Controversata cladire a Primariei din Oslo

TIPĂREȘTE

In orice ghid turistic al orasului Oslo se regaseste ca obiectiv Primaria (Radhuset), situata pe Radhusplassen, un simbol al orasului, locul in care anual, pe data de 10 decembrie (aniversarea trecerii in nefiinta a marelui Alfred Nobel), se desfasoara ceremonia decernarii premiului Nobel pentru Pace, eveniment la care participa atat familia regala cat si primul ministru al Norvegiei.

Primaria se afla in imediata apropiere a marii si a portului, este deschisa publicului, fiind o cladire functionala. Daca o vizitezi sambata, asa cum s-a intamplat in cazul nostru, ai ocazia sa intalnesti cupluri de tineri insotiti de alai, care isi asteapta randul pentru a-si oficia casatoria.

Cladirea este recognoscibila prin fatada de caramida rosie si cele doua turnuri, inalte de 63 si 66 de metri. Unul dintre turnuri are un set de 49 de clopote, care suna la fiecare ora, intre 7 dimineata si miezul noptii, de fiecare data cu o melodie diferita. In zori de zi, cel pe care il auzi prima data este compozitorul norvegian Edvard Grieg, tot cu el inchizandu-se ziua. Piesele moderne din timpul zilei nu au vreo legatura cu muzicienii norvegieni. Cel mai mare dintre clopote cantareste 4 tone, avand inscriptionat motto-ul orasului:„Unanimiter et constanter” , tradus„Uniti si constanti” .

In ceea ce priveste aspectul sau, datorita stilului auster al cladirii, criticii o aseamana cu doua bucati mari de branza de capra bruna norvegiana. In aceeasi masura insa, exista o alta categorie, care o considera o adevarata opera de arta datorita decoratiunilor realizate de artisti de frunte. A fost inaugurata in anul 1950, desi lucrarile incepusera cu aproape 20 de ani mai devreme, proiectul fiind intrerupt de cel de-al doilea razboi mondial.

Intrarea principala este pe partea nordica, pe fatada careia se afla un ceas astronomic. In fata acesteia este o frumoasa fantana in mijlocul careia doua lebede isi falfaie aripile in tandem, sculptura inspirata de o poezie a lui Hans E. Kinck’s, care descrie lebedele ca fiind „sufletul orasului Oslo” .

Pe laturile situate de o parte si de alta a intrarii, sunt afisate 16 frize, panouri sculptate in lemn si frumos colorate apartinand unui faimos artist norvegian. Temele de inspiratie ale acestora sunt mitologia si legendele nordice, de exemplu viața zeilor, povesti de iubire si razboi, dar si viziuni fantastice privind viitorul omenirii.

Am patruns in interior, unde incepe adevaratul spectacol. Holul central (Radhushallen) are inaltimea de 21 de metri, cu o lungime de 39 metri si o latime de 31 metri, cu peretii imbracati in picturi murale spectaculoase. In aceasta locatie are loc ceremonia de decernare a Premiilor Nobel pentru Pace. Pentru a desemna artistii care sa decoreze cladirea, in anul 1937 au avut loc numeroase concursuri, fiind angajati in acest scop in total, 8 pictori si 17 sculptori. Tematica este istoria, arta si cultura Norvegiei, oamenii fiind in centrul atentiei, iar toate materialele folosite sunt de origine norvegiana.

Pe peretele din fata noastra se desfasoara pictura „Munca, Arta, Sarbatoare” a lui Henrik Sørensen, care la momentul finalizarii, in 1950, era cea mai mare pictura din lume. Aceasta spune povestea aparitiei Norvegiei moderne.

Pe peretele opus este fresca lui Alf Rolfsen„Sea and Fisherman” , fiind inclusi in peisaj si exploratorul Fridtjof Nansen (ca simbol al spiritului temerar) si dramaturgul Bjørnstjerne (ca simbol al evolutiei culturale).

Pe zidul estic, tot Rolfsen a pictat lucrarea „Okkupasjonsfrisen” cu scene din cel de-al doilea razboi mondial, onorand astfel rezistenta poporului norvegian in fata ocupatiei naziste.

Am urcat apoi pe scara laterala pentru a vizita incaperile de la etaj, incepand cu o sala unde erau expuse diferite obiecte primite cadou cu ocazia vizitelor oficiale.

Sala Hardrada, cu un aer medieval datorita designului și materialelor sale, este numita astfel dupa numele regelui Harald Hardrada. Urmarind traditia multor catedrale medievale si saloane de evenimente, peretii sunt captusiti cu piatra de sapun, iar podeaua este din marmura. Peretii sun acoperiti cu doua tapiserii proiectate de Axel Revold. Una infatiseaza batalia de la Stamford Bridge din 1066, unde Harald Hardrada a cazut si cealalta il infatiseaza pe rege calare, prin Oslo.

Camera Strorstein este folosita la intalniri informale, sedinte ale consiliului municipal. Peretele sudic, numit Peretele francez, gazduieste pictura murala„Drepturile Omului” a lui Aage Storstein, care reprezinta nasterea ideii de libertate: o torta aprinsa impreuna cu „drepturile omului” este adusa in Norvegia, intinzandu-se si pe peretii vecini.

Peretele de nord se numeste Zidul norvegian, pe acesta fiind desenate diverse motive din istoria norvegiei.

Sala de Consiliu (Bystyresalen) este sala unde au loc sedintele alesilor locali, la care publicul poate avea acces. Are forma semicirculara, este imbracata in lemn de stejar si o tesatura rosie din damasc acopera peretii. In mijlocul tapiseriei albastre apare Sfantul patron al orasului Oslo, Sfantul Hallvard, stand pe tronul sau, avand deasupra cele 7 Virtuti. Artista a sperat ca opera sa le reaminteasca politicienilor ca au obligatia sa respecte etica si deciziile luate sa fie corecte si intelepte. In partea de jos vedem cum se desfasoara viata in oras, prin intermediul industriei, mestesugaritului si cercetarii.

Camera Krogh se afla in galeria de est si este folosita pentru activitati politice informale, sedinte ale consiliului local. Peretii acestei incaperi sunt acoperiti cu desene ce ii apartin lui Per Krogh, care a reusit sa surprinda astfel viata oamenilor de-a lungul tuturor anotimpurilor. Peretele de sud infatiseaza viata cu activitatile specifice din mediul urban, in timp ce peretele de nord ilustreaza un peisaj rural de-a lungul anotimpurilor in schimbare. Tot pe acest perete, contopindu-se cu restul picturii, in partea de sus, este o imagine a unui lagar de prizonieri de razboi si insecte uriase amenintatoare, simbolizand dusmanul, in amintirea ocupatiei Norvegiei si a celui de-al doilea razboi mondial.

In Bankettsalen (Salonul de banchet) accesul era oprit, putandu-l admira doar din usa. Aceasta sala este dominata de portretele tuturor regilor Norvegiei, care se afla insa pe peretele vestic, exact pe latura la care nu aveam vizibilitate. Ceea ce ne-a uimit a fost insa asocierea sobrietatii portretelor cu jovialitatea picturii de pe peretele nordic al salii, numita „Viata la scaldat de-a lungul fiordului” , realizata de Johan Wilhelm Midelfart, reprezentand un moment relaxant al unui grup de copii, femei si barbati, nudisti, aflati la plaja.

Un alt salon, al doilea ca marime din cladire, este Festgalleriet (Salonul de festivitati), folosit ca loc pentru diferite evenimente si receptii. Marmura lustruita cu care este imbracat acest salon ii ofera o nota de eleganta specifica ceremoniilor. Decoratiunile sunt inspirate din istoria Norvegiei si ale orasului Oslo, descriind ocupatiile esentiale, cum ar fi pescuitul, agricultura, transportul maritim si comertul. Pe peretele vestic este fresca numita „Skipsfart” (Expeditii), iar pe peretele estic, „Fiske og jordbruk” (Pescuit si agricultura), ambele pictate de Axel Revold. Ferestrele mari ofera o vedere panoramica asupra scuarului primariei si fiordului Oslo.

O singura incapere deschisa publicului, nu am putut sa o vizitam, Munchrommet (Sala Munch), deoarece in aceasta incapere, fiind zi de sambata, se oficiau cununiile civile. Aici sunt sustinute si conferintele de presa, mici receptii sau pranzuri de lucru.

Am pandit un moment de pauza intre doua nunti si„am tras cu ochiul” in incapere. Am descoperit o sala capitonata cu lambriuri in culoarea calda a stejarului si parchet in aceeasi nuanta. Cateva scaune cu un design ce se armonizeaza perfect incaperii, aliniate pe una din laturi, isi asteapta invitatii la eveniment. Doua scaune sunt asezate separat, acestea fiind rezervate martorilor mirilor. La o masuta cu un scaun de o parte si alte doua de cealalta parte sunt asezati cei mai importanti actori in aceasta piesa, ofiterul starii civile imbracat intr-o roba neagra si cei doi tineri care isi unesc destinele.

Numele camerei provine de la tabloul care domina incaperea numit „Viata” , semnat de cel mai mare pictor norvegian Edvard Munch, infatisand tineri si batrani stand impreuna in jurul Pomului Vietii.

Vizita noastra s-a apropiat de sfarsit, indreptandu-ne spre scara pentru a ajunge din nou in holul principal de la parter, iesind cu greu din aceasta atmosfera, admirand inca o data ceea ce au lasat in urma artistii norvegieni, prin picturile lor.

In partea opusa intrarii principale, spre port, se afla o piateta unde sunt amplasate fantani si scupturi, reprezentand femei si copii.

Tot aici este suspendat unul dintre cele 49 clopote din turnul primariei. Povestea clopotului capricios e cam asa: in timpul pregatirilor pentru aniversarea a 1000 de ani a orasului, acesta a atras atentia pentru ca sunetul lui nu era in armonie cu„fratii si surorile lui” . A fost demontat si, parca pentru„a-si ispasi pacatele” , atarnat in port, devenind o atractie turistica, cu atat mai mult cu cat prin intermediul uneui pedale, oricine il poate face sa sune, apasand pe aceasta, numita„Cry Baby” . Nostim, nu?

Finalizez aici povestea locatiei in care se decerneaza anual premiile Nobel pentru pace, dar continui cu povestea despre premiile Nobel, indreptandu-ne spre Centrul Nobel pentru Pace, dedicat acestui eveniment.

---

VIZUALIZĂRI: 1151 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI