Trei zile prin Marginimea Sibiului

TIPĂREȘTE

In ultimii ani am evitat să mai plecăm in minivacanţa de Sfânta Maria datorită aglomerării din staţiunile noastre şi traficului infernal de pe şoselele patriei noastre, lucruri care pot constitui ingredientele unui sejur eşuat. Dar, anul acesta ne-am luat inima în dinţi şi ne-am hotărât să mergem la Sibiu. La Sibiu, dar nu în oraş, pe care l-am tot văzut în ultimii ani şi care a devenit deja o destinaţie turistica aş spune clasică pentru România.

Am stabilit baza la Păltiniş, loc care nouă ne este foarte drag, şi de acolo am pornit la descoperirea Mărginimii.

Sejurul a debutat într-o zi de sâmbătă cu un traseu, de altfel classic şi el, Bucureşti-Piteşti-Rm. Vâlcea-Sibiu. In mod normal, e un traseu de 5 ore de condus liniştit, dar a durat mai bine de 8 ore. Am mers bara la bară in nordul Piteştiului de la ieşire de pe A1 până dincolo de Bascov, iar mai apoi pe lungi segmente de drum între Piteşti şi Vâlcea, mai ales în zona Deduleşti unde sunt faimoasele grătare cu mititei. Apoi am traversat zona Călimăneşti-Căciulata în stil Buşteni-Azuga-Predeal. Ca să ajungem mai repede la destinaţie înainte de Sibiu am virat stânga spre Tălmaciu, Cisnadie, apoi Răşinari şi, în final, Păltiniş.

Statiunea arată ceva mai bine decât in urmă cu câtiva ani. S-au contruit multe pensiuni noi şi cochete, dar nu in centru, lângă telescaun, ci până în Păltiniş, în zona Arenei Platoş.

Ziua a fost salvată de revederea cu Păltinişul vechi, din jurul casei lui Noica, şi o plimbare de trei ore prin superba pădure de brazi unde e ascunsă staţiunea. Tot stresul acumulat pe drum a dispărut in liniştea incredibilă a acestui loc. Aerul foarte bun ne-a trimis şi la masă, la restaurantul Hotelului Rhinne (fost Casa Turistului) unde am luat o prânzo-cină delicioasa, dar deloc ieftină. Seara am admirat inconfundabilul apus de soare de la Păltiniş având ca fundal sonor doar şuierul unui vânticel de vară prin cetini.

A doua zi, duminică, am plecat din Păltiniş spre Gura Râului cu intenţia de a vedea lacul de acumulare şi de a urca sus, în Muntii Cindrel, prin Cheile Cibinului. Prima surpriză de proporţii a fost Gura Râului însăşi. Un sat de oameni aşezaţi (ca şi cei de la Răşinari) şi foarte bine îngrijit. Mica piaţă centrală unde se află biserica, şcoala şi monumentul eroilor de război, precum şi cochetul pod peste Cibin ne-a cucerit insatantaneu. Fiind şi zi de duminică toată suflarea parea că s-a adunat in centrul satului. Am văzut, ca şi în Răşinari, unii oameni, de la copii la bătrâni, imbracaţi in frumosul lor port popular. De la ieşirea din sat spre munţi, drumul nu mai este asfaltat, dar e practicabil cu orice tip de maşină. Am vayut lacul de acumulare şi apoi am urcat de-a lungul Cibinului până în inima munţilor. Peisajele sunt încântătoare şi, din loc în loc, am oprit sa mancam zmeură sălbatică. La bifurcaţia unde Râul Mare se întâlneşte cu Râul Mic am văyut sumedenie de oameni campaţi, unii pentru un picnic de duminică, alţii pentru mai multe zile. Natura este foarte frumoasă aici şi sunt posibilităţi de drumeţie până în inima Munţilor Cindrel.

Destinaţiile următoare au fost Cisnădioara şi Cisnădie…

Cisnadioara se afla la câţiva kilometric sud de Sibiu. Se ajunge acolo din drumul Sibiu-Răşinari, pe un drum asfaltat, prin padure sau venind dinspre Valea Oltului prin Talmaciu şi Oraştie. Este o localitate aşezata pe dealuri foarte frumoase, mica şi cochetă. Atracţia principal este o bazilică în stil romanic, construită in varful unui deal fortificat care domină împrejurimile. Este una dintre cele mai vechi construcţii de acest gen, fiind atestată la 1223. Iniţial a apartţinut de abaţia cisterciană de la Cârţa, până în secolul XV când regele Matei Corvin al Ungariei a desfiinţat abaţia. Jos, în sat, la poalele fortificaţiei se află şi o frumoasă biserică evanghelică ce deţine una dintre cele mai vechi orgi funcţionale de pe teritoriul României şi unde au loc frecvent concerte. Fortificaţia de la Cisnadioara a fost de-a lungul evului mediu prilej de dispute între mai puternica aşezare Cisnadie (Heltau) şi micuţa Cisnadioara (Michelsberg), pentru că asigura controlul întregului platou, până la poalele munţilor care se văd în depărtare. Am aflat cu surprindere ca azi, fortificaţia de la Cisnadioara aparţine Cisnadiei şi nu aşezării pe al cărui teritoriu se află. Fortificaţia şi bayilica sunt bine conservate şi merita să plateşti biletul şi să urci cele cateva zeci de trepre amenajate până sus, pentru că de acolo priveliştile sunt excepţionale, in toate direcţiile: se vede satul cu biserica evangjhelică şi casele sale cochete, se vede Cisnadia la câţiva kilometric mai jos şi se văd în zare şi munţii. Interiorul destul de auster al basilicii are un aer cald intrucât lumina se filtrează într-un fel anume, iar liniştea şi căldura locului te îndeamnă să rămâi. In curtea cetăţii sunt amenajate cateva băncuţe unde calatorii obosiţi îşi pot reface forţele. Ctegoric Cisnădioara ne-a cucerit şi ne-am propus să ne întoarcem şi să stăm câteva zile chiar acolo, mai ales ca am descoperit două-trei pensiuni foarte cochete.

La Cisnădie, intrând dinspre Cisnădioara am observat un parc foarte frumos amenajat, o sală de sport modern şi un strand foarte frumos (Măgura). Apoi, oraşul curge în imagini, frumoase din mersul maşinii, curat şi îngrijit. Ţinta noastră nu era însă partea aceasta modernă a Cisnădiei ci oraşul vechi cu a sa biserică fortificată. Aceasta este una dintre cele mai frumoase biserici fortificate din Transilvania şi se pare că aici a fost construit primul turn cu ceas şi a fost montat şi primul paratrăsnet pe turn. Piaţa centrală a Cisnădiei, aflată în imediata apropiere a fortificaţiei este zonă pietonală şi e înconjurata de jur imprejur de terase, restaurant, magazine. De asemenea, tot aici se află şi primăria. Totul este renovat şi bucură ochiul, iar artezienele care ţăşnesc din asflat ne răcoresc. Înfometaţi venind de pe dealul de la Cisnadioara, am luat masa de prânz pe terasa restaurantului Casa Măgura, pe care îl recomand cu căldura: mâncare bună, servire promptă, preţuri decente şi vedere frumoasă spre piaţă.

După masă, am petrecut aproximativ o oră în curtea de poveste a bisercii fortificate şi în interiorul bisericii care este de dimesiuni impresionante şi care dispune şi de o orgă pe măsură. Oamenii care au grijă de monument sunt primitori şi bucuroşi că le treci pragul.

Sincer vă spun că pieţele centrale din Sibiu şi Mediaş sunt impresionante, dar mie de acum imi place mai mult centrul istoric al Cisnădiei pentru că e la fel de frumos ca al suratelor mai mari, dar are un plus de intimidate şi căldură, fiind construit la scară mult mai mica.

Ultima zi am dedicat-o unei vizite la lacurile sărate de la Ocna Sibiului… Am plecat după o noapte de ploaie torenţială din Păltiniş. La ora 9.00, abia se ridica ceaţa de pe vârful brazilor. Afară erau 11 grade. Coborând spre Răşinari ne gândeam să schimbăm planurile şi să mergem în Sibiu la muzeul Astra sau in centru. Norii ne încurajau in acest sens. Am gândit totuşi că locurile văzute relative recent pot sa mai aştepte un an-doi şi să ne incercăm norocul la Ocna Sibiului unde nu mai fusesem de pe vremea când eram pionier. Şi n-am regretat. Strandul de la Ocna Sibiului e renovat recent. Contra unei sume de 50 de RON pentru un copil şi doi adulti am avut acces toată ziua la lacuri, la şezlonguri, la duşuri, toalete şi toate facilităţile de care ei dispun. Parcarea nu e o problemă pentru că la toate intrările sunt amenajate parcari cu plată, dar taxele sunt decente. Apa sărată ajută corpul să plutească fără probleme aşa că pot merge acolo şi cei ce nu stiu sa inoate. Apa era perfecta, iar spre prânz a ieşit soarele. Temperatura a urcat spre 28 de grade. Plaja perfectă, baie perfectă. Toate aleile dintre lacuri sunt pavate, sunt şi cateva terase unde se poate manca şi noi chiar am incercat. A fost ok. Adică ieftin şi fară probleme după… Singurul minus pe care l-am remarcat sunt toaletele care ar putea fi igienizate altfel decât pe vremea cand eram eu pionier. Dar şi acestea sunt renovate şi utilizabile.

Intoarcerea spre Păltiniş a fost prin Cristian, Orlat şi Gura Râului. Cristian şi Orlat ne-au impresionat de asemenea.

La intoarcere am zăbovit, la insistenţa juniorului, o oră şi în parcul de aventură ARK de lângă Păltiniş, pentru două trasee şi cateva tiroliane. Frumos locul, dar personalul, deşi tânăr, destul de apatic şi blazat.

O remarcă aparte as dori să fac pentru resaturantul Tiffany de la telescaun (in Păltiniş). Totul este nou şi de bun gust, au nişte cocktailuri şi nişte prăjituri grozave şi o terasă de unde se văd in toată splendoarea Munţii Cindrel. Dar şi aici am avut un moment de tristeţe amestecată cu furie. Pădurile acestea neatinse până in urmă cu câţiva ani, au îneput să fie defrişate. De pe terasa de la Tiffany se observă un imens patrulater despădurit… Sper ca peste ani să mai auzim încă şuierul vantului prin cetini şi să mai respiram aerul tare al pădurilor de brad.

După amiezele celor trei zile au fost dedicate plimbărilor prin şi pe lângă statiune, dintre care aş aminti frumosul drum prin pădure spre Şanta.

In loc de concluzie, dacă aveti trei zile sau mai multe de cheltuit din timpul vostru, în folosul vostru, imprejurimile Sibiului vă pot oferi toate acestea şi mult mai multe.

PS Aş da o notă de 10 unui cioban din Răşinari, al cărui nume nu îl ştiu, dar stă aproape de Podul Ştezii, de unde am cumpărat o telemea proaspătă de oaie şi un caşcaval afumat exeptionale şi care mi-au adus aminte de gustul brânzei cumpărate anul trecut de la vlahii din Metsovo (Munţii Pindului, Grecia).

---

VIZUALIZĂRI: 1829 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI