Primăvară și istorie în Praga (1)

TIPĂREȘTE

Praga – „Orașul Celor o Sută de Clopotnițe” , „Orașul de Aur” , „Orașul cu 5 Orașe” (cu referire la cele 5 districte istorice ce-l alcătuiesc) – este, fără tăgadă, unul dintre cele mai frumoase și romantice locuri pe unde m-au purtat pașii! Deși l-am vizitat în repetate rânduri, Praga e departe de a-și fi epuizat secretele pentru mine, așa că sper ca, tot învârtind roata destinului, să se mai oprească și altădată săgeata norocoasă în dreptul acestei mirifice destinații!...

Deocamdată se cuvine să vă povestesc cum a decurs cea din urmă incursiune a noastră la Praga. N-am plecat cu niciun gând anume, habar n-aveam ce vom face și ce vom vizita; ba, poate un singur obiectiv era clar pe listă: Castelul. Eu îl mai văzusem (parțial) cândva, Tati deloc. De data asta voiam să-l parcurgem cu simț de răspundere. În rest... ce s-o mai ivi și s-o mai nimeri, în funcție de chef și vreme. În ultimul timp cam așa plecăm pe unde plecăm, informați și nu prea – nu din neglijență, ci pentru că pur și simplu nu ne mai ajunge timpul – dar nu-i bai, până acum ne-a cam ieșit și în varianta asta... În fine.

Din aceste motive, că n-aveam ceva clar pe ordinea de zi și din lipsă de timp, n-am cercetat nici cum vine treaba cu Prague Visitor Pass. Știam că există, dar l-am ignorat. Probabil că merită dacă ai multe obiective pe listă, pentru că include intrarea la peste 60 de atracții plus transportul în comun (inclusiv Airport Express Bus) și ceva plimbări pe râu. Zic „probabil” pentru că totuși nu mi se pare un chilipir: 96 euro/48 ore, 120 euro/72 ore, 155 euro/120 ore. Cine dorește mai multă informație poate să studieze site-ul oficial www.praguecards.com. M-am uitat și eu de curiozitate după ce ne-am întors, să văd dacă am fi făcut vreo afacere; deși până la urmă am vizitat destule, cam tanda pe manda am ieșit.

... Am ajuns, ne-am cazat și-am pornit să mâncăm; ne aflam între prânz și cină, însă asta n-a fost o problemă, restaurantele sunt deschise toată ziua în Cehia, nu ca pe la fandosiții ăia de italieni sau francezi, unde riști să leșini de foame dacă ai ratat miezul zilei. Dar despre mâncătorii (și beuturii) în alt episod (abia aștept!)... Pe urmă am pornit în dorul lelii, la pas, lăsându-ne cuprinși de atmosfera de fraged început de primăvară în această boemă capitală imperială!... Și n-a fost greu deloc, înconjurați de clădiri care mai de care mai frumoase și mai impunătoare!

Un scop și-o țintă tot aveam noi (deși foarte aproximative), să ajungem în centrul istoric, acolo, la kilometrul 0, să revedem Turnul cu Ceas și pe urmă să ne plimbăm pe Podul Carol. Și ne-om declara mulțumiți cu prima seară, pe urmă ne-om întoarce la hotel, că ne va fi ajuns. Ceea ce nu ne-a împiedicat să ne rătăcim în primă fază; de la depărtare, luasem un alt turn drept Turnul cu Ceas și ne îndreptam cu elan într-acolo, mirându-ne că uite ce puțină populație e prin zonă (spre deosebire de cum era în amintirile mele)... În fine, am lăsat romantismul deoparte și am deschis harta virtuală, care a binevoit să ne îndrume... în direcție fix opusă. Oricum, ne-am minunat și/sau amuzat de toate cele întâlnite: de un cal-statuie atârnând răsturant de plafonul unei galerii, de un afiș de spectacol ce înfățișa un tip ținând o gâscă la subraț, de... magazinașele care comercializează produse cu... canabis. Și am căscat ochii îndelung și repetat pe la vitrinele luminoase, minunat împodobite...

În sfârșit, am ajuns în Staroměstské Náměsti (Piața Orașului Vechi) , a cărei vecinătate a anunțat-o din timp, în mod gradual, puhoiul din ce în ce mai consistent de oameni – turiști și localnici deopotrivă. Novicii în materie de Praga trebuie să se țină bine când vor da cu ochii de ea, pentru că e un spectacol în sine! Nu știi ce te copleșește mai întâi: furnicarul omenesc sau construcțiile deosebite ce o delimitează?! Cât despre acestea, poți petrece cel puțin 2-3 zile pline numai vizitându-le, fiecare însemnând o mică lecție de istorie și arhitectură: Turnul cu Ceas Astrologic (se vizitează pe dinăuntru), Vechea Primărie (am citit că turnul său este unul dintre emblematicele „Praga văzută de sus” ), Galeria Națională a Pragăi (Palatul Kinsky) .  

Nu departe se află Biserica Sfintei Fecioare din Týn, o adevărată capodoperă a artei gotice; eu, când s-a nimerit s-o vizitez (pe un ger cumplit, cu un grup de colegi, conduși de unul care ne citea dintr-un ghid pe măsură ce vedeam chestii), am crezut inițial că asta e catedrala Pragăi, mai târziu abia am aflat că nu. (Hmm... scriu și constat că mi-ar mai trebui vreo 10 vacanțe să rezolv total cu Praga...)

Și desigur, să nu uităm de partea recreativo-culinară, căci piața e mărginită nu doar de muzee, ci și de un număr considerabil de terase, funcționale în toate anotimpurile (iarna au încâlzitoare de-alea cu gaz și păturici). Asta de ceva vreme, căci țin minte că acum vreo 15 ani nu erau decât niște chioșcuri unde se vindeau cârnați în pâine și alte asemenea, iar mese erau din cele rotunde, înalte, se aglutina gașca de jur împrejur și asta era (fain totuși; vrând-nevrând, mai cunoșteai oameni!).  

Buuun... Se știe că figurinele din orologiu se dau în spectacol din oră în oră, la fix. Ar fi trebuit să așteptăm ceva vreme și n-am avut chef, am urmat puhoiul în direcția Podului Carol, strecurându-ne pe străduțele pietruite, printre alte clădiri istorice, unele înfrumusețate prin tehnica sgraffito. Am înaintat foarte lent, era extrem de aglomerat, dar asta nu ne-a deranjat, căci, precum spusei, aveam la ce să căscăm ochii. Ba, ne-am și oprit la un moment dat, ademeniți de mirosul amestecat de scorțișoară, zahăr ars și vanilie provenit din coacerea unor mini-kurtoș, cu scopul de a fi mai apoi umplute cu înghețată. Wow, bombă calorică! Dar nu-i prea des minivacanță la Praga, nu?!

Karlúv Most (Podul Carol) este probabil adevăratul simbol al orașului, prezent pe coperțile tuturor ghidurilor turistice. La prima noastră „debarcare” în Praga, acum mulți, mulți ani, am avut la dispoziție o oră să vizităm centrul orașului. O oră, vă dați seama?! Țin minte că totul a fost o fugă dus-întors de la parcare până la Podul Carol. Căci așa auzisem la vremea respectivă, că nu se cheamă că ai fost la Praga dacă n-ai străbătut podul cu statui.  

E lung de 520 m și sfidează secolele de prin anii 1350. A fost ridicat la porunca suveranului Carol al IV-lea, de către arhitectul Casei Regale, Peter Parler, după ce vechiul pod Judith fusese luat de apele învolburate ale Vltavei. Desigur că ambii  au visat un pod „mai trainic și mai frumos” , însă realitatea le-a depășit așteptările cu prisosință, căci iată, încă se bulucesc zilnic popoare întregi de oameni să-l străbată de la un capăt la altul!...

Statuile au fost adăugate pe la începutul sec. 18, după modelul podurilor italiene, iar podul Carol a fost deschis traficului până prin 1950, fiind singura modalitate de a traversa râul. În prezent este strict pietonal și în același timp reprezintă o scenă și o imensă galerie de artă, unde zeci de artiști mai mult sau mai puțin conformiști își etalează talentele din zori și până-n noapte. Există câte un turn la capete, ambele se pot vizita, oferind imagini spectaculoase de sus. Noi aveam să ne rezervăm însă pentru alte experiențe „Praga văzută de sus” .

Am făcut cum a fost planul, ne-am preumblat pe pod în sus și-n jos, am făcut o mie de poze și pe urmă am luat-o cătinel pe țărmul estic al râului, în direcția hotelului (districtul Nové Město). Jur că a fost numai și numai o întâmplare că ne-a tăiat calea U Flekú, celebra berărie istorică despre care tocmai citisem în ghid, în avion! Și, desigur, o asemenea coincidență nu avea cum să ne lase indiferenți! Dar toate la vremea lor, zic...

A doua zi dimineață am pornit cu elan către Cetatea Pragăi. Care se află ea destul de departe de reședința noastră temporară, în districtul Hradčany, dincolo de râu. Așa că am decis să ne conservăm o parte din energie și să ne folosim de rețeaua de transport în comun, despre care aflasem numai de bine. Am ajuns în câteva minute în dreptul stației de metrou I. P. Pavlova, de unde am luat tramvaiul 22, care, în aproximativ jumătate de ceas ne-a depus în apropierea obiectivului. Bine, cred că n-am coborât chiar la stația optimă, deoarece a trebuit să mai mergem un pic pe jos, prilej să admirăm clădiri frumoase și să ne bucurăm de pacea dimineții (cam răcoroase). Vă recomand cu căldură să procedați asemenea (adică să luați tramvaiul), altfel sunt multe trepte de urcat, cetatea fiind plasată la o înălțime strategică.

Cetatea Pragăi este considerată cel mai vechi și întins (cam 7,2 ha) complex fortificat încă locuit din Europa (imaginați-vă o Sighișoară, dar la o scară multiplicată). Acest lucru plus, desigur, importanța sa istorică și gradul excepțional de conservare au contribuit la includerea sa în patrimoniul UNESCO în 1992.

Primul habitat se pare că a apărut prin sec. 9, incluzând o reședință pentru rege și familia sa, o basilică și locuințe pentru slujbași și oșteni, toate înconjurate de ziduri de apărare, inițial din lemn, apoi din piatră. Cu timpul locul a fost remodelat în mod repetat, palatul rudimentar a suferit numeroase extinderi și reabilitări, s-a construit impunătoarea Catedrală Sf. Vitus, au apărut alte biserici și mănăstiri, palate și grădini. În prezent este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice, dar și loc de plimbare și relaxare pentru localnici și oaspeți deopotrivă.

Au curs râuri de cerneală și s-au tocit mii de tastaturi povestind despre Cetatea Pragăi! Eu mai lipseam... Adevărul e că am fost atât de entuziasmată, încât nu mă rabdă inima să vă zic și eu una, alta!...

Poate fi abordată din cele 4 puncte cardinale, dar intrarea principală este Poarta Mathias, ornată cu statui uriașe de luptători și păzită de soldați adevărați (a propos, „schimbarea gărzii” există și la Castelul Pragăi, se întâmplă din oră în oră; noi n-am nimerit-o). Se intră în prima curte, unde, în spatele unor apărători din sticlă, se pot admira rămășițele primei basilici ce a existat în sit, închinată Sfintei Fecioare.  

Un culoar îngust te conduce în a doua curte, centrată de o fântână; într-un colț se înalță Capela Sfintei Cruci. În apropiere se află casele de bilete și punctul de informații turistice. Există numeroase variante de bilete ce combină mai multe obiective din incinta cetății, există și bilete combo castel plus plimbări pe râu, de exemplu. Noi am cumpărat tot ce era disponibil la fața locului, astfel: Circuitul principal (Catedrala Sf. Vitus, Vechiul Palat Regal, Basilica Sf. Gheorghe și Ulița de Aur) = 450 czk, Expozițiile permanente (Istoria Castelului Praga, Expoziția Gărzii Castelului, Galeria de Pictură a Castelului, Palatul Rosenberg) = 300 czk, Turnul Catedralei = 200 czk. În total, 950 czk/persoană (38 euro). Se poate lua audioghid (350 czk + un depozit de 500 czk/persoană) sau se poate opta pentru tur ghidat (250 czk/persoană). Toate biletele sunt valabile 48 de ore.

În a treia curte, prima care te întâmpină este silueta uriașă, absolut copleșitoare, a Catedralei Sf. Vitus! Ea combină mai multe stiluri arhitecturale (deoarece construcția a durat aproape 6 secole, între 1344 – anul în care Praga a devenit arhiepiscopie - și 1929), cel principal fiind gotic, cu influențe baroce, renascentiste și chiar... Art Nouveau (vitraliile de pe fațada nordică, semnate de Alfons Mucha). Evident, înaintea ei a mai existat o biserică pe același loc, începând cu sec. 10, dar mult mai mică și construită mai ales din lemn.

Sf. Vitus a fost un martir sicilian din sec. 4 care în Evul Mediu era celebrat prin dans, de aceea se consideră că ar fi protectorul dansatorilor, comedianților și... epilepticilor. Catedrala are 18 capele, câte 9 dispuse pe ambele laturi și adăpostește câteva comori, printre care altarul construit de același arhitect Parler, cripta ce adăpostește morminte de suverani cehi, sarcofagul de argint al Sf. Ioan Nepomuk și mai ales Capela Sf. Wenceslas (în viața sa pământească a fost prinț), în care se află rămășițele acestuia. Deasupra, într-o încăpere „secretă” , se păstrează Bijuteriile Coroanei Boemiei (coroana de aur a Sfântului Wenceslas, sceptrul regal și mantia de încoronare). Ușa cămăruței este protejată de 7 lacăte, ale căror chei sunt în păstrarea a 7 oameni importanți, printre care președintele și primul ministru. E nevoie ca toți 7 să fie prezenți pentru ca ușa să se deschidă, iar comoara să fie expusă publicului (la ocazii cu totul și cu totul speciale și numai din dispoziția președintelui).  

De neratat în exterior Porticul de Aur, cândva principala intrare în catedrală, realizată de artiști venețieni din sticlă, aur, cuarț și pietre, sub forma unui mozaic ce înfățișează personaje biblice! De aici, din apropiere, se pătrunde în Turnul Sudic, cel ce poate fi vizitat, dar noi am lăsat această vizită pentru mai târziu.  

În continuare am luat-o pe lângă zidul din stânga al catedralei și, orientați de indicatoare, ne-am abătut spre Turnul Pulberăriei Mihulka, adăpostind expoziția permanentă dedicată Gărzii Cetății. Hmm... Destul de plictisitor, cel puțin pentru mine. Am reținut doar că Garda a fost înființată în sec. 16 pentru a proteja locuitorii cetății și a supraveghea prizonierii, dar s-a dizolvat în 1612, după moartea împăratului Rudolf al II-lea, când capitala Imperiului Habsburgic s-a mutat de la Praga la Viena, urmând a fi revigorată abia după 1918. Sunt expuse uniforme specifice diverselor epoci, arme, vehicule și multe, multe fotografii și copii după articole de presă.

Am ținut calea tot înainte și ne-am trezit într-o piațetă foarte fotogenică, în spatele căreia se profila silueta roșcată (pe care o știam din pozele din ghid) a Basilicii Sf. Gheorghe. Am prins un grup mare înaintea noastră, l-am lăsat să iasă, timp în care ne-am făcut de lucru pozând împrejurimile.  

Biserica este în prezent cea mai veche din cetate, fiind ridicată la înc. sec. 10 de prințul Vratislav I și de soția sa, Ludmila, apoi reconstruită în stil romanesc după incendiul din 1142. Adăpostește morminte ale dinastiei Přemyslid (din care făceau parte fondatorii), inclusiv pe cel al reginei Ludmila, care ulterior avea să fie canonizată și declarată protectoarea Boemiei. Se păstrează încă porțiuni din frescele originale, ceea ce mi s-a părut fantastic!

Am lăsat pe dreapta, undeva între catedrală și basilică, Vechiul Palat Regal, urmând a ne întoarce la el după ce vom fi vizitat Ulița de Aur. Zona se află în nord-estul cetății și probabil că este locul cel mai romantic al acesteia, deoarece se prezintă ca o uliță pietruită, flancată de case mititele, cu profiluri și culori diferite. S-a constituit prin sec. 16, oferind adăpost pentru apărătorii cetății, meșteșugari și... alchimiști (aduși de regele Rudolf al II-lea, mare pasionat de domeniu); se pare însă că numele nu se leagă de prezența acestora din urmă, ci de cea a aurarilor. Mai târziu, în sec. 19-20, a devenit mai degrabă fieful artiștilor (în căsuța cu nr. 22, una mică și albastră, a locuit vreo 2 ani scriitorul Kafka), deși găzduia și personaje gen Madame de Thebes (pe numele real Matylda Průšová, cititoare în cărți de tarot, omorâtă de interogatoriile Gestapoului).

Casele au fost locuite până după al doilea război mondial, apoi au trecut printr-un proces de restaurare, în unele s-au amenajat mici muzee, altele găzduiesc magazine cu suveniruri, iar din 2011 sunt deschise din nou publicului. De remarcat că după ora de închidere a spațiilor interioare ale castelului, Ulița de Aur se poate vizita gratuit! Mie mi-a plăcut foarte mult acolo, detașat e locul meu preferat din cetate!...

Ulița de Aur conduce, în capătul său estic, către Turnul Daliborka, folosit în trecut drept temniță. De aici se face o terasă de unde se poate admira orașul de jos, se poate ieși din cetate sau poți să te întorci (pe altă cale) în aceasta. Noi am ales ultima variantă, că mai aveam treabă.

Am lăsat deoparte Palatul Lobkovický (colecție privată de artă, preț suplimentar), dar ne-a atras (mai ales pe Tati) micuțul Muzeu al Hologramelor! Super-super interesant și nu ia mult timp, recomand cu toată inima, m-a prins și pe mine! La prima vedere ți se înfățișează niște dreptunghiuri întunecate, însă imaginile apar ca prin minune atunci când le luminezi dintr-un anume unghi cu o lanternă pe care o primești la intrare. Ai ocazia să admiri căței, flori, dragoni, o balerină, pe Bealtles-i și pe savantul Einstein... Și multe altele. Și o colecție impresionantă de aparate foto. Biletul costă 150 czk și oferă o reducere de 50 czk la Muzeul Miniaturilor, aflat la oarece distanță, dar nu departe. La fel, oferta este valabilă 48 de ore.

A venit rândul Vechiului Palat Regal (reședința regilor Boemiei, din sec. 11 până în anul 1612), adăpostit de o clădire masivă, destul de inexpresivă la exterior. Se vizitează mai multe săli interconectate, dar cea mai impozantă este Sala Vladislav, la vremea respectivă cea mai mare încăpere fără stâlpi de susținere din lume. A fost proiectată pentru recepții și baluri, însă a găzduit inclusiv competiții ecvestre! Altfel, prea multe artefacte n-ai a vedea, doar niște sobe istorice impresionante și ceva blazoane. A, și fereastra defenestrării – chiar erau aruncate pe geam personajele incomode, una dintre aceste acțiuni având să ducă, în 1618, la declanșarea războiului de 30 de ani.

Am coborât apoi la subsolul clădirii, unde se găsește expoziția permanentă „Istoria Castelului Praga” . Am admirat diverse artefacte, fotografii, machete ce povestesc despre acest loc fabulos, de la primele atestări până în prezent. Fain. Și decorul mi-a plăcut – săli placate cu cărămidă roșie, cu frumoase bolți întretăiate.

... Ne-am declarat deja obosiți, nu degeaba s-au gândit băieții ăia să facă biletele de 2 zile... Totuși, n-aveam de gând să revenim în cetate și a doua zi, așa că am șezut puțin (între timp ieșise soarele și temperatura aerului crescuse simțitor), ne-am calmat și am decis: întâi galeria de artă, la final urcăm în turn și gata.

Galeria Regală de Picturi prezintă aproximativ 100 de opere adunate de Rudolf al II-lea în timpul domniei sale (din totalul de peste 4000). O parte din colecție a fost mutată la Viena după moartea sa, iar alta avea să fie subtilizată de suedezi în timpul războiului de 30 de ani. Se pot admira opere semnate de Veronese, Tintoretto și Rubens. Frumos și interiorul. O oază de frumos și pace.

... Am lăsat Turnul la urmă, am zis inițial că va fi încoronarea vizitei noastre, fără să ne treacă prin cap cât de obosiți vom fi! Dar știți cum e, te gândești că „eu și când nu mai pot, tot mai pot un pic” . Deci hai, cu elan!  

Bine că n-am întrebat angajata care ne-a controlat biletele câte trepte, că n-am mai fi urcat! Am întrebat-o la coborâre. 280 ne-a spus ea, 287 am găsit prin alte surse. Numărul poate n-o însemna mare lucru, dar se urcă pe o scară circulară ce se îngustează treptat pe măsură ce te apropii de vârf, și pe unde urci tot pe acolo cobori, ceea ce înseamnă că te intersectezi mereu cu o mulțime de lume. Ce a fost drăguț a fost solicitudinea celor ce coborau în timp ce noi urcam: „Hai, că nu mai e mult!”

Sus, ce să zic, se adeverește ce se spune de obicei, că spectacolul merită cu prisosință efortul! Chiar merită! 360° de jur împrejur, la picioarele noastre, Praga maiestuoasă, imperială!

... Am coborât din cetate spre oraș per pedes; deh, la vale e mult mai simplu... Ne-am prăvălit în ceva distilerie, lui Tati i-ar fi surâs un tur de degustare; din fericire, nu aveau disponibilitate decât peste 2 sau 3 zile. S-a uitat cu jind la niște sticle cu palincă de pere, i-am amintit că n-avem bagaj de cală și i-a trecut. Ne-am răzbunat peste drum, la restaurant (va urma).

Pe urmă, cătinel, am dat din nou în râu. După ce am admirat rațele gălăgioase și o vidră pe care turiștii o ademeneau cu bucăți de morcovi, am luat-o la vale, pe țărmul vestic (invers față de seara trecută, să avem altă perspectivă). Am mai poposit un pic lângă Muzeul Kampa (artă modernă), de fapt pe terasa acestuia, ce oferă priveliști frumoase cu râul, cu clădirile de dincolo și cu insulița Střelecký. Am traversat Vltava pe podul pietonal ce trece fix peste ea (și de pe care poți cobori pe insulă, să te plimbi printre copaci, să hrănești lebedele sa să te relaxezi pe terasa barului) și am continuat pe țărmul estic.

Ultimul obiectiv al zilei – Tančici Dům (Casa care dansează, zisă și Fred și Ginger) – o clădire formată din 2 aripi distincte, împreună dând impresia unui cuplu îmbrățișat pe ringul de dans. La ultimul nivel se află un bar; un alt punct pe harta „Praga văzută de sus” . Noi am admirat-o de jos doar, am pozat-o și ne-am târât mai departe spre cășile noastre. Aveam s-o revedem și a doua zi și chiar și a treia, dar tot pe dinafară.

---

VIZUALIZĂRI: 688 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI