Praga... la superlativ

TIPĂREȘTE

Praga? Mărturisesc...

Consideram că văzusem destule țări în călătoriile mele, astfel încât Praga era în mintea mea un oraș ca oricare altă capitală europeană dintre cele vizitate deja. Și totuși, mărturisesc...

​După un zbor liniștit, ne-am trezit într-o țară în care niciunul dintre noi nu mai fusese și a cărei limbă părea de nepătruns. Din fericire pentru noi, fiind vorba de locuitori ai capitalei, aceștia se descurcă destul de bine în engleză sau măcar reușesc să înțeleagă și se străduiesc apoi, prin semne și câteva cuvinte, să-i ajute pe străini. Nu pot să nu remarc aici pe un domn care, neavând vocabularul necesar să se exprime, a ales să ne răspundă conducându-ne până la locul pe care îl căutam, arătându-ne astfel că există noblețe răspândită în lume, indiferent de naționalitate sau statut social. În cazul de față, era vorba de un simplu șofer. Poate că nu era, totuși, 'simplu'.  

La finalul călaătoriei, ne-am gândit la ce anume vom folosi din ceea ce am învățat și cum anume vom include în viața noastră respectivele informații. Lucrurile acestea nu pot fi gândite pe loc, sunt utilizări care nu pot fi anticipate, dar am știut exact ce să răspund. Dincolo de achizițiile propriu-zise (locuri, oameni, experiențe), câștigul cel mai important nu poate fi contorizat în vreun fel, ci se referă la evoluția în plan personal: eu m-am întors ALTFEL de acolo. Schimbările își pun amprenta asupra noastră și atunci nu putem să revenim la forma inițială, oricât ne-am dori. Suntem cu toții într-o continuă schimbare și, dacă vrem ceea ce e mai bun pentru noi și cei din preajma noastră, atunci încercăm să evoluăm.

​Orașul. Cum am spus mai devreme, am pornit către Praga cu niște prejudecăți. Capitală a unei foste țări comuniste, orașul nu-mi spunea nimic și nu aveam niciun fel de așteptări. Dar acolo mi s-a dovedit cât de mult ne putem înșela atunci când judecăm lucruri, oameni sau locuri în necunoștință de cauză. Praga este un oraș impresionant, cu o arhitectură remarcabilă, fără prea multe spații verzi, dar aerisit și cu un trafic rezonabil. Oriunde ai merge în oraș, găsești o clădire care îți place, un unghi din care vrei să faci o poză, o imagine pe care îți dorești s-o surprinzi pe peliculă sau s-o păstrezi în memorie.  

În ultima vreme, atunci când mă regăsesc în fața unei imagini care mă impresionează, mă surprind gândindu-mă egoist că NU vreau să fac o poză. Imaginea asta o țin numai pentru mine, o păstrez în memoria mea, mi-o dăruiesc exclusiv mie. Oricum, nu ar avea aceeași valoare pentru oricare alt privitor. O poză nu este niciodată o simplă imagine. În acel moment, erai cu cineva, veneai de undeva, în aer mirosea cumva, iar tu te simțeai într-un fel pentru că... Există atâtea variabile care nu pot fi surprinse prin intermediul unei poze, încât uneori 'a povesti' o imagine are un impact mai mare asupra receptorului și poate fi mai grăitor, prin subiectivitatea emițătorului: povestirea vine însoțită de niște impresii, în timp ce poza este 'rece'. Uneori, cele mai frumoase amintiri se transmit prin viu grai sau, si mai bine, se creează nemijlocit, experimentând, văzând un oraș, simțind o aromă sau mirosind un parfum.

​Transportul în comun. O rețea de metrou cu trei linii cât se poate de coerent dispuse, pe suprafața întregului oraș, iar pentru stații intermediare sau neacoperite de acestea, există la dispoziția călătorilor autobuze, trolee sau tramvaie. Sunt sigure, curate, puțin aglomerate și civilizate. Toate mijloacele de transport în comun sosesc în stații conform programului afișat, opririle sunt anunțate sonor în cehă și/sau apar schematic pe ecrane, în așa fel încât nu este nevoie de ajutor suplimentar. Se pot face abonamente cu număr nelimitat de călătorii pentru o zi, trei zile sau o lună, la prețuri de capitală europeană.

Aici aș avea de remarcat două lucruri: unul bun, altul rău. Să începem cu ceea ce ar putea fi îmbunătățit sau schimbat: ideal ar fi să existe o variantă de abonament pentru o săptămână, cam așa se obișnuiește într-un oraș turistic, nu toată lumea vine în city break. Aspectul pozitiv pe care vreau neapărat să-l remarc? Odată achiziționat, abonamentul trebuie validat în momentul primei utilizări și apoi doar păstrat pentru verificare, nefiind necesar să te deplasezi dintr-o parte în alta a mijlocului de transport în comun doar pentru a valida a nu știu câta oară un abonament. Există, de asemenea, posibilitatea de a plăti călătoriile pe loc, contactless, cu cardul fizic sau telefonul, dar nu toate mijloacele de transport în comun sunt dotate cu astfel de dispozitive. Ca fapt divers, pe parcursul unei întregi săptămâni petrecute la Praga, ni s-a solicitat abonamentul o singură dată, într-un mod cât se poate de firesc și politicos. Se fac verificări ale mijloacelor de transport în comun aleatoriu, în echipe de câte trei controlori, iar cei depistați în neregulă coboară civilizat când li se cere acest lucru, pentru a nu-i deranja pe ceilalți călători.  

Mâncarea. Nu sunt cea mai în măsură persoană să vorbesc despre subiect, dar mă voi referi în câteva cuvinte, totuși, la acest aspect. În timpul călătoriilor, din spirit de autoconservare sau, pur și simplu, din încăpățânare, refuz să-mi schimb regimul alimentar și nici nu sunt prea dornică să încerc feluri noi de mâncare. În ciuda acestei convingeri, la Praga m-am lăsat convinsă și am încercat un fel nou, mâncarea lor tradițională: svičkova na smetana. Impresii? Gustos, neobișnuit, nu chiar felul meu preferat. Nu pot să nu amintesc aici despre bere, cehii fiind cunoscuți ca mari producători, dar și consumatori ai acestui tip de băutură. Berea se consumă deopotrivă de către bărbați și femei, în cantități diferite, evident, la orice oră (la prânz, în parc, în timp ce supraveghează copiii la joacă), cu mâncare sau fără, două fiind mărcile preferate. Însă, în cele șapte zile petrecute acolo, nu am văzut nicio persoană în stare de ebrietate.

Oamenii. Niciun alt oraș vizitat de mine până acum nu se compară cu Praga, din punct de vedere al atmosferei care domnește peste tot. În oraș, în mijloacele de transport în comun și în restaurante este liniște. Oamenii sunt civilizați și își dau seama că a fi liber nu înseamnă a te manifesta zgomotos, ci a te simți bine, nederanjându-i pe ceilalți. Cine vorbește la telefon o face retras, soneriile au volum rezonabil, discreția este o calitate a tuturor, cehii părând a fi educați în acest sens. În aceeași notă de discreție se înscrie și machiajul tinerelor și al femeilor: ochii conturați cu măsură, părul vopsit în culori naturale, unghii naturale, curate sau cu ojă neutră, fără gene false, buze date cu ruj feminin.  Atitudinea de calm și liniște îi caracterizează atât pe adolescenți, cât și pe copiii mici. Tinerii aruncă gunoaiele la coș, dacă sunt în grup, vorbesc unii cu alții fără a ridica tonul, iar muzica din căștieste la un volum care nu îi obligă pe cei din jur să asculte și ei. Copiii mai mici sunt lăsați să se joace liber, să experimenteze, supravegheați, dar fără a se auzi vocile disperate sau cicălitoare cu care eram eu obișnuită. Este evident în acest caz că vorbim despre un stil de viață, despre o valoare generală, despre o alegere.  

​Dacă ar trebui să-i caracterizez, nu aș ști ce să spun despre cehi. În afară de discreția care îi definește, nu am stat în preajma lor suficient, încât să le descopăr alte trăsături. Nu au farmecul italienilor, nu sunt 'chic' precum francezii, nici 'cool' ca englezii. Și totuși, mărturisesc: aș merge oricând la Praga, orașul și oamenii m-au cucerit iremediabil și sper ca acest lucru să se întâmple cât mai curând.

---

VIZUALIZĂRI: 364 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI