Drumeţii montane cu plecare de la Mănăstirea Montserrat

TIPĂREȘTE

Am stat în cumpănă o vreme dacă să mai scriu sau nu acest review dar m-am gândit că aş avea câteva informaţii utile pentru cei care vor să facă şi nişte drumeţii pe lângă vizitarea mănăstirii.

Aşadar, pentru vizitarea Montserrat, noi am alocat o zi întreagă. Ne-am trezit dimineaţa devreme, cu gândul să prindem trenul de 08.16 (pentru orarul trenurilor puteţi accesa acest site; este într-adevăr din iulie 2012, dar orele sunt încă valabile). Nu aveam bilete şi nici nu ştiam exact de la ce peron pleacă trenul, aşa că ne-am luat o marjă de aproximativ o oră, ca să prindem şi locuri. Biletele nu sunt cu loc pe această rută şi, în perioadele sau intervalele orare aglomerate, este posibil să nu găsiţi locuri dacă ajungeţi pe ultima sută de metri; drumul durează o oră. Dar cum de la apartament şi până în Placa d’Espanya, de unde am luat trenul, am făcut doar 7 minute, iar la automate nu era coadă, - aşa că achiziţionarea biletelor a durat alte aproximativ 5 minute -, am reuşit să prindem chiar trenul de 07.16.

Pentru a merge la Montserrat, trebuie să luaţi trenul FGC din Placa d’Espanya. În diagonală faţă de centrul comercial Las Arenas, pe partea dreaptă cum vă uitaţi spre Font Magica, există un ascensor pe care scrie mare Montserrat. Puteţi coborî cu el, iar de acolo urmaţi indicatoarele către FGC (simbolul este un dublu S orizontal, pe fond portocaliu). Dacă optaţi pentru coborârea pe scări, urmăriţi acelaşi simbol. Odată ajunşi în subteran, o să vedeţi şi automatele de bilete, de la care puteţi cumpăra tichetul preferat. Noi am optat pentru TransMontserrat, la preţul de 29,30 euro de persoană. Acesta include (dus-întors) biletul de tren, telecabina sau cremaliera, funicularele către Santa Cova şi Sant Juan şi acces la show-ul audiovizual din complexul mănăstirii. Accesul în mănăstire şi la Madona Neagră este gratuit. Pentru alte opţiuni, puteţi consulta site-ul fgc.cat. Singura precizare, pe care au făcut-o şi numeroşi alţi useri înainte, ar fi că trebuie să optaţi încă de la început pentru telecabină sau cremalieră pentru a urca până la mănăstire (acelaşi mijloc de transport fiind valabil şi la întoarcere). În cazul în care alegeţi telecabina, coborâţi la staţia Aeri de Montserrat; dacă optaţi pentru cremalieră, atunci mai mergeţi o staţie, până la Monistrol de Montserrat. În sezon, prima telecabină pleacă la ora 09.40. Aceasta parcurge distanţa până sus în 5 minute, iar frecvenţa cu care circulă depinde de numărul de pasageri. Pentru mai multe detalii, puteţi accesa site-ul oficial. Despre cremalieră nu vă pot oferi detalii, întrucât noi am preferat telecabina. Mai multe detalii puteţi găsi însă aici.

Lungimea traseului: 7,5 kilometri

Diferenţa de nivel: 320 de metri

Dificultate: zone cu urcuş dificil

Durata estimată: 2h50 (noi am parcurs traseul în 4 h, cu o oprire pentru picnic)

În cazul în care vă decideţi să urmaţi acest traseu, luaţi-vă suficientă apă la voi pentru că pe parcurs nu există surse de apă, iar în cea mai mare parte poteca traversează zone expuse la soare.

Plecând dimineaţa devreme, am ajuns printre primii la Aeri de Montserrat, dar în faţa noastră era un grup (venit probabil cu autocarul), aşa că am urcat în cea de-a doua telecabină, care a venit la 09.45. Drumul până sus este spectaculos, iar telecabina are suficiente ferestre pentru a putea vedea fiecare câte ceva. Şi mai spectaculos este însă drumul de întoarcere, de unde se vede mult mai clar staţia de funicular Santa Cova şi drumul către capelă, aşa cum se poate remaca în filmuleţul ataşat.

Odată ajunşi sus, nu am pierdut prea mult timp, întrucât soarele puternic obtura mare parte din peisaj, şi ne-am îndreptat mai întâi către biroul de turism pentru a procura o hartă cu trasee (a fost necesar să cerem explicit hartă cu trasee, întrucât ne ofereau o hartă a mănăstirii), după care către funicularul de Sant Joan. Orarul de funcţionare pentru funicular îl găsiţi aici.

Drumul cu funicularul durează aproximativ 10 minute. Pentru că nu aveam timp de pierdut, am reperat rapid indicatorul către Sant Jeroni (în partea dreaptă la ieşirea din staţia de funicular), iar la 10.40 eram deja intraţi în traseu. Dar dacă durata traseului estimată pe marcaje era de aproximativ o oră până pe vârf, noi am parcurs distanţa în aproximativ 1h45, cu multe opriri pentru poze şi admirat peisajul.

Şi cum acesta a fost primul nostru traseu montan pe anul 2015, iar vremea a ţinut cu noi, ne-am bucurat din plin de mirosul proaspăt de primăvară şi de liniştea tulburată doar de clopotele mănăstirii. Căci destul de repede după ce am început drumeţia, am descoperit o potecă protejată de o balustradă de protecţie de unde se putea vedea mănăstirea în vale, Elefantul şi Maimuţa (două pietre care seamănă cu aceste animale) undeva în dreapta şi totul pe fondul sunetului de clopote care tulbura din când în când liniştea. A fost foarte plăcut şi aproape că a compensat faptul că am pierdut momentul în care a cântat Corul de băieţi Escolania (13.00).

Poteca ne-a purtat apoi printre stânci până la o zonă protejată de o balustradă de lemn de unde am avut primul contact vizual cu vârful Sant Jeroni. Am mai întâlnit un punct de belvedere cu deschidere către cealaltă parte a muntelui, după care am intrat în pădure până la schitul Sant Jeroni, care nu este însă funcţional. De aici, marcajul ne indica aproximativ 10 minute până pe vârf, dar urcuşul constant şi cu multe trepte ne-a făcut să parcurgem distanţa rămasă în circa 20 de minute.

Vârful Sant Jeroni are o altitudine de 1.236 de metri şi este marcat printr-o zonă cimentată şi încercuită de balustrade, de unde se poate admira peisajul la 360 de grade. După ce am zăbovit o vreme pe vârf şi am făcut şi o pauză de picnic, am pornit pe drumul de întoarcere. Prima parte a acestuia este comună cu cel de la urcare, până la o bifurcaţie unde am luat-o la stânga, către Pla dels Ocells. Pe parcurs apar mai multe bifurcaţii, dar urmând indicaţiile hărţii nu ai cum să te rătăceşti.

Pe acest drum ne-am întâlnit cu destul de multe persoane (mai ales spre finalul său) care intenţionau să urce de la mănăstire spre vârf, multe dintre ele abandonând însă din cauza urcuşului susţinut. Şi aici am întâlnit multe trepte şi deschideri către vale, prilej pentru alte numeroase pauze de poze. Cu toată întârzierea însă, după aproximativ patru ore am ajuns în Placa de l’Abad Oliba, unde se află o statuie a fondatorului mănăstirii, călugărul benedictin catalan Abad Oliba.

Lungimea traseului: 2,7 kilometri

Diferenţa de nivel: 120 de metri (noi am luat funicularul, iar drumul de la funicular la peşteră este pe curba de nivel)

Dificultate: urcuş accentuat la întoarcere, care poate fi evitat prin folosirea funicularului

Durata estimată: 1h10 (noi am parcurs traseul în aproximativ 1h, cu oprire la capelă şi folosind funicularul şi la dus şi la întors).

Revenind la ce povesteam anterior, înainte de a ajunge în piaţă, ne-am oprit la bifurcaţia dintre drumul ce coboară de la Sant Jeroni şi cel denumit Via Crucis – drum presărat cu statui cu temă religioasă care duce la Capilla de la Soledad. Curioasă din fire, am dat o fugă şi pe acest drum, însă după câteva sute de metri am decis să mă întorc, întrucât ceilalţi mă aşteptau să mergem la Santa Cova.

Ajunşi în Placa de l’Abad Oliba, ne-am refăcut proviziile de apă şi ne-am îndreptat către funicularul de Santa Cova. Pentru orarul de funcţionare, preţuri sau alte detalii, puteţi accesa acest site.

Santa Cova (sau Peşterea Sfântă) este locul unde a fost descoperită Madona Neagră care se află acum în mănăstire. Pe acest loc şi integrând grota a fost construită o capelă, în interiorul căreia veţi descoperi o replică a celebrei statui. Nu mai insist asupra legendei pentru că s-a scris destul de mult pe acest subiect. Aş vrea să precizez însă că peştera este situată mai jos de mănăstire, iar drumul de la funicular la peşteră este cimentuit şi dedicat Sfântului Rozariu şi celor patru categorii de mistere: Misterele Bucuriei, Misterele Suferinței, Misterele Gloriei Divine şi Misterele Luminii. Pe tot parcursul drumului se întâlnesc statui cu temă religioasă realizate de Antoni Gaudi, Josep Puig i Cadafalch şi alţi artişti modernişti.

Drumul se poate parcurge fără dificultate, vederile spre vale şi spre traseul de telecabină sunt spectaculoase, iar simplitatea şi austeritatea capelei te îndeamnă la meditaţie. Capela nu este izolată, ci integrată într-un mic complex şi deschisă permanent. După ce ne-am recules o vreme, ne-am întors pe acelaşi drum, am luat funicularul până sus, după care ne-am îndreptat către următorul traseu.

Lungimea traseului: 3,2 kilometri

Diferenţa de nivel: 20 de metri

Dificultate: foarte uşor

Durata estimată: 50 de minute (noi l-am parcurs în aproximativ 40 de minute, cu o scurtă oprire la capătul traseului).

Pe acest ultim traseu ne-am aventurat doar eu şi soţul meu, întrucât prietenii noştri s-au declarat mult prea obosiţi pentru încă o drumeţie. Era deja destul de târziu, aşa că nu am zăbovit prea mult pentru a face poze şi a admira peisajul, motiv pentru care am reuşit să scoatem un timp mai bun decât cel estimat. Traseul începe în faţa clădirii Mirador dels Apostols (unde există şi un punct de belvedere de unde poate fi admirat drumul către Santa Cova), unde veţi găsi indicatorul spre Degotalls. Traseul urcă uşor în stânga, după care urmează curba de nivel, fiind accesibil pentru oricine. Acesta este amenajat în cea mai mare parte cu o balustradă de protecţie din lemn, este presărat cu fresce şi plin de vegetaţie - chiparoşi şi alţi copaci pe care nu i-am identificat. Plimbarea este foarte relaxantă şi panorama se deschide asupra drumului de acces auto până la mănăstire. Traseul se termină brusc cu un perete de stâncă şi un punct de belvedere, iar pentru a vă întoarce trebuie să urmaţi aceeaşi potecă.

Odată parcurs şi acest ultim traseu, ne-am recuperat prietenii care se opriseră între timp la o cafea şi am mers să vedem, în cele din urmă şi mănăstirea. Având în vedere că ora era destul de târzie, undeva în jur de 17.00, erau foarte puţine persoane în interior, iar coada către Madona Neagră a fost foarte scrută. Şi ca ziua să fie completă, am mers să vedem şi show-ul audiovizual unde am ascultat şi Corul de băieţi Escolania (înregistrări, dar pentru tot ceea ce am reuşit să facem în ziua respectivă, eu m-am declarat mai mult decât mulţumită).

Şi dacă dimineaţa, la 09.45 plecam cu telecabina spre vârfurile acestui munte, seara, la ora 18.40 eram din nou în staţia de telecabină, de unde am aruncat o ultimă privire spre stânci şi ne-am îndreptat (prin pasajul subteran) către staţia de tren. Cam aceasta a fost aventura noastră de o zi la Montserrat.

Webmaster, dacă este posibil, vă rog să ataşaţi următorul clip: https://youtu.be/5t5qGpiQHqU

---

VIZUALIZĂRI: 6711 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI