Aproape o săptămână, prin Vechiul Nessebar – Partea II-a.

TIPĂREȘTE

Ce am făcut și putem face/vedea/vizita în Nessebarul Vechi? . Primul exponat al muzeului apare chiar istmul îngust ce leagă orașul de mal. Este o moară de vânt, o construcție de lemn, destul de mare, așezată pe un postament de piatră, circular, mai mic în diametru decât baza morii. Moara arată foarte bine, pare intactă, lipsesc numai pânzele care să fie umflate de vânt. Pare să fi devenit un simbol al orașului, lângă care, toată lumea își face poze. Interesant este faptul că nu a putut să fie datată cu exactitate, momentul construirii fiind estimat în intervalul secolelor XVII – XIX.

Nu mult mai departe, pe partea opusă a drumului, atrage atenția o statuie. Amplasată pe un soclu foarte înalt, reprezintă un personaj într-o barcă, cu brațele ridicate spre înainte. Într-o mână ține o cruce, iar pe cealaltă stă o pasăre. De fapt, în permanență, pe brațele și capul statuii se odihnesc 3 sau 4 pescăruși adevărați. Acasă aveam să aflu că este statuia Sfântului Nicolae, protectorul pescarilor și al marinarilor.

Ajungând la intrarea în oraș, sentimentul că pătrundem într-un muzeu se amplifică. Suntem întâmpinați de „Zidurile Vestice ale Fortăreței”. Este un ansamblu impresionant de ruine, parțial recondiționate, ale zidurilor ce au apărat orașul încă din perioada tracică, de acum circa 3000 de ani. În mijlocul lor este poarta principală a orașului.

În prima după amiază, în Nessebarul Vechi, facem o plimbare pe strada din lungul malului sudic al peninsulei. Doream să verific starea celor două plaje descrise anterior. Zona nu este chiar istorică, dar imaginea este interesantă. Pe partea dreaptă este marea, cu un mal plin de stânci, unele acoperite de niște alge verzi, filiforme, ce par a fi „păr de sirenă”. La un moment dat, acest decor este întrerupt de o corabie de lemn, cu trei catarge. Numai că, această corabie este trasă pe uscat, și transformată în restaurant. Masa se ia pe punte. Pe partea stângă a străzii există un mal înalt. Cea mai mare parte a acestuia este ocupată de restaurante, unele din acestea amplasate pe estacade din beton armat.

În ziua următoare începem să acordăm atenție „exponatelor principale” ale muzeului în aer liber. Începem cu Biserica Sfântul Ioan Botezătorul, aflată în imediata vecinătate a hotelului nostru. Nu detaliez deocamdată ce ne prezintă această biserică de secol al X-lea. Rămân însă șocat de o icoană, aflată atât în interior, cât și reprodusă în exterior, care îl reprezintă pe Sfânt, în integritatea lui, având în mână o tipsie pe care se află propriul cap. Muzeul expune, în fapt, o colecție de icoane vechi, pe lemn, sau murale. Totodată, aflu aici că în peninsulă sunt 8 obiective incluse în circuitul turistic istoric, între care sunt două muzee și șase biserici medievale, cât de cât reabilitate. Pentru vizitarea acestora sunt mai multe variante de bilete combinate, grupând de la două, la toate obiectivele. Achiziționând un asemenea bilet, poți economisi, pe total, câteva leva.

Referitor la bisericile medievale din peninsulă, se pare că în decursul istoriei au existat 46. Deocamdată au fost identificate 15, din care 8 sunt transformate în muzee, iar 6 sunt circuitul biletelor combinate. Majoritatea celorlalte, mai mult sau mai puțin ruinate, unele în curs de reabilitare, pot fi văzute numai din exterior. Numai în interiorul unei singure ruine, cea a bazilicii Sfânta Sofia, accesul este liber. O singură biserică, a 16-a, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, oficiază în prezent serviciile religioase.

Continuăm apoi circuitul nostru cu Muzeul de Arheologie. Amplasat în zona porții de acces în oraș, acesta prezintă istoria peninsulei, de la înființarea primei așezări omenești de către regele trac Melsa, până în perioada de maximă dezvoltare, din secolele XIV – XV. În fața muzeului, îmi atrage atenția o machetă în bronz a peninsulei, pe care sunt amplasate principalele obiective istorice de aici.

După amiaza este rezervată câtorva ore de plajă. În drum spre aceasta, trecem pe lângă una din bisericile în curs de reabilitare, biserica Sfântul Ioan „Aliturghetos” (înțeleg că acest termen înseamnă faptul că biserica nu a fost niciodată sfințită). Construită în secolul al XIV-lea, biserica este amplasată la marginea terasei spre faleza sudică, deasupra plajei cu nisip. Toate documentele studiate o consideră „cea mai remarcabilă exprimare a stilului arhitectonic pitoresc din Nessebar”. Este posibil, nu pot să mă pronunț, dar îmi place cum arată. Încerc să arunc o privire și în interior, dar poziția ferestrelor nu îmi permite să văd mare lucru.

Pe panta ce coboară de la aceasta există un Teatru de vară. Un moment am crezut că este un teatru antic, din perioada greacă sau romană, dar nu, este o construcție recentă. La întoarcere, aici se desfășura „Al VIII Campionat Mondial de Folclor”.

Până la masa de seară, avem timp să străbatem câteva din străduțele înguste și întortocheate și să admirăm casele, cu arhitectura unică ce le bordează, care reprezintă specificul „Orașului Vechi”. Vom repeta plimbarea, în următoarele zile, și pe alte străzi, dar las fotografiile să le descrie mai bine. Ce doresc să menționez este faptul că numai strada ce înconjoară conturul peninsulei este integral asfaltată. Străzile din interior, în cea mai mare parte, sunt pavate cu bolovani sau dale de piatră. Acesta este un alt detaliu ce ilustrează faptul că avem de-a face cu un oraș medieval, un oraș muzeu.

Următoarea dimineață este destinată statului la soare. Apoi, plecăm din nou prin oraș. Mai avem câteva muzee de vizitat, pe biletul combinat. Ne oprim pentru început la Biserica Hristos Pantocrator. Construită în secolul al XIV-lea, conține o expoziție de hărți vechi. Dacă harta drumurilor romane, din secolul al IV-lea, nu îmi spune mare lucru, rămân impresionat de acuratețea altora, deși, și acestea, au peste șapte secole vechime.

Ceva mai departe ajungem la Biserica Sfântul Ștefan. Aceasta este construită în secolul al X-lea, dar picturile murale datează din secolul al XVI-lea. Acestea sunt cel mai bine păstrate picturi dintr-o biserică, dintre toate cele de pe insulă. Este adevărat că în ultimii ani au fost recondiționate, dar aceasta a constat numai în îndepărtarea stratului de funingine depus în decursul veacurilor.

Ne îndreptăm, apoi, spre centrul peninsulei pentru a vizita Bazilica Sfânta Sofia. Construită inițial la sfârșitul secolului al V-lea, începutul secolului al VI-lea, este reconstruită în forma actuală în secolul al IX-lea. A fost prima mitropolie a localității, până prin secolul al XV-lea, când este abandonată, rangul respectiv fiind transferat la biserica Sfântul Ștefan. Ruina impresionantă a navei centrale a devenit, și ea, un simbol al insulei. Planul construcției, prezent în vecinătate, arată că circa prima treime a vechii biserici este fie încă îngropată, fie pierdută pentru totdeauna. Interesant este faptul că pardoseala bisericii este cu circa un metru sub cota actuală a terenului din vecinătate.

În colțul sud – estic al ruinelor bazilicii, fără a fi semnalizată, sau pusă într-un fel în valoare, descoperim o cișmea cu aer medieval. Nu am reușit să găsesc nimic despre ea. După părerea mea, datează din perioada turcă, iar apa este potabilă și foarte rece. Amuzant este faptul că în ghidul în limba română, pe care l-am cumpărat acolo, există numai o fotografie a ei și textul explicativ „Cișmea veche, secolul al XXIII-lea”. Nu am idee unde este greșeala. Dacă ar fi un „X” în plus, ar fi cu două secole mai veche decât cucerirea turcească. Peste câteva zile, aveam să identificăm și o a doua cișmea, în vecinătatea bisericii Sfântului Ioan „Aliturghetos”. Aceasta, reprezentată de un ulcior din marmură din care curge apă, pare a fi destul de recentă, și în nici un caz nu este un obiectiv istoric.

La nord de Bazilica Sfânta Sofia găsim ruinele celei mai mici biserici pe care o putem întâlni în peninsulă. Nu are mai mult de 10 x 10 m. Se apreciază că a fost construită în secolul al XII-lea, dar nu i s-a identificat un nume sigur. Unele surse o acordă Sfântului Dimitrie, dar nu există dovezi certe care să confirme acest lucru.

Începutul celei de-a patra zile o dedicăm unei plimbări pe faleza nordică. Pentru început aruncăm o privire Portului Nordic. Acesta pare a fi un port al ambarcațiunilor mici, locale, în special celor destinate serviciului de „taxi naval”. Face excepție o navă ceva mai mare, dar care este atât de ruginită încât, presupun, că nu s-a mai mișcat de ani buni din loc.

Pornim, apoi, spre est și, pentru a ocoli marea parcare nordică, urcăm ușor pe o stradă deasupra falezei. Ajungem, astfel, la singura biserică în funcțiune, cea închinată Adormirii Maicii Domnului. Am aflat că am ratat cu câteva zile, cea mai mare sărbătoare a orașului, 15 august, hramul bisericii. Construcție relativ nouă, realizată în 1873, are un turn al clopotniței ce se vede din aproape tot orașul. După părerea mea, arhitectura nu prea se încadrează în ansamblul orașului. Pe fațadă, pe niște plăci de marmură neagră, sunt câteva portrete de tip basorelief, ale unor personalități ale istoriei Bulgariei. Descifrez numele Sfântului Ivan Rilski (Ivan de Rila), primul sihastru bulgar., ale țarului Boris Mihail, și el sfântul care a condus convertirea poporului bulgar la creștinismul ortodox, dar și al revoluționarului Vasil Levski. O statuie de lemn a Sfântului Andrei blochează intrarea, din sud, în pronaos. Intrarea în biserică se face pe la mijlocul clădirii și se ajunge direct în naos. În interior este interzis fotografiatul. Rămân puțin surprins de faptul că aproape jumătate din naos este un magazin de suveniruri.

Ne continuăm drumul spre est și, coborând la malul mării, ajungem la ceea ce este considerată a fi ruina unei mori de vânt. Personal, am o îndoială, după dimensiuni și aspect părând a fi mai curând un turn din fortificațiile de apărare ale vechii cetăți.

În imediata vecinătate sunt ruinele Bazilicii Sfânta Maică a Domnului Eleusa. Construită în prima jumătate a secolului al VI-lea, biserica a funcționat până târziu în evul mediu. Nu se poate vizita decât din exterior. Totuși, câteva zile mai târziu, seara, trecând din nou pe lângă ea, am remarcat câțiva copii ce se jucau în interior.

După amiaza „facem un inventar” al bisericilor pe la care, încă, nu am trecut. Începem, însă, cu ruinele termelor bizantine, aflate chiar lângă hotelul unde eram cazați. Construcție din secolul al VI-lea, în timpul împăratului Iustinian I-ul, este unul din puținele monumente de acest tip din Bulgaria ce a supraviețuit până azi. Se vizitează numai din exterior. Nu am reușit să identific care sunt camerele enumerate pe panoul explicativ, dar rămân surprins de faptul că numai 2/3 din construcția inițială a fost descoperită, deși suprafața respectivă este destul de mare. Restul a rămas îngropat sub străzile și clădirile din vecinătate. Alt element de surprindere este faptul că încă din secolul al V-lea, orașul dispunea de un sistem centralizat de alimentare cu apă. Băile au funcționat numai până în secolul al VIII-lea.

În imediata vecinătate descoperim și Baia Turcească. Nu are niciun fel de semnalizare și niciun panou explicativ. O recunoaștem după cele două cupole specifice. În afara unei fotografii din ghid, care spune că datează din secolul al XVII-lea, nu am obținut nici o informație. Construcția este întreagă, dar încuiată. O plăcuță pe ușă ne informează că acolo se află o „Galerie” a unui artist local. O fotografie cu blitzul prin una din ferestre ne descoperă câteva copii ale unor tablouri celebre. Recepționera de la hotel ne informează că artistul deschide galeria numai pentru prieteni, dar se oferă să pună o vorbă bună și pentru noi. Renunțăm politicos. Nu cred că merita „efortul”.

Ne îndreptăm, apoi, către biserica Sfânta Parascheva, una din „Bisericile - muzeu” care, însă, nu este în circuitul biletelor combinate. Intrarea costă 3 leva de persoană. Construită în secolul al XIII-lea, are pronaos și un naosul executat dintr-o singură încăpere, fără coloane. Biserica adăpostește, și ea, o colecție de icoane, în majoritatea lor, murale. Conform explicațiilor acestea sunt aduse, însă, din alte biserici, între care, din cele închinate Sfântului Clement și Sfântului Gheorghe. (Presupun că termenul „The Elder” se referă la numele bisericii, și nu al Sfântului.) Remarcăm faptul că biserica nu are cupolă. Ni se atrage atenția că întreg acoperișul este reconstruit. Acoperișul inițial nu s-a păstrat, dar se presupune că, inițial, a existat un dom și o clopotniță deasupra pronaosului.

În imediata vecinătate se află ruinele Bisericii Arhanghelii Mihail și Gavril. Construită în secolul al XIII-lea, seamănă puțin cu biserica Sfânta Parascheva, dar este puțin mai mică. Nu se vizitează. Prin grilajele ferestrelor, încercăm să aruncăm o privire în interior. Par a fi ceva urme cum că s-ar lucra la reabilitarea ei. De altfel, este prima biserică la care identific un panou cu un desen al bisericii, complet reconstruită. Nu am idee dacă este numai un desen, sau un proiect de viitor.

Ultima biserică pe lista noastră era Biserica Sfântului Spas. Înțeleg că aceasta are și un al doilea hram, acela al Înălțării Domnului. Este o biserică mică, cu un naos unic. Se pare că pe vremuri avea și un pronaos, dispărut în prezent. Construită în 1609, este în circuitul „Bisericilor - Muzeu”, adăpostind picturi murale cu imagini din viața lui Isus și a Sfintei Maria. Se pare, însă, că piesa de rezistență este mormântul unei prințese bizantine, cu un nume cu mai multe rezonanțe în istoria noastră: Matthaisa Cantacuzena Palaiologina. Din nefericire, de câte ori am ajuns în preajma ei, era prea târziu, fiind închisă.

Începutul zilei a cincea îl dedicăm unei plimbări prin …... Nessebarul Nou. Facem drumul pe jos, în lungul istmului, admirând, încă odată, vechea moară de vânt. În capătul istmului, la inspirație, o luăm la stânga și ajungem în Portul Turistic. Spre surprinderea mea, totul este pustiu pe aici. Vedem numai un panou care anunță programul și orarul unei croaziere pe mare. Îl fotografiez, pentru uzul unor eventuali amatori. În programul nostru nu mai avea loc. Acesta nu ne comunică însă și prețul. Trecând de zona oarecum industrială a portului, ajungem pe o adevărată faleză.

Aceasta este o stradă, sau, mai bine zis, o alee asfaltată, pe stânga apărată de valurile mării de o fâșie de bolovani de mari dimensiuni și un parapet de beton, iar pe dreapta având un mic zid de sprijin ce ține un versant de vreo 15 – 20 m înălțime, deasupra căruia se află stațiunea. Rămân surprins de faptul că pe grinda de la partea superioară a parapetului de beton, lată de vreo 60 de centimetrii, o mulțime de persoane făceau plajă. Aveam să mă lămuresc peste câteva minute când, după câteva sute de metrii, aveam să ajung la plaja stațiunii. Deși pare destul de mare, cred că are peste 1 km lungime, este hiper-aglomerată. Este drept că pe traseu mai erau câțiva metri pătrați de nisip, dar, pentru a ajunge la ei, trebuia sărit parapetul și traversată fâșia de bolovani.

Noi ne întoarcem la capătul istmului și urcăm în Nessebarul Nou. Parcurgem câteva străzi, printre o serie de hoteluri, mari și elegante. Între acestea se strecoară și niște blocuri, care sunt, clar, locuințe. Avem de-a face, deci, cu un oraș – stațiune. Încerc să găsesc un echivalent de la noi, dar nu reușesc. Poate doar un Eforie Nord, mai nou, mai modern. Rămân cu impresia că berea este ceva mai ieftină ca în Nessebarul Vechi.

Revenind la intrarea în stațiune, pornim spre stânga, spre Sunny Beach. Faleza din partea asta este mai puțin atractivă ca cea din partea opusă. Nu are versant, nu are verdeață. Nu mergem decât vreo 250 m, numai până la „Orășelul Copiilor” pe care îl admiram, seara, de pe terasa restaurantului „Familia”. Sunt aici nenumărate distracții: „roata mare”, „călușei”, „trenuleț”, și multe altele. Există chiar și un „tobogan acvatic” de dimensiuni apreciabile. Mergând mai departe citesc o invitație la film, și rămân cu o nelămurire: poate cineva să-mi explice cum este un „cinema 8D”? Prețul unui bilet la toate distracțiile din parc variază în jurul a 5 leva pe un aparat. Mi s-a părut ciudat, însă, faptul că toate distracțiile funcționează numai între orele 18.00 și 24.00. Am găsit, totuși, deschis un mic chioșc cu o umbrelă, numai bun pentru o bere și o înghețată.

După amiaza este destinată cumpărăturilor pentru cadouri și amintiri.

Incitat de plaja din Nesebarul Nou, ultima zi întreagă o dedicăm statului la plajă și băilor în mare în condiții mai bune decât cele din Orașul Vechi. Pentru aceasta, luăm „kiki – carul” și ne oprim la „Sunny Beach”. Practic, acesta ne-a lăsat la limita stațiunii din spre Nessebar, în dreptul Hotelului Esperanto, pe strada principală, la circa 500 m de malul mării. A fost o binemeritată zi de odihnă și relaxare.

Nu mi-au plăcut niciodată zilele de întoarcere acasă. Poate pentru că le legam de revenirea la serviciu. Nici aceasta nu a făcut excepție. Este drept că am avut timp suficient pentru micul dejun, făcutul bagajelor, două ore de plimbare prin peninsulă și chiar timp pentru a savura un ultim rom bulgăresc și un borș de pește. Dar, politica agenției ce a asigurat transportul spre România este ca turiștii să fie în recepția hotelului cu 60 de minute înainte de ora plecării autocarului din autogara centrală. Colectarea mai multor turiști de la mai multe hoteluri nu permite estimarea unei ore exacte când microbuzul ajunge la un anume hotel. Numai că la noi nu era vorba de recepția hotelului, ci de bariera de la intrarea în peninsulă. În plin miez al zilei, ora 13.00, în plin soare. Noroc că nu am așteptat decât aprox. 25 de minute.

Și așa s-a încheiat și vacanța aceasta. Dar, din fericire, mai avem ceva în program pentru anul acesta. Deocamdată ținem secret.

---

VIZUALIZĂRI: 4230 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI