GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am promis în articolul precedent vezi impresii
că voi destina un articol separat despre bazilică.
Mânăstirea Montserrat situată în inima Cataloniei, este unul dintre cele mai importante centre spirituale și culturale ale Europei. Este renumită datorită decorului natural spectaculos și statuii Moreneta (Fecioara neagră)
Cât despre originile mănăstirii, exista și aici o legendă din anul 880, când un grup de copii păstori a văzut o lumină puternică și a auzit cântece cerești venind din munți. În una dintre peșteri, numită astăzi Santa Cova, a fost descoperită statuia Fecioarei Maria. În anul 888, contele Wilfred cel Păros a dăruit mănăstirii din Ripoll micile schituri deja existente pe munte, iar în anul 1025, abatele Oliba de Ripoll a fundat oficial mănăstirea benedictină Montserrat în apropierea schitului Santa Maria.
Mănăstirea a devenit rapid un centru major de pelerinaj, iar în secolul al XII-lea a fost sculptată actuala statuie din lemn a Fecioarei Negre. Datorită popularității sale, Montserrat a trimis călugări în toată lumea, iar însuși Cristofor Columb a numit o insulă din Caraibe „Montserrat” în onoarea sanctuarului. Tot în această perioadă de aur s-a dezvoltat Escolania de Montserrat, unul dintre cele mai vechi coruri de băieți din Europa, atestat încă din secolul al XIV-lea.
În timpul Războiului Peninsular din anii 1811-1812, trupele napoleoniene au distrus și au ars aproape complet mănăstirea din temelii. Comorile au fost pierdute, dar statuia Fecioarei a fost ascunsă la timp și salvată. În anul 1844, călugării benedictini s-au întors și au început un proces masiv de reconstrucție care a durat decenii. Mai târziu, în timpul dictaturii lui Franco, Montserrat a devenit un simbol al rezistenței culturale catalane, fiind unul dintre puținele locuri unde s-au continuat oficierea slujbelor și publicarea textelor în limba catalană.
Bazilica actuală combină elemente gotice, renascentiste și adăugiri eclectice din perioada reconstrucției moderne. Structura originală a fost sfințită inițial la sfârșitul secolului al XVI-lea, în anul 1592, fiind o clădire cu o singură navă mare, flancată de capele laterale, într-un stil de tranziție între gotic și renaștere. Fațada exterioară pe care o vedem astăzi în piața mănăstirii a fost finalizată în anul 1901 de arhitectul Francisco de Paula del Villar y Lozano în stil neoplateresc, fiind decorată cu sculpturi care îi reprezintă pe Iisus și cei 12 Apostoli. Interiorul a fost afectat de incendii în secolul al XIX-lea, dar a fost redecorat somptuos la începutul secolului al XX-lea de artiști moderniști catalani importanți, inclusiv cu influențe de la Antoni Gaudí, care a contribuit la decorarea unei capele și la Calea Crucii de pe munte. În spatele altarului principal se află o capelă specială suspendată, numită Cambril, accesibilă prin scări de marmură, unde este expusă La Moreneta. Statuia este protejată de un ecran de sticlă, lăsând liberă doar mâna sa dreaptă care ține globul pământesc, pe care pelerinii o pot atinge.
Printre evenimentele și reperele istorice majore se numără anul 1881, când a avut loc Încoronarea Canonică, iar Papa Leon al XIII-lea o declară oficial pe Fecioara de la Montserrat drept patroană spirituală a Cataloniei. În anul 1947 au avut loc Serbările Întronării, un moment istoric de reconciliere națională și afirmare culturală după Războiul Civil Spaniol, când mii de oameni au urcat muntele pe jos. În anul 1982, Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat bazilica, consolidând statutul acesteia de sanctuar marian de importanță globală. În prezent, un eveniment zilnic de mare atracție rămâne slujba de la prânz, când interiorul bazilicii se umple de vizitatori care vin să asculte corul de băieți Escolania cântând imnul dedicat Fecioarei, cunoscut sub numele de Virolai.
Ne-a reîntâlnit cu ghidul priceput care explica în 3 limbi și cu grupul în piața din fața bazilicii. Ne-am îndreptat spre intrare și am admirat fațada pe care stă scris O felix roma magistras veritatis (fericitul oraș Ierusalim, viziunea păcii)
În partea inferioară, deasupra celor trei arcade de la intrare, se află o serie de reliefuri sculptate care înfățișează sfinți importanți pentru mănăstire și pentru regiune. Printre aceștia se numără Sfântul Benedict, fondatorul ordinului călugăresc care administrează Montserrat, Sfântul Gheorghe, patronul spiritual al Cataloniei, și Sfântul Mihail, protectorul muntelui. Tot aici este gravată în piatră și celebra frază în limba catalană care afirmă că această regiune își găsește identitatea profundă în credința creștină.
Intrând în holul bazilicii fără a intra în curtea interioară și în nava principală am urmat instrucțiunile ghidului și ne-am pus la coadă pentru a vedea Moreneta de aproape.
Traseul de pe partea dreaptă a bazilicii prin care se înaintează în rând spre Fecioară este cunoscut sub numele de Camí de la Sagristia sau Drumul Sacristiei.
De pe acest traseu se poate observa curtea interioară dar și nava principală a bisericii.
La începutul acestui hol lateral, am trecut prin fața a patru capele consecutive decorate cu mozaicuri, marmură și picturi, acestea fiind Capela Sfântului Petru, Capela Sfântului Ignațiu de Loyola, Capela Sfântului Martin și Capela Sfântului Iosif Calasanz. La capătul acestui culoar, chiar înainte de a începe urcarea, se trece prin două uși splendide din argint masiv, lucrate în filigran și bătute în relief cu scene din viața Fecioarei Maria și Nașterea Domnului.
De la ușile de argint se urcă pe o scară îngustă unde pereții sunt complet îmbrăcați în mozaicuri venețiene strălucitoare, detalii aurii și reliefuri în piatră care înfățișează sfinți, îngeri și episoade din istoria mănăstirii. Înainte de a intra în camera propriu-zisă a statuii, rândul trece printr-o mică sală de așteptare decorată elegant cu lambriuri din lemn de nuc, sculpturi din fildeș și elemente de alabastru, un spațiu destinat reculegerii de dinaintea întâlnirii cu Moreneta.
Rândul ajunge în final în Cambril, numită și Camera Tronului, care este situată în spatele altarului mare. Fecioara este așezată pe un tron din argint masiv bătut manual, iar statuia se află în spatele unui panou de sticlă de protecție. Sfera din mâna ei dreaptă este lăsată liberă printr-o deschidere rotundă în sticlă, fiind singura parte pe care pelerinii o pot atinge. Sincer când am ajuns acolo nici nu mi-am dat seama de protecția din sticlă că este acolo (probabil era foarte curată). Am atins și eu statuia și m-am simițit ca la Șumuleu Ciuc în 2001 și pe urmă în 2021.
Am reușit să fac o poză de aproape la statuie, pe urmă m-am întors și am făcut o poză cu nava principală a bazilicii. Câteva secunde a durat totul că nu am vrut să rețin pe alții care stăteau la coadă.
După ce am trecut de statuie, coborârea se face pe Drumul Ave Maria pe partea stângă a bazilicii, un culoar de ieșire parțial protejat de stânca muntelui, unde pereții sunt acoperiți în întregime de mii de lumânări votive multicolore lăsate de credincioși ca ofrandă. Mi-a plăcut mult aeastă coborâre cu miile de lumânări în toate culorile. Se pot cumpăra lăsând banii sau plătind pe pos.
Intrând în curtea interioară de unde se poate intra în bazilică a trebuit să așteptăm cca 15 minute. Era un eveniment în desfășurare. Am observat că mulți vizitatori se opreau fix în centrul curții și își făceau selfie cu o lumânare sau fără în mână. M-am documentat pe loc deoarece eram curios.
Acel cerc central din curtea interioară sau atriumul bazilicii poartă două semnificații paralele, una oficială din punct de vedere religios și alta neoficială bazată pe legende mistice și ezoterice.
Din punct de vedere istoric și creștin, mozaicul din marmură albă și neagră a fost realizat la mijlocul secolului XX după un model inspirat din designul conceput de Michelangelo pentru Piața Campidoglio din Roma. Desenele de pe podea înfățișează creaturi marine și pești, elemente care în creștinismul timpuriu Îl simbolizează pe Iisus și purificarea prin apă. De altfel, textul gravat în latină în jurul cercului central face referire directă la Taina Botezului, iar amplasarea sa în curte sugerează că pelerinul trece prin acest spațiu de curățare spirituală înainte de a păși în interiorul bazilicii.
Dincolo de explicația oficială a Bisericii, Montserrat este cunoscut ca un munte sacru încă din vremurile păgâne și este considerat de pasionații de ezoterism un loc cu o activitate telurică intensă. Geobiologii susțin că mănăstirea este construită deasupra unei intersecții de linii magnetice puternice și falii tectonice, iar acest punct central din curte este privit ca epicentrul unui vortex energetic.
Din acest motiv s-a născut o tradiție modernă printre vizitatori, mulți crezând că dacă stai exact în mijlocul cercului cu brațele ridicate sau ținând o lumânare aprinsă ca simbol al unei dorințe poți absorbi energia curată a muntelui. Lumânările folosite sunt adesea aduse de pe Drumul Ave Maria, pelerinii încercând astfel să fixeze o conexiune spirituală puternică sau să ceară un miracol de la Fecioară chiar în cel mai rezonant punct al mănăstirii.
Fațada principală a bazilicii din Montserrat este o capodoperă în stil neorenaștentist, realizată la începutul secolului al XX-lea, și reprezintă o celebrare a credinței, a istoriei mănăstirii și a identității poporului catalan. Ea este concepută ca un arc de triumf religios care pregătește pelerinul pentru intrarea în spațiul sacru.
În cei 15 minute am avut suficient timp pentru a admira și studia fațada lăcașului de cult. În partea centrală și cea mai spectaculoasă a fațadei se află un grup sculptural monumental cunoscut sub numele de Iisus și cei doisprezece apostoli. Siluetele apostolilor sunt sculptate în detalii impresionante, fiind așezate în nișe elegante de marmură de culoare deschisă, care contrastează puternic cu piatra brută a muntelui din fundal.
În partea superioară, fațada se termină cu o decorațiune somptuoasă dedicată Fecioarei Maria, reprezentând momentul în care ea este cinstită ca regină a cerului și a pământului. Întregul ansamblu este completat de ferestre mari cu vitralii și de o rozetă centrală care permite luminii să pătrundă în interior, simbolizând lumina divină care călăuzește pelerinii.
Interiorul navei principale a bazilicii din Montserrat îmbină stilul gotic cu cel renascentist, fiind reconstruit la sfârșitul secolului al XIX-lea după ce fusese distrus în timpul războaielor napoleoniene. Spațiul este dominat de o atmosferă de penumbră mistică, luminată spectaculos de vitralii și lămpi suspendate.
Nava principală este formată dintr-o singură galerie centrală foarte lată, mărginită pe ambele părți de o serie de capele laterale cufundate în întuneric. Întregul spațiu este susținut de coloane masive din piatră sculptată, decorate cu figuri de profeți și sfinți biblici, realizate de sculptori catalani renumiți. Atmosfera generală este dictată de tavanul boltit în stil gotic și de galeriile superioare care înconjoară nava.
Altarul mare reprezintă punctul focal al întregii bazilici și este realizat dintr-un bloc uriaș de piatră din muntele Montserrat. Deasupra lui atârnă un baldachin spectaculos, pe care este așezat un crucifix din fildeș de o valoare artistică deosebită. Chiar în spatele și deasupra altarului se poate zări fereastra Camerei Tronului, unde se află Moreneta, strălucind în lumina reflectoarelor. Cu 20 minute înainte eram fix în acel loc.
Lămpile votive suspendate oferă una dintre cele mai frumoase imagini din nava centrală. Sute de astfel de lămpi din argint și bronz atârnă de-a lungul întregii biserici. Fiecare lampă este unică și reprezintă o donație din partea diferitelor orașe, regiuni sau asociații din Catalonia, fiind aprinse în mod constant ca simbol al rugăciunii continue.
Vitraliile sînt așezate pe două niveluri și inundă nava cu nuanțe de albastru, roșu și auriu în timpul zilei. Aceste ferestre uriașe din sticlă colorată înfățișează scene complexe din viața Fecioarei Maria, momente cheie din istoria mănăstirii și imagini cu sfinții protectori ai ordinului benedictin.
Orga bazilicii se află în partea superioară și este una dintre cele mai mari și mai performante orgi muzicale din Europa. Inaugurată în anul 2010, ea este folosită zilnic în timpul slujbelor și mai ales la spectacolele celebrului cor de copii Escolania de Montserrat, acustica impresionantă a navei amplificând fiecare notă într-un mod copleșitor. Așa cum am povestit în articolul precedent, nu am avut parte de un spectacol live a corului de băieți dar am auzit excelenta reproducere în spațiul audio-vizual. Am rămas măcar cu această amintire și o voi atașa la articol în formă de video.
Programul de vizitare a bazilicii și curții interioare este zilnic 7.00-20.00
Traseul către Fecioara Neagră (Cambril de la Verge) zilnic 8.00-10.30/12.00-18.15
Corul de copii (Escolania de Montserrat) Lu-Vi 13.00 și 18.45 Duminică și sărbători 12.00 și 18.45
Muzeul de artă din Montserrat și Spațiul Audio-Vizual zilnic 10.00-17.45/18.45 vara
Prețurile ar fi rumătoarele :
Prețurile sînt cele care se plătesc la fața locului. Cele plătite online de obicei sînt mai ieftine cu 1-2 euro, iar pentru pensionari se mai scad 1-2 euro.
Bazilica: 10 euro.
Bazilica + Moreneta 14 euro
Corul de băieți: 14 euro
Bazilica + muzeu 14 euro
Pachet complet: bazilica+Moreneta+cor de băieți+spațiu audio vizual-25-27 euro. Aceste prețuri le-am văzut expuse la intrare în bazilică.
Fie că pășești pe sub inscripția sacră de la intrare ca un simplu călător atras de frumusețea locului sau ca un pelerin în căutarea liniștii interioare, Montserrat nu lasă pe nimeni indiferent. La final realizezi că Montserrat nu este doar o destinație pe hartă, ci o călătorie a sufletului care te însoțește mult timp după ce ai lăsat muntele în urmă.
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de AZE in 01.11.26 15:18:21
- Alte destinații turistice prin care a fost: Europa
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AZE); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2026 Misterul de deasupra norilor -- Montserrat — scris în 25.10.26 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Jan.2025 O zi la Montserrat — scris în 07.02.25 de DanSta din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Jul.2024 Montserrat, o dorință îndeplinită — scris în 01.11.24 de msnd din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Atât de aproape de cer și îngeri... Montserrat! — scris în 03.11.19 de maryka din GHIMBAV [BV] - RECOMANDĂ
- Jun.2016 Excursie la Montserrat! — scris în 26.06.16 de dan48 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Montserrat - Aproape de CER — scris în 26.04.16 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2015 Drumeţii montane cu plecare de la Mănăstirea Montserrat — scris în 17.05.15 de iuliaen din BUCURESTI - RECOMANDĂ

























