ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 15.08.2010
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 31.05.10
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
JUL-2010
DURATA: 1 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Excursie de o zi peste Podul Prieteniei

TIPĂREȘTE

Pentru ca vinetka achizitionata la plecarea spre Sunny Beach a fost pe termen de-o luna si teoretic pana marti mai puteam iesi la bulgari pentru plimbari pe drumurile lor nationale, sambata 24 iulie, la fix o saptamana dupa iesirea la Veliko Tarnovo (plus imprejurimi), am hotarat sa mai facem inca o excursie catre Ruse pentru o tura de week-end. Si pentru ca de-aproape o saptamana debutase in forta canicula pe 2010 (apropo, cand ne mai lasa, Doamne? ), pe-ai mei i-am entuziasmat cu oferta unei plimbari pe cinste in imprejurimile orasului Ruse, dar si cu promisiunea intoarcerii in aceeasi zi la Bucuresti (bebe suporta foarta greu lipsa noastra, avand doar 11 luni, ii dadusem peste cap un pic rutina lui cotidiana cu week-end-ul petrecut la Veliko Tarnovo, nu vroiam s-o mai facem si-acum). Asadar, am propus o excursie scurta, dar extrem de “condensata”: manastirea Basarbovo, cetatea Cerven, la care imi ramasese gandul de cand citisem la Ivanovo despre ea (acolo exista posibilitatea cumpararii unui bilet de intrare redus daca aveti de gand sa le vizitati in aceeasi tura - lucru foarte posibil, deoarece distanta dintre Ivanovo si Cerven este de numai 14 km), iar la final, pentru racorirea turistilor, data de o temperatura de 12°C constanta indiferent de anotimp, o intrare la pestera Orlova Chuka.

Avand in vedere ca nu aveam nicio tinta orara deosebita pentru atingerea destinatiei (nu aveam de facut check-in pe vreundeva, iar pestera se viziteaza pana pe la ora 17), plecarea din Bucuresti am stabilit-o pentru ora 08, 00; la ora amintita ne-am pus cu totii la masina, l-am luat si pe cumnatul meu in drum, dupa ce in prealabil l-am “debarcat” pe pici (direct in carucior) la bunica, pentru o plimbare matinala, un pic mai racoroasa... Drumul pana la Giurgiu e batatorit de-acum, nu pune probleme, nici macar de radar, stanga la Oinacu, iar la 9, 30 traversam deja Podul Prieteniei la prietenii bulgari; nu mai stam la coada la vinetka, normal, cei cu destinatia litoral sunt mai oropsiti, dar parca azi se misca mai repede randul. Cu mare atentie la radarul de pe centura Ruse (invariabil veti gasi unul, daca nu chiar doua, asa ca bine ar fi sa mentineti viteza in limite legale, n-are rost sa incepeti sejurul cu stangul) ne indreptam spre Basarbovo. Ruta se observa foarte usor, exista un indicator pe soseaua de centura, iar drumul trece pe sub viaductul de pe sensul opus (cel mai inalt) de peste raul Rusenski Lom, rau care da si numele Parcului Natural de la sud de Ruse. Dupa 5-6 km de drum, nici prea-prea, nici foarte-foarte, se ajunge in Basarbovo. La un moment dat, se zareste un indicator pe care scrie “Basarbovo Monastery”, stanga, inca 1 km si gata.

Am ajuns probabil devreme pentru o zi de sambata, parcarea era libera, doar doua masini, dintre care una de Bucuresti. Manastirea in sine, este ceva deosebit (intrarea este libera, se pot face donatii in bani) pentru ca este uimitor cum oamenii pot sapa in piatra adapost pentru credinta lor. Se urca pe niste scari foarte frumos amenajate, care se bifurca: in stanga se poate vizita capela de-aici, foarte simplu decorata, dar cu bungust, la intrare exista un mic loc amenajat unde lumea lasa bani (veti observa doua gramajoare, de leva si de lei, semn ca sunt foarte multi compatrioti ce ajung aici), iar in dreapta se ajunge la o alta bisericuta, mai recenta, construita din lemn, asezata spectaculos intre doi pereti de stanca, apoi la un fel de cavou al unor sfinti ce-au trait aici (scuze, nu i-am retinut) ; in interior, pe peretele opus intrarii, sunt realizate niste chipuri cioplite direct in piatra, tip basorelief. Dupa ce-am facut multe poze, am coborat si ne-am racorit cu apa rece din curtea manastirii, constatand totodata cu stupoare ca parcarea s-a umplut. Din cate ne-am dat seama, urma o ceremonie de taierea motului, cred ca si la ei exista acelasi obicei, fiind ortodocsi ca si noi.

Drumul se continua serpuind catre Ivanovo, devine mai bun pe masura ce te indepartezi de Basarbovo, si dupa cca 25 km am ajuns la Cerven. Canioanele sapate aici de raul Cerni Lom sunt de-a dreptul spectaculoase. Zarim cetatea la un moment dat, pe un varf de deal, dar drumul tot coboara spre centru, incat ne face sa ne intrebam daca putem ajunge acolo... Directia e buna si astfel ajungem la centrul turistic. Aici lasam masina si ne echipam cu pantofi, ca sa reducem suprafata lasata la indemana tantarilor ce pandesc in tufisuri, ne ferim astfel si de soparle, misuna la tot pasul, n-am vrea sa vedem si serpii de care ne vorbeste ghidul. Poate ne sperie, pomeneste de ei cand ne arata pe harta cetatii zona care nu se viziteaza, dar cum nu suntem amatori de aventuri gratuite, hotaram ca e bine sa tinem seama de sfat.

O mentiune speciala pentru ghid, tanar, extrem de amabil, zaboveste cu noi 10-15 minute explicandu-ne pe scurt ce-avem de vizitat sus, totul intr-o engleza foarte buna. Este singura persoana pe care am intalnit-o pana acum in Bulgaria care vorbeste fara retinere de istoria comuna romano-bulgara in timpul perioadei de marire al celui de-al doilea Tarat Bulgar, cea adevarata, fara fals patriotism; bravo lui, il apreciem si mai mult pentru asta. Ne spune chiar si numarul treptelor pe care le-avem de urcat pana la ruinele cetatii, 244, sper sa fi retinut exact. Si pentru ca i-am mentionat ca saptamana trecuta am fost si la Ivanovo, ne face o reducere pentru grup, 3 lv de adult si 1 lv pentru copil, total 10 lv.

Cetatea, una dintre cele mai mari ale Bulgariei medievale, a fost un important centru de lupta impotriva dominatiei bizantine, dar dupa ce a intrat in sfera de influenta a dinastiei Asanestilor (sub tutela Cetatii de la Tsarevets), si-a pierdut maretia. Dupa invazia turcilor, a fost arsa si distrusa complet, nerevenindu-si niciodata la stralucirea de odinioara. Observam cu atentie zidurile cetatii, dispuse chiar pe marginea prapastioasa a canionului si remarcam pozitia strategica de amplasare a fortificatiilor, privirea bate la multi kilometri in departare, pe vremuri nimic nu trecea neobservat in zona; peretii de stanca pot oferi amatorilor de escalada posibilitati multiple de consum de adrenalina. In interiorul cetatii se lucreaza la restaurarea celei mai mari dintre bisericile descoperite, fosta resedinta mitropolitana, aici, in aer liber, desfasurandu-se recent si o mare reuniune ecumenica la care au participat si prelati romani. Turnul de Nord-Vest este cel mai bine conservat (sau cel mai bine restaurat) punct al cetatii, panorama oferita spre valea raului Cerni Lom este una de neuitat, iar in spatele lui, catre podul de lemn ce duce spre zona interzisa, observam si niste legaturi minuscule agatate de ramurile lastarisului omniprezent. Fiul meu ma intreaba ce sunt, pe monent nu-mi dau seama, dar mi-aduc aminte c-am citit pe forum - martisoarele agatate dupa ce-au fost purtate, la 31 martie. Evident, nu mai seamana, le-a uscat si pe ele arsita dogoritoare, care ne indeamna s-o luam la vale mai repejor. Jos, rapid o apa minerala, pentru hidratare, si imbarcarea catre racoarea mult visata a pesterii.

Am ajuns la Orlova Chuka in jur de 12, 30, in toiul caniculei. Din relatarea Diaurei, cred ca am incaput pe mana aceluiasi ghid, domnul profesor de istorie din Dve Mogili, cel vorbitor de franceza. Din capul locului, ne precizeaza ca nu percepe bani pentru munca sa, e platit de Primarie pentru activitatea de ghid prestata la pestera, trebuie doar sa luam bilete: 6lv adult, 2lv copil. Iar la intrare in pestera, ne percepe si tariful pentru fotografiat, 5lv. Scarile ce coboara spre intrarea pesterii sunt in piatra, dar amenajate cu balustrada. Pestera a fost descoperita pe la 1941, de catre un cioban, cautand cateva oi ce se desprinsesera de turma. Fiind a doua ca marime din Bulgaria, 13 km de galerii din care se viziteaza 2-3 km, mi s-a parut ca numarul de turisti care vin aici nu reflecta celebritatea ei. Nu erau decat doua masini in parcarea de jos, niciun autocar in cea de mai de sus, la 200m. Dar acest lucru nu m-a deranjat, ba dimpotriva, m-a bucurat.

Nu vreau sa repet aici ce s-a mai spus despre istoricul ei, nici sa fac vreo descriere amanuntita a galeriilor celor multe si superbe de vazut aici, incerc doar sa va transpun macar pentru o clipa in atmosfera de basm a pesterii, spicuind doar cateva curiozitati ce mi-au ramas intiparite in minte de la gazda noastra cea extrem de amabila si joviala, ca de exemplu: in 1981 Filarmonica din Ruse a sustinut aici un concert, in Sala Concertelor, loc vestit pentru acustica sa deosebita; la intrare a fost descoperit un schelet de Ursus Spaelleus - noi, bineinteles ca i-am povestit despre Pestera Ursilor, stia de ea din alte convorbiri cu prietenii sai din Romania (banuiesc ca tot despre turisti era vorba, dar ce frumos i-a numit prieteni) si ne-a marturisit ca este un pic “gelos” pe acest fapt. Iar cand mergeam pe galeria cea mai lunga si inalta a pesterii, inspirat denumita “Champs Elysee”, ne-a imbiat sa cantam impreuna celebrul hit francez, corul nostru rasunand amplu pe salile magicei pesteri. Despre labirintul galeriilor si legendele sale, va las si pe dvs. sa le aflati singuri la Orlova Chuka.

Intoarcerea ne-a prilejuit si o scurta vizita prin Ruse (nu intrasem pana acum in oras, doar tranzitasem centura) si pentru ca deja ni se facuse foame am vrut sa onoram inca o data celebra bucatarie bulgareasca, asa ca am ales o taverna despre care am citit tot pe site, Mehana Ciflika. Menu-ul extrem de variat, trilingv: bulgara, engleza, romana, preturile in leva si in euro, iar ospatarita cunostea si putina romana. Am ales Kavarna de pui, iar ceilalti ceva specialitatea casei, pui Cifliciskaia, plus limonade/bere, plus desert crema de zahar ars - total 64 leva. Si pentru ca nu mai aveam decat 62 leva, am adaugat inca 3 euro si totul a fost ok, fara probleme privind moneda in care achiti. Incercati si la noi sa platiti “bicolor”, ma indoiesc ca va accepta cineva... Si pentru ca eu am fost consemnat, fiind de serviciu la volan, am vrut sa iau o Zagorka la pachet, asa ca in alimentara de vis-à-vis am luat una la pet de 1 kg (pret 1, 89 leva) in schimbul unui euro.

Iesirea din centrul orasului n-a mai fost asa usoara, desi la venire am gasit Ciflika nesperat de repede; m-am cam invartit ceva pe-acolo datorita multelor restrictii, sensuri unice etc. dar m-am descurcat, harta mea cu Bulgaria achizitionata din Nesebar are pe verso si marile orase, Plovdiv, Varna, Plevna etc. inclusiv Ruse, cu un extras tip zoom pe zonele centrale. 6 euro la pod, mai incolo, un vames bulgar doborat de canicula, sezand pe un scaun care ma intreaba: “toti turisti? ”, iar la raspunsul meu afirmativ, imi face semn sa trec, fara sa se mai uite la acte, si care apoi ne ureaza drum bun, noi raspunzandu-i “Do vijdane” si aventura-i gata... La 18, 30 suntem din nou acasa, sub cele 37°C care nu mai vor sa ne slabeasca deloc.


[fb]
---
Trimis de bessondm in 15.08.10 17:25:03
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3567 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (bessondm); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Curtea interioara a manastirii Basarbovo
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 6350 PMA (din 10 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

kmy
[15.08.10 20:35:50]
»

Foarte frumos prezentata ziua voastra plina la vecinii nostri bulgari. Astept fotografiile.

Diaura*
[15.08.10 23:54:23]
»

Ma bucur ca spusele mele au fost cuiva de folos si ma bucur ca te-ai simtit bine ... cu felicitari si SB.

bessondmAUTOR REVIEW
[04.09.10 19:15:48]
»

Cu ceva intarziere, pentru care-mi cer scuze, am atasat si cateva poze.

Bessondm

biancuta
[16.09.10 15:34:34]
»

Mi-a placut foarte mult descierea ta! E un review foarte util daca ajung in apropiere sa vizitez si eu cele descrise de tine!

bessondmAUTOR REVIEW
[28.10.10 09:25:44]
»

Multumesc frumos webmaster-ului care a inserat si cateva link-uri, pe ici-pe colea . Sper sa fie de folos celor care vor sa descopere atractiile Bulgariei.

calatorul
[16.09.15 17:08:36]
»

ACum varianta asta trebuie amanata, podul se traveresaza foarte greu si la mare noroc.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
biancuta, calatorul, Diaura*
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Ruse și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.056511163711548 sec
    ecranul dvs: 1 x 1