Pentru prima dată, câteva ore în Palermo

TIPĂREȘTE

Pentru mine Palermo era o premieră, Tati mai fusese, dar el se entuziasmează destul de greu, sau cel puțin nu se manifestă, așa că nu întotdeauna pot pune bază pe impresiile lui????. Avem însă o prietenă (născută în România, dar trăită de mulți ani în Munchen) înnebunită după Palermo, pe care-l consideră cel mai viu loc din lume! Lesne de înțeles cât eram de curioasă să văd cu ce sentimente voi rămâne eu la finalul vizitei prin capitala siciliană!... Chiar dacă aceasta va fi fost de numai câteva ceasuri... Sau poate tocmai de aceea.

Ne-am cazat destul de târziu, eram obosiți și am convenit să lăsăm pe a doua zi explorarea centrului vechi, deși nu ne aflam prea departe de acesta. Un pic-un pic tot nu ne-am putut abține????; după cina delicioasă de la Osteria Lo Bianco, am continuat înainte încă vreo 2-300 m, până la intersecția cu Via Ruggero Settimo, una dintre arterele comerciale importante ale orașului. Ne-am învârtit în jurul Teatrului Politeama Garibaldi, l-am găsit îmbrăcat frumos în lumințe și culori și am promis s-o luăm de la capăt a doua zi dimineața.

Ceea ce am și făcut, tot de aici am început. Iar l-am pozat din toate unghiurile, i-am admirat silueta robustă și elegantă, arhitectura neoclasică, intrarea fastuoasă, ca un arc de triumf, purtând pe creștet celebra Quadriga de bronz semnată de Mario Rutelli, reprezentând „Triumful lui Apollo și Euterpe”. Teatrul a fost ridicat în cea de-a doua jumătate a sec. 19, fiind destinat de la început spectacolelor simfonice și este unul dintre cele mai importante din Sicilia.

Am traversat, chiar în față e Piața Castelnuovo, cu un foișor asemănător unui mic templu și cu câteva statui de bronz. Pe latura sudică, la parterul unei clădiri cu multe etaje, un magazin pe care poți să-l treci ușor cu vederea dacă nu ești avizat asupra lui (Tati era): Libera Bottega Dei Saperi E Dei Sapori Della Legalita – comercializează produse confiscate Mafiei (deși, sincer, am oarece îndoieli; am văzut în vitrină sticle cu suc de roșii și pachete de paste; auzisem eu că nici Mafia nu mai ce-a fost????, dar chiar așa?!).

În fine, ne-am continuat plimbarea pe Via Ruggero Settimo, prin lumina limpede a dimineții palermitane, printre blocuri-palate interbelice maiestuoase, cu multe etaje și cu magazine la parter, abia deschizându-și ușile. Teatro Massimo ne-a întâmpinat în curând – unul dintre simbolurile orașului, poate cel mai cunoscut. N-o să intru în istoria lui, e interesantă și zbuciumată, dar v-aș plictisi, o să spun că e cam leat cu Politeamo, fiind conceput ca o opera house. I-am admirat arhitectura spectaculoasă, ca de teatru grec, cu frontonul sprijinit pe delicate coloane ionice, cu intrarea flancată de cei doi lei de bronz. Am intrat în curte, am fotografiat detalii, am salutat cu evlavie bustul lui Verdi... Teatrul se poate vizita, zilnic între 9:30 și 18, am înțeles că se poate urca și pe cupolă, priveliștile trebuie să fie minunate... Am lăsat acest demers pentru o dată viitoare. Poate, combinat cu un spectacol; trebuie să fie ceva de vis!

Am mai mers puțin – Quattro Canti (în traducere, „patru colțuri”). De asemenea unul din punctele de referință ale orașului Palermo, 4 palate baroce identice, extrem de frumos decorate, ce cuprind între fațadele lor ușor concave Piazza Vigliena, de fapt intersecția a două artere foarte circulate. Fiecare din palate expune în câte o nișă statuia uneia din cele patru sfinte protectoare ale orașului: Christina, Ninfa, Olivia și Agata.

O auzisem pe ghida noastră pomenind cu o seară înainte despre acest reper palermitan, cum că împrejur s-ar afla câteva din cele mai importante edificii religioase. Nu eram chitită să intru în fiecare biserică ce ne-ar fi ieșit în cale, poate în una sau două... Dar, deși înconjurată de turle și cupole din toate părțile, mai întâi m-a atras altceva – Fontana Pretoria! Tati m-a așteptat pe trotuarul de vis a vis, căci îi dăduse, la rândul lui, ocol cu altă ocazie. Eu nu mă mai săturam să admir minunatele hore concentrice ale statuilor de marmură albă, edificiul statuar trietajat din centru și, desigur, susurul apei... Am citit mai apoi că fântâna datează din 1554, purtând semnătura unui renumit artist al vremii, Francesco Camilliani; după 20 de ani, a fost transbordată din Florența în Palermo.

Chiar peste drum de Piazza Pretoria se află Chiesa di San Giuseppe dei Padri Teatini și nu ne-a părut rău deloc că am ales-o, absolut întâmplător. Ne-au vrăjit podelele acoperite cu superbe mozaicuri multicolore, dar mai ales decorațiunile baroce extrem de frumoase, adevărate fligranuri în marmură, încadrând picturi delicate și statui. O mică bijuterie medievală această biserică, o recomand cu căldură!

Până aici merseserăm cumva paralel cu marea; ne-am abătut în stânga, pe Via Vittorio Emanuele, o arteră pietonală ce pătrunde adânc în inima orașului vechi. De pe soclul său masiv și de la înălțimea bidiviului de bronz, însuși Carol Quintul ne-a lansat o invitație – să ne tragem sufletul pe la vreuna din terasele scăldate în soare ce înconjurau piața pe care o patrona; era însă prea devreme, încă nu ne simțeam obosiți, ci dornici de noi cunoștințe.

Așa că ne-am continuat plutirea lină, tot căscând ochii în stânga și în dreapta și mai ales în sus, spre elegantele balcoane decorate cu dantelării de fier forjat și cu sute de flori... Nu știu însă ce ne-a determinat să trecem pragul Chiesei del Sentissimo Salvatore. Țin minte că am plătit 2 sau 2,5 euro, cu mențiunea că nu vom putea urca pe cupolă (era luni, poate de-aia) și cu recomandarea să păstrăm biletul, căci ne va oferi reduceri suplimentare pe la alte obiective similare.

Interiorul ne-a uimit și ne-a copleșit în egală măsură! O asemenea biserică eu n-am mai văzut nicicând! De formă circulară, seamănă mai degrabă cu o sală de spectacole, mai ales că, în mare parte, suprafața sa este ocupată de mai multe rânduri de scaune. Pereții și altarul sunt bogat decorate cu filigranuri vegetale, mici busturi și cupluri de îngerași – o minunăție! Odată cu biletele, am primit câte un mic ghid plastifiat, pe care am citit câte ceva despre acest lăcaș (și pe care a trebuit să-l returnăm la plecare).

Biserica are o istorie veche, ce pornește din anul 1071, când pe locul actual a ființat o mânăstire de călugări, una dintre cele mai bogate din Sicilia. Cum se întâmplă de obicei, aceasta a trecut prin distrugeri și refaceri succesive; biserica, aproximativ așa cum o vedem azi, a fost ridicată pe la sf. sec. 17, sub bagheta arhitectului Paolo Amato. Cel de-al doilea război mondial a adus distrugeri importante, dar domul și altarul au fost refăcute conform planurilor originale.

În primele rânduri, am nimerit o clasă de școlari micuți (8-9 ani), împreună cu profesoara lor; copiii erau foarte activi, păreau să știe o sumedenie de lucruri despre elementele arhitecturale și artistice pe care doamna le semnala. Am admirat întotdeauna acest mod de învățare, pe care italienii se pare că-l implementează cu succes. Oare ce ne oprește să învățăm și noi de la ei?!:(

După puțină vreme, străduța asta pietonală ne-a condus chiar în poarta Catedralei, obiectiv pe care ne propuseserăm să-l abordăm cu spirit de răspundere. M-a izbit de la început amalgamul arhitectonic – gotic, catalan, maur – martor al numeroaselor etape prin care edificiul a trecut de-a lungul secolelor, începând din anul 1185 și până în prezent. Cupole, turnulețe, arabescuri decorative, statui... Am stat un pic să le privesc pe îndelete, să-mi bucure retinele, căci exteriorul este cel puțin la fel de impresionant ca interiorul!

Catedrala se vizitează gratuit în cea mai mare parte, doar câteva secțiuni pot fi abordate cu un bilet unic. Am făcut întâi un tur al numeroaselor capele laterale, dispuse pe ambele lungimi ale navei, precum și în spatele altarului, am admirat superbele și valoroasele decorațiuni, am citit explicațiile de pe micile panouri informative. Pe podea, în apropierea altarului, dispus oblic față de acesta, există și un calendar solar, construit în 1801, împodobit cu semnele zodiacale.

Ne-am întors în zona intrării și ne-am cumpărat bilete (5 euro bucata) pentru 3 obiective: capela cu mormintele regale, tezaurul și urcatul pe acoperiș. Am fost informați că acesta din urmă se poate face doar la anumite intervale de timp (tot la jumătate de oră), așa că am avut vreo 10-15 minute la dispoziție să „scotocim” printre sarcofagele de porfir roșu, ce conțin rămășițele cârmuitorilor sicilieni: împăratul Henric al VI-lea și soția sa, Constanza de Hauteville, fiul lor, Frederick al II-lea, precum și soția acestuia, Constanza I de Aragon (și încă vreo câțiva). Pereții acestor două capele sunt acoperiți cu tot felul de desene, fotografii și informații – interesante, cred; din păcate, scrise doar în limba italiană.

Când a venit timpul, o ușiță s-a deschis și un angajat ne-a invitat să urcăm. În timp ce gâfâiam pe treptele înguste de piatră, dispuse în spirală, am înțeles de ce accesul se face doar la intervale prestabilite... Sus însă am fost răsplătiți cu niște imagini superbe, pe măsura strădaniei noastre! Practic, este amenajată o mică promenadă pe muchia acoperișului navei, precum și două mici „balcoane” de-o parte și de alta a cupolei (evident, totul e bine securizat, niciun pericol să pățești ceva, plus că un alt angajat stă tot timpul de pază). Ne-am plimbat, am pozat în stânga, în dreapta și în jos, ne-am bucurat de cerul senin, de aerul călduț, încărcat cu arome mediteraneene...

Ne mai rămăsese tezaurul catedralei, dispus în Capela St. Rosalia, în dreapta altarului. Un mic muzeu, format din 3-4 încăperi, care expune artefacte religioase extrem de valoroase, atât în valoare absolută (aur, argint, pietre prețioase), cât mai ales artistică. Tot aici se află și o urnă de argint, cu relicve ale Sfintei Rosalia, protectoare a orașului Palermo. Și tot aici, într-o încăpere dedicată, coroana și veștmintele Constanzei de Aragon.

Am coborât la final în cripta bisericii, ce conține 23 de sarcofage de marmură, unele extrem de frumos decorate, aparținând mai multor perioade: greacă, romană, paleocreștină, normandă; cel mai „nou” este datat sec. 16. Printre ele, cele în care-și dorm somnul veșnic doi dintre ctitorii catedralei: episcopii Nicodemus și Gualterio (Walter) Offamilio.

Copleșiți de cele văzute, ieșiți din nou la lumină, am socotit că am mai avea vreo oră și ceva la dispoziție. Deci am continuat pe Via Vittorio Emanuele, care din acest punct devine o stradă ca multe altele, destinată nu doar pietonilor, ci și autoturismelor, ba chiar și... trăsurilor trase de cai! Pe dreapta, fostul palat patriarhal, azi Museo Diocesano (altădată!), pe stânga un parc frumos, cu palmieri. Pe trotuar, mi-a atras atenția un mic monument; de fapt, un bolovan anfractuos, pe care era fixată o placă de marmură, cu un nume: Carlo Alberto Dalla Chiesa, iar dedesubt, cu litere mai mici, Prefetto di Palermo. Am bănuit despre ce-i vorba, iar prietenul Google mi-a confirmat. Generalul Dalla Chiesa, celebru în anii ’70 pentru victoriile repurtate în lupta cu criminalitatea organizată din zona Torino, va fi numit prefect al capitalei siciliene, în mai 1982. Doar câteva luni mai târziu, la 3 sep, mașina în care se afla împreună cu soția și garda lor de corp avea să fie mitraliată de mafioți, chiar în locul în care ne aflam!:(...

La capătul parcului am dat de Palazzo dei Normanni, i-am acordat doar câteva fotografii dinafară, cu promisiunea că la un moment dat o să ne revanșăm cu o vizită aprofundată... Am decis să facem stânga-mprejur, ne îndepărtaserăm ceva de hotel, estimam cam vreo 30-40 de minute să ne ia întoarcerea. Păcat, de-acum începea rumoarea în oraș, terasele se animaseră, culorile și aromele sicilene ne asaltau simțurile din toate părțile!... În dreptul catedralei am virat stânga, am nimerit curând într-o zonă liniștită, pe niște străduțe cu clădiri vechi, mai mult sau mai puțin restaurate – din cele cu șiruri de rufe fluturând în vânt pe sus, în afara balcoanelor... Ne-a furat peisajul, la un moment dat nu prea știam pe unde ne aflam, dar ne-am uitat pe harta virtuală și ne-am redresat traseul rapid. Țin minte că am trecut pe lângă Tribunale di Palermo, mi-a plăcut mult clădirea; mi-a trezit însă sentimente amestecate mastodontul roșu, sprijinit pe un șir de coloane robuste, ce adăpostește Poșta Italiană... Cumva, tot în Via Ruggero Settimo am ieșit și, însetați și obosiți, am făcut un ultim popas de hidratare la vechii noștri prieteni, Osteria Lo Bianco...

Am părăsit Palermo pe seară, de data asta pe calea mării, fluturând batista de la pupa navei MSC Divina, ce avea să ne poarte timp de 5 zile și 5 nopți către alte porturi frumoase, către alte mici-mari aventuri! M-a fermecat Palermo (eu sunt ușor de fermecat, știți bine????), mă voi întoarce cu siguranță, pentru mai multe zile, abia i-am simțit gustul puternic, aromat, amețitor!...

---

VIZUALIZĂRI: 9191 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI