Legendele orasului

TIPĂREȘTE

Praga este un oras plin de mistere, de legende si de istorie. Acolo unde istoria, si reactia oamenilor in diverse situatii nu ” da bine la imagine ”... realitatea este cosmetizata in slujba turismului. Nicaieri in locurile vizitate de mine, nu am auzit mai multe legende decat aici. Sau poate ghida locala, care ne-a dezvaluit o parte din frumusetile orasului, a fost mai documentata sau a avut o imaginatie mai bogata, decat alti ghizi pe care i-am intalnit.

Istoria orasului Praga, a avut un farmec aparte, povestita de ea. Era constienta ca o lectie lunga de istorie, ne va ramane mai putin in memorie... fata de multe legende legate de locurile si evenimentele povestite. A fost o ghida minunata, care traia fiecare moment al vizitei, cu aceeasi placere, ca si noi turistii.

Practic nu exista castel, manastire, pod, statuie, turn, pravalie, carciuma sau strada care sa nu aiba legenda ei. Important este sa aiba cine sa vi le povesteasca.

Cum putea ghida noastra sa inceapa altfel, decat cu intemeierea statului ceh?

Cehia de astazi, cuprinde trei mari regiuni istorice, cu o viata mai lunga de o mie de ani; Boemia, Moravia si o parte din Silezia. Nucleul actualului stat este regiunea Boemia.

Legenda spunde ca un viteaz luptator, a unit cele sapte triburi care ocupau teritoriul de astazi al regiunii Boemia. Asta se intampla pe la anul 900.

Legenda spune ca toti cei sapte conducatori ai triburilor, l-au primit cu bratele deschise si astfel prin unirea fortelor, au devenit mai puternici. Realitatea este ca viteazul luptator (cotropitor am zice in alte circumstante), a pus batuta pe ei si a macelarit tot ce i-a stat in cale si pe toti care s-au opus. Dar cum nu suna bine ca la baza intemeierii unui stat, sa stea ” calcari in picioare, jafuri, deposedari de pamant si alte nelegiuri departe de a fi crestinesti ”... a aparut legenda ” acceptarii si recunoasterii de buna voie ”.

Apoi urmeaza alte legenda, de-a dreptul romantica.

Legenda Printesei Libusa. Libusa era una din cele trei fiice alte personajului legendar amintit mai sus. Se spune ca era frumoasa si desteapta, motiv pentru care tatal ei a desemnat-o ca urmasa la tron, neavand nici un fiu. Cum credeti voi ca o mana de barbati razboinici si dornici de afirmare si de putere, ar fi putut inghitii un asa afront? ... sa fie condusi de o femeie, cu ” parul lung si mintea scurta ”. Si ca sa vezi; tocmai cand razboinicii, puneau la cale o rasturnare de situatie si de tron, printesa a avut o viziune. Cum statea ea asa frumos, si se odihnea la umbra unui copac din curtea cetatii, (si se gandea cu siguranta ce sa faca sa nu ii scape puterea din mana si sa nu ii fuga tronul de sub...) i s-a aratat in vis, viitorul ei sot... viitor rege si conducator al poporului. Cine era acesta? ... nimeni altul decat un taran anonim. Au fost trimisi soli in tara, sa fie adus taranul; Premsil pe numele sau. Si legenda continua spunand ca dupa ce s-au casatorit, el a condus tara mult si bine, intemeind dinastia cu acelasi nume.

Acum, intelege oricine, ca bietul taran, care nici carte nu stia si nici piciorul nu ii calcase vreodata la castel, era doar de ”poza ” pus acolo, in dreapta printesei la tron. Nu s-ar fi priceput bietul om, nici la strategii politice, nici la tehnica de razboi, nici la reforme. Libusa era cea care conducea in realitate, mostenind de la tatal ei si talent si ambitie si cunostinte.

Despre ea si despre puterile ei vizionare, cehii se mai mandresc cu o legenda. Se spune ca a mai avut o viziune legata de orasul Praga si de viitotul poporului. De data aceasta ea a spus ” Vad pe un deal la poalele caruia curge Valtava, in mijlocul unei paduri, un om care ciopleste pridvorul unei case (pridvor = prah). Acolo se va ridica un oraş mare a cărui slavă va atinge stelele... si numele lui va fi Praga. Printi straini si neamurile lor, se vor inclina la portile orasului si ii vor recunoaste puterea”. Si uite asa, cum le-a gasit de lucru oamenilor, sa isi consume energia si banii, ridicand un palat, nucleul viitorului oras. Cam de cate ori o pandea o primejdie, ... Libusa mai avea cate o viziune salvatoare.

Plecand de la aceasta legenda, zeci de artisti au avut tema de inspiratie si Libusa le-a fost muza. Asa s-au scris opere literare si muzicale, asa s-au realizat statui si tot asa se face chiar si o reclama la bere. Strasnica muiere... ar spune plin de umor un prieten al meu.

Legenda lui Horymir si Semik.

Horymir era un taran si Semik era calul sau; un cal cu puteri supra - cabaline, cum doar caii din legende pot avea. El putea sa vorbeasca si deseori il sfatuia pe stapanul sau ce sa faca. La vremea cand traia acest taran, printul conducator visa numai comori, peste comori. El i-a indemnat pe oamenii din regiune, sa renunte la agricultura, sa nu mai cultive pamantul, sa nu mai creasca vite si alte animale... si cu mic cu mare sa se apuce de... de cautat comori. Comori sub forma de bani, aur si nestemate, nu au gasit (legenda spune ca s-au apucat de minerit).

Horymir, taran aprig si legat de pamantul natal, nu era de acord cu decizia printului, si declara sus si tare, ca abandonarea pamanului si renuntarea la agricultura, va aduce foamete in regiune. Si ca sa fie si mai convingator, el si adeptii sai, au dat foc tuturor caselor minerilor. Cand printul a aflat ca un biet taran, indrazneste sa ii conteste deciziile si sa ii indemne pe tarani la nesupunere... la judecat si condamnat la moarte.

Legenda spune ca in ziua condamnarii, Horymir a fost intrebat care este ultima sa dorinta. A vrut sa mai faca o plimbare in jurul cetatii, calare pe calul sau ” fermecat ” si dorinta i-a fost acceptata. Atunci... cand au ajuns la zidurile cetatii, cei doi eroi, si-au luat avant si au trecut in zbor peste zidurile cetatii si peste raul Valtava si au ajuns pe malul celalat, scapand de spanzuratoare. Dar cum si calul Semik, cat era el de super - cal, avea limitele lui, dupa atat efort a murit. Cu ultimele puteri, si-a rugat stapanul sa il ingroape acolo si sa ii faca un mormat frumos. Nu se stie daca stapanul i-a ascultat si lui ultima dorinta, dar exista o stanca pe malul Valtavei, unde legenda spune ca se ” odihneste ” calul Semik (stanca Visehard).

O alta legenta, este Casa Sfintei Fecioare Maria, casa despre care se spune ca a fost ” mutata din Ierusalim in Loreta (Italia) de catre ingerii care au vrut sa o scape de distrugere. Despre aceasta manastire si despre legenda ei, am povestit pe larg. Tot acolo, am povestit si legenda Sfintei Starosta.

Legenda uriasului Golem, este poate cea mai cunoscuta legenda pragheza. Statui, statuete si alte reprezentari ale celebrului urias, sunt prezente la tot pasul in oras. Mare si urat asa cum este el, a fost muza pentru multi artisti care i-au inchinat statui si opere. Povestea lui a inceput in sec. XVI, cand comuntitatea evreiasca stabilita la Praga era supusa multor opresiuni, sub conducerea Regelui Rudolf al II-lea. Evreii aveau cartierul lor, traiau marginalizati, dar oricat ar fi incercat sa fie pasnici si sa se integreze in cetate, este clar ca nu erau nici doriti nici acceptati. Atunci, spune legenda, rabinul a facut un urias din argila rosie, pe care cu ajutorul unor formule magice si descantece, l-a insufletit. (avand probabil ca model, realizarea lui Dumnezeu – Adam). Ca sa isi desavarseasca lucrarea, rabinul a scris pe fruntea uriasului, cuvantul Emet, care inseamna adevar.

Dupa cum se vede, rabinii aveau voie sa faca lucruri deosebite, pe care oamenii le numeau minuni; daca ceva similar ar fi fost facut de o femeie oarecare, ar fi purtat numele de vrajitorie, si nefericita ar fi sfarsit pe rug. Dar sa continuam cu Golem.

Minte multa nu avea uriasul; in schimb o vreme, a fost sluga credincioasa a rabinului, si principala sa grija era sa pazeasca cartierul eveiesc. Executa intocmai poruncile stapanului si astfel comunitatea era in siguranta. Fericirea evreilor nu a durat mult, caci uriasul a devenit violent nu doar cu cei care intrau in cartier nepoftiti, ci si cu locuitotii pe care trebuia sa ii apere. Cand puterea si actele sale de violenta nu au mai putut fi tinute in frau, oamenii i-au cerut rabinului sa ii scape de urias. Problema era ca Golem era atat de mare si de puternic, incat nimeni nu se incumeta sa se lupte cu el. Atunci rabinul a rezolvat problema; a sters de pe fruntea lui Golem o singura litera; cuvantul ” Emet ” a devenit ” met ” care inseamna moarte... si uriasul din lut, s-a sfarmat ca un castel de nisip luat de ape.

Ce imi este mie clar din aceasta legenda?

1 – ca sa te fereasca sfantul sa ai parte de unul mare si prost, numai muschi si vitamine, dar creier ioc... ca daca il apuca nervii sparge tot ce-i cade in mana.

2 – vechea vorba ” eu te-am facu... eu te omor... ” are radacini mult mai adanci si mai profunde decat ne imaginam.

Despre Legenda cavalerului Dalibor Kozojedy si legendele Strazii de Aur, puteti citi in povestea ” Castelul ”. Tot acolo este redata si legenda Palatului Schwartzenberg. Sunt legende pe cat de spumoase pe atat de putin verosimile, dar care au farmecul lor, si spuse la locul si la momentul vizitarii castelului, au dat farmec momentului.

Legenda ” martirului limbii ” sau a preotului Ioan Nepomuck este o alta legenda spusa si romantata de praghezi. Legenda sa, am povestit-o odata cu impresiile despre Catedrala Vitus, caci acolo exista un altar dedicat lui. Stau doar si ma intreb, care a fost adevaratul motiv pentru care s-a ajuns la moartea preotului? Ce mari secrete avea de pastrat, si de cat devotament poate da dovada un preot confesor, incat sa prefere tortura si moartea, decat sa divulge secretul spovedaniei? Sau poate condamnarea sa a fost doar un gest, prin care regele isi anunta dusmanii ca nu se da in laturi de la nimic, daca biserica nu ii este aproape. Sa amintesc, doar ca pe Podul Carol, exista o statuie pe care toti turistii o ating punandu-si o dorinta in gand. Este statuia lui Nepomuck. Oare de ce nenorocirea unuia... se transforma peste ani in sursa de noroc pentru altii?

O alta legenda legata de construirea podului Carol, am povestit-o in review-ul respectiv. Ce nu am spus acolo, este ca ouala fierte au fost mancate de constructori.

A alta legenda legata de podul Carol spune ca regele, dupa ce s-a consultat cu astrologii, a decis ca cifrele norocoase acestui pod sunt; 1-3-5-7-9-7-5-3-1. Exact in aceasta ordine

Bun... bun... le-a aflat, dar intrebarea era cum puteau fi folosite? Atunci regele, ca doar era cel mai destept, a gasit solutia. A decis ca piatra de temelie sa fie pusa in anul 1357 pe data de 9 iulie, la 5:31 dimineaţa astfel incat atunci cand cineva scria data, sa apara succesiunea de numere.

Vis-a-vis de manastirea Loreta, se afla Palatul Cernin, palat construit in sec. XVII, in care au avut cartierul general trupele germane SS, in timpul celui de al II-lea Razboi Mondial. Palatul este construit in stil baroc si are cea mai lunga fatada a unei cladiri in acest stil. Legenda spune ca Imparatul Leopold (in timpul caruia a fost ridicat) a spus despre el ca este ” un mare hambar, fara nici o usa ”... deci foarte urat.

Asa cum am aflat din cel putin patru legende, praghezii sunt maestii in aruncarea de la ferestra a opozantilor religiosi sau politici. Si de la o fereastra a acestui palat, a fost aruncat un ” adversar ”; respectiv fiul primului presedinte necomunist.

Tot din ciclul ” cine nu e cuminte... zboara pe ferestra ”, am detaliat respectivele legende, cand am povestit despre Ceasul Astronomic si despre Palatul Regal din Castelul Praga.

Legenda ” pestelui de argint ”. Se spune ca un negustor foarte bogat a fost obligat sa plece din Praga in urama unui razboi. Pentruca nu putea sa ia cu el toti banii si averea agonisita, a vandut tot ce avea si argintii (banii) obtinuti, i-a topit si i-a turnat intr-o matrita de lemn, in forma de peste. Acest peste din argint, l-a ascuns in zidul case, convins fiind ca se va intoarce intr-o buna si il va recupera. Dar nu s-a mai intors, si casa lui a avut mai multi proprietari. Legenda spune ca unul dintre ei, mai exact ultimul, era constrans de autoritati sa darame casa, care era veche si urata de acum, pentru a face loc unei alte constructii. Dar omul era sarac, si nu vroia sa o darame, din lipsa de bani cu care sa isi ridice alta. Pana la urma, intr-o zi, cand sarmanul om se pregatea sa plece, sa abandoneze casa, exact peretele in care era pestele de argint, a cazut singur, dand la iveala averea ascunsa acolo. Atunci omul a luat pestele de argint si cu inima plina de bucurie, a plecat si si-a facut o casa noua.

Legenda ” comorii rabinului ”. Se spune ca intr-o noapte, rabinul din Praga a visat ca la piciorul podul este ascunsa o comoara. A doua zi, omul s-a dus la pod hotarat sa dezgroape comoara. Numai ca podul era pazit de un soldatul care nu numai ca nu l-a lasat sa sape, dar a mai si ras de el spunandu-i ca si el a visat ca la rabin in curte este o comoara, dar ca el nu este nebun sa sa duca sa sape in curtea lui. Atunci rabinul a plecat acasa, a sapat singur in curtea sa... si... a gasit o comoara. Mie legenda asta mi se pare ca seamana cu povestea ”matusii Tamara ”.

Pentru ca sunt multe, foarte multe legende, unele le-am inclus in povestile despre locurile vizitate. Toate aceste legende, au dat un farmec aparte vizitei in oras.

---

VIZUALIZĂRI: 6704 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI