătrân, a așteptat momentul prielnic pentru a-și revendica tronul Țării Românești. Este considerată printre cele mai vechi, dacă nu cea mai veche construcție civilă din piatră din cetatea medievală. Montat sus la intrare este blazonul Ordinului Dragonilor. Înăuntru un restaurant își întâmpină clienții iar la parter se mai află un magazin de suvenire în care am intrat pentru a achiziționa câteva flecuștețe.

Am amânat un pic întâlnirea cu cel mai celebru turn al orașului cotind la stânga spre impozantul edificiu al Bisericii fostei mănăstiri dominicane (taxă de vizitare 10 lei), cea despre care vă spuneam că a fost ridicată la finele veacului al XIIII-lea, fiind atestată documentar din 1298 și refăcută între 1495-1515 și în 1677. Stilul gotic târziu, preponderent, se reflectă în exterior prin portalul împodobit cu sculpturi de figuri umane și simboluri religioase iar în interior prin sobrietatea arcadelor și prin vitraliile viu colorate. Decorațiunile relevă însă și influențe renascentiste și baroce, ca de pildă la tocul de ușă din piatră din peretele de nord, datat 1570, sau la altarul și orga bisericii, realizate de doi meșteri breslași călători la finele secolului al XVII-lea. Dacă adaug și cele 35 de covoare orientale cu care nobilimea și conducătorii breslelor au înzestrat sfântul locaș, avem imaginea unui adevărat tezaur artistic eterogen. Astăzi clădirea este sediul parohiei luterane.

Pe o latură a bisericii se întinde un scuar acoperit cu iarbă și ronduri de flori. Este Piața Muzeului, în spatele căreia se ridică Primăria, o clădire frumoasă și impunătoare construită între 1887-1888. Am ignorat bustul lui Vlad Țepeș, deloc reușit, în opinia mea, pentru a mă delecta cu ampla panoramă a Orașului de Jos, cu Târnava Mare în fundal, văzută de la înălțimea zidului pieței, după care am trecut pe lângă Turnul Fierarilor, relativ modest ca dimensiuni, ridicat în 1631 pe temeliile vechiului turn al bărbierilor, și mai apoi către celebrul Turn cu ceas.

L-am fotografiat din față, de la mare distanță și din apropiere, din spate, din lateral, dând zoom cu încântare acoperișului baroc cu țigle colorate realizat în 1677 de trei meșteri străini, despre care primarul Sighișoarei a anunțat recent că va fi refăcut după ce, în urma lucrărilor de consolidare, s-au constatat grave deteriorări.

Simbol al cetății medievale și principalul său obiectiv turistic, turnul cu înălțimea de 64 m are la al patrulea nivel un orologiu datat 1648, prevăzut cu figuri mecanice reprezentând zeii romani pentru fiecare zi a săptămânii, iar deasupra bilei aurite există un cocoş cu rol de giruetă, care îşi mişcă cu exactitate poziţia în funcţie de vreme: atunci când este îndreptat spre Oraşul de Jos, vremea va fi bună, iar când se întoarce spre cetate, va ploua. Vechile mecanisme ale ceasului au fost înlocuite în 1806 cu unele elvețiene.

Turnul cu ceas a fost construit în secolul al XIV-lea ca poartă principală de intrare în oraș, cu rol defensiv, și arhitectura sa reflectă tranziția de la gotic către alte stiluri arhitectonice, cu elemente ornamentale inspirate de catedrala pragheză a Sfântului Vitus, adăugate în perioada barocă. Nu a fost ridicat de nicio breaslă, ci aparținea întregii comunități, și a găzduit până în 1556 consiliul local. A fost reparat în 1678,1788, iar ultima dată în 1894, și în prezent găzduiește Muzeul de Istorie al Sighișoarei.

Prin Culoarul Bătrânelor Doamne, un spațiu de cca. 50 m lungime folosit azi deseori drept galerie de artă, în fapt un trotuar acoperit amenajat în 1844, s-a facilitat accesul din Orașul de Jos spre cetate în mod special în beneficiul persoanelor vârstnice (de unde numele - sau cel puțin așa bănuiesc). L-am parcurs pentru a putea admira de pe terasa din capătul său panorama minunată a Sighișoarei.

De aici am luat-o ușurel la pas. Am trecut pe lângă Turnul Tăbăcarilor, considerat drept unul dintre cele mai vechi din cetate din cauza dimensiunilor reduse. Se crede că a fost folosit mai mult pentru apărarea curţii interioare a Turnului cu ceas.  

Am înaintat apoi spre Turnul Cositorarilor, excelent poziționat din punct de vedere defensiv și având 25 m înălțime. Alături de Galeria Pușcașilor/bastionul de artilerie, cred că se poate observa cel mai bine urcând din Orașul de Jos, căci venind dinspre cetate, în curtea care îl împrejmuiește nu am putut pătrunde, fiind proprietatea Parohiei Evanghelice. Când m-am întors, am făcut însă un popas de hidratare la Casa Cositorarului, o încântătoare oază, cu decorațiuni exterioare tare simpatice și o terasă umbroasă și surprinzător de liniștită, deși situată foarte aproape de mult prea aglomerata zonă a Turnului cu ceas. Întremată după o cafea, un suc și o felie de tort mult prea mare, m-am avântat pe cele 175 de trepte din lemn ale Scării Acoperite (sau Scoala Școlarilor), cu scopul de a urca până la cel mai înalt punct din Dealul Cetății.

La data construirii sale, în 1642, scara avea 300 de trepte, însă după modificările făcute în 1849, numărul a fost redus. Acoperișul din lemn, o idee ingenioasă și salutară, a fost gândit pentru a-i proteja de intemperii pe școlarii care urcau - în pas mult mai vioi decât mine, sunt sigură😉 - spre Școala din Deal (azi Liceul Teoretic Josef Haltrich), una dintre cele mai vechi și importante instituții de învățământ din Transilvania. A fost prima școală din oraș, inaugurată în 1522, dar clădirea - monument istoric - a suferit multe stricăciuni de-a lungul vremii. Se pot vedea ambele construcții care o compun: prima (Schola Seminarium Reipublicae) a fost terminată în anul 1619, clădirea principala fiind ridicată în 1793 și supraînălțată în 1901.

După cele 175 de trepte, parcurse cu multe opriri pe paliere🤣, nu am scăpat de urcat; de data aceasta pe o cărare pietruită cam abruptă pentru gusturile și puterile mele, care m-a dus însă drept către Biserica din Deal (taxă de vizitare 10 lei), vizibilă de altfel din foarte multe punct din interiorul cetății, dar și din Orașul de Jos.

Este unul dintre cele mai valoroase monumente arhitectonice ale cetăţii și totodată unul dintre edificiile reprezentative ale stilului gotic din ţara noastră și a treia ca mărime din Transilvania. Actuala biserică a fost ridicată pe locul unei cetăţui existente anterior anului 1200. Se crede că înaintea venirii sașilor, în această zonă, cea mai înaltă din oraș, a existat o fortificație, probabil actualul turn al clopotniței. Construcţia acestei biserici, cu hramul Sf. Nicolae, a început în anul 1345, conform unui document din vremea regelui Ludovic I, şi a continuat cu intermitenţe până în 1525. Din clădirea original nu s-au păstrat decât corul împodobit cu statui și portalul sudic, dăltuit de un meșter adus din Košice.

Construcția este pe cât de impunătoare, pe atât de frumoasă, elementele gotice fiind evidente atât în arcadele înalte, cât și în altar, tabernaclu și fresce. Ridicată inițial pentru comunitatea catolică, după trecerea la luteranism în 1544 frescele au fost acoperite, fiind restaurate în 1934 și 1992-2003. Astfel vizitatorii pot admira scene pictate în această tehnică precum Judecata de Apoi ori Închinarea Magilor, alături de statui de sfinți, pietre funerare, polipticuri.

Biserica din Deal a jucat un rol politic de seamă, fiind locul unde Gheorghe Rákóczi I a fost uns principe al Transilvaniei și rege al Ungariei în 1631. Datorită proximității cu Școala din Deal, a îndeplinit și un rol educativ important.

Foarte frumoasă această biserică. Impresie întărită de priveliștile ce se deschid de pe culmea dealului. În lateral e Cimitirul evanghelic din deal și imediat în spatele locașului religios se zărește Turnul Frânghierilor, singurul locuit din cele 9 păstrate, fiind transformat în casă pentru paznicul bisericii cimitirului. A fost ridicat probabil în secolul al XIII și la subsolul său s-au găsit urmele unor creneluri astupate, dovadă că a fost înălțat peste zidul străvechii cetăţui.

La mică distanță unul de celălalt și legate între ele prin poarta Törle, sunt alte două turnuri. Primul este Turnul Măcelarilor, din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, de formă octogonală, parte a sistemului de fortificații ale orașului. De inspirație renascentistă ca arhitectură, de pe zidurile sale se obținea o perspectivă de tragere amplă. Al doilea este Turnul Cojocarilor, pătrățos și mai modest ca dimensiuni, datat secolul al XV-lea.   

Le-am observat pe amândouă coborând pe strada Scării. De-a lungul său se pot vedea porțiuni mari din vechile ziduri medievale, dincolo de care, la poalele dealului, se întinde panoramic Orașul de Jos. De cealaltă parte a străduței pietruite se înșiră case ascunse ochiului curios de grădini 🏡 pline de verdeață și ghivece cu flori, printre care se strecoară și pitici de diferite forme și mărimi...

Revenită în Piața Cetății și stând să număr, mi-am dat seama că nu ieșeam la socoteală. Nu văzusem decât 8 turnuri, din cele 9. 😞 O greșeală ce se cerea remediată de urgență!

M-am zgâit pe Google Maps de mi-au ieșit ochii din cap🧐 până ce am descoperit turnul lipsă. Din fericire, mă aflam la o aruncătură de băț de el. M-am îndreptat într-acolo pe strada Bastionului și m-am oprit pentru câteva clipe pentru a admira Biserica Romano-Catolică Sfântul Iosif, construită în 1894 după demolarea Mănăstirii Maicilor Franciscane. Era închisă la acea oră, așa că m-am mulțumit să arunc o privire în interior printre gratii.

Și am pornit imediat spre Turnul Cizmarilor, singurul rămas nevizionat. Am citit despre el că a fost menționat documentar în 1521, fiind o construcție barocă refăcută în 1650, pentru a fi modificată la forma actuală în 1681.

Gata! Bifasem toate turnurile, vizitasem două biserici frumoase și interesante, mă rătăcisem pe alei pietruite, urcasem 175 de trepte. Misiune îndeplinită❗❗❗

După două dimineți de hălăduială prin cetate, în Orașul de Jos nereușind decât o plimbare scurtă primprejurul pensiunii printre picăturile de ploaie în seara sosirii, mai aveam un singur dor: să asist măcar la deschiderea acelui eveniment pe care l-am menționat în trecere la începutul acestui review lung cât o zi de post. 🙁

Festivalul Sighișoara medievală

A devenit o tradiție ca Sighișoara să găzduiască în ultimul weekend din iulie un festival medieval, cel mai vechi organizat în România.

Cea de-a 29-a ediție s-a desfășurat între 26-28 iulie 2024 în Piața Cetății și pe străzile din împrejurimi. Pe data de 27 urma să părăsim orașul pentru a ne întoarce la București, așa că nu am apucat să văd decât cele petrecute în ziua de 26.

Pregătirile au început de dimineață, când cetatea a căpătat un aer sărbătoresc, împodobită fiind cu stegulețe, și pe strada Școlii și-au făcut apariția o mulțime de tarabe pline cu magneți, ii, brâuri, șiraguri de mărgele, obiecte sculptate în lemn și din ceramică pictată, icoane, fețe de masă brodate, jucării fel și fel etc. etc. În Piața Muzeului, câteva domnișoare și doamne care urmau să participe la paradă, își probau costumele.

Seara am revenit de una singură, neînsoțită de prietena Adina și de soțul ei, pentru a vedea parada. Știam că alaiul urma să sosească urcând dinspre Orașul de Jos pe la Piața Hermann Oberth și am încercat să găsesc un loc de vizionare pe terasele din spatele Turnului cu ceas. Ghinion! 😞 Mulți alții avuseseră aceeași idee, așa că nu mi-a rămas decât să ascult bătăile de tobe care anunțau apropierea participanților.

Mi-am căutat apoi un loc strategic 👀 în fața Turnului cu ceas. Și aici se strânsesese deja o mulțime impresionantă de curioși, însă am reușit să filmez trecerea alaiului. Care - recunosc - m-a cam dezamăgit: doar doi cavaleri călare, urmați de un număr restrâns, după părerea mea, de tineri și tinere în straie medievale. M-am amuzat totuși văzând că unele doamne își aduseseră bebelușii👶 în scutece, dar cu fundulețele înfășurate în pamperși...

Foarte greu am izbutit să fac și câteva poze peste capetele turiștilor, dar culmea a fost atinsă atunci când, urmând alaiul, am pătruns în Piața Cetății, unde se amenajase scena. Era o înghesuială de nedescris, nu vedeam nimic din cauza bărbaților proptiți în fața mea iar sonorizarea era cam deficitară. Am stat totuși să ascult trupa de muzică medievală Peregrinii, care nu m-a încântat deloc, după care mi-am făcut loc cu coatele ca să ies din atmosfera înăbușitoare.

Aveam să văd la televizor în serile următoare ce fel de evenimente fuseseră organizate cu ocazia festivalului: piese (mistere medievale în mai multe acte), spectacole de muzică și dans, reconstituiri de scene de luptă, jonglerii, ateliere de artă pentru adulți și copii etc. Mi-a părut rău că nu am putut asista la ele, dar așa făcusem programul. Am rămas totuși cu amintirea unor imagini plăcute cu tineri în haine de epocă defilând prin fața spectatorilor entuziasmați, dar mai ales cu bucuria de a constata că Sighișoara știe cum să-și valorifice atuurile și să facă din Cetatea Medievală un punct de atracție turistică din ce în ce mai vizitat.

Bravo! 🔟

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 229 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI