Circuit cu autocarul în Vestul României

TIPĂREȘTE

Sub deviza să ne (mai) cunoaştem ţara, vara asta am făcut două excursii mari cu autocarul. Despre cea de 6 zile din Maramureş v-am scris de curând. A fost o excursie solicitantă dar am văzut multe obiective. Despre unele am scris în trecut şi nu le-am postat din nou. Excursia a fost foarte reuşită. Totuşi faptul că am fost singură, într-un grup complet necunoscut mi-a dat oarecare nesiguranţă şi a trebuit să fiu atentă să nu mă împiedic, să urc uşor în autocar, să nu mă pierd de grup, să reţin orele de trezire sau adunare. Experienţe de astea cu mersul single se fac mai la tinereţe ca să-ţi intre în rutină şi să ai timp să te obişnuieşti cu postura. Dacă toată viaţa ai mers în doi şi mental ştiai că ai în cine te sprijini, excursia de una singură mi-a provocat un stres pe care însă l-am depăşit dar cred că ar fi preferabil să nu-l mai repet. De data asta am mers cu o nepoată şi deşi nu a fost necesar să mă ajute, starea de confort psihic a fost cu totul alta. Mi-am adus aminte de ce a spus Mircea Snegur prin anii ´90: ˝Sa ne ţinem de neamuri˝.

Excursia a durat cinci zile şi a costat 800 lei, în această sumă intrând transportul cu un autocar de 3 stele, ghid însoţitor şi o ziaristă profesoară de geografie invitată, cazare în hoteluri de trei stele, mic dejun. Lungimea traseului a fost de 1600km dar a fost oarecum disproporţionat, prima şi ultima zi având de parcurs câte 400 km şi peste, la care s-au adaugat pauzele pentru vizite. Unele excursii au fost opţionale şi s-au plătit separat, de ex. croaziera pe Dunăre cu vaporaşul, 4 ore, 40 lei. Restul opţionalelor au costat până în 5 lei. Am fost bucuroase că nu a fost cuprinsă în preţ cina pentru că la excursia din Maramureş seara ni se dădeau trei feluri de mâncare, porţii mari, pe care nu le puteam mânca. La prânz am mâncat cu grupul fie la restaurante bune, fie la autoserviri, după cum se nimerea. În această excursie am servit de vreo două ori seara caşcaval pane la restaurantul hotelului şi alte dăţi iaurt cu pateuri luate de la patiserii pentru că din cauza programului încărcat, prânzul îl luam pe la ora trei jumătate-patru şi seara nu mai ne era foame.

Prima zi a fost cea mai grea având de străbătut 450 km de la Bucureşţi la Cluj cu opriri pentru vizitare la Alba Carolina pe care am revăzut-o cu drag şi la salina Turda. Frunzărind ce s-a scris în cele 55 de reviewuri dedicate salinei era gata să rămân afară din cauză că destui useri au remarcat podeaua alunecoasă, numărul mare de trepte de coborât/ urcat şi senzaţia de obstrucţie din cauza respiraţiei grele. M-am hotărât în ultima clipă apeland la bastonul pliant pe care-l aveam în poşetă. Am riscat pentru că dacă în extremis n-aş fi făcut faţă şi ar fi trebuit să mă întorc, puteam rata ieşirea nouă spre autocar şi să mă trezesc departe, în oraş. Ar fi fost o prostie să renunţ pentru că n-a fost prea greu. Ne-am cazat pentru două nopţi la hotel în Cluj, cam excentric faţă de centru dar oricum seara n-am mai ieşit.

A doua zi am mers 200 km şi am vizitat trei obiective cu totul noi pentru mine:Grădina Zmeilor din Jibou (un fel de Cappadochia în miniatură), Grădina Botanică din Jibou (construită de un profesor de naturale din localitate; jos pălăria!) şi castrul roman Porolissum,(unul din cele mai bine păstrate din România.) Aici iar era să nu merg când am auzit că e de urcat şi coborât şi vizita dura câteva ore în plin soare. Am sfruntat drumul, am văzut că era relativ drept şi panta nu părea mare şi mi-am zis că dacă n-oi mai putea, după ce m-oi aşeza pe marginea lui să-mi trag sufletul, ştiu cum să ajung la autobuz. N-a fost cazul, efortul n-a fost cine ştie ce iar răsplata a fost pe măsură.

A treia zi am parcurs 325 km şi am vizitat Cetatea Oradea şi centrul istoric al oraşului pe care anterior nu le mai vizitasem. Am rămas plăcut impresionată de cum au fost refăcute atât casele şi palatele, toate monumente istorice cât şi bisericile. M-a impresionat bunul gust şi bogăţia exponatelor din casa-muzeu al lui Octavian şi Veturia Goga. Am dormit la Timişoara.

A patra zi după numai 215 km am ajuns la Băile Herculane unde am şi dormit. Pe drum am vizitat pentru a doua oară centrul Timişoarei, întărindu-mi din nou convingerea că e unul din cele mai frumoase oraşe din ţară şi Muzeul de locomotive de la Reşiţa de care încă nu auzisem.

A cincea zi, am străbătut distanţa Băile Herculane- Bucureşti 390 km, am vizitat cascada Bigar (cea mai cea? de ce n-o fi a Cailor, Duruitoarea, Urlătoarea?), făcând pentru a treia oară o croazieră de patru ore pe Dunăre şi având surpriza să găsesc cetatea Severinului complet refăcută şi intrată în circuitul turistic.

A fost o excursie frumoasă. Am văzut obiective noi, timpul a fost superb, ce mai voiam? Apropo de ˝să ne mai cunoaştem ţara˝- că doar are ce ne arăta-, noi până în 1989 ne-am petrecut timp de 25 de ani toate concediile în România, apoi, după, am alternat excursiile din străinătate cu cele din ţară. Pe AFA 50% din reviewurile scrise sunt din şi despre România şi tot nu pot spune că o cunosc foarte bine. Dând la o parte eşecurile pe care le are ţara noastră, ar fi păcat să nu descoperim măreţia şi frumuseţea ei şi îndepărtând stratul de smoală cu care a fost mânjită să-i vedem strălucirea.

Acum alegeţi ce să spun: ˝Dă-i bice! ˝, ˝Pe cai! ˝ sau ˝Letś go˝?

---

VIZUALIZĂRI: 869 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI