GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Descoperă Răşinari - satul lui Goga şi Cioran
Cum v-am spus Crăciunul l-am petrecut în Mărginimea sibiului la Răşinari. Am trecut de mai multe ori prin comună în drumul spre Păltiniş dar până acum nu am oprit să-i dezvăluim frumuseţile.
Răşinariul este cea mai mare comună din judeţul Sibiu, aici locuiesc în jur de 5500 de persoane. Un fapt inedit pe care eu nu l-am mai întâlnit este numerotarea caselor din comună, au început de la 1 şi au ajuns la peste 2000, adică chiar dacă stati pe o stradă lăturalnică numerotarea pe noua stradă nu începe de la 1 ci continuă de unde a rămas. Denumirea localităţii provine de la o veche îndeletnicire a oamenilor locului, culesul răşinii de brad, copac care se găseşte din abundenţă în jurul localităţii.
Noi am fost cazaţi la pensiunea Otilia (vezi impresii), după ce am despachetat am pornit, la pas pe uliţile pietruite ale satului. Gazda noastră când a văzut că dorim să plecam prin sat a ieşit în urma noastră şi ne-a spus că dacă dorim putem participa la Căminul Cultural la un spectacol de colinde de la ora 17:30. I-am mulţumit şi am pornit prin sat. Bineînţeles că am participat la spectacol dar o să vă povestesc când îi vine rândul.
Aşadar am pornit prin sat, drumurile sale pietruite erau pline de astă dată cu zăpadă îngheţată şi aveai câteva probleme în menţinerea echilibrului. De la fiecare casă ieşea un şiroi de fum provenit de la sobe, care împrăştia un miros plăcut. Aproape la fiecare răscruce de drumuri am întâlnit o troiţă sau o fântână, unele dintre ele adevărate opere de artă. Am ajuns pe marginea pârăului care strădate localitatea, am aflat că se cheamă Sibişel, nu este mare, iar acum era aproape în întregime cuprins de gheaţă. Prima clădire mai mare care ne-a apărut în faţă a fost chiar Căminul Cultural unde urma să ne întoarcem pentru spectacolul de colinde. Mergând mai departe am ajuns şi la clădirea primăriei care este una destul de veche, acum în curte ei se afla un mic brad împodobit cu ghirlande şi globuri. Puţin mai încolo de primărie am am găsit casa memorială a marelui filozof Emil cioaran, este casa unde s-a născut filozoful, dar din păcate nu este vizitabilă, moştenitorii nu vor să o deschidă publicului. De altfel pe o stradă mai încolo se află şi casa memorială a sciitorului Octavian Goga care acum este locuită de către rudele scriitorului şi după cum am aflat de la gazdele noastre, rar sunt acceptaţi vizitatori în casă. Să ne întoarcem la casa Emil Cioran. Acesta se află pe strada „Protopop Emilian Cioran” tatăl filozofului. Casa este cu un singur nivel pentru locuit. În peretele din faţă a casei se află o plăcuţă care ne informează că în acestă casă s-a născut Emil Cioran la data de 8 aprilie 1911. Lângă casă se află o mică lucrare artistică care îl înfăţişază pe Cioran iar sub chipul acestuia este scris un citat din scrierile filozofului „ copilăria mea a fost paradisul meu”.
Am pornit pe stradă în sus, imediat am văzut biserica greco – catolică din sat, care a fost construită în anul 1838 şi care are hramul „Sfântul Ilie”. În anul 1848 autorităţile comuniste au trecut biserica în folosinţa comunităţii ortodoxe. Biserica este recent renovată. Din păcate a fost închisă şi nu am putut vizita interiorul.
Imediat dup biserică urmează scoala veche din sat. Este şcoala în care a învăţat şi Octavian Goga. Din 1990 îi poartă numele mareleui poet. Scoala a fost construită în anul 1836.
Mai sus puţin de şcoală se află poate cel mai frumos edificiu din localitate biserica Cuvioasa Paraschiva. Când am ajuns noi omul care se ocupă de biserică tocmai se pregătea să închidă, era cu cheia în poartă, dar când ne-a văzut, a binevoit şi ne-a lăsat şi pe noi să pătrundem în interiorul bisericii. După ce a stat cu noi şi ne-a povestit din istoria locului unde ne aflam, la sfărşit când am vrut să-l răsplătesc, mi-a zis mai bine donaţi suma Centrului de copii din localitate, care au o urnă specială în biserică. În biserică era şi o expoziţia de pictură a acestor copii. Biserica a fost construită între 1725-1758, pe locul unei mai vechi biserici din lemncare a fost construită în anul 1383. Stilul ales în construirea biserici este cel baroc. Biserica este formată dintr-o navă mare iar în partea din faţă se află turnul clopotniţă. Pe partea exterioară a zidurilor bisericii sunt executate picturii murale făcute în anul 1785. La intrarea în biserică deasupra uşii se află o înscripţie cu data începerii lucrărilor, 29 mai 1725. În interiorul bisericii se află mormântul episcopului Ghedeon Nichitici. Fiind o biserică ortodoxa, nu are cor şi orgă. Amvonul este de culoare albastru deschis şi este încrestat cu foiţe aurite.
Am mulţumit omului de la biserică şi am pornit spre Căminul Cultural pentru că se apropia ora începerii spectacolului de colinde. În clădirea Căminului Cultural se află şi muzeul Etnografic din localitate dar care fiind zile de sărbătoare era închis. În faţa Căminului se află busturile „vedetor” din acest sat Octavia Goga şi Emil Cioran. A sosit şi ora spectacolului, mai întaăi au colindat un mic cor de copii condus de preotul din localitate, apoi au făcut un adevărat şou, o trupă artistică venită dintr-o localitate din Republica Moldova, localitate care în acele zile s-a înfrăţit cu Răşinariul. Ne-au ţinut căte un scurt discurs primarii celor două localităţi apoi a inceput moldovenii să colinde, să ure dar au trecut şi la muzică de înviorare, iar cănd au cântat două cântece patriotice toată sala s-a ridicat în picioare şi ia aplaudat. După spectaolul moldovenilor, a urmat corul bisericii din sat. condus de acelaşi preot care ne-au încântat cu colinde româneşti. După aproximativ 2 ore am plecat la pensiune fiind încântaţi de ce am văzut.
Când am pornit a doua zi spre Păltiniş am trecut pe lângă o a treia biserică din sat, iar când am făcut puţină mişcare prin sat ne-am dus să o vizităm. Biserica este cunoscută cu numele de „Biserica din Deal” pentru că se află pe un deal şi are hramul „Sfânta treime”. Biserica a fost construită între 1800-1814. Este destul de frumoasă dar faptul ce ma făcut să amintesc de ea, este că imediat lângă biserică se află mormântul lui Andrei Şaguna, fost mitropolit al Transilvaniei, militant al drepturilor ortodoxilor şi fondator al Gimnaziului Romănesc din Braşov.
Mă opresc aici cu povestea despre Răşinari, dacă doriţi să descoperiţi mai multe faceţi o vizită în acest loc rupt din rai care a dat românilor doi mari scriitori, pe Emil Cioran şi Octavian Goga.
Vă doresc vacanţe plăcute.
Trimis de zlatna in 27.01.17 09:30:38
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în MĂRGINIMEA SIBIULUI.
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (zlatna); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@zlatna: Da' îmbrăcați bine oamenii la spectacolul de colinde!
@zlatna: Deci ai fost lângă Sibiu in decembrie si mie nu mi-ai zis nimic. Poate beam o bere undeva. Măcar ai fost în Piața Mare la Târgul de Crăciun să bei un vin fiert, un ceai o cafea sau o ciocolată caldă?
Felicitari, ai ales bine, în Mărginime este frumos în perioada Crăciunului, felicitări pentru articol.
@Aurici: Mulţumesc pentru vizită şi vot.
La început a fost frig în sală, probabil nu a fost încălzită de mult timp, dar pe parcursul spectacolului s-a mai încălzit (mai mult datorită atmosferei) şi lumea a început să mai dea jos din haine. Unii mai friguroşi au rămas cu hainele pe ei până la sfârşitul spectacolului. Dar am trecut peste acest neajuns.
Vă doresc vacanţe plăcute.
@AZE: Mulţumesc pentru vizită şi vot.
Am fost în Piaţa Mare în noaptea de Ajun. Ne-a plăcut foarte mult proiecţiile video de pe clădirile din piaţă. Vin nu am băut pentru că eram cu maşina.
Ştiam că în aceea seară eşti ocupat (din PM primit de la tine) şi nu am vrut şă deranjez.
Poate o şă ne întâlnim altădată. La întâlnirea AFA am ânţeles că nu veniţi (sunteţi prin ţări mai calde).
Vă doresc vacanţe plăcute.
@zlatna: Inseamna ca ai fost chiar in Ajunul Craciunului. Ma bucur ca ai fost si in centru, din pacate la noi este obiceiul ca se aduna prea repede tot, bradul, luminitele, etc. De si iarna abia acum incepe... si mai tine era binevenita o prelungire a atmosferei de Craciun. Iar cu intalnirea AFA a fost chiar ghinion (si chiar de doua ori ca si la intalnirea din aprilie am avut deja rezervat in alta parte)
Toate cele bune si multe calatorii.
@zlatna: Zona Sibiului imi este foarte draga si oricand as merge acolo cu mare placere. Asa cum ai povestit ati avut intradevar niste sarbatori minunate si adevarate.
Felicitari, votat cu mare placere.
@mishu: Mulţumesc pentru vizită şi vot. Zona Sibiului este minunată, iclusiv oraşul Sibiu, am fost de multe ori pe aceste meleaguri şi ne-a plăcut de fiecare dată.
Toate cele bune.
Mutat, la reorganizare, în rubrica «Descoperă Rășinari» (nou-creată, între timp, pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2023 Muzeul etnografic din Rășinari — scris în 01.10.23 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Sep.2023 Rășinari, perla munților Cindrel — scris în 29.09.23 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Plimbându-ne prin Rășinari, în satul împietrit în timp, ne-am bucurat sufletul — scris în 05.12.18 de Dana2008 din TîRGU MUREş - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Biserica 'Cuvioasa Paraschiva' sau 'Biserica veche', Rășinari, zidită între anii 1725-1758 — scris în 03.12.18 de Dana2008 din TîRGU MUREş - RECOMANDĂ